COPII MEI, ATÂT DE PUȚIN ȚINEȚI LA MINE!
..... Când pășeam spre sanctuar am văzut Fața Slăvită conturându-se în Euharistie și m-au înconjurat razele dumnezeiești. Imediat a coborât un nor și a acoperit tot locul. În nor a apărut Sfânta Față a lui Isus în agonie, care mi-a vorbit cu pace:
”Copilul meu, atât de puțin mă iubiți voi pe Mine. Voi sunteți cea mai mare suferință a Mea, din cauza căreia Eu sufăr acum. Sufăr din cauza lipsei voastre de fidelitate, a imoralității voastre, a răcelii voastre și a delăsării voastre. Aduceți-vă aminte, micuții Mei iubiți, că Eu vă cunosc. Cu adevărat vă spun, că numele voastre sunt înscrise în Inima Mea. Le notez ori de câte ori mă cuprind durerile și greutatea păcatelor lumii. Îmi amintesc numele voastre, pronunț numele voastre! Pe voi vă caut și pe voi vă aștept, să mă consolați. Atât de des vă găsesc nevrednici ca să mă consolați pe mine. Mulți dintre voi Îmi dublează suferințele ori de câte ori îi privesc. Eu sunt Isus care vă iubește, vă numesc iubiții Mei, însă voi mă iubiți atât de puțin pe Mine!
Copii Mei, uitați-vă în lume, veți vedea răutatea întrupată și pe copiii întunericului. Se îmbracă în goliciune și se fardează cu moda iadului în timp ce umblă pe străzile orașelor și satelor voastre fără rușine. Ei au recunoscut și au înțeles semnele timpului, astfel ei zi și noapte lucrează împotriva sufletelor voastre. Într-adevăr câștigă multe suflete.

Copiii Mei, vedeți
că ei îl iubesc pe maestrul lor mai mult? Ei sunt cu toată iubirea lor pentru
maestrul lor nelegiuit, care le spune: ”Munciți mult, câștigați sufletele lor
pentru mine, ne-a mai rămas doar puțin timp. Vă ofer în schimb slava lumii.”
Copiii Mei, copiii
întunericului și-au dat sufletele satanei și se vor osândi. Voi de ce nu-Mi
oferiți Mie viețile voastre? Voi vă angajați să-Mi oferiți doar o iubire
parțială.
Copiii Mei, de ce nu
înțelegeți semnele timpului în care trăiți? De ce nu recunoașteți și nu luptați
pentru mântuirea voastră? Câștigați-Mi multe suflete! Luați cu voi aceste
suflete și luptați pentru viețile voastre. Eu vă promit Împărăția Cerurilor.
Promisiunea Mea este adevărată. Niciodată nu se schimbă.
Copiii Mei, agonia Mea ar
trebui să fie cauza pentru care luptati voi. L-am trimis la tine pe îngerul Meu
care v-a învățat rugăciunea agoniei Mele. V-ați rugat pentru unitatea inimilor
noastre, ca să simțiți cea ce simt Eu, dar încă nici acum agonia Mea nu v-a
atins sufletele. Infidelitatea, răceala și delăsarea voastră Îmi îndurerează
Inima, dar aceasta e pe placul inimii voastre. Moda lumii păcătoase Îmi
îndurerează Inima, dar aceasta e pe placul inimii voastre. Când îi vedeți, voi
râdeți de ei, în timp ce Învățătorul vostru își trăiește agonia. Voi în schimb
îi urmați și-i imitați pe ei.
Copiii Mei, învățați că
chiar și un singur păcat lesne iertător poate ține sufletele în purgator
milioane de ani, iar un păcat de moarte duce sufletele la osânda veșnică.
Atunci, cum credeți că veți scăpa? Învățați aceasta acum și grăbiți-vă să vă
salvați viața. Îmi provoacă o mare durere faptul că vă rușinați să mă urmați pe
Mine. Vreți să trăiți ca fiii întunericului ca să ocoliți critica celor ce sunt
adepții Răului. Vă este rușine cu Mine și cu învățăturile Mele, în aceste zile
nelegiuite, fără de Dumnezeu. Acum refuzați Împărăția Cerului, dar în curând o
veți căuta.
Copiii Mei, toți aceia
care vor să fie moștenitori ai Raiului trebuie să reflecte fidel că îi aparțin,
ca să se deosebească vizibil de copiii întunericului, care se îmbracă în
goliciune și trăiesc în stricăciune și care îi imită pe demonii iadului. Există
o frumusețe cerească și una pământească.
Copiii Mei, Mă străduiesc
din toată puterea ca voi să alegeți frumusețea cerească. Înțelegeți semnele
timpului și grăbiți-vă să vă salvați viața!
Copiii Mei, nu faceți
reclamă muncii celui Rău. Pe piața lumii sunt o grămadă de simboluri care
aparțin satanei. Acestea nu sunt pentru voi. Fiți înțelepți și recunoașteți
calea perfidă a satanei, căci și el este deștept și recunoaște căile voastre.
Copiii Mei, faceți aceasta
ca să se desăvârșească iubirea voastră față de Mine! Eu sunt cu toată dragostea
pentru voi dar voi Mă iubiți atât de puțin pe Mine. Oferiți rugăciunile voastre
de mâine pentru curăția Preoților Mei. Dușmanul Meu a câștigat un avans uriaș
asupra sfințeniei lor. Foarte mulți, adevăr vă spun, foarte mulți pierd harul.
Cereți harul sfințitor pentru cei care au mai rămas. Sunt foarte nemulțumit
pentru felul cum ei îndeplinesc sacramentul reconcilierii.
Copiii Mei, în Cer,
nici cel mai mare înger n-are puterea să absolve chiar și cel mai mic păcat.
Dar această putere Eu le-am dat-o unor simpli bărbați, muritori de rând,
preoților Mei, ca să le servească alor Mei acest sacrament.
Preoții Mei, să știți că această putere cu care absolviți păcatul de moarte, este mai mare decât cea pe care am folosit-o Eu la facerea lumii. Am nevoie de devotamentul vostru. Am nevoie de sacramentul vostru. Vă sfătuiesc insistent să îmbrăcați stola când oferiți acest mare sacrament. Eu sunt Isus Cristos în agonie, care v-a ales pe voi ca să fiți preoții Mei. Vă cer să fiți ceea ce EU SUNT. Voi sunteți cea mai mare suferință a Mea. Vă iubesc foarte mult! Vă binecuvântez!”
Dintr-o dată viziunea a dispărut și eu mi-am revenit.

CAUT VERONICILE TIMPURILOR DE PE URMĂ,
DAR NU GĂSESC PE NIMENI
...în timpul rugăciunilor de ispășire și de reconciliere am văzut Fața Sfântă lui Isus Cristos în agonie. Mi-a spus:
”Fiul Meu, în ce a mai rămas din Advent, să-ți petreci timpul în meditație despre cine este de fapt Isus Cristos în agonie! O caut pe Veronica timpurilor din urmă, care să Mă consoleze, dar nu găsesc pe nimeni. Fiule, Eu sunt Isus Cristos în agonie, Cel pe care păcatele tale Îl țin în agonie de 2000 de ani. Vino mai aproape de Mine! Te binecuvântez!”

LUPTA ÎMPOTRIVA VIEȚII
... mi-a apărut în viziune Isus Cristos în agonie. Mi-a spus așa:
”Fiule, am venit să-ți vorbesc despre cei trei dușmani care luptă împotriva adevăratei tale vieți. Cei trei dușmani sunt următorii: TU, LUMEA ȘI SATANA. Aceștia sunt dușmanii reali, care au jurat să-l distrugă în tine pe omul cel drept. Aud convorbirea amară, dintre tine, lume și satana, care este îndreptată împotriva ta, a vieții tale drepte și împotriva sufletului tău. Aud eul tău care-i spune sufletului tău: ”Te voi distruge și te voi duce la osândă!” Și sufletul tău, care trăiește viața adevărată, răspunde: ”Îți voi purta de grijă, Te voi purifica! Te voi duce în Împărăția Cerurilor!” Totodată lumea îi spune sufletului tău: ”Te voi prigoni! Te voi conduce pe drumul meu!” Iar sufletul tău intră în luptă: ”Te voi învinge! Nu sunt al tău, eu aparțin Raiului!” Pe urmă atacă și satana spunând acestea: ”Întotdeauna te voi ataca prin tine și prin lume! Te voi conduce în iad, pe drumul pierzării!” Sufletul tău răspunde: ”Învățătorul Meu deja te-a învins! Și eu te voi învinge!”
Fiule, aceasta este o luptă adevărată între cei trei dușmani ai tăi și sufletul tău. Văd cum suferă ființa ta, care trăiește adevărata viață. Văd agonia sa. Apăr-o în această mare luptă. Adevăr îți spun, ocrotește-ți sufletul de tine, de lume și de satana. Salvează-te pe tine de tine! Flăcările iadului sunt îngrozitoare! Eu sunt Isus Cristos în agonie, Învățătorul sufletului tău.
Barnaba, roagă-te! Te binecuvântez în numele Tatălui al Fiului și al Duhului Sfânt! Amin!”
Viziunea dintr-o dată a dispărut.

VĂ PREGĂTESC INIMILE PENTRU
DRAGOSTE
... mă rugam când în viziune l-am văzut pe Domnul nostru atârnat pe cruce, sângerând. Mi-a vorbit cu pace:
”Pace, Pacea să fie cu tine! În aceste zilele ale întunericului pacea Iubirii Mele să fie cu tine și să-ți lumineze sufletul! Eu sunt Isus Cristos în Agonie, cel care te-am câștigat cu prețul Sângelui Meu Preasfânt. Barnaba, te salut pe tine și pe toți oamenii, în această lună iulie, în luna cea mare în care-i chem pe toți oamenii să adore Scumpul Meu Sânge. În această lună îți voi revela tainele Preascumpului Meu Sânge. Voi face aceasta, după ce-ți voi da câteva învățături despre iubire, despre care te vor învăța sfinții Mei. Titlul acestei lecții va fi: “Iubirea prietenilor”. Fii gata să primești aceste mesaje, pe care ți le voi trimite. Aceste cuvinte sunt ale Mele. Vezi, îți pregătesc inima pentru iubire, ca misterele iubirii să poată înflori în tine. Poți să observi că de când te am chemat ca să adori Preascump Sângele Meu, am vorbit destul de puțin despre Preascumpul Meu Sânge. Aceasta se întâmplă pentru că nu m-ai iubit îndeajuns ca să înțelegi misterul iubirii. Vei vedea că după lecțiile despre iubire, voi începe să-ți dezvălui misterele Sângelui Meu, pe care te-am chemat să-l adori, și să-l faci cunoscut lumii întregi. Îți spun din nou, Pacea Mea să fie cu tine și cu toți cei care cad în genunchi în fața Mea și adoră Preascumpul Meu Sânge în această lună! Cunoaște și crește în Iubirea Mea! Te binecuvântez în numele Tatălui al Fiului și al Duhului Sfânt! Amin!
Viziunea dintr-odată a dispărut.

COPIII MEI, SUNTEȚI PREȚIOȘI PENTRU MINE
... L-am văzut pe Domnul nostru viu pe cruce, sângerând. În jurul crucii am văzut 12 căi, care reprezintă cele 12 triburi al lui Israel, pe cruce L-am văzut pe Mielul în agonie. În timp ce priveam, a coborât un nor și a acoperit tot locul. În nor a apărut Fața lui Isus Cristos în agonie, scăldat în sânge. În marea lui durere și tristețe, mi-a vorbit cu bunăvoință:
”Copiii Mei, Îmi sunteți prețioși.
Vă salut pe toți în iulie, în această lună mare pe care o ofer pentru Scumpul Meu Sânge. Sunt întotdeauna cu voi. Mă bucur să vă văd din nou. Copiii Mei, îmi sunteți prețioși. Vă supraveghez, am grijă de voi ca nimic rău să nu vi se întâmple. Vă apăr mai ales sufletele voastre, care sunt atât de prețioase pentru Mine. Sângele Meu, pe care L-am vărsat pentru mântuirea voastră, va rămâne întotdeauna apărătorul și mântuitorul vostru. Revărs Preascumpul Meu Sânge asupra voastră, ca să vă apăr și să vă ocrotesc. Sunt mereu aproape de voi, pentru că voi sunteți prețioși pentru Mine.
Iubiții Mei, doar foarte puțini dintre voi recunosc grija Mea iubitoare, doar foarte puțini simt apropierea Mea.
Copiii Mei, înțelegeți că Eu trăiesc cu totul printre voi, pentru că războiul spiritual a ajuns la apogeu. Așa cum Eu sunt aproape de voi, la fel de aproape de voi sunt și dușmanii morții Mele. Plâng sufletelor voastre, ca să vedeți lumina, dar atât de rar Mă auziți; mai degrabă auziți cuvintele înșelătoare ale Celui Rău și urmați întunericul.
Copiii Mei, acesta e ceasul înfricoșător al separării sufletelor. Eu îi caut pe copiii Mei iubiți. Sunt aproape de voi, pentru că Îmi sunteți prețioși. Precum păstorul cel bun așa vă caut și Eu, ca să vă apăr de animalele sălbatice. Sunt foarte mulți lupi în pădure. Nimeni nu se va salva dacă fuge de sub ocrotirea Mea. Lupii îl prind și-l omoară. De aceea îi chem pe copiii Mei să se apropie de Mine. Eu mă voi apropia și mai mult de ei. FIECARE OM SĂ-ȘI CONSACRE VIAȚA PREASCUMPULUI MEU SÂNGE!
Iubiții Mei copii, auziți vocea Bunului vostru Păstor! Ascultați porunca dată de vocea Lui! Alergați la El când vă cheamă! Urmati-L oriunde ar merge!
Copiii Mei, sunteți prețioși pentru Mine. Iubirea Mea pentru voi mă determină să vin la voi, să împart aceste cuvinte cu voi. În rugăciunile voastre de mâine - oferiți-i pe seminariștii din lumea întreagă! Dușmanul a primit doar puțin timp ca să acționeze. Aleșii Mei din seminarii și din ordinele călugărești suferă foarte mult. Mulți refuză chemarea. Cei care au doar puțină răbdare refuză chemarea pe care o simt. Acesta este fructul muncii satanei. Vă implor rugați-vă pentru ei! Rugați-vă mai mult pentru ei, ca să aveți preoți buni, care să vă conducă pe calea adevărului. Prin rugăciunile voastre voi alege mulți clerici, care vor duce la îndeplinire Voința Mea pe pământ. Îi chem să se consacre Sângelui Meu. Sunteți prețioși pentru Mine. Întotdeauna sunt în preajma voastră, ca să vă apăr! Simțiți prezența Mea și arătați-Mi că Mă iubiți! Rugați-vă ca toți oamenii să-Mi cunoască Voința. Eu sunt Isus Cristos în agonie. Întotdeauna sunt cu voi! Vă binecuvântez!”
Viziunea brusc a dispărut.

CINE-MI DĂ SĂ BEAU?
În timpul adorației am văzut cum Sfânta Fecioară stă în genunchi în fața picioarelor lui Isus răstignit, care atârna viu și sângerând pe cruce. În timp ce ascultam rugăciunile de consolare ale Sfintei Fecioare, a coborât un nor și a acoperit tot locul. Din nor s-a ivit Fața lui Isus Cristos în Agonie, scăldată în sânge. Așa mi-a vorbit: ”Unde este Petru și frații lui să-mi dea să beau? Unde sunt? Mi-e sete! Mi-e sete! Mi-e sete! Cine-mi dă să beau?
Copiii Mei, îmi e sete de iubirea voastră!
Copiii Mei mi-e sete de iubirea voastră, tot așa cum mi-a fost și în ziua răstignirii Mele. Sunt răstignit mistic de 2000 de ani tot așa cum am fost în acele 3 ore, implorându-vă să-mi potoliți setea. Cu adevărat vă spun, mi-e sete. De ar fi Petru mai aproape de Mine, el mi-ar da să beau. Ce-i cu Iacob? Unde-i Andrei? Apostolii Mei M-au abandonat.
Simioane, chiar și tu care-Mi datorezi o iubire mare. Când te-ai întâlnit cu Mine, lepros fiind, te-ai agățat de Mine. Te am vindecat și tu te-ai curățat.
Simioane, acum tu mă vezi pe Mine lepros, mi-e sete, te implor, dar tu nu Mă bagi în seamă. Mă părăsești, cu toate că-Mi datorezi iubire. Când Mă uit la Ioan și văd cum o ține în brațele lui pe Mama Mea Îndurerată Mă consolez. El a fost singurul apostol care Mi-a dat să beau. În spatele lor, un grup de femei au plâns pentru Mine. Ele M-au consolat cu adevărat, Mi-au potolit setea.
Copiii Mei, caut apostoli care să Mă iubească precum Ioan. Inima lui aproape s-a frânt, când îl auzea pe preaiubitul său Învățător suferind însetat, printre lacrimi. Se gândea: ce bine ar fi dacă lacrimile lui s-ar transforma într-un fluviu, căci astfel ar putea să-i dea să bea Învățătorului înainte ca acesta să-și dea sufletul. Sărmanul Ioan, nu avea nimic ce ar fi putut să-Mi dea. Dar iubirea l-a făcut să înțeleagă că vederea Mamei Mele Îmi va potoli setea. Mi-a oferit-o Mie pe Mama Mea preaiubită. Nu-Mi mai era sete și am rostit: ”S-a împlinit”.
Copiii Mei, voi sunteți apostolii ultimelor timpuri. Veniți mai aproape de Mine! Veniți și ascultați implorările Mele dureroase! Mi-e sete! Mi-e sete! Limba Mi s-a uscat. Transpirația agoniei Mele m-a uscat. Nu mă lăsați singur, așa cum au făcut Petru și frații lui. Veniți mai aproape de Mine, așa cum au făcut-o Ioan și femeile. Oferiți-Mi-o Mie pe mama Mea Îndurerată.
Copiii Mei, îmi datorați mult, cu mult mai mult decât îmi datora Simion. Voi sunteți ca leproșii care erau cu un picior în groapă și care și-au pierdut puterea, ei nu mai erau în stare nici să-L recunoască pe cel ce se apropia de ei. Erați dispreţuiti, părăsiți, însă Eu v-am văzut. V-am îmbrățișat. V-am sărutat. V-am vindecat. Acum voi Mă vedeți pe Mine ca pe un lepros și Mă neglijați. Plângând, vă rog să-Mi potoliți setea. Voi Mă auziți, dar spuneți: ”Cum aș putea sta de vorbă cu acest lepros”? Mă vedeți pe Mine, dar fugiți.
Copiii Mei, îmi datorați o mare iubire. Mi-e sete de mulțimea de suflete care se osândesc. Mi-e sete de dreptatea pe care o neglijați. Mi-e sete din cauza plânsetelor dureroase ale embrionilor avortați. Setea Mea e mare din cauza infidelității voastre. Teama voastră, din cauza căreia nu aveți curajul să faceți binele, Mă usucă. Vă e teamă și vouă ca și lui Petru și fraților lui. Voi nu Mă sprijiniți. Veniți mai aproape și dați-Mi de băut! Fiți reprezentanții Mei în lupta cu cel rău! Eu sunt Isus Cristos în agonie, care te împloră, să-Îi dai de băut!
Copiii Mei, oferiți rugăciunile voastre de mâine ca reparare pentru acele păcate care au fost săvârșite împotriva Mea în Sfânta Eucharistie. Voi Îl alungați pe Dumnezeul vostru din Altarull Lui.
Înțelegeți, copiii Mei, că în ziua în care a doua bestie se va urca pe tronul cel mai înalt al Bisericii Mele, Slava Dumnezeului vostru va pleca de acolo. Atunci veți vedea cu ochii voștri acele zile îngrozitoare, în care nu va mai fi Jertfa nici ziua nici noptea. Atunci veți înțelege de ce v-am spus să luați Pecetea. Să aveţi o teamă respectuoasă faţă de Prezența lui Dumnezeu în Sfânta Euharistie! Să vă apropiați de Ea cu o teamă corectă față de Dumnezeu și cu iubire! Toți aceea care mănâncă cu sufletul păcătos Trupul Noului Legământ și beau Sângele Lui, și-au luat deja asupra lor pedeapsa cu moartea. Doar Leviții au voie să instaleze Noul Cort al Legământului. Doar preoții Mei au dreptul să lucreze în Altar. Însă, copiii Mei, să se facă dupa cum vreţi voi. Mi-e sete, Mi-e sete pentru voi. Când va apărea a doua bestie veți înțelege totul. Copii Mei, o voi trimite la voi pe sfânta Cecilia, ca să vă învețe rugăciunea de Ispășire a Coroanei cu spini. Vă va învăța multe. Eu sunt aproape ca să vă ajut. Vă iubesc, Vă binecuvintez!”
Viziunea a dispărut dintr-o dată.

OGLINDIȚI
FAPTUL CĂ VOI SUNTEȚI MOȘTENITORII ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR
... mi-a apărut Fața Sfântă în agonie a Domnului nostru și mi-a vorbit așa:
”Copiiii Mei, vă invit să-Mi îmbrăcați goliciunea. Voi sunteți aleșii Mei, nu cer aceasta de la lume, ci de la voi, iubiții Mei. Adevăr vă spun vouă, îmbrăcați goliciunea Mea. Îmbrăcați goliciunea Mea, care este expusă de tineret la vedere, în public. Dușmanul a jurat că nu se va potoli, pânâ când va mai vedea fie și o singură virgină pe pământ. El își face planuri ca să vă ispitescă, să vă strice inimile. Cu acest plan, Dușmanul a câștigat în fața sfințeniei. Foarte mulți, foarte mulți defilează fără îmbrăcăminte pe străzile din nenumărate țări ale lumii.
Copiii Mei, aceasta este moda iadului, care este prezentată lumii astfel încât să o ducă la pieire. În iad, pe femeia desfrânată a Babilonului, mama tuturor desfrânatelor, o veți găsi goală. Aceasta este cultura iadului. Mulți oameni, din păcate și mulți dintre iubiții Mei, o urmează pe această mama a desfrânatelor, ca să Mă arate pe Mine fără haine.
Aleșii Mei, vă rog pe voi să îmbrăcați goliciunea Mea prin viețile voastre. Pudoarea voastră să fie haina Mea.
Copiii Mei, toți cei care se alătură femeii desfrânate a Babilonului vor suferi crunt când focul arzător îi va distruge.
Copiii Mei, sa oglindiți faptul că voi sunteți moștenitorii Împărăției Cerurilor. Vedeți, cum copiii iadului îi imită pe demonii din iad. Îi vedeți și-i urmați.
Copiii Mei, vedeți cum neglijați aurul și în locul lui cumpărați cărbune? Ce fel de recompensă vă determină s-o ajutați pe marea femeie desfrânată în planul ei și să distrugeți sfințenia trupului omenesc?
Copiii Mei, trebuie să știți că cei care îl duc la păcat chiar și pe un mic copil, nu vor scăpa de furia Cerului. Adevăr vă spun că nimeni nu scapă dintre cei care o urmează pe femeia desfrânată din Babilon în moda ei păcătoasă, cu excepția celui care se va întoarce la Mine și va ispăși pentru păcatul său.
Aleșii Mei, vă chem să îmbrăcați goliciunea Mea. Copiii Mei, uitați-vă la voi! Ce se reflectă de la voi? Raiul sau iadul? De ce Mă expuneți pe Mine gol, în văzul tuturor? De ce îi induceți în eroare pe copiii Mei? Uitați-vă la mulțimea de copii care au căzut în păcatul trupului, din cauza modei. Ce faceți ca să-Mi aduceți înapoi aceste suflete? Eu sunt Isus Cristos în agonie, care am fost despuiat de hainele Mele pentru tine și Am fost răstignit. Îmbracă-mă cu viața ta, acoperă-Mi goliciunea și consolează-Mă!
Copiii Mei, mâine oferiți rugăciunea voastră pentru copiii nevinovați! Plânsetul lor grăbește venirea Domniei Slavei Mele. Ajutați-Mă și creșteți virgine în lume! Iubiții Mei, asta cer de la voi. Eu sunt Isus Cristos în agonie, care te cheamă.
Copiii Mei auziți vocea comandantului vostru! Eu sunt Conducătorul vostru. Ascultați întotdeauna poruncile Mele! Lupta a ajuns la apogeu. Dușmanul are nenumărate vicleșuguri ca să vă atace. Ascultați-Mă pe Mine! Sunt cu voi și vă conduc pe câmpul de luptă, ca un Comandant. Vă conduc la victorie.
Copiii Mei, fiți gata, ca să nu vă pară rău din cauza întârzierii voastre atunci când va sosi ceasul! Foarte puțin timp v-a rămas înaintea apariției omului păcatului. Eu sunt Isus Cristos în agonie, Cel care am fost despuiat de haine și am fost răstignit pentru tine.
Vă iubesc. Vă binecuvântez!
Viziunea a dispărut brusc.

ARĂTAȚI DUȘMANULUI CĂ MĂ IUBIȚI
... în viziune L-am văzut pe Domnul nostru în grădina Ghetsimani, plângea amarnic și asuda sânge. În chinurile lui a strigat odată, apoi s-a prăbușit brusc. Părea că a murit. În timp ce-L priveam a coborât un nor și a acoperit tot locul. Din nori s-a ivit Isus Cristos în agonie cu Fața scaldată în sânge. A vorbit cu pace:
”Copiii Mei, vă salut în aceste ore ale Ghetsimani-ului. Mă bucur că vă văd, vă salut, veniți să Mă consolați.
Copiii Mei, am venit să împart cu voi patimile, agonia Mea, Rănile Mele, care au fost pricinuite de păcatele voastre.
Fiule, știi că satana râde de Mine din cauza ta? Am venit să-i chem pe aleșii Mei ca să audă cea mai mare suferință a Mea, pe care am suferit-o pentru voi.
Fiule, când am fost cu totul singur, părăsit de Dumnezeu și de om în grădina Ghetsimani, voi erați singura Mea consolare. Satana Mi-a arătat însingurarea Mea totală și necredința lumii. În durerea și tristețea Mea, am asudat sânge din cauza iubirii pe care o simțeam pentru voi. Îngerul consolării v-a arătat Mie, și am văzut cum Mă consolați.
Copiii Mei cu adevărat v-am văzut și am cunoscut numele voastre. Îngerul Mi-a repetat numele voastre și Eu Mi-le-am săpat în inimă. Ori de cate ori Îmi creșteau suferințele, Eu repetam numele voastre și Mă consolam. Când ai venit pe lume Eu te cunoșteam. Eram fericit, pentru că aleșii Mei vin ca să Mă ajute la reînnoirea pământului.
Copiii Mei, unde sunteți acum? Dușmanul râde de Mine din cauza voastră. Dușmanul a zis că voi niciodată nu veți face voia Mea. Mulți dintre voi urmați calea pierzării. El a deschis calea întunericului și mulți îl urmează. V-a dat o lege care este contrară legii lui Dumnezeu, el nu ascultă de Dumnezeu. Voi îl ascultați pe dușman.
Copiii Mei! Cât timp să vă mai tot rog să vă întoarceți la Mine? Cât să vă mai implor să credeți în Cel care vă iubește?
Copiii Mei, Îmi sunteți datori cu o iubire ca cea pe care Eu v-o port. Întotdeauna sunt în grădina Ghetsemani așteptându-vă să veniți și să Mă consolați, însă atât de rar veniți cu iubire adevărată.
Copiii Mei, veți recunoaște că trăiți orele întunericului. Toți aceea care sunt în lumină, sunt în stare să vadă în lume lucrarea răului întruchipat. Dar cei care trăiesc după trup, înoată în oceanul stricăciunii împreună cu satana. Recunoașteți că trăiți orele separării. Cei care trăiesc în lumină, Mă urmează și vor primi Pecetea Mea. Dar cei care sunt în întuneric, îl urmează pe satana și vor primi semnul fiarei (666).
Copiii Mei, cu iubire vă implor să schimbați prin viețile voastre rușinea Mea în cinstire, durerea Mea în fericire. Să-i arătați dușmanului că Mă iubiți! Dovediți-i că voi sunteți aleșii Mei!
Vă binecuvântez cu harul deosebit al iubirii! Vă purific inima și vă apăr de deznădejde. Copiii Mei, Eu sunt Mielul Părăsit! Fiți perseverenți în rugăciune în orele din Grădina Ghetsemani! Rugați-vă întotdeauna și nicicând să nu renunțați! Vă pregătesc pentru prigonirea care în curând va veni. Dacă veți rămâne în Mine, nu veți fi dezorientați. Pacea Mea va rămâne cu voi. Vă iubesc! Vă binecuvântez! Uitați-vă și priviți agonia Mea.”
Dintr-o dată L-am văzut din nou pe Isus în grădina Ghetsemani asudând sânge din cauza iubirii Sale pentru noi. Am început să plâng, Domnul nostru s-a ridicat, m-a atins și eu mi-am revenit.

PRIETENII
CARE NU CUNOSC IUBIREA
... în timpul rugăciunii, i-am văzut pe unul dintre sfinții lui Dumnezeu, care a sosit împreună cu trei heruvimi. S-a uitat la mine și a spus:
”Treziți-vă și ascultați, micuții lui Cristos! Cât de binecuvântați sunteți voi, căci sunteți numiți prietenii lui Cristos. Voi sunteți oameni fericiți. Eu sunt Sfânta Agneta, am venit cu mesajul căinței adevărate la micii prieteni ai Iubirii. Domnul nostru Isus Cristos, Cel care m-a trimis, m-a însărcinat să vă vorbesc despre primul grup al prietenilor Iubirii. Ei sunt acel grup al prietenilor Iubirii, care nu cunosc Iubirea, însă Iubirea îi iubește și-i numește prietenii Săi. Voi, prietenii Dumnezeului celui viu, spuneți: Cine este Iubirea? Iubirea este Creatorul care a creat lumea și Mântuitorul care a murit pentru lume, chiar dacă ei încă tot în păcate trăiesc. Printre prietenii Săi, pe care i-a creat și mântuit cu Moartea sa Sfântă, încă tot mai sunt oameni care nu cunosc Iubirea. Ei sunt pribegii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, pe Tatăl Milostiv. Ei rătăcesc în păcatele care îi fac să fie răi. Unii din cei care sunt în acest grup, nu cred în existența lui Dumnezeu. Cei care cred, nu cunosc Iubirea, pentru că ce nu cunosc, nu pot iubi. Cei care nu-L iubesc, Îl urăsc. Ei răstignesc Iubirea. Ia uitați-vă cum plânge Iubirea după ei. Îi cheamă, să se întoarcă la ea, dar ei nu O aud, pentru că nu O cunosc. Au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud. Mintea lor poate fi înșelată. Faptele lor sunt rele. Ei sunt oamenii păcatelor lumii.
Oameni! Treziți-vă din țărâna păcatului! Mântuitorul vostru vrea să vă îmbrace în cea mai strălucitoare haină. Veniți în față și cunoașteți Iubirea. Prietenii Dumnezeului celui viu, care aparțin acestui grup al păcătoșilor înrăiți, trăiesc în orașul iubirii lui Dumnezeu. Ei n-au cunoștință despre legile dumnezeești și despre iubirea Lui. Motivul pentru care ar trebui să se rușineze este acum acela pentru care sunt atât de mândri. Și de cel pentru care ar putea să fie mândri, acum se rușinează. O, câtă orbire, stricăciunea lor i-a orbit.
Auziți și vedeți din nou voi oameni! Lumina lui Dumnezeu strălucește asupra voastră! Deschideți-vă ochii și vedeți cum v-a rănit păcatul. Veniți! Iubirea vă cheamă să vă vindecați. Pe voi, prietenii Dumnezeului celui viu, vă întreb din nou: Cine e Iubirea? O cunoașteți? Meditați, cărui grup îi aparțineți în orașul Iubirii lui Dumnezeu. Mă rog lui Dumnezeu, Mântuitorului meu, Cel care m-a trimis să vă binecuvântez și să vă ajut să vă treziți. Acum vă părăsesc.”
Dintr-odată a dispărut, și a apărut Fața lui Isus Cristos în agonie care mi-a vorbit:
”Prieteni! Acest grup al prietenilor Mei este așa din cauza căderii în păcat a omului. Eu am murit pentru păcatele lor. Am murit pentru ei ca să se poată ridica și să devină iubiții Mei. O, întoarceți-vă înapoi la Mine, prieteni! Eu vindec iubirea voastră rănită. Eu sunt Isus Cristos în agonie, Iubirea Răstignită. Amintiți-vă că am murit pentru voi, pe atunci când încă nu Mă cunoșteați. Așadar vă binecuvântez în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin.”

RECUNOAȘTEȚI CĂ TRĂIȚI ÎNTR – O LUME
ÎNTUNECATĂ
În viziune L-am văzut pe Domnul, cum atârna pe cruce. În scurt timp a coborât un nor și a acoperit tot locul. Din nor s-a ivit Fața Sfântă a lui Isus Cristos în agonie care mi-a vorbit astfel:
”Copilul Meu, Eu sunt Isus Cristos în agonie, care vă cheamă! Vă salut pe voi cei care v-ați adunat aici ca să potoliţi focul supărării Tatălui în această mare lună iulie. Adevăr vă spun vouă, lupta este a Mea. Îmi adun soldații din toate colțurile lumii. Îi pregătesc pentru ceasul care vine. Vor fi foarte puțini.
Copiii Mei, îi aleg pe cei mai slabi, pe cei mai mici, pe cei mai neglijați, ca ei să fie soldații Mei. Voi folosi lipsa lor de instruire ca să-i învăț înțelepciunea, lâncezeala lor ca să-i învăț să fie curajoşi. Fac astfel ca să înţelegeţi că lupta este a Mea.
Copiii Mei, îi aleg pe aceia care s-au abandonat complet Voinței lui Dumnezeu. Aceia care renunţă la ei înşişi, se răstignesc și îşi duc crucea urmându-Mă pe Mine zi de zi. Ei sunt soldații Mei, Eu îi umplu cu Duhul Meu și cu Puterea Mea. Ochii și mintea lor se vor deschide ca să recunoască planul dușmanului, pentru că Eu le dau harul Înțelepciunii Dumnezeești.
Copiii Mei, numărul soldaților Mei vă va părea mic, dar ei vor fi puternici.
Copiii Mei, soldații omului nelegiuirii trebăluiesc deja în țările voastre. Îi vedeți și îi alungați pentru că doriți pace. Veniți și alăturați-vă Mie soldații Mei, ca să pot să vindec orbirea voastră sufletească.
Copiii Mei, pentru aceasta vă implor să vă consacrați Mie în toată lumea. Învățați-i pe oameni meritele lunii iulie. Să se alăture și alții în rugăciune, spunând aceste novene, ca să se vindece din orbirea lor sufletească.
Copiii Mei cei care sunt orbi în sufletul lor nu vor înțelege semnele timpului. Mintea și ochii lor nu vor recunoaște intenția rea și faptele (planul) satanei. Sunt aici să vindec orbirea voastră sufletească, veniți și alăturați-vă Mie.
Copiii Mei, înțelegeți că trăiți într-o lume întunecată, aveți nevoie de o vedere bună. Chiar și cei care văd se împiedică în întuneric. Cum ar putea fi altfel cu cei care sunt orbi. Adevăr vă spun, ei nu numai că se împiedică, ci şi cad jalnic și își rup oasele. Nu le va rămâne altceva de făcut decât să-și aștepte moartea în linişte. Dușmanul se va duce după ei și-i va lua. Copiii Mei, Mi-am ales soldații, alăturați-vă Mie, ca să vă vindecați de orbirea sufletească, vă voi învăța să ascultaţi voința desăvârşită a Dumnezeului vostru. Vă binecuvântez cu puterea Sfintei Treimi. Eu sunt Isus Cristos în agonie, Cel care vă cheamă să vă alăturați soldaților Mei. Vă iubesc, vă binecuvântez.”

SIMT
CĂ MĂ RESPINGEȚI ATUNCI CÂND VĂD CĂ REFUZAŢI POTIRUL IUBIRII OFERIT VOUĂ
În viziune L-am văzut pe Domnul viu atârnând pe cruce, sângerând din iubirea Sa nesfârşită pe care a simțit-o pentru ai Săi. În scurt timp a coborât un nor și a acoperit tot locul. Din nor s-a ivit Fața lui Isus Cristos în agonie și a vorbit:
”Copiii Mei, vă dau un dar special, potirul pe care și Eu l-am băut, potirul care-Mi este atât de drag. Cei care Mă iubesc îl primesc cu bucurie. Când îl gustă, vor savura dulceața lui, însă cei care Mă urăsc, vor suferi din cauza amărăciunii lui.
Copii, simt că Mă respingeți atunci când văd că refuzaţi potirul iubirii oferit vouă. Potirul iubirii e potirul milostivirii şi totodată și potirul suferinței Mele. Acesta e potirul morții Mele, potirul Mântuirii. Acceptați de la Mine potirul îndurării, beți potirul suferinței și bucurați-vă împreună cu Mine.
Copiii Mei, savurați potirul Mântuirii împreună cu Mine.
Copiii Mei, crucea pe care o refuzați este agonia Mea, în care voi nu Mă consolați. Agonia în care nu Mă consolați este martiriul Meu, pe care-l sufăr pentru voi. Crucea acceptată și oferită vă aduce mai aproape de Mine. Ceea ce câștig din crucile voastre, Mă consolează pe Mine. După ce ați acceptat-o, crucea pe care v-o dau Îmi aduce o mare consolare şi înmulţeşte harurile. În momentul în care acceptați crucile voastre, vă va umple harul sfințitor. Copiii Mei, acceptați toate crucile! Ce este voința Divină?
Copiii Mei, ce credeți voi? Ce este Voinţa desăvârşită a lui Dumnezeu? Adevăr vă spun, pacea Mea să fie cu voi ca să înțelegeți lecția divină.
Copiii Mei, omul păcatului e urmărit mereu de accidente, adică de nenorociri fizice și sufleteşti. Orice stuaţie dificilă pe care o acceptați cu iubire, este potirul pe care Eu vi-l dau. Acest potir este Voia Desăvârşită a lui Dumnezeu. Voi ați primit voință liberă. Oricine îngrădește voința voastră liberă, pentru ca cineva să aibă mai mult prestigiu faţă de un altul, iar voi îndurați aceasta cu iubire înseamnă că voi acceptați potirul iubirii Mele. Iar acest potir este Voința Desăvârșită a lui Dumnezeu. Eu nu permit ca greutatea crucii voastre să vă omoare. Chiar dacă trebuie să muriți fizic, în ultima zi Eu vă voi învia la viață.
Copiii Mei, savurați potirul dulce al iubirii, cu Mine, și veți savura dulceața lui și în Cer. Eu sunt Isus Cristos în agonie, care vă iubește. Bucurați-vă când vedeți în jurul vostru că prietenii sau dușmanii pregătesc cruci pentru voi. Primiți-le ca și când mâinile Mele vi le-ar oferi. Primiţi de la Mine potirul iubirii. Îmbrățișați crucea cea dulce. Eu sunt Isus Cristos în agonie, pe care voi îl consolaţi. Vă iubesc, vă binecuvântez.”

COPIII MEI, NU ESTE ALTĂ CALE
DECÂT CALEA MAIESTUOASĂ A CRUCII
În viziune L-am văzut pe Domnul; își ducea crucea pe drumul calvarului. În scurt timp a coborât un nor și a acoperit totul. Din nor s-a ivit Fața lui Isus Cristos în agonie și a vorbit astfel:
”Copiii Mei, calea Mea este drum în pustietate, drumul calvarului. Calea îngustă plină de pietre colțuroase, acesta este drumul calvarului. Pe acest drum îi conduc pe iubiții Mei până la tărâmul fericirii.
Copiii Mei, nu este altă cale care să ducă pe tărâmul fericirii, decât calea maiestuoasă a crucii. Această cale este ascunsă. Cei care o găsesc, găsesc viața, dar se pare că doar foarte puţini o găsesc.
Copiii Mei, nu toți cei care o găsesc o și urmează. Adevăr vă spun, doar puțini dintre cei ce o găsesc, încep s-o urmeze. Și nu toți care o urmează ajung la tărâmul fericirii.
Copiii Mei, doar foarte puțini oameni păşesc pe pământul fericirii. Această cale maiestuoasă, îngustă, este pentru aceia pe care Eu îi iubesc. Pe tot parcursul drumului ei se întâlnesc cu oceanul harului sfințitor. Harul este puterea lor. Îl îmbrățișează și vor rămâne statornici în el. Însă pentru cei care urăsc crucea Mea, acest drum este calea împiedicării. Copiii Mei, Calea Mea este ușoară pentru aceia care iubesc crucea Mea.
Copiii Mei, nimeni nu poate parcurge până la capăt acest drum spre tărâmul fericirii, fără să iubirească crucea. Iubirea adevărată nu se centrează pe sine, ci se jertfește. Adevărata iubire e mai mica decât ea însăşi, și ocupă cel mai mic loc. Alege să servească pe alții, în loc ca ea să fie servită. Adevărata iubire e liberă de cele lumeşti. Adevărata iubire urmează ceea ce iubeşte, oriunde ar merge, se bucură cu ea, suferă cu ea, indiferent ce vremuri vin. Eu sunt Isus Cristos în agonie, care te cheamă ca să Îl urmezi. Calea Mea e drum în pustietate, e drumul calvarului. Această cale Mi-a fost desemnată de Tatăl, de la începuturi, pentru mântuirea voastră. Am urmat această cale, ca să eliberez. Calea pe care voi o urmați nu este cea adevărată. Este calea largă, care îi poartă pe cei ce o urmează la decădere. Aceasta este calea pe care duşmanul a planificat-o pentru voi. O face largă şi fără piedici, ca să vă atragă.
Copiii Mei, amintiți-vă, că Eu am trecut prin deșert şi peste mări, ca să vă caut. Adevăr vă spun, nu există altă cale. De aceea calea Mea este calea prin pustietate, cu pietre colțuroase, în deșertul rece și fierbinte. Am umblat până la capăt pe această cale, v-am găsit pe voi, de acum ne întoarcem împreună acasă, înapoi, tot pe această cale. Nu există altă cale. Veniți Copiii Mei. Să mergem acasă. Urmați-Mă! Eu sunt Isus Cristos în agonie, Păstorul bun, care a venit să salveze turma. Urmați-Mă. Vă iubesc. Sunt cu voi. Vă binecuvântez.”
Viziunea dintr-o dată a dispărut

PRIETENI CARE CUNOSC IUBIREA, DAR NU VOR SĂ IUBEASCĂ
În timpul rugăciunii, în viziune l-am văzut pe unul din sfinții lui Dumnezeu, care a sosit cu trei heruvimi. S-a uitat la mine și mi-a spus:
”Veniți mai aproape de mine și ascultați mesajul, o, copii ai Sionului! Să știți că ați fost creați ca să iubiți Iubirea. Iubirea vă cheamă s-o iubiți. Eu sunt fratele vostru sfântul Iuda Tadeu, apostolul. Am venit la voi cu mesajul păcii, ca să vă vorbesc despre al doilea grup al prietenilor Iubirii. Acest grup este al acelora care cunosc Iubirea, dar nu vor să iubească. Ei sunt fățarnicii orașului Iubirii al lui Dumnezeu. Cu toate că ei cunosc Iubirea și au experimentat bunătatea Ei, nu vor să o iubească. Eliberați-vă din sclavia care vă leagă de lume.
O mici prieteni a lui Dumnezeu, întoarceți-vă fața spre Acela care vă iubește. El vă cheamă să vă întoarceți la El și să-L iubiți. Nu vor să-L iubească pentru că ei savurează falsa pace a păcatului și a răutății. Ei încă tot nu vor să beneficieze de binecuvântarea lui Dumnezeu și nici de pacea adevărată, dată de Dumnezeu.
O, oameni, ce folos aveți din păcat și răutate? E asta de ajuns pentru voi? Nu! Mulțumirea voastră este o mulțumire păcătoasă. Răutatea este o amărăciune. De aceea amărăciunea nu poate fi mulțumire. Pacea? Nu, pacea vostră este una falsă, pentru că oamenii răutății nu au liniște. Deci neliniștea din oameni este lipsa păcii. Întotdeauna vreți să urmați calea simplă, sunteți prieteni în timpul fericirii și al plăcerii, dar nu și în vremea greutăților. Cunoașteți Iubirea care vă iubește foarte mult și care din această iubire a fost gata chiar să moară pentru voi. Ați experimentat bunătatea şi bunăvoinţa Ei faţă de voi. Dar nu vreți să O iubiți, pentru că vreți să savurați lumea păcatului.
O, voi astfel răstigniți din nou Iubirea. Care sunt cauzele infidelității voastre? Nu cumva e ataşamentul vostru faţă de lumea păcatului? Nu cumva e ataşamentul faţă de propria persoană? Nu cumva e vorba de înrobirea voastră în slujirea satanei? Despărțiți eul vostru, care trăiește adevărata viață, de acești dușmani. Veniți și gustați dulceața Iubirii. Iubirea vă cheamă s-O iubiți.
Prieteni ai Dumnezeului celui viu, acesta este grupul de care foarte mulți creștini aparțin în orașul de iubire al lui Dumnezeu. Au constituit legile credinței, dar nu le pot ține pentru că nu au iubire în ei.
O, prieteni ai Dumnezeului celui viu, ascultați cuvântul Învățătorului vostru: ”Caut pe cineva care să Mă consoleze, dar nu găsesc pe nimeni. Acesta este adevărul.” Doar acela care te iubește poate să Te consoleze în suferințele Tale. Nu oricine, căruia îi spui consolează-Mă, revarsă apa consolării asupra inimii Tale. Unii îţi măresc suferințele, pentru că ei sunt dușmanii Tăi. Sunt unii care nu-Ți schimbă starea nici în bine nici în rău, pentru că nu Te iubesc. Doar aceea care Te iubesc sunt în stare să reverse apa consolării asupra inimii Tale. Doar ei Te pot consola. Puteți vedea că cei din acest grup al prietenilor Iubirii, nu fac parte dintre cei care consolează, cu toate că foarte mulți creștini aparțin acestui grup. Isus caută consolatori adevarati, dar nu găsește pe nimeni. Veniți ca să fiți voi consolatorii Lui. El este Iubirea pe care o respinge lumea. Mă rog Lui ca să vă binecuvânteze și să vă ducă mai aproape de Iubirea Sa.”
Viziunea a dispărut brusc. A apărut Fața lui Isus Cristos în agonie și mi-a vorbit:
”Acesta este grupul de care aparțín trădătorii Mei. Ei Mă cunosc, au experimentat iubirea Mea, dar nu vor să Mă iubească. Ei caută doar să stăpânească bogăția deşartă a lumii. Mă urmează în misterele Mele de slavă, dar Mă resping în misterele Mele în suferință. În consecinţă îi las pe dinafară din misterele Mele de slavă. Cel care are urechi și aude, să vină să împărtășească Iubirea Mea.
Te binecuvântez în numele Tatălui al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin”

CEL CARE VREA SĂ MĂ URMEZE, SĂ-ȘI
IA CRUCEA
În viziune L-am văzut pe
Domnul nostru Ius Cristos care se plimba singur în pustiu. Mai târziu a ajuns
în apropierea unui oraș, unde s-a așezat lângă o stâncă. A rămas acolo și s-a
rugat îndelung. Când a terminat rugăciunea s-a dus în oraș și a început să-i
învețe pe oameni despre Vestea cea bună a Împărăției Cerurilor. La final doar 7
oameni L-au urmat. Au ieșit din oraș și s-au dus în văile din împrejurime. În
vale am văzut o mulțime nenumărată de cruci. Isus mi-a vorbit așa:
”Acestea sunt crucile
refuzate pe care oamenii n-au vrut să le accepte și să le ducă. Oricine ar vrea
să Mă urmeze să-și ia crucea și așa să Mă urmeze. Să refuze lumea, să se nege
pe sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Calea care duce la fericire este
calea strâmtă, a deșertului, e foarte aridă și e foarte greu să umbli pe ea.
Cel care vine cu Mine, nu va umbla în întuneric. Tristețea i-o voi transforma
în fericire, durerea în bucurie. Cei care Mă iubesc vor găsi crucea Mea ca
fiind ușoară iar calea Mea li se va părea ușor de umblat.
Copiii Mei, cel care vrea să-și salveze viața și-o va pierde, dar cel care o pierde pentru Mine o va afla. Cei 7 oameni au răspuns în cor: ”Am părăsit totul pentru Tine și Te am urmat. Arată-ne calea Ta, ne vom duce crucile și Te vom urma.” Domnul nostru s-a uitat la ei și le-a spus să meargă la rudele lor, la prietenii lor și să le spună acestea, pe urmă să vină înapoi. Atunci ei L-au lăsat acolo pe Isus, care s-a așezat lângă o stâncă, lăsăndu-și capul pe ea. Mai târziu cei 7 s-au întors. A început călătoria. Isus le-a împărțit crucile. Primul dintre ei a început să se plângă de greutatea mare a crucii sale. Atunci Isus i-a spus să-și aleagă el dintre cruci una. Când a început să aleagă și-a dat seama că celelalte sunt și mai grele decât a sa. S-a întors și a ales-o chiar pe aceea pe care Isus i-o dăduse, zicând: ”Da, aceasta este a mea!” Isus s-a uitat la el și a spus blând: ”Nu-i așa că aceasta e crucea pe care ți-am dat-o la început?” Pe urmă fiecare și–a luat crucea sa și a început călătoria. În timp ce–și duceau crucile se rugau și cântau iar Isus îi conducea. Drumul era foarte important. Nimeni nu se uita înapoi. Urcau munți și traversau văi. Sufereau din cauza uscăciunii deșertului pustiu și fierbinte. La un moment dat credința câtorva a început să slăbescă, să se clatine. Călătoria era anevoioasă și fără de oprire iar unii n-au putut să țină pasul. Unii au rămă în urma lui Isus chiar cu 3 mile, iar alții cu 2. Și atunci au început să sufere de ispitele cauzate de voința lor liberă. Am văzut cum doi dintre ei au tăiat o bucată mare din crucile lor, cu toate că drumul încă nu se terminase. La sfârșitul primei zile au ajuns la un râu mare. Isus a juns acolo primul. S-a aplecat, a culcat crucea Sa peste râu după care, pășind pe ea, a trecut râul. Ceilalți au făcut la fel, cu excepția celor doi care și-au tăiat din cruce. Și-au tot măsurat crucile dar nu au putut să treacă peste râu. S-au așezat și au început să plângă, dar nimeni nu a îndrăznit să se uite la ei. Au rămas acolo în timp ce ceilalți și-au continuat drumul. Aceasta s-a întâmplat în prima zi. A doua zi ei au continuat drumul și ziua și noaptea. Toată ziua au petrecut-o în deșert și au suferit mult mai mult decât în prima zi. Am văzut încă doi oameni care s-au gândit că cu siguranță nu va mai fi încă un râu peste care trebuie să treacă, astfel au tăiat și ei din crucile lor o bucată. În seara celei de a doua zile și aceștia au rămas abandonați precum cei doi dinaintea lor. Ultimii trei oameni împreună cu Isus și-au continuat drumul. Au trecut de noaptea rece intrând în a treia zi a călătoriei lor. În a treia zi au ajuns la poalele unui munte. Acolo Domnul le-a arătat ținta călătoriei lor, pământul fericirii și al liniștii. Dar înainte să poată intra acolo, ei trebuie să treacă printr-un oraș. Domnul le-a spus, că orașul este un oraș păcătos în care nu se află nimic sfânt. Le-a indicat să nu se oprească în oraș, să nu mănânce și să nu bea acolo nimic. Domnul a zis:”Vă las aici pe voi, să mergeți și să căutați oile pierdute ale Israelului. Dar la sfârșit voi fi acolo și vă voi aștepta”. Dintr-o dată a dispărut din fața ochilor lor. Cei trei oameni s-au trezit singuri. Și-au adunat curajul și au continuat drumul. Au intrat în oraș, în orașul păcatelor. Au văzut slava lui și confortul din el. I-au ispitit toate plăcerile orașului. Oamenii din oraș i-au privit nerușinați. Într-un târziu doi dintre ei au cedat și s-au alăturat populației orașului. Cel rămas singur, care a fost cel mai încercat de ispite, s-a menținut în credință, și-a dus crucea și a pășit pe tărâmul fericirii și al liniștii. Atunci un nor a coborât și a acoperit tot pământul. L-am văzut pe Domnul nostru Isus Cristos care ținea o coroană de aur. Era mai strălucitoar decât soarele și a coborât din nor însoțit de nenumărați îngeri, a coborât să-l salute pe singurul supraviețuitor. A pus pe capul lui coroana și i-a arătat toată călătoria prin care a trecut, și suferințele pământului și ale prietenilor lui căzuți. În câteva clipe a uitat de călătoria lungă și de suferința crucii grele. Viziunea dintr-o dată a dispărut. A apărut Fața lui Isus Cristos în agonie. A vorbit astfel:

”Vezi fiule, cei care Mă
urmează, așa renunță pe drum în a Mă urma, doar foarte puțini rămân fideli până
la capăt. Doar foarte puțini intră pe pământul fericirii. Drumul este
greu, dar cei care perseverează până la capăt se salvează. Îți voi da
Duhul Înțelepciunii, ca să se deschidă inima ta în fața rațiunii. Duhul va
lumina întunericul sufletului tău și va înnoi inima ta. Sunt Isus Cristos în
agonie, care te iubește. Pacea să fie cu tine, te binecuvântez.”
Viziunea a dispărut brusc,
mi-am revenit, era exact ora 18,00. Viziunea a durat 3 ore. În viziune o oră
reprezenta o zi.
MĂ VOI GLORIFICA ÎN TINE
Azi este ultima zi din
novena din iulie. În viziune am văzut Fața lui Isus Cristos în agonie, apărută
în Preasfântul Sacrament. Un nor a coborât și a acoperit tot locul. Isus a
spus:
”Copiii Mei, Mă voi
glorifica în voi. Mă bucur că ați răspuns implorărilor Mele dureroase. Văd cum
vă schimbați, din omul naturii, prin omul simțurilor până la starea de om
spiritual. Plânsetul Meu dureros v-a atins sufletele. Mă consolați. Mă voi
glorifica pe Mine în voi. V-am văzut când au râs de voi și când glumeau cu voi,
numindu-vă fanatici. Am văzut că ați suportat cu bucurie toate aceasta. Ați
împărțit rușinea Mea între voi. Aceasta M-a consolat, pentru că am găsit în voi
floricelele iubirii. Am văzut cum mulți se reîntorc la Mine în suflet și
adevăr, pentru că voi ați răspuns implorării Mele. Am văzut micimea,
simplitatea, smerenia voastră. Bucurați-vă că voi sunteți fructele Mele. Mă pot
odihni în micile voastre suflete. Copiii Mei, stiți care este cea mai mare
bucurie a Mea în voi? Când Mă uit la voi, vă văd cum v-ați negat pe voi în
totalitate și vă purtați crucile urmându-Mă. Văd cum vă gârboviți sub povara
crucilor voastre. Eu sunt cel care vă ridică iar și iar. Eu sunt cel care vă
încurajează. Bucuria Mea a sporit, când am văzut că Mă urmați purtându-vă
crucile chiar și cu trupurile acoperite de răni.
Copiii Mei, rămâneți în Mine, ca bucuria Mea să se desăvârșească în voi. Veți auzi: ”veniți și vă odihniți în Mine, bucurați-vă în Împărăția Mea veșnic”. Îl veți vedea pe Învățătorul vostru în agonie, care vă așteaptă cu îngerii Săi în căminul păcii veșnice. Voi lua de la voi crucile voastre grele și vă voi răsplăti cu coroana slavei. Când vă veți uitați înapoi și veți vedea prin ce suferințe ați trecut, prin deșertul pustiu și fierbinte, veți vedea ce ați câștigat și inimile voastre vor fi preapline de bucurie.
Copiii Mei vă chem să rămîneți în Mine, să fiți ascultători implorării Mele dureroase. Nu gustați iarăși lumea, rămâneți în Mine întotdeauna!
Copiii Mei, numele voastre se găsesc în Cartea Vieții, am plătit pentru voi cu Preascumpul Meu Sânge. Ați costat mult. Primiți binecuvântarea Mea, voi curăti inimile voastre și voi construi în ele Tabernacolul Meu viu, ca semn al marii Peceți. Voi sunteți aleșii Mei, vă binecuvântez pe voi și familiile voastre. Permit ca Preascumpul meu Sânge să acopere și inimile acelor dragi ai voștri, care sunt departe de voința Mea. Inimile lor de piatră se vor preschimba în inimi de carne. Apoi vor cunoaște adevărul. Vă voi da harul iubirii, voi deschide pentru voi poarta mântuirii. Să se deschidă ochii voștri să vedeți bucuria suferinței! Voi revărsa pe voi binecuvântarea harului sfințitor.
Copiii Mei, nu voi vindeca bolile voastre trupești, vă implor să Mi le oferiți pe acestea Mie, Învățătorului vostru în agonie. Le voi uni cu agonia Mea, le voi oferi Tatălui Meu Ceresc ca ispășire pentru păcatele voastre și ale lumii întregi.
Vă binecuvântez în numele Tatălui al Fiului și Duhului Sfânt. Amin.

PRIETENII CARE CUNOSC IUBIREA, DAR NU ȘTIU CUM
TREBUIE SĂ IUBEASCĂ
În viziune l-am văzut pe
unul dintre sfinții lui Dumnezeu, care a sosit cu 3 heruvimi și în mână a ținut
trandafiri albi și roșii. Sfântul a vorbit astfel:
”Bucurați-vă și fiți
recunoscători, o, mici prieteni ai lui Dumnezeu, voi sunteți prietenii orașului
Iubirii al lui Dumnezeu. O, ce noroc că ați putut experimenta misterul iubirii
lui Dumnezeu, sunteți binecuvântați. Eu sunt prietena și fiica voastră Tereza.
Eu sunt Tereza denumită după Pruncul Isus, prietena și sora voastră. Isus al
Meu m-a trimis la voi să vă vorbesc despre grupul prietenilor Iubirii. Acești
oameni ai orașului iubirii lui Dumnezeu cunosc iubirea și vor să iubească, dar
nu știu cum să iubească.
Dragi prieteni ai lui Cristos, ce noroc, că sunteți numiți prietenii Iubirii. O, ce mare binecuvântare e aceasta din generație în generație. Misterul adevăratei Iubiri se reînnoiește pe sine în voi din generație în generație. Zâmbiți și bucurați-vă pentru că sunteți binecuvântați! O, voi cunoașteți Iubirea și încercați să fiți fideli față de Ea, dar totuși cădeți. O, dragii micuți ai lui Cristos, nu vă pierdeți speranța, vă voi conduce. O, priviți cât sunteți de înflăcărați, vă ridicați să iubiți, însă iar și iar cădeți. O, voi sunteți micii consolatori ai lui Cristos.
Dragii lui neajutorați, în curând Iubirea vă va întări.
Prieteni ai lui Cristos, adevărata căință este stadiul de unde începe perfecțiunea. Prietenii lui Cristos au depășit prima și a doua treaptă a căinței. Pe acestea le numim noi stația convingerii și convertirii. Acum sunt la treapta renunțării. In curând vor ajunge la a patra și a cincea treaptă, la credință și ascultare.
Prieteni ai lui Cristos, eu cunosc greutățile voastre. Una dintre ele e să-ți părăsești vechii prieteni, lumea, pe voi înșivă și pe satana. Știu că pe vremuri i-ați iubit mult pe aceștia. Ei nu sunt prieteni, ci dușmani, de aceea să nu fiți cu ei prieteni. Ei sunt ca leii care umblă în jurul sufletului. Fugiți de ei, ca să vă salvați viețile. Vedeți cum Iubirea deschide brațele ca să vă îmbrățișeze și să puteți scăpa. El este prietenul vostru care a murit pentru voi, chiar dacă voi nu L-ați iubit.
Prietenii Dumnezeului celui viu, nu vă fie teamă să fiți prietenii Iubirii. El este prietenul fidel. Care Iubire este mai mare decât aceea care moare pentru prieteni, chiar dacă prietenii nu O cunosc și nu O iubesc.
Voi, prietenii Dumnezeului celui viu, ca să puteți iubi, eliberați-vă de vechii prieteni. Vă spun, fiți liberi. Să scape sufletul vostru de sclavia fricii. Uniți-vă cu Iubirea și Iubirea se va uni cu voi. Trebuie să vă spun că Iubirea este geloasă, nu poate fi prietena voastră dacă voi aveți și alți prieteni. Fiți fideli față de Ea, Ea merită fidelitatea voastră. Arătați-i că O iubiți mai mult decât pe prietenii infideli. Ea a murit pentru voi din Iubirea ce v-o poartă, deci și voi trebuie să vă hotărâți, dacă sunteți în stare să muriți pentru iubirea ce o simțiți pentru Ea. Dacă faceți toate acestea, curând Iubirea se va uni cu voi și astfel bucuria voastră va fi deplină. Mă rog pentru voi mici consolatori ai lui Dumnezeu. Mă rog, la Isus al meu, să vă binecuvânteze.”

Tereza Pruncului Isus a
dispărut brusc, pe urmă a apărut Isus Cristos în agonie care ne-a spus:
”Micuții Mei consolatori,
Eu sunt prietenul fidel. Nimeni nu se va înșela dintre cei care au încredere în
Mine, chiar dacă trebuie să mor pentru ei iar și iar. Veniți și îmbrățișati
iubirea Mea și Eu vă binecuvântez în numele Tatălui al Fiului și al Duhului
Sfânt. Amin.”
Toată viziunea a dispărut
TOŢI OAMENII SĂ VEGHEZE CU MINE
ÎN ORELE GETSIMANI
În aceste ore ale ispăşirii, în viziune, am văzut Fața însângerată a lui Isus Cristos în agonie. Mi-a vorbit cu pace:
”Fiule vino mai aproape de Mine, Inima Mea este foarte tristă. Acum consolează-Mă. Vreau să-Mi spui acum rugăciunea ta de consolare.
Fiule, trebuie să-ți spun foarte multe despre ceasul acesta, dar pentru aceasta e nevoie de o abnegaţie mai mare din partea ta.
Fiule, vreau ca fiecare copil al Meu să Mă urmeze. Toți oamenii să vegheze împreună cu Mine, în rugăciunea din orele Getsimani, în fiecare joi noapte. Astfel vă chem la sfințenie și la jertfa de sine. Vreau ca fiecare om să se roage și să vegheze cu Mine.
Copiii Mei, de aceea vă rog să veniți și să vegheați cu Mine în timpul orelor Getsimani pentru ca atunci când vor sosi ceasurile groaznice ale vremurilor periculoase, să nu-l pierd pe nici unul dintre voi. În acele timpuri, toată lumea creată se va cutremura. Vor fi unii care îşi vor pierde credința. Mulți deja de pe acum sunt dezorientaţi. Mulți suferă de orbire sufletească. Au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud. Mintea lor e deschisă doar pentru lucrurile lumești. Nu sunt în stare să înțeleagă lucrurile sufletești. Aceștia, înotând în spurcăciunea lumii, gândesc aşa: ”Totul e în ordine. Cum ar fi în stare Dumnezeu să distrugă lumea? Nu va fi nici un fel de avertisment!” Copiii Mei, foarte mulți dintre ei umblă pe calea osândei. Să știe toţi oamenii aroganţi, care trăiesc pentru trup, că fericirea lor se va termina în curând. Zilele lor se vor preschimba în întuneric. Păcatele lor în curând îi vor prinde în capcană. Când va veni ceasul nu veți scăpa. Voi spuneți: nu va fi pedeapsă. Eu, însă, adevăr vă spun, pedepsirea o voi începe cu voi. Veți recunoaște acest ceas, atunci când veți vedea că toată slava lumii e distrusă de flăcări. Nimic nu va rămâne. După aceasta va apărea o Nouă Lume Glorioasă cu generația Împărăției Mele Glorioase.
Bucurați-vă cu toții cei care veți intra în ceasurile Domniei Mele Glorioase. A doua moarte nu va mai avea putere asupra voastră. Toți cei care rămân cu Mine în ceasurile Getsimani primesc un har special de a rezista în încercările grele. Le promit că îi țin în viață cu harul credinței și al iubirii. În ceasul încercării lor, Eu îi voi consola, pentru că acum ei Mă consolează pe Mine în chinurile agoniei Mele. Vă iubesc, vă binecuvântez pe voi toți! Rămâneți în pacea Mea!”

VENIȚI ÎN GRĂDINA GEȚEMANII ȘI CEREȚI HARUL PERSEVERENȚEI ȘI AL
CREDINȚEI
În timpul orelor de ispășire, în ora Peceții, am văzut Fața scăldată în sânge a lui Isus Cristos în agonie. Mi-a vorbit cu pace:
”Fiule, am venit să vă vorbesc despre negarea lui Petru şi cum această negare este acum prezentă printre aleșii Mei.
Fiule, deja foarte mulți M-au negat. Foarte mulți chiar și în această clipă Mă neagă pe Mine. Adevăr îți spun că încă foarte mulți Mă vor nega și vor spune că nu Mă cunosc. Doar foarte puțini se luptă să rămână alături Mine.
Fiule, când i-am prevestit lui Petru încercările care vor veni, Petru imediat a spus că dacă trebuie, vine cu Mine și în moarte. Nu a cerut haruri, nici atunci când l-am chemat să se roage în grădina Getsemani. I-am imboldit să se roage pentru ca să nu se clatine în credință şi să nu se piardă, dar n-au putut nici măcar o oră să se roage cu Mine.Acum vă prevestesc și vouă încercările crunte ce vă stau în față. Dar câți vor fi cei care mai târziu, cu lacrimile căinței, se vor prăbuşi ca Petru?
Fiule, era tocmai miezul nopții, când slujitorii arhiereului l-au văzut pe Petru şezând lângă foc, căci focul iubirii Mele s-a stins din inima lui şi el şedea cu ceilalți, încălzindu-se cu focul dușmanului Meu. Focul interior i s-a stins și el s-a dus după consolare și lumină din afară. Atunci o slujnică l-a întrebat: nu-i așa că și tu ești dintre discipolii aceluia? Pe urmă s-a apropiat de el, s-a uitat mai bine și a declarat: tu ești ucenicul Lui! Pentru prima dată Petru a negat zicând: nu sunt, nu-L cunosc! Femeie, nu-L cunosc, nu înțeleg ce vorbești! Vă amintiți că Petru doar cu puțin înainte a spus: nici atunci nu Te voi nega dacă toată lumea va fi împotrivă! Te urmez, chiar și cu prețul vieții! Cum se poate, Petru, ca acum, la întrebarea unei slujnice să-ţi dispară curajul? Nu te-a audiat guvernatorul roman, nici arhiereul evreu nu ți-a pus întrebări, nu te-au bătut soldații. Nu ai știut să-i răspunzi unei simple slujnice. Fiule, așa M-a negat Petru prima oară. Vineri, fix la ora 3, tot lângă foc a stat cu cei care se adunaseră acolo și care l-au întrebat: nu-i așa că și tu ești dintre discipolii Aceluia? Negând a răspuns: nu sunt. Dar un altul, care s-a uitat adânc în ochii lui a spus: nu este nici un dubiu că și tu ești unul dintre ei. Petru a spus: lăsați-mă în pace, nu sunt dintre ei! S-a jurat că nu Mă cunoaște. La o oră după aceasta, la ora 4, M-a negat pentru a treia oară şi a jurat mai tare, nu doar că nu Mă cunoaște, ci că nici nu a vorbit vreodată cu Mine!
Copilul Meu, nu uita că Petru este capul apostolilor Mei. Unul dintre cei care a fost de față la schimbarea Mea la față. El este singurul care a mărurisit că Eu sunt Fiul Dumnezeului Celui Viu. A auzit cuvântul vieții și M-a urmat toată viaţa Mea. Cu Mine a mâncat și băut. Și acum totuși M-a tăgăduit, pentru că nu a cerut harul să poată rezista încercărilor.
Copiii Mei, vă implor vegheați cu Mine în fiecare noapte de joi spre vineri. Veniți cu Mine în grădina Getsimani, veniți și cereți harul perseverenței și al credinței. Sunt cu voi în grădina Getsimani ca să vă ajut. Cine perseverează în această veghe, nu va fi trădător într-un mod atât de scandalos ca și Petru. Chiar dacă Mă va nega, Eu îi voi da harul iertării. Va recunoaște și se va căi profund, va cere iertare pentru aceasta. Nu-l voi refuza. Când vor sosi zilele răutății, şi cei care se vor converti vor primi acest har, ca și cei care nu au căzut. Staţi departe de prilejurile de păcat. Dacă nu vreți să cădeți, alergați la grădina Getsimani. Ascultați-Mă pe Mine, Eu sunt Învăţătorul vostru în agonie, care vă iubește. Pacea Mea să fie cu voi, vă binecuvântez!

SFÂNTA FECIOARĂ NE ÎNVAȚĂ CUM SĂ IUBIM
În timpul rugăciunii am văzut-o pe Sfănta Fecioară, care a sosit cu nenumărați heruvimi. S-a apropiat și a spus:
”O, mici prieteni ai lui Cristos, ce mai faceți? V-ați delectat cu învățăturile acestei mari luni? Sper că aţi crescut în iubire. Văd că Isus vă cheamă să iubiți, vrea să crească iubirea Lui în voi ca să se desăvârșească în voi iubirea.
O, copii ai Iubirii, vă rog să răspundeți acestei chemări. Eu sunt Floarea Iubirii, mama lui Isus Cristos în agonie. Am venit să vă învăț să iubiți. Iubirea este un dar pe care îl dă Dumnezeu sufletelor libere. Sufletul liber este acel suflet care se eliberează pe sine de toate atașamentele față de creaturi, de viață și de sine. Fiți atât de liberi precum păsările în aer. Dumnezeu vă dă pacea iubirii. Fiți ca și copiii care sunt slabi și se dăruiesc iubirii. Dumnezeu are grijă de ei. Fiți liberi. Abandonați-vă voinței Lui desăvârşite. În iubirea Lui veți găsi pacea. Isus a murit pentru voi, merită iubirea voastră. Aduceți-vă aminte că El este Mielul nevinovat, care a fost ucis ca voi să fiți liberi.
Copiii Mei, tocmai pentru aceasta voi să trăiți departe de zgomotul lumii, să trăiți în liniște interioară și să meditați despre viața lui Isus Cristos în agonie. Mă rog pentru voi, ca iubirea să înflorească în inimile voastre.
Vă binecuvântez cu iubirea Fiului Meu.”

Traducere
după Barnabas Nwoye, Nigeria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu