marți, 28 ianuarie 2020

Mesaje cerești din Kadarkút, 23 OCTOMBRIE 2012


Tatăl  Ceresc: Soarta lumii - 2.
Tatăl  Ceresc: Dragii Mei copii ispășitori! Astăzi vă fac cunoscută soarta lumii, partea a doua: revenirea în glorie a lui Isus și Lumea Nouă.
Fiul Meu Sfânt atunci va veni, când în lume va fi cea mai mare negare de Dumnezeu, cel mai mare întuneric al păcatului și cea mai mare suferință a omenirii. Aceasta se va întâmpla neașteptat și subit. După cele 3 zile de întuneric, după ce Pământul va fi curățat, El va pune piciorul pe noul Pământ. Va sosi pe nori luminoși, în mare glorie și împreună cu oastea îngerilor și a sfinților.
Isus a împuternicit-o pe Maica Sfântă să pregătească a doua venire a Fiului Său Sfânt cel viu în inimile voastre. De aceea cere în apariții și profeții ca toată lumea să se întoarcă încă de acum spre Dumnezeu, să exerseze căința păcatelor, să se convertească, să-și lase de tot păcatele și să-și curețe inima. Domnul Isus a împuternicit-o de asemenea pe Mama Lui să zdrobească capul lui Satan, să-l înlănțuiască și să-l arunce în adâncul de foc al iadului, să fie acolo timp îndelungat  și să nu vă mai ispitească. La Maria Magdolna , aleasa ei de 19 ani, așa i-a arătat aceasta, că șarpele cel vechi și rău a fost așezat sub călcâiul Maicii Sfinte și Ea a trebuit să îl zdrobească. Copiii Mei, aceasta va duce la triumful Inimii Neprihănite a Maicii Sfinte care coincide cu  venirea glorioasă a Fiului Ei Sfânt.
Maica voastră cerească este între voi ca Maica celui de-al doilea Advent și așteaptă împreună cu voi acest mare eveniment. Cu aparițiile Ei în toate colțurile lumii și cu mesajele Ei, își recurtează oastea din cei mici, din cei smeriți și din cei cu inima curată. Din aceste suflete se pregătește o iesle scumpă pentru nașterea, venirea lui Isus a doua oară în glorie.
De ce vine Isus? Ca să realizeze planul lucrării Lui de salvare și să împlinească în Lumea cea Nouă iubirea, puritatea, dreptatea și pacea.
Când vine Isus? Nu ascultați de profeții falși care vă dau date și vor să vă sperie. Timpul numai Eu îl cunosc. Vă spun și de ce întârzii. Planul Meu inițial era începutul celui  de-al doilea mileniu, dar atunci mulți s-ar fi pierdut. Am ascultat rugămințile Mamei voastre Cerești și a Sfântului Meu Fiu și am mai dat răgaz de convertire făpturilor Mele. Datorită ispășirilor în continuă creștere în timpul celor 12 ani trecuți (mesajul a fost scris în 2012), foarte mulți copiii ai Mei s-au întors la Mine, multe, multe mii care în 2000 ar fi căzut în iad. Atât pot să vă spun, că este foarte aproape a doua venire a Domnului Isus în glorie. Chemați-L! Spuneți împreună cu slujitoarea Mea ( Eva - nota traducătorului ) de 3 ori cu voce tare: Maranatha! Maranatha! Maranatha!
Acum aș dori să vă prezint Lumea cea Nouă mai detaliat decât știți din mesajele de până acum. Cu câțiva ani în urmă, aleasa Mea Eva și o altă aleasă a Mea, Magdi, au primit o sarcină comună. Magdi a primit harul viziunii pentru această lucrare și Eva darul vocii interioare. Lui Magdi i-am prezentat Lumea cea Nouă prin ilustrații abstracte și simbolice, oameni din bețișoare, triunghiuri, linii ondulate, steluțe, linii curbe, desene cu corăbii, căsuțe, năvoade, pești. Nu știa ce înseamnă toate acele imagini. I-a spus Evei prin telefon și ea și-a imaginat cam ce ar putea însemna, dar nu i-a putut da niciun sfat. S-a așezat la biroul ei, în fața caietului și a creionului ei, s-a rugat lui Isus al ei și El imediat a început să îi dicteze despre Lumea cea Nouă, mesaje frumoase și interesante. Pentru cei care i-au citit jurnalul până acum, nu va fi o noutate. Pentru început spun doar atât, că după 3 zile de întuneric, înaintea ochilor copiilor Mei care au ieșit din ascunzătoare, se va arăta lumea cea nouă nespus de frumoasă și Domnul Isus se va coborî între ei în gloria dumnezeiască, înconjurat de sfinți și îngeri. Veți vedea un drum luminos – denivelat, drumul ce duce spre sfințenie, dar încă nu avansează toată lumea pe el. La capătul drumului, corăbii cu multe etaje îi așteaptă pe aceia care au ajuns la sfințenie. Acestea îi transportă pe Marea Vieții Veșnice în Rai. Așadar în Lumea cea Nouă nu este moarte, ci la sfârșitul vieții, Sfânta Treime îi duce în Rai. Ceea ce am înșirat mai sus trebuie să le primiți ca simboluri.
Să vedem ce a spus Domnul Isus despre Lumea cea Nouă. Așa îi vorbește alesei Mele:
,,Eva Mea! Aici totul este minunat. Peisajul se scaldă în lumina soarelui. Câmpuri verzi proaspete, cu flori parfumate. Apă pură strălucitoare, vârfuri înalte, mare albastră, spumantă. La început oamenii vor fi puțini, apoi din ce în ce mai mulți. Eu sunt regele lor, iar mama Mea este regina lor. Lângă fiecare om se află îngerul lui păzitor. Deci se vor împlini cuvintele: o turmă, un păstor. Eu sunt capul acestei turme, iar Papa  păstorul principal. Eu îl însoțesc pe Papă mereu între copiii Mei, iar lumina Mea le umple inimile. Oamenii vor fi din ce în ce mai mulți. Satele și orașele strălucesc de curățenia sufletului. Familiile trăiesc în pace și împreună se roagă, umblă la Sfânta Liturghie. Doar căsătorii  sacramentale există.  Copiii nu se educă așa cum s-a întâmplat înainte de purificarea lumii. Ei văd pilde bune la adulți: credința, smerenia, sinceritatea și iubirea mare. Este adevărat că aici nu există păcat, dar locuitorii Lumii Noi nu progresează în mod egal în viața lor spirituală. Cel care avansează îl educă și pe celălalt. Cine este mai avansat, pășește deja pe calea strălucitoare și denivelată ce duce spre sfințenie. Cei care urmează această cale, concurează unii cu alții în bunătate, smerenie, dragoste. Dar întotdeauna există cei care rămân în urmă care nu au încă o inimă înflăcărată. Sunt peștișori care înoată în apă călduță. Dar pentru ce este năvodul Meu? Îi pescuiesc și îi conduc spre marea cale luminoasă și îi ud cu Apa Vieții spre a fi și ei sfinți. Așa cum am spus, acest drum este denivelat. Se pot împiedica în denivelările slăbiciunilor: iubirea de confort, rămășițele egoismului și puțină vanitate. Dacă vor cădea, îngerii lor păzitori și Noi, Sfânta Treime, îi vom ridica. Și copiii sunt între ei. O, ce mult îi iubesc! Sufletul lor este încă sensibil. Voi, oamenii zilelor de azi, urmați exemplul copiilor mici, nevinovați: ei sunt sinceri, nu sunt supicioși, îi iubesc pe toți, au o inimă deschisă. Până când nu veți fi ca și copiii, nu veți intra în Împărăția Cerului.
La sfârșitul drumului luminos, la sfârșitul vieții pământești, o corabie glorioasă, frumoasă, așteaptă sufletele oamenilor deveniți sfinți. Sfânta Treime, ca stea călăuzitoare, le arată drumul către corabie. Se îmbarcă și Noi conducem corabia, membrii Sfintei Treimi. Corabia navighează printre  valurile albastre, înspumate, ale unei mări nesfârșite, în Apa Vieții Veșnice, și plutește spre Rai. Ei coboară și sunt conduși înăuntru de Tatăl Meu prin poarta de aur.
Altă dată, lui Magdi,nu i-am arătat drumul luminos spre lumea nouă, ci un pod mare care se află  între viața pământească și viața veșnică. Fiecare om traversează acest pod. La piciorul pământesc al podului stau aceia care încă sunt atașați de lucrurile pământești: mâncăruri gourmet, băuturi fine, lucruri la modă, divertisment, confort deosebit. Cei care au pornit pe pod deja le pasă mai mult de sufletele lor, gustă renunțarea, sacrificiul. În mijlocul podului sunt adevărații Mei urmași în renunțarea de sine, sacrificii. La piciorul ceresc al podului, sfinții Mei devin una cu Mine și Tatăl . În Lumea cea Nouă este o unitate desăvârșită în Biserică. Biserica este Trupul, Eu sunt Capul, iar copiii Mei sunt restul trupului. Fiecare parte a corpului se simte una cu Capul, astfel încât oamenii sunt una în Mine și de asemenea, una cu Tatăl. Înlocuitorul Meu, Papa se bucură de această unitate. Toți oamenii o adoră pe sfânta Treime, un singur Dumnezeu. Aceasta îi învață pe copii, și acasă, și la școală. Sub îndrumarea Sfintei Treimi, Sfântul Părinte acordă o atenție deosebită educației și dezvoltării credinței lor. Papa are multe ajutoare care monitorizează activitatea școlilor și îi raportează rezultatele. Lumina harului Sfintei Treimi strălucește asupra tuturor oamenilor și îi determină să devină sfinți. Astfel mulți oameni avansează pe drumul luminos și pe mare așteaptă nenumărate corăbii cu multe punți.
Dragii Mei Ispășitori! Din Lumea cea Nouă, majoritatea copiilor Mei ajung în Rai și foarte puțini în purgatoriu. Adversarul Meu înlănțuit face spume de supărare că nu poate să captureze niciun suflet dintre ei.
Dragii Mei Copii! Acum Eu vorbesc, Tatăl vostru Ceresc. Așa-i că tânjiți după lumea cea nouă? Atunci pregătiți-vă sufletele. Acolo va ajunge rămășița oamenilor, curajoasă și curată, și toți sfinții care au murit  și au ajuns în Rai. Acolo vă veți întâlni negreșit cu aparținătorii voștri mântuiți, prietenii voștri și cu toți cei dragi .
Am arătat fiicei noastre vizionare, în vârstă de 19 ani ( Magdi în 2012 a avut 19 ani, n.t. ), că Lumea cea Nouă va avea un climat ideal, oamenii își vor înțelege reciproc limba, nu va exista bătrânețe, boală, nici moarte. Micuții Mei, nu va exista moarte căci Cuvântul Scripturii se va împlini: va exista o primă înviere și după ce va fi trecut mult timp, va fi cea de-a doua mare înviere universală, înainte de judecata finală. Prima oară vor învia cei adormiți în Cristos, care vor coborî cu El în Lumea cea Nouă și voi, rămășița care încă trăiți, vă veți transforma. Deci aproape că veți învia unii după alții, în ordinea atingerii sfințeniei vieții. Atunci va fi prima înviere. Apoi după mult, mult timp, înaintea judecății finale, vor învia ceilalți adormiți  care vin din purgator și din iad. După ce trece timpul îndelungat, mai vine peste umanitate o ultimă încercare. Satan se eliberează și îi va prigoni pe sfinții care trăiesc în paradisul pământesc . Dar Maica Sfântă le va arăta refugiul sigur unde se pot pregăti pentru judecata finală.
Dragii Mei Copiii! Mulțumesc că M-ați ascultat până la sfârșit și acum îmi iau rămas bun de la voi. Ridicați-vă capetele pentru că am să merg în jurul vostru și pe fruntea fiecăruia am să desenez un cerc auriu și în el o cruce aurie. Aceasta înseamnă că răscumpărarea omenirii se va împlini în curând. Vă binecuvântez cu darul unei pregătiri sufletești perfecte în numele Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Amin.

vineri, 24 ianuarie 2020

LITANIA TATĂLUI CERESC


Dumnezule, Tată al Cerului, îndură-te spre noi! *
O, Dumnezeule, Fiu Răscumpărător al lumii, îndură-te spre noi! *
O, Dumnezeule, Duhule Sfinte,*
Sfântă Treime, Unic Dumnezeu,*
Tată, Creator al lumii,*
Tată, binevoitorul lumii,*
Tată, înțelepciune veșnică,*
Tată, bunătate infinită,*
Tată, providență necuprinsă,*
Tată, izvorul fiecărui lucru,*
Tată preasfânt,*
Tată preadulce,*
Tată de o infinită îndurare,*
Tată,  apărătorul nostru,*
Tată, bucuria noastră și gloria noastră,*
Tată, bogat pentru toate creaturile,*
Tată, slava bisericii,*
Tată, speranța creștinilor,*
Tată, răsturnarea idolilor,*
Tată, înțelepciunea conducătorilor,*
Tată, slava regilor,*
Tată, consolarea popoarelor,*
Tată, bucuria preoților,*
Tată, conducătorul oamenilor,*
Tată, dăruitorul vieții familiale,*
Tată, ajutorul sărmanilor,*
Tată, bucuria săracilor,*
Tată, conducătorul tinerilor,*
Tată, prietenul celor mici,*
Tată, libertatea sclavilor,*
Tată, lumina celor ce sunt în întuneric,*
Tată, distrugătorul celor mândri,*
Tată, înțelepciunea celor drepți,*
Tată, odihna celor chinuiți,*
Tată, speranță în dezamăgiri,*
Tată, refugiu salvator al celor disperați,*
Tată, consolatorul celor sărmani,*
Tată, port de salvare în pericole,*
Tată, pace și apărare în trădări,*
Tată, consolatorul celor întristați,
Tată, refugiul orfanilor,*
Tată, refugiul celor bătrâni,*
Tată, refugiul muribunzilor,*
Tată ce ne stingi setea în sărăcia noastră,*
Tată, viața morților,*
Tată,  gloria sfinților,*
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta pãcatele lumii, iartã-ne, Doamne !
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta pãcatele lumii, ascultã-ne, Doamne !
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta pãcatele lumii, miluieste-ne pe noi !

Sã ne rugãm:
Tată pentru fii, pentru orice fiu, pentru toți fiii, noi Te imporăm:  dă-ne pacea și salvarea în numele Sângelui Fiului Tău, Isus, și în numele Inimii suferinde a Mamei Maria. AMIN.

luni, 20 ianuarie 2020

Bolnave și înșelate – fete după vaccinul anti HPV – Televiziunea daneză a prezentat un film de deconspirare a industriei farmaceutice

 TV2 Denmark, a făcut ceva ce nici mass media centrală din SUA nu a îndrăznit să facă: au cercetat efectele vaccinului HPV, întrucât circulau doar vorbe despre multitudinea de femei a căror viață a fost distrusă de acest vaccin și au făcut publice cercetările lor.
În articol veți găsi esența acelui film difuzat.
Aș scoate în evidență 4 lucruri:
1.       În Ungaria ( nici în România - n. tr.) vaccinul anti HPV nu este obligatoriu și sperăm să și rămână așa.
2.       În Ungaria se utiliziează un alt produs al firmei Merck, intitulat Cervarix. Nu știu dacă este o diferență dintre Gardasil și Cervarix. Potrivit descrierilor ambele sunt vaccinuri împotriva aceloraș tulpini.
3.      Potrivit cercetărilor făcute în Danemarca la 100.000 de persoane vaccinate, 2500 au suferit de efecte secundare în raport cu 12,1 la care s-a evitat îmbolnăvirea de cancer. Se merită?
4.     După introducerea vaccinului în Danemarca, a crescut numărul îmbolnăvirilor de cancer de col uterin. Potrivit firmei producătoare, femeile care au trecut în prealabil prin infecții cu viruși HPV, cuprinși în vaccin, au șansa de diagnosticare precoce mai mare cu 44.6%. (Însă nu este o rutină a se face  analiza HPV  înainte de vaccin și  orice infecție cu orice tulpină HPV poate fi asimptomatică, infecție pe care corpul o poate învinge în 1-2 ani fără nici o intervenție, așadar e posibil ca cineva să fi trecut deja oricum printr-o infecție cu Papillomavirus. Și încă ceva, vaccinul imunizează doar împotriva a câtorva tulpini, dar sunt mult mai multe.)

TV 2 Denmark a făcut ceea ce nu a îndrăznit să facă nici mass media din SUA cercetând controversele legate de vaccinul anti HPV care spun că au distrus viața multor femei tinere și au făcut publice cercetările lor.

În anul 2013 Katie Couric a făcut o emisiune  despre vaccinul Gardasil și a îndrăznit să o intervieveze pe mama acelei tinere care a murit la scurt timp după administrarea vaccinului.
Această emisune nu s-ar putea numi tocmai ca fiind pro vaccin.
Dar a prezentat ambele fețe ale monedei și a dat spațiu de exprimare destul de mare și industriei farmaceutice care a susținut că vaccinul este sigur. Cu toate astea a fost foarte atacată de mass media și au obligat-o să-și ceară scuze pntru că a îndrăznit să chestioneze riscurile posibile ale vaccinului anti HPV.

După cenzura evidentă experimentată în SUA, e plăcut a vedea că televiziunea daneză a realizat acest film documentar cu subtitrare în limba engleză ca să poată fi văzut și în alte părți ale lumii. (Din păcate acest film documentar nu mai poate fi accesat - n. tr.). Au fost chestinonați medici și membri de familie și nu au fost cenzurate întrebările dure. La fel ca în SUA, femeile care au suferit în urma efectelor secundare ale vaccinului nu primesc nici un fel de ajutor de la guvern, înrucât guvernul neagă cu vehemență chiar și existența acestor daune, lăsându-le astfel în voia sorții și înșelându-le pe aceste fete și pe părinții lor. A fost întocmită și o listă cu cele care au murit în urma vaccinării cu Gardasil- Cervavix,  precum și fotografii ale lor.
Vă dăm și câteva linkuri în limba engleză care vă pot spune mai multe despre bolile autoimune sau alte efecte secundare. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23902317

Filmul prezentat de televiziunea daneză prezintă mai amănunțit situația a 3 fete care au suferit simptome severe după administrarea vaccinului anti HPV. Un lucru este comun la toate trei – la fel ca multe alte mii de fete din lumea întreagă - ele au fost sănătoase înainte de vaccin și au devenit bolnave cu simtome grave după.

Fiecăreia dintre ele li s-au făcut analize amănunțite și nu au reușit să li se pună absolut nici un diagnostic, iar simtomele  nu s-au putut ține sub control, la fel ca multor fete din lumea întreagă care s-au îmbolnăvit după vaccinare.

În acest film documentar dau declarații și doi medici de la spitalul Frederiksberg, care au spus că nu au mai experimentat nimic asemănător pe parcursul praxisului lor. Ambii medici au declarat că au trimis de patru ori scrisori către Autoritatea daneză de Sănătate și Farmacie în anul precedent în care au semnalat despre posibilele complicații ale vaccinului anti HPV.

Dr. Loiuse Brinth de la spitalul Frederiksberg a declarat că ea însăși a consultat 80 de fete despre care a bănuit că suferă de complicații în urma vaccinului anti HPV.
” Toate amețesc, leșină, și majoritatea au dureri de cap – adesea dureri cronice. De asemenea se plâng de dureri de burtă și greață. Experimentează o mișcare a mușchilor pe care nu o pot controla. Și sunt foarte obosite.”

Vedem o tipologie strigătoare la cer care ar trebui cercetată cu multă seriorizate.

Directorul de sănătate publică Henrik G. Jenson e de acord, însă spune:
ȚDa, există un fel de simtomatologie specifică, dar asta nu înseamnă că simptomele se leagă între ele. Dacă vedem o anumtă repetare în rapoarte, atunci există baza să explicăm mai bine și să ne adâncim în tema dată. Dar întrucât Autoritatea Europeană de Farmacie a aprobat acest vaccin, ea este abilitată să aprecieze chestiunea siguranței.”

În timp ce TV2 din Danemarca își continua cercetările, au cerut Autorității de Sănătate și Farmacie daneză să le dea acces la toate documentele legate de vaccinul anti HPV. Din păcate domnul Henrik J Jenson și angajații lui ”au uitat” să le spună echipei de știri despre oricare dintre cele 4 scrisori primite de la medicii specialiști.

Documentarul despre vaccinul anti HPV a avut un impact uriaș.
Un grup închis de pe Facebook din Danemarca fondat de către membri care au suferit în urma complicațiilor vaccinului, dacă înainte de documentar număra 398 de mebri, după documentar, într-un interval de două săptămâni a crescut la 938 și mai erau în așteptare să fie admiși încă 40 de membri, întrucât fiecare mebru a fost chestionat în mod serios de către admini.

Ca o laudă la adresa autorităților medicale daneze este că fac eforturi să răspundă în mod corespunzător la situația de criză provocată de programul lor de vaccinare. Au înființat un sistem unde primesc pe toți cei care au experimentat reacții adverse în urma administrării vaccinului Gardasil.

Autoritățile daneze au recunoscut că reacțiile adverse sunt deosebit de grave și vor să înteprindă mai multe cercetări. Din nefericire, fără o colaboare internaționlă, aceste cercetări pot dura luni dacă nu chiar ani până să vadă ce s-a întâmplat cu aceste fete și să poată lucra la un protocol de succes pentru tratarea lor.  Dar ce se întâmplă până atunci cu supraviețuitorii?

Până nu se încheie cercetările ar trebui oare suspendat vaccinul anti HPV?

Autoritățile daneze sunt pregătite să riște îmbolnăvirea  cu efecte secundare severe a 2500 de femei la 100.000 de femei vaccinate, așa cum a fost făcut public în ultima declarație a companiei farmaceutice  Merck ca să prevină îmbolnăvirea cu cancer de col uterin a 12,1 femei?

Sunt dispuse femeile daneze sa-și asume acest risc? Oare femeile daneze consideră că este un preț rezonabil îmbolnăvirea cu simtome grave a 2500 de femei ca să salveze 12 femei de la un tip de cancer destul de bine tratat dacă este diagnosticat la timp?

În ceea ce privește Danemarca, vaccinul Gardasil a fost introdus în 2009. În anul 2008 cea mai tânără femeie care a murit de cancer de col uterin a avut 30 de ani. La 3 ani de la introducerea vaccinului anti HPV (adică 2012), cea mai tânără femeie care a murit de acest cancer a împlinit 20 de ani. Oare de ce?


De ce a crescut atât de mult numărul deceselor după introducerea în masă a vaccinului Gardasil? Nu este oare un aspect care ar trebui cercetat cu seriozitate?

Un studiu făcut de Merk  și înmânat FDA înainte de a fi făcut marketingul pentru aprobarea vaccinului, spune că femeile care înainte de vaccin au suferit infecții cu tulpinile conținute de vaccinul Gardasil,  posibilitatea infectării și a diagnosticării cu modificări precanceroase este cu  cu 44,7% mai mare. E posibil ca numărul crescut de decese în urma cancerului de col uterin să dovedească că acest studiu are dreptate?

Autoritățile de sănătate daneze și reprezentanții politici trebuie să înțeleagă că experiențele legate de vaccinul Gardasil nu sunt doar o problemă națională. Toate țările au experimentat cazuri similare legate de acest vacin. Aceasta este o problemă globală.

Vaccinurile sunt o intervenție asupra populației sănătoase și ar trebui să se aplice principiile de precauție.  Programul de vaccinarea ar trebui suspendat pe perioada cercetărilor până la clarificarea situației.
Trebuie identificate, cuantificate și evaluate acele persoane care sunt cele mai expuse la efectele secundare serioase și trebuie excluse din acest program de vaccinare.

Supraviețuitoarele vaccinului anti HPV trebuie identificate, recunoscute și tratate medical în mod corespunzător.

Trebuie încetat cu sacrificarea copiilor sub sloganul  ”pentru un bine mai mare”!

Niciodată profitul nu poate fi mai important decât sănătatea copiilor noștri!

Mai jos veți găsi și alte linkuri în limba engleză referitoare la acest subiect:






duminică, 19 ianuarie 2020

Maria Julianna, mesajul din 8 ianuarie 2020

În ora harului, Domnul Isus...
Dragii Mei copii! Pregătiți-vă pentru că în curând revărs Duhul Meu Sfânt, Cel care vă va arăta starea sufletului. Atunci veți vedea cu ochii Mei toată viața voastră. Fiecare gând, cuvânt, faptă. În acel ceas, când nici nu vă gândiți.
     Trăiți permanent gata pregătiți! Starea de a fi permanent pregătiți înseamnă iubirea înflăcărată și încrederea totală în Mine. Credeți cuvintele Mele care se împlinesc la timpul lor!
Dată fixă nu vă spun fiindcă unii și-ar amâna convertirea. Așadar, din semne trebuie să vedeți că profețiile se împlinesc. Judecata Mea stă să cadă asupra lumii. Elementele, forțele naturii se revoltă împotriva păcatelor omului. Acum, încă în timpul vostru, se împlinesc cuvintele sfântului Petru: 
Domnul nu întârzie [împlinirea] promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire. Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; [în ziua aceea], cerurile vor dispărea cu vuiet, principiile elementare se vor distruge în foc, la fel şi pământul cu toate lucrurile care vor fi găsite.
Deci, dacă toate acestea se vor distruge astfel, cât de sfântă şi evlavioasă trebuie să fie purtarea voastră, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu în care cerurile vor fi distruse în foc, iar principiile elementare, arzând, se vor topi! Dar noi aşteptăm, după promisiunea lui, ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea.
Învăţătura autentică a sfântului Paul
De aceea, iubiţilor, întrucât aşteptaţi acestea, străduiţi-vă să fiţi găsiţi în pace, fără cusur şi fără prihană! Să consideraţi ca o mântuire îndelunga răbdare a Domnului nostru, aşa cum v-a scris şi iubitul nostru frate Paul, după înţelepciunea care i s-a dat. 2 Petru, cap 3, ver 9-15.
      Dragii Mei copii! Acestea sunt cuvintele sfintei Scripturi care trebuie să se împlinească. Lumea nu a fost încă niciodată atât de pregătită să se autodistrugă. Satan se folosește de aceasta: pe cine poate, ispitește sau agită. Puterea păcatului s-a extins mult. De Dumnezeu nu au nevoie, aleargă după plăcerile pământești, adună nimicul și la sfârșit cad în damnare.
       Dragii Mei copii! Aduceți-Mi mulțumire pentru că vă chem! În fiecare zi, rugați-vă TE DEUM! Eu Însumi v-am inspirat să Îmi răspundeți cu DA. Bucurați-vă că puteți sta înaintea Feței Mele și că Mă puteți sluji.
Fiecare putere a voastră și fiecare minut al vostru, Eu vi-l planific ca să vă sfințiți și să-i ajutați și pe alții să se mântuiască. Cu cuvintele sfântului Pavel, vă atenționez: Cine stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă”. Păziți-vă neîncetat curățenia sufletului!
Hrăniți-vă dragostea pentru Dumnezeu în sufletele voastre, gândindu-vă deseori  la învățăturile Mele și la suferința Mea! Întotdeauna Eu, Întâiul Născut al Lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat, stau înaintea ochilor voștri! Să nu considerați niciodată un preț prea mare, jertfă sau suferință pentru salvarea sufletelor! Uitați-vă la Mine, pe Cruce! Nimeni nu a suferit mai mult ca Mine. Toată această jertfă am adus-o pentru voi, fiind fără păcat, din iubire pentru voi, pentru că vreau să fiți acolo unde sunt Eu și să vedeți gloria Mea.
      Pe Mine Mă ofensează mult păcatul și Mi-e silă de el, dar cel mai mult este spre paguba omului pentru că acesta îl desparte de Mine, Cel care i-am obținut mântuirea, și de tot harul pe care i l-am dat și pe care încă vreau i-l dăruiesc. De aceea, micuții Mei, despărțiți-vă categoric de orice ispită, de orice păcat! Nu stați de vorbă cu satan! Doar pe Mine să Mă priviți, pe Muntele Tabor împreună cu cei trei discipoli, în trupul Meu Glorios, când s-a auzit glasul Tatălui Ceresc : „Acesta este Fiul Meu iubit, de El să asculatați”. În toate clipele vieții voastre să fiți cu Mine pe muntele Tabor! Priviți gloria Mea și tânjiți ca toată veșnicia să Mă vedeți, să Mă adorați, să Mă iubiți, să Mă glorificați, să Mă lăudați și să-Mi aduceți mulțumire.
      Gândiți-vă la ceea ce a spus sf apostol Pavel:  „Toată suferința pământului nu poate fi comparată cu slava care va veni, în care vom fi părtași”. Nu cârtiți dacă vă vizitez cu încercări, dezamăgiri și suferințe! Acestea au un țel dublu. Sfințirea sufletului, educarea spre viziunea clară și smerenie. Uitați-vă la Mine, pe cruce! Mai mult ca Mine, nimeni nu a fost umilit.
În suferințele voastre, gândiți-vă că și Eu în suferința Mea cumplită și moartea Mea pe Cruce, am salvat sufletele. Pe toți aceia care Mă urmeză, i-am chemat să se unească cu Mine în suferință, în umilire și în ascultare.  Dacă faceți aceasta, Tatăl Meu așa vă va privi, ca pe Mine, iubitul Său Fiu, Cel care își continuă prin voi viața și lucrarea puternică a mântuirii Mele.  Datorită vouă, salvez suflete.
         Amintiți-vă pentru ce v-am chemat: „Cine vrea să Mă urmeze, să renunțe la sine, să-și ia zilnic crucea și așa să Mă urmeze.”  Renunțarea de sine nu înseamnă împlinirea dorințelor voastre și atașamentul vostru față de ele. Ea vă face liberi să Îmi predați viața voastră Mie și în fiecare situație a vieții, dar în principal, în lucrurile grele, în suferințe, repetați împreună cu Mine cuvintele Mele: Tată, nu așa să fie, precum Eu doresc, ci cum voiești Tu”.  Așa vreau să vă văd, copiii Mei! Dacă Îmi urmați pilda și dați ascultare chemării Mele, veți ajunge foarte bogați în împărăția Mea.  Fiecare va da seamă de talantul primit. Acelora cărora le-am încredințat mult, vor răspunde de mult. De aceea, voi, copiii Mei, în toate lucrurile bune,  trebuie să fiți înainte mergători cu pilda voastră.
       Dragii Mei copii! Așa priviți la viața voastră, ca la o jertfă sfințită Mie pentru că pe toți aceia pe care i-am ales și i-am chemat, îi fac asemeni Mie. Am devenit o jertfă pentru voi. Nu doar pe cruce, ci încă din momentul concepției Mele când am ispășit păcatele tuturor oamenilor până la sfârșitul lumii. Pe preoții Mei și pe cei sfințiți Mie, i-am chemat pe această cale. Iar aceasta se cheamă calea Crucii.
       Privirea Mea blândă se odihnește peste voi, iubirea inimii Mele vă îmbrățișează și întotdeauna vă dorește numai binele vostru. Pacea Mea o dau vouă, și vă conduc să recunoașteți și să faceți întotdeauna voia Mea. Primiți binecuvântarea Mea venită din inimă și plină de iubire în numele Tatălui, și Fiului, și sfântului Duh.

Întărire din sfânta Scriptură: „1După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilíe, care vorbeau cu Isus! 4 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilíe”. 5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea; ascultaţi de el!” ( Matei 17 ,1-5)
Filipeni, cap 2, din versetul 19: „trimite”

joi, 16 ianuarie 2020

Maria Julianna, 1 ianuarie 2020




Domnul Isus...
“Dragii Mei copii! Aduceți mulțumire că ați prins acest an nou! Mulți nu au reușit să-l prindă. Au trecut pentru totdeauna în locuința morților. Dintre ei, foarte mulți au ajuns în purgator fiindcă au crezut în Mine, și din când în când au făcut fapte bune, dar nu și-au practicat religia. În spatele acestor lucruri stă faptul că nu M-au iubit pe Mine. Dacă M-ar fi iubit, nu ar fi rezistat fără Mine. S-ar fi străduit să-și  spele des sufletele în sacramentul spovedaniei și s-ar fi grăbit la Mine, la sfânta Liturghie, să Mă primească în sufletul lor în preasfânta Euharistie. Deoarece au neglijat acest lucru, nu pot intra în rai. Trebuie să-și ispășească păcatele acum în purgatoriu. Deși suferă cumplit, aduc mulțumire marii Mele Îndurări, că nu i-am lăsat să se piardă.
       Copiii Mei! De aceea vă spun toate acestea, că nu ajunge buna intenție. Aceasta trebuie transformată în fapte. Străduiți-vă să mergeți regulat la sfintele sacramente, pentru că numai așa veți fi permanent pregătiți! De fapt asta am cerut de la voi.
      Copiii Mei! Viața voastră pe pământ e scurtă. Nu știți ce aduce ziua de mâine. Oricând puteți ajunge să stați înaintea Feței Mele. Acolo vă arăt toată viața voastră. Vă veți vedea toate gândurile, cuvintele, faptele. De aceea ați primit timpul, ca să ajungeți la o viață de sfințenie și să-i conduceți și pe alții acolo. De aceea am murit pentru voi pe cruce. Dacă pentru Mine, mântuirea voastră a fost atât de importantă, că am acceptat moartea în chinuri, pentru voi, de ce nu este importantantă sfințenia vieții voastre? Dacă M-ați pune în centrul vieții voastre, dacă nu ați lăsa ca orice sau oricine să fie mai presus de Mine, atunci ați fi fericiți. Pentru că dacă ați muri în orice moment, v-ați ridica direct la Mine în rai.
     Fiecare om simte în adâncul sufletului, unde va ajunge sufletul lui după moarte. Cine trăiește în sfințenia vieții, acela tânjește după marea întâlnire cu Mine. Împreună cu sfântul Pavel spunem: "căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig. Dar dacă a trăi în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu ştiu ce să aleg". Sunt constrâns de acestea două: am dorinţa să mă despart [de viaţa aceasta] şi să fiu cu Cristos, şi aceasta ar fi cu mult mai bine. (Fil. 1: 21-23)
       Cei care trăiesc în păcat, se tem de moarte. Cu cât este mai grav păcatul, cu atât se tem mai tare.Nici nu vor să audă despre moarte. Deși cine se naște, acela trebuie să și moară. Aici pe Pământ sunteți doar pelerini. Toată viața voastră sunteți pe drum. Drumul odată se sfârșește. Ar fi bine și folositor dacă ați ține minte aceasta totdeauna. Atunci, veți fi pregătiți mereu pentru ceea ce va fi când ajungeți. Depinde de faptele voastre, unde. Depinde doar de voi. Ați primit voință liberă și rațiune.
       Cei care încă nu-și  trăiesc viața în sfințenie, aceia trebuie să se schimbe cât mai repede, pentru că se adună nori negri. Deja păcatul este prea mult. Atenționarea nu mai poate aștepta mult. Aceasta o spune iubirea și harul Meu debordant.  De aceea, pentru că vreau să vă salvez pe toți.
Aveți grijă! Nu ascultați de satan care este prințul lumii. În viață nu trebuie să degustați plăcerile vieții, ci timpul trebuie folosit inteligent pentru că se termină repede. Iubiți-L pe Dumnezeu din toată inima voastră așa încât să-i îndepliniți legile! Iubiți-vă unii pe alții curat și sfânt în Mine! Dumnezeu Însuși este iubire. Doar în El puteți iubi cu adevărat. Niciodată nu păcătuiți! Acesta(păcatul) vă desparte pe voi de Mine, Cel care v-am obținut mântuirea voastră. Doar în Mine să aveți mântuire veșnică. Doar atunci sunteți în uniune cu Mine, dacă trăiți în sfințenie. Pentru aceasta vă binecuvântez cu iubirea nemărginită și veșnică a inimii Mele, în numele Tatălui, al  Fiului și al Sfântului Duh.
Confirmare biblică: 1 Tesaloniceni, cap 2, versetul 13: ”Cuvântul lui Dumnezeu”
sursa:https://jezusuzenete.hu/2020-januar-1-az-ur-jezus/

vineri, 10 ianuarie 2020

Mesaj de la Isus al Îndurării Divine, Campusul parohial St Rosalie's, Hampton Bays, New York, 4 august 2019


15:00 dupa amiază, Campusul parohial St Rosalie's, Hampton Bays, New York
 
Isus al Îndurării Divine:
Fiul meu, vin astăzi la tine, pentru prima dată în câțiva ani, ca Isus al Îndurării Divine și o fac în această Oră Sacră pentru a-ți reaminti ție, precum și tuturor urmașilor Îndurării Divine, că aceasta este Ora cea mai Sacră din zi; ora în care am trecut din viața Mea trăită pe pământ  cu voi și m-am întors în brațele Tatălui Meu, doar ca să mă întorc la voi acum ca Fiul și Mântuitorul, precum și ca Iisus al vostru al Îndurării Divine, căci chiar în timpul acestei ore din zi Eu manifest, în mod deosebit tuturor copiilor lui Dumnezeu, Dragostea și Îndurarea Tatălui din Cer,  tuturor celor de aici de pe Pământ.
Vă rog să meditați la înfățișarea Mea ca Iisus al Îndurării Divine și să contemplați Razele Milostivirii și Iubirii pe care le revărs din Inima Mea Iubitoare pentru voi toți, copiii Mei, căci Razele Roșii vin din Iubirea Sacrificială a Fiului Tatălui  și Razele Apelor Vii vă dau hrana care vă este de folos prin jertfa Mea; Apele hrănitoare și vii ale Duhului Sfânt care sunt transmise omenirii tot mai puternic acum, când vă aflați în profunzimea vremurilor de pe urmă .
........
 Atât de complex este planul mântuirii omenirii de către Tatăl prin Fiul Său, încât fiecare ultim detaliu a fost planificat pentru a ajunge la împlinirea Scripturii așa cum a planificat-o Dumnezeu ca omenirea să poată renaște  la Marea Transformare care va culmina în timpul acestor Vremuri Finale dezvăluind tuturora un Rai Nou și un Pământ Nou. Mulțumiri Domnului și Creatorului tău.
Prin misiunea Mea ca Mântuitorul Tău al Îndurării Divine, vă chem pe voi toți, frații și surorile Mele, să vă alăturați Mie și Tatălui din Cer și să deveniți Războinici Puternici ai Rugăciunii  în timpul acestor Timpuri de pe Urmă pentru a învinge dușmanul a tot ceea ce este bun.
Am stabilit Îndurarea Divină prin binecuvântata și sfânta Mea fiică care a dezvăluit omenirii misiunea de Îndurare pentru voi toți. Amintiți-vă că v-am vorbit în urmă cu un deceniu și am spus să vă rugați Mie după cum urmează:
„O, Iisuse al Îndurării Divine, ascultă rugăciunile mele către Tine, căci eu sunt aici să fac voia Ta!”
Vreau ca această rugăciune simplă să înainteze de la tine prin întreaga lume către cei care Mă urmăresc și urmăresc Îndurărea Mea Divină pentru mântuirea sufletelor.
Prin această simplă cerință și rugăciune - „O, Iisuse al Îndurării Divine, ascultă rugăciunile mele către Tine căci eu sunt aici să fac voia Ta!”, - voi răspunde tuturor fiilor și fiicelor Mele, când veți veni la Mine în rugăciune și când vă veți întreba ce cer de la fiecare dintre voi să faceți în aceste Timpuri de pe Urmă pentru a învinge tot răul din lume și pentru a crea un Rai Nou și un Pământ nou.
Opriți-vă și  gândiți-vă, și meditați la evenimentele care au avut loc în lumea voastră în aceste vremuri - haosul și confuzia; diviziunile din interiorul Bisericii Mele; furia și ura care sunt alimentate de vrăjmașul meu etern. Toate aceste evenimente tragice se petrec deoarece zilele răului sunt scurte, iar el vă atacă pe voi și Biserica Mea acum mai mult decât a făcut-o vreodată până acum.
Din cauza urgențelor acestor vremuri de sfârșit, ofer Îndurarea Mea divină tuturor fiilor și fiicelor mele, pentru a urma instrucțiunile Mele de a deveni Războinicii Puternici ai Rugăciuii Timpurilor de Pe Urmă și pentru a vă asigura că vă veți alătura fraților și surorilor voștri atunci când pleava(neghina) este separată de grâu la Marea Recoltare a Vremurilor de pe Urmă .
Prin urmare, vă rog individual să vă consacrați sufletele voastre Mie, Isus al Îndurării Divine printr-o spovedanie sinceră și solemnă cu unul dintre preoții Mei credincioși; urmată de participarea la următoarea Liturghie de Duminică și primirea Sfintei Euharistii în 24 de ore de la mărturisirea și penitența ta și de a repeta anual acest exercițiu în Duminica Îndurării Divine.
Vă rog să vă dedicați Novenei Îndurării Divine și Adorației Euharistice, să vă spovediți frecvent și să primiți cu reverență Sfânta Euharistie. Dacă faceți ceea ce vă cer, veți fi înrolați spiritual în armata Mea de Războinici Puternici ai Rugăciunii  pentru a vedea întreaga umanitate prin Timpurile de Pe Urmă .
În plus, dacă faceți ceea ce vă cer, veți fi răsplătiți cu un loc în Paradisul Etern care a fost promis de Tatăl din Ceruri.
Vă rog în continuare, când vă rugați aceste cuvinte către Mine ca Isus al Îndurării Divine „O, Iisuse al Îndurării Divine, ascultă rugăciunile mele către Tine, căci eu sunt aici să fac voia Ta!”- să discerneți faptele bune pe care le voi aștepta de la voi. De asemenea, prin faptele voastre bune și munca voastră bună, se vor întâmpla multe minuni în aceste Timpuri de Pe Urmă, care vă vor proteja pe voi și pe cei dragi vouă de atacurile vrăjmașului Meu etern.
Înaintați, frații și surorile Mele, în rugăciune și meditație. Chemați-Mă personal pe Mine, Mântuitorul vostru. Faceți ceea ce vă rog și voi răspunde la chemarea voastră, căci eu sunt Mântuitorul vostru, Iisus al vostru al Îndurării Divine.
Dacă ați ascultat cuvintele Mele, vom împărtăși paradisul pe Tărâmurile Veșnice cu Tatăl din Cer, Maica voastră Cerească, toți Îngerii și Sfinții și frații și surorile voastre în Hristos. Toate acestea vă promit.
În cele din urmă, vă rog să repetați această rugăciune puternică după fiecare decadă a Rozariului și după fiecare decadă a Coronița Îndurării Divine:
„O, Iisuse al Îndurării Divine, ascultă rugăciunile mele către Tine căci eu sunt aici să fac voia Ta!”
-          Mesaj de la Isus al Îndurării Divine

miercuri, 8 ianuarie 2020

Maria Julianna, rugăciune prin Duhul Sfânt, 17 decembrie 2019

17 decembrie 2019, Rugăciune prin Duhul Sfânt...

         Prea adoratul meu, Isus! Prosternat, Te binecuvântez și Te ador pe Tine care ești cu adevărat prezent în Preasfântul Sacrament. Miliarde de armate de îngeri sfinți Te înconjoară în toate tabernacolele de pe Pământ. Adorația și preamărirea lor nu se oprește nici o clipă. Acolo unde ești prezent, peste tot Te adoră noaptea și ziua. Chiar și atunci când biserica e goală, Tu ești acolo în Tabernacol. Demn ești Tu să Te adore, Cel care ești Domnul și Dumnezeul Cerului și pământului.
        Totul s-a făcut prin Tine. De aceea, Tatăl a creat pentru că și-a revărsat iubirea, și această iubire L-a determinat să făurească această minunată planetă pe care o numim Pământ. Cel mai mic fir de floare și tot ce se află pe ea, laudă și preamărește iubirea protectoare nemărginită a lui Dumnezeu. Nu se poate exprima încuvinte omenești cât de mare este iubirea Ta pentru noi care umple Raiul și pământul. Nu este nici o despicătură unde să nu fii Tu prezent. Tu reverși asupra noastră pacea Ta. Dacă ne deschidem inimile, coboară în noi lumina, harul. Dar dacă ne închidem, vom fi privați de acea bucurie și fericire care ne-o dă prezența Ta. Numai în Tine există fericire. Acolo unde Tu ești, acolo este și Raiul.
     Adoratul Meu Isus! Mulțumesc că ne-ai mântuit și putem intra în Împărăția Ta. Mulțumim că ne-ai curățat de păcate datorită dragului Sfânt Sânge nevinovat vărsat pentru noi. Întreaga veșnicie va fi puțină pentru a-Ți aduce mulțumire.
      Te rog, să-mi dai acea iubire pe care ai simțit-o pentru mine când Te-ai urcat pe cruce. Aprinde inima mea în flăcări ca să ard de tot, prefăcându-mă în cenușă de iubirea ce Ți-o port! Întotdeauna să trăiesc numai pentru Tine, pe Tine să Te preamăresc și să Te laud în veci. Te glorific în veci!
        O blândul meu, Isus! Fă-mă și pe mine așa de smerit și ascultător cum ai fost Tu! Eu vreau să corespund numai Ție! Chiar și atunci când aceasta m-ar costa viața. Tu ai spus: Nimeni nu are mai mare iubire decât acela care își dă viața pt prietenii săi. Tu pentru mine Ți-ai dat viața. Pe mine m-ai determinat să Ți-o ofer pe a mea Ție. Împlinind poruncile Tale, să trăiesc doar pentru Tine. Să Te slujesc prin aceia pe care îi aduci înaintea mea. Dragul meu Isus, eu vreau să Te văd pe Tine în oricine! Tot ceea ce fac din grație altora, Ție Îți fac. Recunoștință și glorie să-Ți fie Ție, Tatălui și Duhului Sfânt pentru tot, acum și-n veci. Amin.

https://jezusuzenete.hu/2019-december-17-ima-a-szentlelek-altal/

luni, 6 ianuarie 2020

Mesaje cerești din Kadarkút 162-164. Măicuța Sfântă - Tatăl Ceresc - Duhul Sfânt - : Soarta lumii MESAJE CEREȘTI, 16 OCTOMBRIE 2012


Maica Sfântă : Soarta lumii - 1.
Maica Sfântă: Dragii Mei copii! Până acum v-am vorbit despre soarta individuală a omului; de acum înainte va fi vorba despre soarta lumii. Omenirea de azi trăiește în ultimele timpuri. Puteți fi fericiți că trăiți cele mai mari evenimente ale istoriei voastre: Noul Advent, a doua Rusalie, a doua venire glorioasă a Domnului Isus și înfăptuirea noului Cer și noului Pământ.

Acum trăiți noul Advent, al doilea Advent. Așteptați a Doua Venire a Sfântului Meu Fiu așa cum Eu, Mama Lui fericită, am așteptat nașterea Lui. Micuțul Isus din Betleem a sosit în liniște, discret și în sărăcie. A Doua Lui Venire va fi grandioasă și publică, un mare eveniment glorios și vizibil pentru toți oamenii. Dar acum, micuții Mei, încă trăiți timpul așteptării, noul Advent care înseamnă durerile facerii pentru Biserică, ajunul unei mari suferințe. În aparițiile Mele de mamă iubitoare și temătoare, degeaba am cerut ispășirea, rugăciunea, convertirea. Dintre copiii Mei, doar puțini ascultă cuvintele Mele. Marea majoritate nici nu Mă bagă în seamă. Sfântul Meu Fiu a trimis prin vizionara irlandeză, a inițiat o Cruciadă de rugăciune în care doar copiii Mei cei mai înflăcărați s-au alăturat. Deoarece masele de oameni nu le putem atinge, încercările profețite peste omenire nu vor lipsi. Dragii Mei copii,  ispășiți totuși statornici pentru că pedeapsa poate fi atenuată; de exemplu catastrofele, prigoanele, pandemiile și războiul.

În bunătatea și mila infinită a Tatălui vostru Ceresc, înaintea vremurilor grele ce vă așteaptă, vă va da posibilitatea de convertire: a doua Rusalie, cu alte cuvinte, Marele Avertisment. Prima Rusalie a fost după înălțarea Fiului Meu Sfânt în cer când a promis apostolilor Lui că va trimite pe Mângâietorul, Duhul Sfânt. Acesta s-a așezat asupra lor sub forma limbilor de foc, i-a umplut cu darul de lumină, claritate, curaj, hotărâre, elocvență și vorbirea în limbi. Așa va fi și acum, Micuții Mei, în timpul Marelui Avertisment. Lumina flăcării Duhului Sfânt va cuprinde sufletul fiecărui om, îi va lumina păcatele și va porni o adâncă căință în el. După aceea, poate veni orice prigoană pentru că nu va mai fi teamă în voi și veți ști de care parte să stați. Masele de oameni se vor converti și foarte puțini vor rămâne necredincioși și cu inima întărită. Din păcate, cei din urmă vor fi ajutoarele Antichristului. Oamenii sărăciți de criza economică, nenorociții și oamenii proaspăt convertiți vor fi ademeniți de către cel rău cu avantaje materiale. În toate punctele pământului vor fi copii de-ai Mei fideli și cu sufletele tari asemenea vouă. Încurajați și împuterniciți de Duhul Sfânt, ei dau putere și credință noilor convertiți. Asta aștept și de la voi, dragii Mei ispășitori prezenți aici. Fiecare dintre voi, în mediul lui: în familiile voastre, vecinii voștri, prietenii voștri, treziți iubirea către Dumnezeu, înțelepciunea și învățați-i noi cunoștințe de credință. Nu îi lăsați să îl asculte pe Înșelător și să nu accepte nimic de la el. Explicați-le că cei care se poziționează de partea Antihristului și vor lua asupra lor pecetea Fiarei, atât trupul cât și sufletul lor vor pieri. Dar acei care vor fi statornici până la capăt alături de Isus, Euharistie, Papă și Măicuța Sfântă, Sfântul Meu Fiu și Eu, îi vom lua sub protecția noastră și sufletul lor va fi salvat. Pentru om, în acest timp final, acesta este unicul drum acceptat, celălalt duce la damnare. Atrageți-le atenția că Antihristul oricât de drăguț și darnic este la început, în mod deliberat vrea să îi distrugă. De la Satan primește putere să facă minuni, dar acestea nu sunt adevărate, ci sunt iluzii optice josnice ca să se laude cu puterea lui. Explicați-le că după ce va ocupa tronul Papa Benedict al XVI –lea, ( mesajul a fost dat în 16 oct. 2012), urmașul va fi antipapă, profetul fals, mâna dreaptă a lui Antihrist. Schimbările ce vor surveni în biserici vor dovedi aceasta. După ce vor șterge din Sfânta Liturghie partea jertfei, deci vor înlătura Euharistia, începând de atunci, Biserica nu va mai fi Casa lui Dumnezeu. Anunța-ți în anturajul vostru că începând de atunci nu mai este voie să umblați în acele Biserici. O, copiii Mei! Nu vă temeți, ne vom ocupa ca peste tot să fie preoți - copii ai Mei curajoși și cu sufletele înflăcărate, care în ascunzătoare vă vor oficia Liturghia și vor împărți sacramente. Dispozițiile noului papă îl vor da de gol că el este omul fals. Acestea includ permisiunea pentru preoți de a se căsători, căsătoria între persoane de același sex, avortul, eutanasia și multe alte schimbări care permit răspândirea păcatului. Va face toate aceste urâciuni în numele libertății omului.  Apoi va urma abolirea Noului Testament, iar Vechiul Testament din biserici va mai rămâne un timp. Numele lui Isus va fi interzis de pronunțat. Vor vorbi despre un nou Mesia care este antihristul. El se va face cunoscut public ca bunul salvator al omenirii care trăiește în mizerie. Și când va câștiga mulți, mulți oameni de partea lui, își va arăta adevărata față: violență, nelegiuire, răutate că doar este ajutorul și posedatul lui satan. Se cere adorat ca Dumnezeu, iar tronul lui va fi templul din Ierusalim. Statuile lui vor invada lumea și cine nu îl va adora, va fi ucis. Dar Tatăl Ceresc, în marea Lui îndurare, va scurta acest regim autoritar teribil care va determina al Treilea Război Mondial. După cele 3 zile de întuneric, imediat va fi a Doua Venire a lui Isus în glorie, nimicirea lui Antihrist și a profetului fals și înlănțuirea lui Satan.

Dragii Mei copii! Acum lăsați deschiși doar ochii sufletului, ochii trupului închideți-i. Uitați-vă cine stă înaintea voastră! Un copilaș de un an și jumătate, curat și nevinovat: Biserica cea nouă care s-a născut acum 2000 de ani, Biserica lui Christos pe care, cu așa mare speranță și iubire, a construit-o între apostolii Săi. Sfânta Treime din Rai se uită la copilașul mic și își găsește bucuria în el. Inamicul nostru nu tolerează creșterea, fericirea și credința sa profundă în Dumnezeu. Uitați-vă ce face! Pe micul copilaș îl atacă soldații romani care sunt păgâni și răi. Membrii săi sunt răstigniți, arși pe rug și aruncați înaintea fiarelor sălbatice însetate de sânge. Plânge micuțul, îi curg lacrimile, sângerează din rănile multe, multe. Din cer coboară imediat Tătăl ceresc, îl ia în brațe, îl leagănă și îl copleșește cu iubirea Lui. Uitați-vă, și Isus stă acolo lângă El, cel înviat, glorificatul Isus. Îl preia de la Tatăl, rănile Lui sângerânde le vindecă cu sărutările Lui, iar membrilor jerfiți, martirilor, le oferă în Rai cea mai mare glorie.
   Istoria merge înainte, copilul crește, iar creștinismul câștigă teren în țările Pământului. Acum Biserica stă înaintea noastră ca un tânăr plin de vitalitate, musculos și frumos. Din nou este atacat de pericolul scindării. Reformatorii, părinții reformei, rup bucăți mari din el. De-alungul secolelor, tot mai multe bucăți se rup din el. Îngenunchează și, cu o tristețe nemărginită și cu rănile dureroase, Mă cheamă pe Mine, Mama lui. Sunt deja acolo pentru tristul Meu Fiu, iar pentru protecție, îl acopăr cu mantia Mea albastră împodobită cu stele. Îmi protejez membrii scindați și rătăciți. Așa le vorbesc: întoarce-te întotdeauna către Mine, Mama ta, dacă te afli în nevoie, eu ofer protecție și mângâiere rănilor tale dureroase!

Timpul trece, suntem în 2012. Tânărul chipeș a devenit un bărbat în vârstă. Este suferind de dureri interne grave. Răul din interior corupe Biserica. Se întoarce cardinal împotriva cardinalului, episcop împotriva episcopului, preot împotriva preotului. Preoții ierarhici îi consideră dușmani pe preoții carismatici. Cei aleși se invidiază reciproc și unii îi numesc necredincioși pe ceilalți. Mulți dintre păstori resping mesajele private fără să le citească, fără să le analizeze.

Masonii se infiltrează în rândurile bisericii și o demolează. O parte din preoți cu viața lor imorală îi scandalizează pe credincioși. Bătrâna Biserică se prăbușește de multe păcate și mizerii. Se prăbușește lipsită de putere și așa se roagă Tatălui: Tată, ai milă de noi și de întreaga omenire. Păzește-mă pe mine, Biserica Ta, protejează-mă de distrugere! Astfel Dumnezeu trimite Duhul cel Sfânt rămășiței, Bisericii suferinde, sub forma unui mare porumbel alb. Duhul Sfânt zboară deasupra ei, cu focul și cu lumina Lui o luminează și o purifică de tot. Biserica se ridică din nou în picioare și, cu suflet hotărât și curajos, reîntinerită, se duce la luptă împotriva dușmanului, Antihristul. Noi patru, Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt și Eu o îmbrățișăm cu iubire și astfel o îmbărbătăm: Nu te teme, copilul Meu, suntem cu tine până la sfârșit și vei ieși din această luptă cu o biruință strălucitoare.

Dragii Mei copii, am ajuns la sfârșitul învățăturii Mele. V-am spus prima parte a destinului lumii. Despre partea a doua veți auzi săptămâna viitoare. Îmi iau rămas bun de la voi. Vă înconjor. Îmbrățișez pe toată lumea și pe fruntea voastră desenez o cruce. Vă binecuvântez în numele Tatălui, a Fiului și Duhului Sfânt. Amin.