Cerul, pământul atunci

Ce zici: Mă urmezi de acum,

Cum Mă vezi şi ce îţi spun?

Sunt Fiul lui Dumnezeu,

Mă asculţi, copilul Meu?

Am venit să te întreb,

Dacă vrei, eşti de acord.

Nu forţez, nici nu oblig,

Şi nici tare Eu nu strig.

După ce-ai văzut lumina,

Vrei să Mă urmezi de acuma,

Ascultând tot ce am spus?

Sau de Mine te-ai ascuns?

Că Eu ştiu, cunosc şi văd,

Toate, totul pe de rost.

Şi pe afară şi înnăuntru,

Cunosc tot cu amănuntul.

De lumina ce pătrunde,

Nimicnu se poate ascunde.

Şi căldura ce străbate,

Cum prin carne şi prin oase,

Încălzeşte tot, luminează,

Fie în somn, sau fie trează,

Orice obiect, fiinţă,

Sănătos sau neputinţă.

Ceea ce acum vă spun,

Veţi trăi cât de curând.

Voi veni la voi de sus,

În Cruce Eu coborând.

După ce atunci va fi,

Cu voi toţi Eu voi vorbi,

Câţi veţi fi, câţi veţi rămâne.

Se va pierde multă lume,

De lumină, de căldură,

Atunci vrând să se ascundă.

Aşa cred, dar nu se poate,

În întuneric e moarte.

Nu e greu, nici complicat.

De ai trecut, Eu te-am iertat,

De grele, mari, uşoare, mici,

Veţi fi liberi de atunci,

De păcate, astă viaţă,

Să treceţi în celălaltă,

Curaţi de cum e zăpada,

Şi limpezi aşa ca apa.

Cerul, pământul atunci,

Va fi nou şi va fi sfânt,

Aşa ca Mântuitorul,

Va fi turma cum păstorul.

                    joi, 12.01. 2017, ora 18,25 Anton Ciobanu