miercuri, 7 iunie 2017

Mesajul primit de Maria Julianna în 20 martie 2017

IX20 martie 2017. Acasă, în ora îndurării, Domul Isus spune...

Dragii Mei copii! Curăţaţi-vă sufletele în sacramentul spovezii chiar şi de cele mai mici slăbiciuni! Vreau ca din toate punctele de vedere să fiţi demni de a Mă primi! În Sfânta Împărtăşanie Eu sunt Cel care purific sufletul vostru de toate gândurile păcătoase şi deşarte, de toate slăbiciunile.  Lumina Mea care vă umple, îl va ţine departe pe cel rău fiindcă îi este groază să intre în lumina Mea fiindcă, prin slava Mea, fac să se vadă urâciunea şi monstruozitatea lui. Voi stârni repulsie împotriva fiecăror ispite şi păcate, iar apoi vă ridic sufletele în slava Mea, unde veţi putea să Mă adoraţi şi să Mă slăviţi cum se cuvine pe Mine, Sfântul Sfinţilor, Cel care Domnesc printre voi în Preasfântul Sacrament.
Micuţii Mei dragi, aleşi ai Inimii Mele! Voi sunteţi consolarea Mea, cei care de pe vremea când eram pe cruce M-aţi consolat, fiindcă am văzut dinainte sfinţenia vieţii voastre, e adevărat că prin harul Meu, dar şi voi aţi conlucrat cu el.

Dragii Mei copii! Rămâneţi aşa mereu! Mergeţi până la capăt pe calea cea strâmtă, pe calea renunţării şi a purtării crucii, urmându-Mă pe Mine şi această cale se va termina în Rai. Chemaţi-i aici pe toţi, cei la care aveţi acces, iar pe cei la care nu, rugaţi-vă ca să audă cuvintele Mele atunci când le vorbesc prin intermediul conştiinţei lor şi-i îndrum către calea cea dreaptă. Nu există fericire mai mare pentru Mine ca cea a convertirii unui suflet, fiindcă aşa cum am spus, Cerul se bucură mai mult la convertirea unui păcătos decât de cei 99 de drepţi. Sporiţi numărul convertiţilor ca să ajungă şi ei la mântuire şi astfel să-Mi producă bucurie şi astfel, preţul uriaş al Răscumpărării şi al Mânutirii nu l-am plătit degeaba pentru ei.
Dragii Mei copii! Acum vă vorbesc despre Biserică. Am supus Biserica Mea la încercare. De aceea am permis căpeteniei diavolilor, care a cerut-o, să o cearnă. Sunt o mare durere pentru Mine acele suflete care cad şi, pentru o carieră şi o slavă vremelnică,  slujesc lumea şi pe Satana şi nu pe Mine. Dar găsesc o bucurie şi mai mare în acele suflete mici şi loiale, în sufletele preoţilor Mei care sunt smeriţi, ascultători şi se încred în Mine şi astfel Îmi slujesc Mie. Ei sunt mama şi fraţii Mei care îndeplinesc Voinţa Tatălui Meu. Acum Îmi aduc o şi mai mare bucurie, când se pregătesc pentru suferinţă, chiar pentru moartea prin martiriu, din iubire şi loialitate pentru Mine. Chiar dacă nu vor deveni martiri, inteţia le-o consider ca şi cum ar fi.
Dragii Mei copii! Rugaţi-vă pentru aceşti fraţi ai voştri mici, ca să rămână pe această cale strâmtă şi nimic să nu îi poată îndepărta de la iubirea şi loialitatea pe care o au pentru Mine. Pentru cei din tabăra cealaltă, doar rugaţi-vă ca să primească şi să accepte harul vederii clare ca să nu slujească fiara şi să nu tragă după ei şi mai multe suflete credule, neştiutoare, fiind uşor să le mâne pe calea cea largă a osândei. Cu toate acestea voi judeca pe fiecare potrivit talanţilor primiţi, respectiv cel care a primit talanţi mai puţini şi este neştiutor, pedeapsa aceluia va fi mai blândă ca a aceluia care a primit mult, deoarce aceluia îi voi cere socoteală pentru mult.
Dragii Mei copii! Viaţa voastră este pentru Mine o carte deschisă, de la început până la capăt. Străduiţi-vă să trăiţi în aşa fel, în fiecare clipă, încât să fie plăcută Mie. Pentru asta vă binecuvântez cu iubirea nesfârşită ce se revarsă din Inima Mea iubitoare, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Întărire din Sfânta Scriptură: Evrei2, 3: Domnul a vestit”; 6: „ Ce este omul, ca să-ţi aduci aminte de el sau fiul omului, ca să-l cercetezi?”


***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu