Domnul e supărat foarte,
Va lovi iute și crunt,
În aer, apă, pe pământ,
Acolo unde va fi zgomot mare,
Cu haos și destrăbălare,
În locurile aglomerate,
Care nu din planul Lui fac parte.
Cei ce citiți și astea aflați,
Domnul ne spune să le evitați,
Căci va lovi fără de milă,
Indiferent că e noapte sau ziuă.
Domnul ne-a anunțat dintotdeauna,
La fel face și acuma.
Iubiți, munciți și dăruiți,
Pentru toate veți fi răsplătiți.
La orice fel de gând sau faptă,
Veți primi negreșit răsplată.
De la Adam până la Cristos,
Domnul a răsplătit tot.
Așa că, lume, gândește-te bine,
Acum când sunt numărate ale tale
zile.
Dacă trebuie să iei sau dai,
Fă-o cât timp încă mai ai.
Nu mai sunt anii care au trecut,
E Apocalipsa, timpul la sfârșit.
Nu vedeți Anticristul ce face?
Câtă dezbinare, câtă nedreptate?
Asta scriu, dar nu spun eu,
O spune bunul Dumnezeu.
Îndreptați-vă spre post și
rugăciune,
Că poate lovi oricând și oriunde.
Cu rozariul și pecetea la voi,
Veți fi apărați de marele puhoi,
Care spre lume se îndreaptă,
Cu răsplata și marea pedeapsă.
Stăpânul timpului și a istoriei
v-a vorbit,
Și care pe toate le-a făcut.
Ca lui Noe și lui Iona spun
acuma,
Urcă în arcă, anunță lumea.
Ca ei Anton v-a spus,
Și de bagaj dacă l-ați făcut.
V-am asigurat tansport și loc,
Pentru acolo unde vă aștept.
duminică, 23.12.2018, ora 14:17 Anton Ciobanu
Craciun Fericit , frate Antoane.
RăspundețiȘtergere