Slavă Maiestăţii Sale!

E amiază, dar în noapte,

După doişpe spre jumate.

Am mai scris ca şi acum,

Însă e vorba de drum.

Cu o zi s-a mai scurtat,

Ce mult s-a apropiat!

Mai că se vede în zare,

Şi-ar fi ziua următoare.

Acum doar am început.

Voi continua de scris,

Când şoapta va mai sosi.

Nu ştiu despre ce va fi.

Oboseala îşi spune cuvântul.

Aşa îmi şopteşte Duhul:

Ce urmează e frumos,

Şi să nu fiu curios.

Doar o linie am tras,

Ca să ştiu unde am rămas.

Aşa de cum Duhul Sfânt,

Şi eu mă ţin de cuvânt.

Voi vedea ce voi mai scrie,

Că e azi şi nu e mâine…

Trecut timpul, sunt acasă,

Deja e după amiază.

E seară, s-a întunecat,

Pe buton am apăsat,

Doar lumina de aprins,

Ca să continui de scris.

Am mai făcut una, alta,

Astăzi n-am umblat cu geanta.

Ce-am făcut, a fost lejer,

A fost rece, n-a fost ger.

Şi acum să încep a scrie,

Domnul vrea ceva să-mi spuie.

El prin Duhul îmi vorbeşte,

Aşa zis, prin El şopteşte.

-Păi, cam despre asta e vorba:

Ca să-ţi spun care e norma,

De îndeplinit pentru voi.

Timpul nu-l voi da ‘napoi.

Înainte el tot merge,

Ca pe voi să vă alerge,

Într-o goană aşa nebună.

E puţin cel de pe urmă,

Că se întâmpla în ani sute,

Ce vedeţi voi dinainte.

Cât într-un an erau sute,

Aşa multe petrecute.

Dar nu-i gata, o să vedeţi,

Că vă spun să fiţi atenţi,

Cum coboară şi cum urcă,

Vântul totul o să ducă.

Şi pe voi vă pun la colţ,

V-aţi făcut leneşi şi hoţi.

Vă arăt oleacă frica,

Dar asta mai că-i nimica.

Vă pun pe brânci şi în genunchi,

De Mine să vă amintiţi,

Să strigaţi în gura mare,

Că voi vă cereţi iertare,

De fapte şi de păcate,

Că aşa nu se mai poate.

Vă aşez pe toţi la rând,

Să vă văd, aud strigând,

Implorând la Mine milă,

Pentru necredinţă, vină.

Am ascultat şi ascult,

De la voi orice cuvânt.

Voi spatele Mi-aţi întors,

Parcă Eu sunt păcătos!

Vreţi iertare ca să-Mi cer,

Eu, Stăpânul tuturor!

V-aţi jucat, dar nu mai ţine,

Au rămas zile puţine;

Câteva de numărat,

Că timpul s-a terminat.

S-a deşirat precum aţa,

Sau cum zorii dimineaţa.

Va fi ziua pe la prânz,

Când Semnul Eu îl trimit,

Ca să fie în toi de zi,

Şi toţi să puteţi privi,

Ce din beznă va ieşi,

Că atunci aşa va fi.

N-aţi văzut ce-o să vedeţi,

Din picioare o să cădeţi,

Pe brânci vă veţi legăna,

Cum la stânga, şi la dreapta.

Vor trece prin voi fiori,

Părul vă va fi vâlvoi,

Şi o să vedeţi numai ceaţă,

Când vă legăn ca-n covată.

Va bate vântul c-un frig,

De vă va face covrig.

De frica ce veţi trăi,

Mulţi din voi veţi şi muri.

Va muri a patra parte,

Cele trei le dau deoparte.

Acum nu-i cum înţelege,

Ce atunci se va petrece,

Că nu a mai fost aşa,

Să vă spună cineva,

Şi nici n-o mai fi de spus,

Că ce-a fost, tot a apus.

Asta Eu v-am anunţat,

Ce sunt Tatăl Preaînalt,

Că-i aproape ziua, clipa,

Peste voi să stea deasupra,

Şi cum să fiţi pregătiţi,

Atunci când o să-l priviţi.

Nici teamă să nu vă fie,

Bucuroşi în tragedie.

-Mă uit la ceas, este şase,

În această după masă,

Începând din miez de noapte,

Să scriu despre aceste fapte.

Tatăl a fost ce ne-a spus,

Că aşa nu am mai scris,

Cu o pauză aşa mare.

Slavă Maiestăţii Sale!

            21.11. 2014, ora 18:09 Anton Ciobanu