- Fr Lawrence Lew OP CCSfântul Francis de Sales vrea să ajungă la miezul păcatelor tale. Spunând că “nu l-am iubit pe Dumnzeu aşa cum ar trebuie”, nu e de ajuns.Acesta este sfatul Sfântului Francisc de Sales dat în cartea Introducere către o viaţă devotată la capitolul destinat Sacramenului reconcilierii.Iată câteva idei pe care sfântul ni le oferă:1.Sfântul recomandă spovezi dese şi regulate (sugestia lui era la fiecare săptămână şi întotdeuna înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, însă atunci normele pentru a primi Sfânta Euharistie erau diferite).El încurajează spovada „chiar şi în cazul în care conştiinţa nu este împovărată de păcat de moarte; fiindcă în spovadă nu primim doar absolvire pentru păcatele noastre veniale (lesne iertătoare – n. tr.), ci primim şi o mare putere care ne ajută să le evităm de acum încolo, primim o lumină mai clară ca să descoperim slăbiciunile, mai primim din abundenţă şi harul de a compensa orice pierdere suferită din cauza acelor greşeli.”2.El subliniază necesitatea unei „tristeţi profunde” şi a unei „hotărâri ferme” în corectarea păcatelor pe viitor.„ Unii oameni merg să-şi spovedească păcatele veniale doar din obişnuinţă, fără să facă niciun efort pentru a le corecta, pierzând astfel o mare parte din bunul spiritual. Presupunând că aţi mărturisit ceva ce aţi minţit, de altfel fără consecinţe rele, ori aţi spus câteva cuvinte nepăsătoare, sau o glumă exagerată (ironie); - căiţi-vă şi hotărâţi-vă ferm să le îndreptaţi, altminteri este un simplu abuz să spovedeşti orice păcat mortal sau venial, fără intenţia de a-l îndepărta cu totul, acesta fiind obiectul expres al spovezii.”3. „Feriţi-vă”, spune el, „ de autoacuzaţii fără sens (generale - n. tr.), făcute dintr-o simplă rutină ca: ‘Nu l-am iubit pe Dumnezeu aşa cum ar trebui‘; ‘Nu m-am rugat cu atât de multă evlavie cum ar trebui‘; ‘Nu l-am iubit pe semenul meu aşa cum ar trebui‘;‘Nu am primit Sacramentele cu o suficientă reverenţă, aşa cum ar trebui‘ şi altele asemănătoare.„ Toate aceste lucruri sunt cu totul inutile în stabilirea conştiiţei voastre în faţa confesorului vostru, în măsura în care toţi Sfinţii din Paradis şi toţi oamenii care trăiesc acum, ar putea spune acelaş lucru.”4.În schimb, sfântul recomandă: „cercetaţi-vă cu atenţie care este motivul special care v-a făcut să vă acuzaţi astfel , şi când l-aţi descoperit , acuzaţi-vă pur şi simplu de greşeala comisă.”„ De exemplu, atunci când mărturisiţi că nu v-aţi iubit aproapele aşa cum ar fi trebuit, poate că înseamnă că aţi văzut pe cineva în mare necesitate şi l-aţi fi putut ajuta şi nu aţi făcut-o. Atunci, acuzaţi-vă de acea specifică omisiune şi spuneţi: ‘Am întâlnit o persoană în nevoie şi nu am ajutat-o aşa cum aş fi putut să o fac‘, fie din cauza neglijenţei, fie din cauza împietririi (inimii-n. tr.), fie a indiferenţei, după caz.„Şi iarăşi, nu vă acuzaţi că nu v-aţi rugat la Dumnezeu cu insuficient devotament; dar dacă v-aţi dedat la distrageri în mod voluntar, ori aţi neglijat circumstanţele propice rugăciunii evlavioase – fie loc, timp sau atitudine – spuneţi-o clar, aşa cum este.”5. Sfântul Francisc de la Sales spune că este important să ajungem la rădăcina cauzelor păcatelor. Să nu ne mulţumim cu menţionarea păcatelor veniale, ci să ne acuzăm de cauza şi motivul care a dus la ele. De exemplu, nu te mulţumi a mărturisi un neadevăr spus care nu a dăunat nimănui; dar spune dacă a fost o minciună din vanitate cu scopul de a câştiga laude sau a evita vina, din nesupunere sau obstinaţie (îndărătnicie -n.tr.).”6.De asemenea vorbeşte despre importanţa acordării unui context suficient. „Spuneţi dacă aţi continuat mult timp în comiterea păcatului respectiv, deoarece importanţa unei greşeli depinde în mare măsură de continuitatea ei. De exemplu, e o mare diferenţă între un act de vanitate pasager care se termină într-un sfert de oră şi unul care umple inima unui om pentru una sau mai multe zile. De aceea este important să se spună fapta, motivul şi durata greşelilor comise.„Nu vă scuzaţi spunând orice ar fi necesar ca să explicaţi natura greşelii voastre, ca de exemplu de ce te-ai pierdut cu firea sau de ce ai încurajat pe altul în a păcătui.Astfel, cineva care-mi este antipatic spune un cuvânt sub forma unei glume, o iau de bună şi mă aprind. Însă cineva care-mi place a spus ceva mai dur şi nu mă deranjează; aşadar la spovadă ar trebui să spun că m-am pierdut cu firea vis a vis de o persoană, nu atât din cauza cuvintelor pe care le-a spus ci mai degrabă din cauza faptului că îmi displace cel care le-a spus; şi dacă pentru a vă explica clar vouă înşivă este necesar să specificaţi cuvintele, atunci e bine să o faceţi; fiindcă acuzându-vă pe voi înşivă decoperiţi pur şi simplu nu doar păcatele reale ci şi obiceiurile, înclinaţiile şi căile rele, precum şi alte rădăcini ale păcatului, prin care părintele spiritual dobândeşte o cunoaştere mai profundă a inimii pe care o are în faţă şi ştie mai bine ce remedii să aplice...”7. În cele din urmă, Sfântul Francis ne recomandă să rămânem la acelaş confesor, când e posibil: Nu schimbaţi cu uşurinţă confesorul, ci când îl alegeţi fiţi statornici în a-i da socoteală despre conştiinţa voastră la un anumit interval de timp, spunându-i păcatele simplu şi franc/onest şi din când în când – să zicem odată la două luni,- să-i spunem şi starea generală a înclinaţiilor noastre, chiar dacă nu e nimic în neregulă cu ele; cum ar fi de exemplu dacă suntem deprimaţi şi anxioşi, veseli sau dornici de avansare, de bani sau altele.”Introducere în viaţa devotată a fost scrisă pentru laici la începutul secolului al XVII-lea. Cu adevărat poate fi numită o carte clasică atemporală, deoarece ea oferă şi azi un ghid în viaţa spirituală pentru începători– şi nu doar pentru începători, fiindcă în orice relaţie, şi prietenia noastră cu Dumnezeu necesită reîntorcerea iară şi iară la elementele de bază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu