Vă
vorbește Isus Mântuitorul,
Prin
Anton ce este mesagerul.
Nu-l
ascultați, nu-l luați în seamă,
Dar
nu el, Isus vă îndeamnă:
Dacă
vreți sufletul să-l salvați,
Mesajele
acestor timpuri să le ascultați.
El
se roagă și zi, și noapte,
Pentru
cât mai multe suflete a fi salvate.
Voi
spuneți că e plecat de acasă,
Și
că ce scrie este farsă.
Cei
ce credeți sau așa gândiți,
Vă
rog Eu să vă răzgândiți.
Timpu-i
peste voi, vremea o vedeți,
Și
toate se petrec moment de moment.
Nu
mai e liniște, nu mai e iubire,
Nu
mai e credință și nici uniune,
Nici
între voi și nici cu Dumnezeu.
Zi
de zi vă va fi mai greu.
Am
strigat la voi, mâna am întins,
Cu
dispreț mereu voi M-ați respins.
Eu
la toate cu iubire răspund,
Pentru
asta Tatăl la voi M-a trimis,
Să fiu văzut, să fiu ascultat,
Ca Dumnezeu ce toate le-am creat.
Am înviat morți, am făcut minuni,
Când a fost timpul trăit pe
pământ.
Am ales apostoli, vorbit prin
profeți,
De la începutul lumii până în
prezent.
Pe Mine M-au omorât, în cuie
prins pe cruce,
Pentru păcatul strămoșesc în Rai
a vă duce.
Am tăcut, răbdat și atâtea
îndurări,
N-am răspuns la insultă nici când
au fost provocări.
Nu e poezie, e un mesaj,
Ce nu pare, dar e interesant,
Cuvântul Meu coborând din cer,
Înainte de Marele Semn.
Sunt trei semne la lună,
Și soarele ceva o să vă spună.
Pe unde a fost eclipsă de lună
totală,
Este semnul înainte de alarmă.
Despre soare ați citit, ați
auzit,
Că va dispare trei zile, nopți la
rând.
Alergați la sf Spovadă cât se mai
poate,
Primind sf Împărtășanie cât nu e
noapte.
Anticrist nerăbdător așteaptă,
Să iasă ca lumea să-l vadă,
Prin multimedia și presa toată,
Să spună că Avertismentul a fost
o farsă.
Va începe minuni să facă,
Și în multe limbi să vorbească;
Nu în latină că nu i-am permis,
Dar va vorbi Falsul împreună
fiind.
Unii vor da din coate, alții din
cap,
Că nu-L știu pe Isus cel
adevărat,
Care pe nori s-a urcat la cer,
sus,
La fel va coborî din nou pe
pământ.
Anticrit și Falsul vă vor spune,
arăta multe,
Cu 3D făcute a vă minte.
Va fi frumos și provocator,
Mulți vor trece de partea lor.
Nu uitați: M-am ridicat pe nori,
Tot așa Mă întorc la voi,
Doar cum în sf Scriptură e scris,
Nu am mințit și nici nu mint.
Luni, 2.04.2018, ora 21:45 Anton
Ciobanu