Dragii Mei copii! Lumea şi Biserica merg acum
pe Golgota, pe cruce, pentru ca mai apoi să învie, să le reînnoiesc, să le
purific, să le spăl şi să strălucească fără pată în faţa Mea, în slava Mea. Lumina
slavei Mele va umple Biserica şi Lumea în aşa măsură încât vor fi de
nerecunoscut. Întrucât respect voinţa liberă a omului, permit acest rău imens pe
care păcatele oamenilor îl atrag asupra lor.
Dragii Mei copii! Rugaţi-vă pentru că legiunile
puterilor spiritelor malefice au invadat Pământul într-o asemenea măsură încât
cerul se întunecă de ele. Se strecoară în inimile oamenilor, le tulbură mintea,
îi păcălesc şi-i înşeală determinându-i să săvârşească păcate, pe care demonii
le prezintă ca fiind ceva bine. De aceea, pe-ntregul Pământ, există atâta necaz nenorocire,
războaie, crime. Însuşi chiar şi Pământul se răzvrăteşte văzând atâta păcat şi
răspunde răutăţii oamenilor prin calamităţi naturale.
Micuţii Mei dragi! Pregătiţi-vă! În curând va
izbucni un război mondial de o amplitudine nemaivăzută care se va asocia şi cu
o foarte răspândită prigoană a creştinilor. Aşa cum am mai spus, acum repet.
Permit prigoana pentru a-i alege pe cei drepţi de cei făţarnici. Iar războiul
este un răspuns la păcatele lumii, fiindcă păcatul atrage după sine pedeapsă.
Dragii Mei copii! Deziceţi-vă de toţi cei
care spun cu buzele legile Mele, dar nu le înfăptuiesc, dar vor da
socoteală pentru fiecare păcat, răutate, deoarce toată lumea dă socoteală în
faţa scaunului Meu de judecată. Credeţi
în mesajele Mele! Toate cuvintele se vor împlini, la timpul lor. Pregătiţi-vă
pentru tot ce vă avertizez! Credincioşii Mei drepţi vor da mărturie despre Mine
cu sângele lor. Lumea şi Biserica se purifică prin lacrimi şi sânge. Acum va începe
potopul de foc, purificarea lumii despre care scrie apostolul Petru în a doua
lui scrisoare.
Copiii mei! Să credeţi în cuvintele Mele,
fiindcă doar aşa puteţi scăpa! Pentru voi, profeţiile Mele sunt vederea clară.
Eu sunt Adevărul, Cel care prin lumina Adevărului Meu vă conduc la viaţa
veşnică. Primiţi binecuvântarea Mea întăritoare cu iubirea ce se revarsă din
Inima Mea şi care vă susţine în pofida tuturor vicisitudinilor vieţii. Vă
binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Întăriri din Sfânta Scriptură: Mc 8,32: ” Şi
le spunea aceasta în mod deschis.” Mc 10,33-34: Iată, urcăm la Ierusalím şi
Fiul Omului va fi dat pe [mâna] arhiereilor şi a cărturarilor; îl vor condamna
la moarte şi-l vor da pe [mâna] păgânilor. Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa,
îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu