Să ne reamintim această luare de poziţie fermă şi
tranşantă:
Îndurarea Divină este o trăsătură esenţială a lui Dumnezeu, şi ea a fost de-a lungul timpului recunoscută cu bucurie de Tradiţia Bisericii.
Însă, începând cu Sinodul Familiei, se profilează cu din ce în ce mai multă claritate, un mod de a înţelege Îndurarea Divină, care este în contradicţie cu Adevărul revelat. Se creează o contrapoziţie între Îndurarea Divină si Legea lui Dumnezeu.
În discursul său, papa subliniază faptul că Isus este îndurător, - ceea ce fără îndoială este adevărat – dar nu menţionează faptul că Isus este şi un apărător al necesităţii de a împlini Legea lui Dumnezeu. Această insistenţă de a evidenţia anumite aspecte, fără a le clarifica pe altele, naşte o mare confuzie.
Se sugerează de către mulţi, cu acordul papei, că a venit timpul ca biserica să fie mai milostivă, că trebuie să înţeleagă situaţiile de viaţă personale care nu se pot judeca după o regulă generală pentru că aceasta ar face din biserică un judecator implacabil şi nu o mamă milostivă şi primitoare.
Acest argument uită faptul că trebuie să facem distincţie între legile omeneşti – care se pot şi chiar trebuie de multe ori să se schimbe – şi legile de “drept divin”, cele continute în Decalog, care nu se pot schimba şi pe care Isus, nu numai că nu le-a abrogat, dar mai mult, le-a confirmat cu hotărâre.
Dacă nu se face acestă distincţie, riscăm să deformăm învăţătura lui Isus.
Aşadar, este falsă o imagine a lui Isus care, sub mantia milostivirii, să fi negat necesitatea absolută de a respecta cu stricteţe Legea lui Dumnezeu. Este falsă o imagine a lui Isus care, din marea sa milostivire, să fi permis ca o persoană, în păcat mortal (cum ar fi un divorţat recăsătorit, care este în mod obiectiv în situatie de adulter), să se menţină în acel păcat fiind, în acelaşi timp, în comuniune cu El şi cu învăţătura Sa. Când Isus a iertat-o pe femeia adulteră, nu i-a spus “Trăieşte ca şi până acum, că Eu înţeleg situaţia ta personală” ci i-a zis: “mergi şi nu mai păcătui”
Isus afirmă că nu este permis divorţul în niciun caz: “Ceea ce Dumnezeu a unit, să nu separe omul” şi mai mult: “Cel care alungă pe femeia sa şi se uneşte cu alta, comite adulter împotriva primeia. Şi dacă ea îşi repudiază soţul şi se căsătoreşte cu altul, comite adulter “(Marcu 10, 2-12)
Sunt aspecte ale doctrinei şi ale disciplinei Bisericii care nu se pot reforma niciodată şi pe care nimeni, nici măcar un Sinod, un Conciliu sau Papa nu au autoritatea de a le schimba.
Apostolul Paul afirmă de manieră categorică: “Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. “
Daca o autoritate eclesiastică, oricare ar fi ea, ar dori să nege acest adevăr cu ocazia Sinodului Familiei 2015 sau al Anului Îndurării, noi, toţi membrii bisericii, avem obligaţia de a ne opune lor cu hotărâre absolută.
Îndurarea Divină este o trăsătură esenţială a lui Dumnezeu, şi ea a fost de-a lungul timpului recunoscută cu bucurie de Tradiţia Bisericii.
Însă, începând cu Sinodul Familiei, se profilează cu din ce în ce mai multă claritate, un mod de a înţelege Îndurarea Divină, care este în contradicţie cu Adevărul revelat. Se creează o contrapoziţie între Îndurarea Divină si Legea lui Dumnezeu.
În discursul său, papa subliniază faptul că Isus este îndurător, - ceea ce fără îndoială este adevărat – dar nu menţionează faptul că Isus este şi un apărător al necesităţii de a împlini Legea lui Dumnezeu. Această insistenţă de a evidenţia anumite aspecte, fără a le clarifica pe altele, naşte o mare confuzie.
Se sugerează de către mulţi, cu acordul papei, că a venit timpul ca biserica să fie mai milostivă, că trebuie să înţeleagă situaţiile de viaţă personale care nu se pot judeca după o regulă generală pentru că aceasta ar face din biserică un judecator implacabil şi nu o mamă milostivă şi primitoare.
Acest argument uită faptul că trebuie să facem distincţie între legile omeneşti – care se pot şi chiar trebuie de multe ori să se schimbe – şi legile de “drept divin”, cele continute în Decalog, care nu se pot schimba şi pe care Isus, nu numai că nu le-a abrogat, dar mai mult, le-a confirmat cu hotărâre.
Dacă nu se face acestă distincţie, riscăm să deformăm învăţătura lui Isus.
Aşadar, este falsă o imagine a lui Isus care, sub mantia milostivirii, să fi negat necesitatea absolută de a respecta cu stricteţe Legea lui Dumnezeu. Este falsă o imagine a lui Isus care, din marea sa milostivire, să fi permis ca o persoană, în păcat mortal (cum ar fi un divorţat recăsătorit, care este în mod obiectiv în situatie de adulter), să se menţină în acel păcat fiind, în acelaşi timp, în comuniune cu El şi cu învăţătura Sa. Când Isus a iertat-o pe femeia adulteră, nu i-a spus “Trăieşte ca şi până acum, că Eu înţeleg situaţia ta personală” ci i-a zis: “mergi şi nu mai păcătui”
Isus afirmă că nu este permis divorţul în niciun caz: “Ceea ce Dumnezeu a unit, să nu separe omul” şi mai mult: “Cel care alungă pe femeia sa şi se uneşte cu alta, comite adulter împotriva primeia. Şi dacă ea îşi repudiază soţul şi se căsătoreşte cu altul, comite adulter “(Marcu 10, 2-12)
Sunt aspecte ale doctrinei şi ale disciplinei Bisericii care nu se pot reforma niciodată şi pe care nimeni, nici măcar un Sinod, un Conciliu sau Papa nu au autoritatea de a le schimba.
Apostolul Paul afirmă de manieră categorică: “Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. “
Daca o autoritate eclesiastică, oricare ar fi ea, ar dori să nege acest adevăr cu ocazia Sinodului Familiei 2015 sau al Anului Îndurării, noi, toţi membrii bisericii, avem obligaţia de a ne opune lor cu hotărâre absolută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu