22 ianuarie
2017. În ora îndurării, Domnul Isus spune...
Dragii Mei copii! Acum vine sfârşitul. Acum se împlinesc
profeţiile Mele. În curând Anticristul accede la putere,
ducându-i pe mulţi în eroare şi îngropând multe suflete în valurile de foc ale
osândei veşnice. Pregătiţi-vă! Aveţi grijă!
A sosit ceasul. Prigoana a început şi se răsfrânge tot mai mult asupra tuturor
preoţilor şi credincioşilor Mei care nu sunt de acord cu ereziile, învăţăturile
false şi Îmi rămân loiali Mie. Acesta este timpul marii încercări. Preoţii şi
credincioşii Mei vor fi separaţi. Biserica Mea este asemenea unei nave mari,
care se frânge în două, scârţâind şi trosnind, iar valurile o lovesc ca să se
scufunde. O jumătate a navei va fi înghiţită de valurile învolburate şi se va
scufunda până în fundul iadului. Cealaltă jumătate va ancora de cei doi stâlpi:
Sfântul Sacrament şi cinstirea Mariei şi astfel se va salva. Esenţa Bisericii
Mele se găseşte în aceşti doi stâlpi cardinali:
adevăratul Meu Sfânt Trup şi Sânge în
Euharistie şi mijlocirea Preasfintei Mele Mame, pe care v-am dat-o vouă când am
fost pe cruce. Cei care rămân statornici acestor două ajutoare, se mântuiesc.
Cel în a cărui inimă sălăşluiesc Eu, poartă în sine viaţa veşnică. Cel care
cere mijlocirea Mamei Mele, scapă de moartea veşnică.
Micuţii
Mei! Marea se învolburează de o nemaivăzută furtună. Marea este această lume, iar cel care o
învolburează este satana, care simte că mai are doar puţin timp şi, adunându-şi
toate forţele, se năspusteşte asupra sufletelor cu mare înverşunare pentru a-i
trage pe cât mai mulţi la osândă.
Copiii
Mei! Înţelegeţi odată: nu deşteptăciunea omenească vă susţine, ci doar
sacramentele, doar datorită Sacramentelor, doar prin Mine vă mântuiţi. Biserica
Mea este ca şi cum ar fi moartă. Sângerează din nenumărate răni şi s-a rupt în
bucăţi. Dar învierea Ei este aproape, deoarece Eu voi reveni în slavă, o voi
reînnoi şi o voi voi face din nou Una. Iar toţi cei care s-au încrezut în forţa
proprie, vor cădea, dar cel care se încrede în Mine şi-Mi va rămâne loial până
la moarte, acela va avea viaţă veşnică.
Micuţii
Mei dragi, copiii Mei! Pregătiţi-vă! A sosit ceasul cernerii. Rămâneţi-Mi
loiali! Pregătiţi-vă, fiindcă marea încercare este
deja aici. Biserica Mea se scindează definitiv. Biserica de sub pământ, cea
ascunsă este formată din cei drepţi, cei care ţin de învăţăturile Mele, care
sunt copiii Mamei Mele şi împotriva cărora luptă satana.
“ Dragonul s-a înfuriat
pe Femeie şi a plecat să facă război cu urmaşii descendenţei ei, aceia care
păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus.” (Ap.12,17)
Ceilalţi,
fariseii, ereticii, învăţătorii falşi, care nu pot sta în faţa Mea, cei
care, la
judecata cea de pe urmă vor auzi acestea de la Mine: plecaţi în focul
veşnic pregătit pentru satana şi acoliţii săi. Aveţi mare grijă! Nu
puteţi dansa la
două capete şi nu puteţi sluji la doi stăpâni. Eu sunt Judecătorul, Cel
care
cercetez inimile şi rărunchii. În faţa Mea nimic nu este ascuns. Eu
judec pe
fiecare după faptele sale. Cei care, pentru cariera vremelnică, M-au
părăsit,
să se întoarcă la Mine până ce o mai pot face, fiindcă lor le spun
următoarele:
dacă rămân pe această cale greşită se pierd pentru veşnicie. Iar vouă,
celor drepţi,
celor care Mă urmează spun: niciodată să nu vă fie teamă pentru că nici
un fir
de păr nu cade fără ca Tatăl Meu să ştie. Dacă totuşi veţi avea parte de
martiriu, voi permite aceasta, pentru ca prin iubirea voastră să-L
preamăriţi
pe Dumnezeu. Primiţi binecuvântarea Mea întăritoare, cu iubirea ce se
revarsă
din Inima Mea, care vă fereşte pe toţi de osânda veşnică, în numele
Tatălui, al
Fiului şi al Sfântului Duh.
Întărire
din Sfânta Scriptură: Matei 26, 1-2: “Isus le-a spus discipolilor
săi: “Știți că peste două zile va fi
Paștele, iar Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit”.
Matei
23, 34: “Iată, tocmai de aceea trimit la voi profeți, înțelepți și cărturari.
[Pe unii] dintre ei îi veți ucide și îi veți răstigni.”
Matei
24, 9-13.15: “Atunci vă vor da la tortură și vă vor ucide; veți fi urâți de
toate neamurile, din cauza numelui meu. Atunci mulți se vor scandaliza, se vor trăda
unii pe alții și se vor urî între ei. Mulți profeți falși se vor ridica și vor înșela
pe mulți. Din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. Însă cine va rămâne statornic până la sfârșit,
acela va fi mântuit…. Așadar, când veți vedea urâciunea pustiirii, de care se
vorbește în profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel care citește să
înțeleagă .”
Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-januar-22-itthon-a-kegyelem-orajaban-az-ur-jezus/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu