Apoi am oferit
Tatălui tăcerea Mea pentru că în cele 9 luni petrecute în pântece nu Mi-am
deschis gura spre a rosti nici un cuvânt. Această jertfă adusă din partea Mea,
Dumnezeu Creator, a fost una destul de mare. Orice ştiinţă şi oratorie
omenească este nimic raportată la Înţelepciunea Mea. Cu toate acestea, am
îndurat acest chin ca ispăşire pentru toate acele păcate pe care fraţii Mei le
comit cu limba. Cu acest organ de simţ oamenii Îl rănesc mai mult pe Tatăl,
decât cu toate celelalte simţuri adunate laolaltă – de aceea, M-am străduit să
potolesc mânia Tatălui, întrucât pe bună dreptate este mâniat pe neamul omenesc
din cauza păcatelor săvârşite cu limba.
L-am rugat pe Tatăl
să dea putere, ca din iubirea pentru Dumnezeu şi imitându-mă pe Mine, să poată
îndura benevol această suferinţă toţi cei care sunt păgubiţi în bunul lor
renume, sau se vorbeşte nerespectuos şi urât despre ei, sau sunt umiliţi şi
batjocoriţi.
I-am cerut Tatălui
să dea putere tuturor acelora care vor să-şi mortifice acest simţ, şi nu doar
ocolind din voinţă proprie orice vorbă care-L răneşte pe Dumnezeu, ci
abţinându-se chiar şi de la discuţii permise, obişnuite. Prin tăcerea Mea, am
obţinut acest har mai ales călugărilor pentru a putea rămâne în linişte şi
pentru a tăcea, ca în acest fel, cu ajutorul Tatălui, să poată obţine victorii
uriaşe asupra duşmanului cel rău, întrucât diavolul ia în stăpânire limba dacă vrea să îi determine
să cadă pe cei desăvârşiţi şi încercaţi
în ale virtuţilor.
Cât de greu îi este
omului să-şi mortifice şi să-şi stăpânească acest simţ! Diavolul depune
eforturi serioase ca să-i ispitescă pe oameni a păcătui cu limba. El ştie
foarte bine cât de dăunătoare îi este mortificarea limbii şi ce câştig mare
obţine atunci când omul abuzează de limbă. Chiar şi o singură limbă guralivă
care nu se poate stăpâni, poate dăuna unui oraş întreg! Cu siguranţă cel rău
câştigă mult teren atunci când se face abuz de cuvinte.
.
.
Am cerut în mod
special Tatălui să fie îndurător cu aceia pe care vorbirea multă şi fără rost i-a împins la erori şi mari păcate – dacă vor să se îndrepte, cu ajutorul
harului Său.
L-am rugat şi
pentru acei nenorociţi care nu simt remuşcare din cauza greşelilor lor, întrucât
sunt surzi la inspiraţiile lăuntrice. Aceştia, pur şi simlu nu vor să se
îndrepte, de aceea am cerut ca Tatăl măcar să întârzie pedeapsa meritată şi să nu-i pedepsească aşa
de sever cum a făcut-o înainte de
venirea Mea în lume, ca de exemplu pe cei 42 de oameni care şi-au bătut joc de
profetul Eliseu, de au ajuns să fie sfâşiaţi de urşi...
Tatăl Mi-a promis
totul. A declarat că de acum încolo doreşte să fie Dumnezeul „Îndurării”şi nu
Dumnezeul „dreptăţii”, aşa cum a fost pe vremea Vechiului Testament. Iar El şi-a ţinut promisiunea făcută Mie.
Piveşte cât de multe suflete s-au născut în lume după venirea
Mea care au îndrăgit tăcerea! Câte mănăstiri au fost înfiinţate în ale cărei
reguli se găseşte silenţium deplin! Toate acestea sunt roade ale Tăcerii Mele,
când Eu, Înţelepciunea Veşnică, am tăcut timp de 9 luni, fără a fi suspinat nici măcar o dată.
.Priveşte ce de
păcătoşi sunt în lumea aceasta! Blasfemie, minciună, înşelăciune, mărturie
strâmbă, răzvrătire. Toate acestea pustiesc acest frumos pământ. Dar Tatăl Meu le îndură cu mare răbdare şi cu
pace, ca urmare a promisiunii făcute Mie..
L-am mai rugat să vorbească acelor inimi care, din renunţarea de sine, se retrag în singurătate şi trăiesc în tăcere şi astfel se împlineşte promisiunea făcută sufletelor însingurate: „Vreau să-l conduc în pustie şi să-i vorbesc inimii!” (Osea 2,14) Şi ce altceva trebuie înţeles prin deşert dacă nu păstrarea severă a tăcerii? Chiar dacă un astfel de suflet se găseşte în compania altora, nu-l împiedică totuşi să vorbească cu Dumnezeul său. Ai putut şi tu experimenta aceasta. Aşadar, nu singurătatea trupului ci însingurarea sufletului, respectiv tăcerea faţă de semeni, face ca să auzi glasul Creatorului şi să Îi şi poţi vorbi în adâncul inimii tale.
Tatăl Mi-a promis
şi acest lucru. Într-adevăr, vorbesc inimilor celor se abandonează unei
vieţi retrase, adică trăind în singurătate şi tăcere. Ei aud cuvântul lui
Dumnezeu. Ei aud mai bine şoaptele Dumnezeieşti şi pătrund astfel în tainele
Dumnezeieşti. Câte suflete au avut parte de aşa ceva...! Duhul Sfânt a binevoit
să le vorbească. Le descoperă chiar şi cele mai mari mistere Dumnezeieşti, ceea
ce nu a fost atât de uşor înainte de Întruparea Mea.
Promisiunile pe
care Mi le-a făcut Tatăl, le menţine în toate şi pentru toţi. Aşadar, dacă omul
nu aude glasul lui Dumnezeu, atunci nu Dumnezeu va fi cauza ci omul însuşi, care
din cauza nevredniciei şi a îndărătniciei sale, nu voieşte să se supună ordinii
Dumnezeieşti şi vrea să trăiască după voia sa, nu vrea să-şi înfrâneze viciile
şi simţurile, ci le lasă libere, de colo-colo, unde iubirea de sine şi
poftele îl trag.
Tatăl Meu este
mereu dispus să ofere atâta har cât este necesar pentru a putea birui toate
simţurile noastre, dar mai ales limba. Limba păcătoasă cauzează o mai mare
pagubă decât sabia scoasă din teacă, fiindcă limba străpunge sufletul şi îl
ucide. Însă sabia străpunge doar trupul şi-l ucide – dar trupul are o valoare
mult mai mică şi de fapt este nimic în comparaţie cu sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu