Pare că biserica de azi trăieşte în trecut, că nu este conştientă de
faptul că suntem în război şi că oamenii trebuie convocaţi la sobrietate, la
mărturisire curajoasă şi la martiriu. Războiul este unul moral şi spiritual, nu
cu arme de foc.
Suntem în război pentru sufletele noastre şi ale celor dragi nouă, în război pentru sufletul poporului nostru şi al lumii. Este momentul, clerul trebuie să se pregatească şi să pregătească poporul lui Dumnezeu pentru sacrificiu, trebuie să fim dispuşi să acceptăm şi să suportăm suferinţa crescândă în lunile şi anii ce vin. Ca orice soldat, trebuie să fim antrenaţi pentru a lupta bine. Trebuie să studiem Biblia şi să fim mai decişi ca niciodată. Trebuie să ne cunoaştem duşmanul şi tacticile lui. Trebuie să fim gata să suferim şi chiar să ne dăm viaţa.
Predicile trebuie să fie o chemare clară la convertirea personală şi la luptă pentru suflet, îndemnând să înceteze tratarea cu uşurinţă a desconsiderării continue a poruncilor lui Dumnezeu ce are loc în familiile şi în comunitatea noastră.
Prelaţii trebuie să-şi schimbe complet modul de a vedea lucrurile: acum par interesaţi mai degrabă să apere puţinul ce a mai rămas decât să cheme poporul catolic la luptă, căci nu par dispuşi să cheme oamenii la niciun lucru dificil sau incomod. Ne vine în minte imaginea lui Petru încercând să evite sacrificiul lui Cristos pe Cruce, şi modul sever în care îl ceartă Domnul: "Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano*, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23)
Spune Scriptura: "dacă trompeta ar suna slab, cine s-ar mai pregăti pentru bătălie? (1 Cor 14 8). Nu numai preoţii trebuie să adreseze chemarea, ci şi părinţii trebuie să-şi pregătească copiii şi pentru altceva, nu numai pentru carieră. Trebuie să-i pregătească şi pentru zilele grele ce vor veni, care pot fi şi de persecuţie şi chiar de martiriu, dacă hotărârea este să-l urmăm pe Cristos fără ambiguităţi.
Mişcările obscure sub stindardul toleranţei au câştigat teren din ce în ce mai mult, însă pentru noi nu există toleranţa. Libertatea religioasă se erodează din ce în ce mai mult, compromisurile, tăcerea şi soluţiile incoerente, după atâţia ani de "catolicism comod" fac dificil să ne imaginăm că biserica şi lumea fericită şi decadentă vor fi dispuse să sufere. Când ne vom opune oare celor ce introduc legile celui rău?
Numai credinţa noastră inechivocă ne poate salva, pe noi şi pe cei pe care îi iubim. Să ne rugăm pentru o credinţă puternică şi curajoasă.
Suntem în război pentru sufletele noastre şi ale celor dragi nouă, în război pentru sufletul poporului nostru şi al lumii. Este momentul, clerul trebuie să se pregatească şi să pregătească poporul lui Dumnezeu pentru sacrificiu, trebuie să fim dispuşi să acceptăm şi să suportăm suferinţa crescândă în lunile şi anii ce vin. Ca orice soldat, trebuie să fim antrenaţi pentru a lupta bine. Trebuie să studiem Biblia şi să fim mai decişi ca niciodată. Trebuie să ne cunoaştem duşmanul şi tacticile lui. Trebuie să fim gata să suferim şi chiar să ne dăm viaţa.
Predicile trebuie să fie o chemare clară la convertirea personală şi la luptă pentru suflet, îndemnând să înceteze tratarea cu uşurinţă a desconsiderării continue a poruncilor lui Dumnezeu ce are loc în familiile şi în comunitatea noastră.
Prelaţii trebuie să-şi schimbe complet modul de a vedea lucrurile: acum par interesaţi mai degrabă să apere puţinul ce a mai rămas decât să cheme poporul catolic la luptă, căci nu par dispuşi să cheme oamenii la niciun lucru dificil sau incomod. Ne vine în minte imaginea lui Petru încercând să evite sacrificiul lui Cristos pe Cruce, şi modul sever în care îl ceartă Domnul: "Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano*, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23)
Spune Scriptura: "dacă trompeta ar suna slab, cine s-ar mai pregăti pentru bătălie? (1 Cor 14 8). Nu numai preoţii trebuie să adreseze chemarea, ci şi părinţii trebuie să-şi pregătească copiii şi pentru altceva, nu numai pentru carieră. Trebuie să-i pregătească şi pentru zilele grele ce vor veni, care pot fi şi de persecuţie şi chiar de martiriu, dacă hotărârea este să-l urmăm pe Cristos fără ambiguităţi.
Mişcările obscure sub stindardul toleranţei au câştigat teren din ce în ce mai mult, însă pentru noi nu există toleranţa. Libertatea religioasă se erodează din ce în ce mai mult, compromisurile, tăcerea şi soluţiile incoerente, după atâţia ani de "catolicism comod" fac dificil să ne imaginăm că biserica şi lumea fericită şi decadentă vor fi dispuse să sufere. Când ne vom opune oare celor ce introduc legile celui rău?
Numai credinţa noastră inechivocă ne poate salva, pe noi şi pe cei pe care îi iubim. Să ne rugăm pentru o credinţă puternică şi curajoasă.
traducere partiala https://www.lifesitenews.com/…/comfort-catholicism-has-to-g…
https://informatiisimesaje.wordpress.com/…/destul-cu-catol…/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu