Îi salut cu multă iubire pe
ascultătorii radio în această lună martie, care, aici, în Italia – slavă
Domnului – este considerată ca lună de primăvară datorită climei calde, chiar
dacă primăvara astronomică va începe doar în data de 21 martie. Aşadar, să ne
bucurăm de primăvară, dar nu doar de sosirea primăverii astronomice, ci şi a
primăverii spirituale, pe care toţi trimişii şi vizionarii Domnului o anunţă la
unison. Ştiu bine că profeţii lui Dumnezeu ne atrag atenţia asupra faptului că
tranziţia din această iarnă spirituală, urâtă şi îngheţată, în care trăim
acum, în minunata primăvară spirituală, nu va fi fără durere, dar va fi
frumoasă, pentru că Dumnezeu o pregăteşte şi Milostivirea Lui o duce la bun
sfârşit, oferită fiind din dragostea Lui.
Profeţii şi vizionarii au
profeţit mult despre această primăvară spirituală de-a lungul secolelor şi a
ultimelor decenii şi – slavă Domnului – glasul lor se aude şi în zilele
noastre, zorindu-ne să ne pregătim, pentru ca, aceia care o vom trăi, să
primim cum se cuvine acest dar deosebit şi minunat al Milostivirii lui
Dumnezeu. Dar înainte de a face cunoscute şi a analiza aceste profeţii,
consider necesar a clarifica una-două concepte eronate, pentru că sunt uzitate
ca acuzaţii împotriva însemnă-tăţii profeţilor şi a răspândirii mesajelor lor.
Întrucât profeţiile vorbesc constant şi despre pedepsele pe care Dumnezeu le aplică
umanităţii, pe de o parte ca pedeapsă pentru păcatele comise, pe de altă
parte, însă, aceste pedepse slujesc ca mijloace pentru schimbarea structurii
sociale actuale, pentru ca, în urma acestor modificări survenite în condiţiile
de viaţă, oamenii să devină mai deschişi faţă de acceptarea valorilor perene.
Pedeapsa parţială, pe care vizionarii cel mai adesea o numesc purificare, îi
scapă pe oameni de falşii dumnezei, pentru ca braţele lor devenite goale să-L
poată îmbrăţişa pe unul şi adevăratul Dumnezeu. Unii îi acuză atât pe
vizionari, cât şi pe cei care ajută la răspândirea mesajelor lor, că acestea îi
timorează şi îi sperie pe oameni. Subliniez aici că cei din Ceruri urgentează
răspândirea profeţiilor, fiindcă, aşa cum o spun tuturor Domnul Isus şi Sfânta
Fecioară, ele ar trebui cunoscute de către toată lumea. Atunci când unii
răspund la acest apel al Domnului Isus, ei nu au nici pe departe intenţia de a
speria sau intimida pe cineva. Ei ar dori doar ca oamenii să înceapă să
trăiască în frică de Dumnezeu. Înainte, însă, să clarificăm conceptele eronate
mai sus amintite, apoi vom purcede şi la explicarea teologică a fricii de
Dumnezeu. „De ce îi speriaţi pe oameni cu aceste mesaje?” – se face auzită
această întrebare, ca acuzaţie, chiar şi din gura unor oameni învăţaţi, din
partea cărora, pe drept, s-ar putea aştepta să cunoască bine sensul cuvântului,
precum şi contextul corect în care să fie uzitat.
În general, vorbim despre
înspăimântare, timorare atunci când, în scopul de a atinge un ţel dorit,
ameninţăm persoane sau grupuri cu evenimente tragice neadevărate, sau care au
doar o foarte mică probabilitate de a se întâmpla. Mai demult, atât părinţii
cât şi pedagogii utilizau aşa numita modalitate de a speria. Şi în zilele
noastre există popoare, neamuri, unde se foloseşte ameninţarea ca modalitate de
educare în scopul de a-l ţine pe copil pe calea cea bună. Şi pe mine mă speriau
părinţii şi bunicii în copilărie atunci când, eventual, făceam rele sau când
eram bolnav şi nu voiam să îmi iau medicamentele, spunând că îl vor chema pe
bau-bau să mă ducă cu el. Cu mintea mea de copil credeam că există bau-bau şi
că acest personaj întunecat chiar mă va lua cu el. Dar azi ştiu deja că asta nu
avea nici o bază reală. Acest lucru îl numim timorare, speriere.
Profeţiile nu sunt aşa, ci diferă
semnificativ, cu excepţia că au o însuşire comună: ambele sunt pentru a sluji
în atingerea ţelului bun. Profeţiile nu sunt sperieturi, pentru că au un
suport real, chiar dacă evenimentul tragic în cauză poate fi parţial sau
total înlăturat în urma convertirilor. Dumnezeu nu are obiceiul să ne sperie,
întrucât El întotdeauna şi în orice împrejurare ne spune adevărul, deşi este
posibil să ne umple de teamă. Totodată, ne face liberi pentru o mai desăvârşită
iubire de Dumnezeu şi de aproapele. (Ioan 8,32) Concluzionând aşadar cele
spuse până acum, sper că pentru toată lumea este clar că „a speria” are un
total alt sens decât sintagma „a umple de frică”.
Un alt cuvânt asemănător, care şi
aici diferă ca sens, este „ameninţarea”. „De ce trebuie oamenii ameninţaţi cu
aşa ceva?” – se face auzită des această acuzaţie din gura unora. În cazul
cuvântului ameninţare, avem de a face cu aceeaşi situaţie ca în cazul folosirii
cuvântului speriere, şi aceasta fiind la rândul ei o acuzaţie falsă. Atunci
când ameninţ pe cineva, vorbesc despre un eveniment neplăcut, cu adevărat
real, care se va abate în viitor asupra respectivei persoane şi al cărui ţel nu
este de a-l aduce pe om pe calea cea bună, ci de a-l pedepsi. Cine ameninţă, vrea doar să pedepsească sau să se răzbune, sub nici o formă nu vrea să îi
călăuzească pe oameni la Dumnezeu. În schimb, singurul ţel al profeţiilor este
exact acela de a ne călăuzi pe noi către Dumnezeu.
Aşadar, după toate acestea, am
să-i rog pe toţi cei care revarsă asemenea acuzaţii asupra vizionarilor şi
asupra tuturor celor care acceptă şi răspândesc profeţiile autentice, să-şi înfrâneze
pornirile. Referitor la asta, Tatăl Ceresc spune într-un mesaj pe care l-a dat
chiar anul acesta, în 26 februarie, profetei irlandeze, citez: „Dacă vă îndoiţi
de vizionarii Mei, rămâneţi în linişte. Arătaţi răbdare, arătaţi iubire faţă de
aceia care susţin că vorbesc în numele Meu. Niciodată să nu judecaţi pe nimeni
în numele Meu pentru că nu aveţi autoritatea să faceţi asta. Niciodată nu-i
calomniaţi pe alţii. Când faceţi acest lucru încălcaţi Poruncile Mele.”
Aşadar, nu există nici un dubiu
că, dacă depăşim măsura, indiferent din care parte, atunci cădem în capcana
celui rău, deoarece nici apostrofarea şi nici calomnia nu sunt virtuţi, cu atât
mai puţin antipatia făţişă, sau, mai rău, ura. În ceea ce priveşte conţinutul
mesajelor, nu este exclus ca pe unii să îi şocheze – sau, de acum, să spunem
corect – îi poate umple de teamă, dar asta nu ne îndreptăţeşte să îi atacăm pe
profeţii lui Dumnezeu într-un mod iresponsabil, fără să gândim. Trebuie să
urmăm învăţătura lui Isus în toate şi atunci ocolim capcana satanei.
În ceea ce priveşte profeţiile,
am avut ocazia să stau de vorbă cu mai multe persoane, care nu au negat faptul
că sunt cuprinşi de teamă cunoscând conţinutul anumitor mesaje. Este firesc,
deoarece şi Biserica noastră ne învaţă despre importanţa fricii mântuitoare,
despre care acum nu voi vorbi mai pe larg pentru că nu acesta este scopul
acestei emisiuni, dar îl îndemn pe fiecare să ia o carte de catehism şi să
cerceteze ce înseamnă frica sfântă. Sau, dacă cineva nu are posibilitatea de a citi,
să-l întrebe pe parohul său sau pe un profesor de religie.
Ca ajutor, voi cita doar din
scrierile Sfântului Ilarie – episcop, şi a Sfântului Grigorie cel Mare – papă,
citate pe care le-am luat din cartea zilnică a rugăciunilor preoţilor, aşa
numitul Breviar. Sf. Grigorie cel Mare, în volumul „Explicaţii morale la Cartea
lui Iov”, scrie următoarele: „Dumnezeu este creatorul luminii zilei şi al
întunericului nopţii” deoarece necazurile, pentru omul laic, creează
întunericul suferinţei, iar pentru cel credincios înseamnă învăţătură, şi
aceasta aprinde lumină în sufletul său. Continuă apoi citând din Cartea lui
Iov: „Eu aduc pacea şi Eu permit şi suferinţa”. Dacă omul – explică Sf.
Grigorie cel Mare – tânjeşte nepotrivit după bunurile pământeşti, atunci
acestea vor fi pentru el lucruri rele şi vor deveni lovituri ce pedepsesc.
Din cauza păcatului, devenim
duşmani ai lui Dumnezeu şi e drept să ajungem înapoi la pacea Lui prin lovituri
ale pedepsei, pentru că, în timp ce fiecare lucru bun creat devine sursă de
suferinţă, sufletul refăcut prin suferinţă să se reînnoiască cu smerenie în
pacea Dumnezeului Creator.
Este fără echivoc, aşadar, că se
tem de profeţii, de vizionari, de conţinutul mesajelor, acei oameni care se
ataşează într-un mod nepotrivit de această lume şi nu se preocupă prea mult de
viaţa spirituală, chiar dacă ei nu cred că este aşa. De aceea este în ei o
opoziţie dură faţă de profeţii sau o frică mai mare decât s-ar permite.
Citez acum dintr-o predică a unui
autor din secolul al doilea, care, de asemenea, se află în lecturile
Rugăciunilor Orelor din Breviar: „Un credincios stăruitor niciodată nu se
întristează, indiferent ce năpastă se abate asupra lui în această viaţă
trecătoare, pentru că, după aceasta, urmează o perioadă de fericire şi acolo,
sus, trezindu-se la o nouă viaţă, se va bucura veşnic, fără tristeţe, împreună
cu părinţii şi drepţii.” Sfântul episcop Ilarie scrie: „Pentru noi, teama de
Dumnezeu reprezintă cu adevărat iubirea pentru El. Iubirea desăvârşită pentru
El exclude de fapt frica. Iubirea noastră pentru Dumnezeu se manifestă în felul
următor: ne supunem avertizărilor Sale, respectăm poruncile şi ne încredem în
promisiunile Sale.”
În încheiere, aş dori să clarific
o teorie falsă, destul de folosită, care poate fi auzită atât în occident cât
şi la noi acasă, în est. „Până când Biserica nu le va accepta, eu nu mă duc
nici la Medjugorje, nici la Seuca, nici la Manduria”, şi aş putea să mai
înşirui acele locuri de apariţii care se găsesc cu duiumul în diferitele ţări
ale lumii. La această frază, răspunsul meu este întotdeauna următorul: dacă la
vremea respectivă, când au început apariţiile la Lourdes sau la Fatima – pe
care Biserica le-a recunoscut – nu s-ar fi dus nimeni, urmând această teorie,
atunci asupra a ce şi-ar mai fi dat Biserica verdictul? Vizionarii ar fi văzut
doar aşa, pentru ei? Şi ar fi tot repetat mesajele în faţa oglinzii? Iată ce
uşor se poate înlătura vălul, descoperind o eroare sau o falsitate! Când apare
Măicuţa Sfântă sau Domnul Isus, ori alţi sfinţi, atunci le cer vizionarilor să
vestească acest lucru, să facă cunoscute mesajele pentru că acestea se
adresează tuturor. Dacă judecăm un pic, din toate putem observa că falsele
ideologii pot fi uşor descoperite.
Şi, ca încheiere la cele spuse
până acum, aş mai adăuga doar atât, şi asta să nu uitaţi nicicând, că Dumnezeu
niciodată, dar niciodată nu face lucruri inutile. Noi oamenii da, dar Dumnezeu
nu. Aşadar, atunci când El trimite profeţi înseamnă că avem foarte mare nevoie
de ei. Aceasta este o altă problemă, că eu încă nu am recunoscut importanţa
acestui lucru şi, mai ales, că eu sunt cel care am nevoie de aceşti profeţi, de
aceste mesaje. Cu aceste gânduri aş dori să le transmit din nou dragilor
ascultători urări de bine pentru un post rodnic. Binecuvântarea lui Dumnezeu
să fie asupra vieţii şi a muncii voastre.
Să ne auzim din nou cu bine!
Emisiune difuzată în data de 5
martie 2012
A treia parte din cartea
"Deschidere către lumea apariţiilor",autor pr Selymes Josef
(Emisiuni transmise la Radio
Maria Transilvania 2012-2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu