Pregătiţi-vă centura!

La masă acum aplecat.

-Hai, mai scrie un mesaj.

-Iată, creionul se învârte,

Pe hârtia ce-i înainte,

În faţă şi sunt atent,

Nu ştiam c-o să-mi vorbeşti.

-Te-am lăsat ca să te plimbi,

Şi când te întorci să scrii;

Uitându-te-n stânga, dreapta,

Când treci strada, nu cu graba,

Că te poate lua în zbor,

Aşa mare-i, graba lor,

A celor care conduc.

Nu mai văd, nu mai aud,

Doar cu ochelari la ochi,

Şi cu sârme în urechi.

Cum să fii atent, să vezi?

Parcă nu conduci, distrezi.

Vă grăbiţi, copii, mai toţi,

Poate cu şi fără rost.

Ardeţi gazul, pierdeţi timpul,

Aşa vă cereţi sfârşitul.

Vine! Este ca ajuns,

Doar să coboare de sus.

Ochelarii atunci crapă,

Sârmele din urechi cadă.

Genunchii s-or îndoi,

Ochii spre cer vor privi.

Zgomotul va fi enorm,

Şi întuneric ca-n infern.

Vă repet şi tot vă spun,

Că aţi ajuns în ajun,

Cum în prag de sărbători,

Aşa şi de Marele Semn.

Voi credeţi că doar e glumă,

Veţi vedea acum la urmă,

Cum se-ntunecă deodată,

În plină zi la amiază,

Şi se face frig dintr-odată,

Aproape totul îngheaţă.

Ca din tunel o lumină,

Pân’ pe pământ o să ajungă.

Ce zgomot! Ce zgâlţâială!

Că pe toţi vă înfioară,

Acea veste, acea stare.

Veţi cădea jos din picioare,

Că pe brânci, că în genunchi,

Toţi cu ochii privind sus.

Pământul se clatină,

În moment de cumpănă,

Şi se apleacă aşa tare,

Cât să crezi c-o ia la vale.

Mai toţi atunci vor pleca,

Într-o parte sau alta:

Unii ce vor fi chemaţi,

Alţii vor fi alungaţi.

Ce momente cruciale,

Veţi trăi de disperare!

Cei pe Domnul au urât,

La satana au fugit.

Vor ţipa, vor blestema,

Ca de la el a scăpa.

Nu s-o mai putea ca timp,

Nefiind atunci deajuns,

Că va fi totul instant,

De primit sau refuzat,

Doar iertare de cerut,

Altceva nimic mai mult.

Nu baţi palma ca la târg,

“Mai dau eu, laşi tu mai mult”.

Timp a fost îndeajuns,

Peste două mii ani trecuţi.

Se opreşte timpu-n loc,

Şi universul întreg.

Nimic nu suflă, nu mişcă,

Aşa atunci se întâmplă.

Atunci poate fi şi mâine,

Sau în următoarele zile.

Vă plânge Tatăl de milă,

V-am vrut pe toţi în grădină,

În sublimul Paradis,

Sau în cerul cel de sus,

În care sunt nouă de toate,

Tot  mai sus,  tot mai înalte,

Până în cel care e tronul,

Şi pe el stă stăpân Domnul,

Împărat, Rege Preaînalt,

El care v-a aşteptat,

Până acum, această clipă,
Când mai spune şi mai strigă,

La toţi copiii din lume,

Că târziu poate fi mâine.

Dacă azi mai ascultaţi,

Mai puteţi a fi salvaţi,

Cu repect şi ascultare,

De legile, poruncile Sale.

Copii, s-a împlinit sorocul,

Cum e la Crăciun cu porcul,

De îngrăşat pentru ignat.

Îl pui jos, l-ai înţepat,

Sau cu ceva dai în cap.

Unii au şi injectat,

Ca nimic să nu audă,

Aşa din viaţă se stingă.

Ştim mai toţi şi din noi care,

Porcul este de mâncare,

Că nu toţi la fel mănâncă,

Legi, porunci ce nu ascultă.

Timpul este ce se vede,

Şi vă arăt şi prin vreme,

Cum nu a fost niciodată,

Aşa multe şi odată.

S-au înghesuit la urmă,

Şi mai toate se adună.

Ce trebuia în ani sute,

Se petrec în câteva zile.

Puteţi vă pune centura,

Urmează tremurătura,

A planetei care staţi.

Vă legăn, cobor, înalţ!

  sâmbătă, 16.12.2017, ora 17:29 Anton Ciobanu