Despre acel mare vai.
Spune la copiii Mei,
De sunt creștini sau atei:
Pe nimeni nu ocolesc,
Și cu toți am să vorbesc.
Dar, înainte de asta,
Prima va veni săgeata,
Cu o lumină și un tunet,
Și cum n-a mai fost răsunet.
Cerul se va clătina,
Veți crede că va cădea,
Peste voi cu așa furie,
Cum n-a fost, nici n-o să fie.
Copii, la voi Tatăl strigă,
Ca în ultima secundă.
S-au adunat așa multe...
În frâu nu pot fi ținute.
Cum e în sălbăticie,
Așa urmează să fie.
Voi nu puteți înțelege,
De câte se pot petrece,
Deodată și peste tot,
Că va fi cum n-a mai fost.
Prin profeți Eu strig la voi,
Despre marele puhoi,
De evenimente, semne,
Cum în timp, așa în vreme.
O să ningă, o să ploaie,
Lava va curge șiroaie.
Ce cutremure, tsunami,
Și asta fără hotar!
Se va deplasa pământul,
De cum nu vă duce gândul.
Scrie,
Antoane, apăsat,
Că strigă
cel Preaînalt,
Către lume
de la cer,
La
potrivnici și fideli:
Uniți-vă și rugați,
La semne, timp, seama luați,
Nu cumva să vă surprindă,
Că mare-i gaura și adâncă.
Acum sunteți ca pe mal,
Ce se duce în aval,
Într-un hău mare, adânc,
Nu mai e cum de ieșit.
De acolo nici nu se aude,
Cine și cât o să strige.
Până acum și în prezent,
Vă spun de Avertisment.
Oh, copii, Tatăl suspină:
Că e mică a
Mea turmă!
O s-o
înzestrez cu arme,
Să rămână
în picioare;
Cu credință
și cu har,
Nu vor cade
de pe mal.
În genunchi
să vă lăsați,
Și-ncepeți
să vă rugați,
Pentru tot
și pentru toate,
Și salvarea
de la moarte.
sâmbătă, 24.11.2018, ora 13:08 Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu