Timpul ce va fi să fie

-Doamne, asta ce să fie?

Nu mai am pix de a scrie.

Am luat seturi, bucăţi,

Acum am terminat tot.

Să mai cumpăr sau e gata,

Cu mesajele şi geanta?

Pixuri am aruncat azi vreo patru,

Mai am un pic pân’ la altul.

Am avut duzine întregi,

Culori, roşii, albastre, verzi.

Nu mai am decât un pic,

Pentru acum ce-mi dai de scris.

-Îţi spun, s-a apropiat timpul,

Cum cu geanta şi cu pixul.

Geanta va rămâne în casă,

Doar un pix va sta pe masă,

Care ai scris ultima dată.

Mereu ţi-am spus că se gată.

Acum chiar că s-a împlinit,

Cât de umblat şi de scris.

Îţi spun, bucură-te mult,

Că ce-a fost greu a trecut,

Urci în deal, ajungi în vârf.

Ai ajuns, ai reuşit.

Au fost bolovani şi gropi,

Şi duşmani mulţi peste tot,

Şi din casă, şi de afară.

Tu te urci, ei jos coboară.

Acum tot Tatăl vorbeşte,

Prin Duhul ce îţi şopteşte,

Că-i gata şi e acum,

Toate-s la capăt de drum.

Pentru Semn, doar să-i dau startul,

Asta doar Eu pot, nimeni altul.

Pregătiţi, nepregătiţi,

Voi cu toţi o să-l priviţi;

Şi copii, şi taţi, şi mame,

Şi vârstnici, şi moşi, şi babe.

Pentru mulţi va fi surpriză,

Că n-au vrut nici să audă,

Despre Semn şi despre timp,

Că vine şi-i la sfârşit.

Acum spun că sfânt rămâne,

Timpul din aceste zile,

Că n-a mai fost aşa mare,

O asemenea sărbătoare,

De bucurie şi dramă,

Peste planeta întreagă.

De Pământ spun, pe ea staţi.

Cum pe ea şi voi creaţi,

Şi pe timp că este gata,

Şi la Semn să-i vedeţi faţa.

Vor fi plini de bucurie,

Pentru alţii, tragedie,

Că nu-i glumă ce v-am spus,

Tatăl ce am strigat de sus.

Voi, copii, să ascultaţi,

Cu Tatăl nu vă jucaţi.

Este răbdător şi bun,

Pân’ la un anumit punct.

Aţi trecut, aţi depăşit,

Orice limită şi punct.

Ce v-am spus, voi aţi uitat,

Cum vă place aţi schimbat.

Cum la turnul Babel sunteţi,

Umblaţi cu capul în găleţi.

Torţele vi-s în urechi,

Ascultaţi ce-i nou, nu vechi.

Ca răspuns, înnoiesc totul,

Că duceţi cu muzică mortul.

Nu aşa Eu v-am cerut,

Doar poruncile punct cu punct,

Nu cu ură, nu cu fugă,

În linişte şi cu rugă.

Ce a fost aşa de greu,

S-ascultaţi cuvântul Meu?

Aţi sărit, aţi dat deoparte,

Şi peste a Mea sfântă carte,

Cel mai scump ca document.

Pentru voi nu are preţ.

Nici lumea, nici universul,

Nu-i poate acoperi preţul.

E valoarea cea mai mare,

Plină de sânge, rugare.

Cei ce vor trece, rămâne,

Tot cu ea ei o să umble;

A fost este şi va fi,

Cu pilde şi mărturii.

Cuvântul ce vi l-am dat,

În picioare l-aţi călcat.

Măi, copii, aţi încurcat totul,

Ca să vă atingeţi scopul.

V-am lăsat de capul vostru,

N-aţi vrut ruga şi nici postul.

M-am rugat mereu de voi,

Să vă-ntoarceţi înapoi.

V-am dat surse, v-am dat timp,

Numai Eu am auzit.

E grav, de strigat la cer!

Aţi trecut orice nivel.

Nu mai spun, vedeţi şi voi,

Că trăiţi un tărăboi.

Acum Eu m-am hotărât,

Că aşa nu mi-e plăcut,

Să schimb şi să-nnoiesc totul,

Şi pământul, şi norodul,

Să schimb apa şi natura,

Universul, creatura.

Tatăl asta v-a vorbit,

Prin şoapta Duhului Sfânt.

Nu-i nevoie de geantă, pix,

Că ai terminat de scris.

Totul ai îndeplinit,

Aşa cum Eu am dorit;

Somn puţin şi grabă mare,

Să ajungă la fiecare,

De spovadă, rugăciune,

Şi cu post spre convertire.

Pentru asta ce-ai făcut,

Te răsplătesc când te urc,

Că de sus rogi pentru lume,

Ei de jos rugând la tine,

Împreună la un loc,

Să salvez ce Eu mai pot.

De cum ştiu, aşa văd totul,

Cu lumea şi cu potopul.

N-a mai fost aşa potop,

Că ard tot numai cu foc.

Pentru lume de la Mine:

Că sunt ultimile zile,

De cum cerul ţi-a vorbit,

Pentru timp că s-a sfârşit.

După Semn, urmează altul,

Că-i schimb măsura şi gradul.

Pentru lumea ce va fi,

Va fi greu de a răzbi.

Va trece cum a trecut,

Cum ăsta ce-i la sfârşit,

Cu pace şi cu iubire,

Timpul ce va fi să fie.

Cât profeţii la un loc,

Ai scris în cărţile tale opt.

Ce-ai mai scris acum la urmă,

Va mai rămâne o broşură.

Timpul Eu ţi l-am umplut,

A nu fi greu de trecut,

Cu multe ca de otravă,

Cum din casă şi de afară.

       22.11.2014, ora 15:33 Anton Ciobanu