Doamne, am în
faţă o foaie de hârtie,
De la Tine aştept
cuvintele de a scrie.
Aştept de atâtea
zile. Nici un semn.
Să fie acum ceea
ce aştept?
E linişte, Doamne,
unde m-ai aşezat,
Nu bate vântul,
nu sunt deranjat.
De mai scârţâie
mobilă, perete,
Gabi e lângă
mine, deloc nu mă voi teme.
Ce frumos de a
scrie am început,
Să aştern pe
hârtie al Tău cuvânt!
Lumea mă urăşte,
mă ignoră,
Pe Tine nu Te
iubeşte, nu Te adoră.
Ce se întâmplă,
Doamne, ce e cu mine,
Care trăiesc şi
vorbesc la această lume,
Prin scris ale Tale
sfinte cuvinte,
Care nu vrea să audă,
s-asculte de Tine?
-Răul care a
furat auzul şi vederea,
A îndepărtat
adevărul şi iubirea,
De a nu mai auzi,
nici să vadă,
Lumea pe calea
care să meargă.
Vedeţi, dragi
copii, cum totul aţi stricat,
De cum la început
totul am creat?
Vă vorbeşte Tatăl
Atotcuprinzător,
Şi a toate fiind
Stăpân şi Creator.
M-am coborât la
voi în genunchi,
Eu, Tatăl, Dumnezeu
cel Sfânt,
Când pe Fiul în
Betleem L-am trimis,
Prin Maria vouă
pe pământ.
Câţi aţi ieşit în
întâmpinare,
În acea noapte cu
lumină mare,
Coborând Fiul, Dumnezeu
prezent ca om,
Într-un grajd şi
un staul gol?
Vedeţi ce loc în
inima voastră,
A putut Fiul Meu
să găsească?
Cum L-aţi primit
pe El, la fel şi pe Mine,
Ce te-am creat şi
ţi-am dat viaţă, lume.
Cât de lipsit de
valoare Mă vedeţi!
Iarăşi Îl trimit
pe Fiul în Marele Semn.
Vai, lume, vai,
plină de durere,
Cum n-ai răspuns
la credinţă şi la semne!
Am ajuns să cobor
din cer,
Să vă salvez din al
vostru infern.
Nimic nu se mai
vede, nici nu se aude,
La semnele,
mesajele trimise spre lume.
E luna sfântă de
primăvară,
Pe Iosif
sărbătorind mereu a câta oară...
El a stat şi a
rămas ascuns,
Acestei lumi fără
de răspuns,
La semne, fapte şi
atâtea minuni.
Nu ca el, voi aţi
rămas imuni.
Daţi totul din
viaţă la o parte,
Răspundeţi ca el
la semne şi la fapte.
Astăzi e senin,
mâine poate fi beznă,
Pe Iosif îl
găsiţi în lumina eternă.
Fiţi în
rugăciune, smeriţi, plini de zel,
Te aşteaptă,
lume, să fii lângă el,
Şi să nu rămână doar câteva cuvinte,
Îţi spun, lume,
ca să iei aminte.
Cum Iosif pe
Maria a acceptat,
Ca împreună ei să
nu fi stat,
Un copil să aibă
în acel timp,
Între ei doar
logodnă având,
Au spus da atunci
împreună,
Cu cât curaj,
fără nici o vină,
Să primească un
prunc venit din cer,
Într-un grajd, în
iesle, în Betleem.
Tu, lume, cum
te-ai pregătit, aştepţi,
Nu în Betleem în
iesle, ci pe cer?
Atunci a coborât
semnul într-o stea nocturnă,
Acum vine într-o
cruce ce va fi diurnă.
Atunci văzută de
magi şi câţiva păstori,
Acum va cuprinde
pământul, întregul norod.
Irod s-a
înspăimântat când a aflat,
Că a venit în lume
un alt împărat.
Aşa tare atunci
s-a temut,
Dînd ordin să
omoare orice prunc.
Oricât ai fi,
lume, de Irod sau zeu,
N-o să-L omori tu
pe Dumnezeu.
El a făcut totul
şi pe tine,
Te poate lăsa cu
sau fără zile.
Luaţi aminte la
toate cuvintele divine,
Ce-au fost şi
sunt nocturne sau diurne,
Că ziua şi cu
noaptea se vor uni,
Şi cum n-a fost,
beznă mare va fi.
duminică, 5.03.2017, ora 15,55 A.
Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu