Iubitul Meu Popor:
ÎN FIECARE BĂTAIE A INIMII MELE SUNT
DURERILE PE CARE LE SUFĂR ÎN FAȚA INGRATITUDINII PE CARE MI-O PROVOACĂ
OMENIREA, LA FEL CUM ÎN INIMA MEA ESTE ȘI CONSOLAREA CELOR CARE MĂ IUBESC ȘI
REPARĂ PENTRU CEI CARE MĂ JIGNESC.
I-am alertat pe copiii Mei de pe
întreg Pământul pentru a fi conștienți de faptele și actele lor și de
consecința viciilor și ispitelor asupra sufletului uman. V-am prevenit de
prezența diavolului ce vă pândește pentru ca mergeți împotriva naturii umane și
comiteți josniciile cele mai de negândit.
UITAȚI CĂ TOATE FAPTELE ȘI ACTELE VOR FI
JUDECATE. DEJA AVEȚI CONȘTIINȚA ”ȘTIINȚEI BINELUI ȘI RĂULUI” (vezi Gen 2,17) ȘI
AVEȚI LIBERUL ARBITRU. DE ACEEA AVEȚI ÎNAINTEA VOASTRĂ BUCURIA INEFABILĂ A
CASEI MELE SAU PEDEPSELE VEȘNICE ÎN IAD.
V-am chemat să fiți apostolii
Iubirii Mele. Apostolul știe că doar cu bunele intenții nu va reuși să se transforme,
nici să-i transforme pe semenii lui. El trebuie să fie îndeplinător al Legii
Mele și apoi să-i ajute pe frați cu aceeași iubire, iubirea Mea, și aceeași
caritate, caritatea Mea, aceeași iertare, credință, speranță, cu rugăciune și o
conștiință decisă a îndeplini scopurile cu care excelați în spirit. Ascult
scopuri atât de bune, dar majoritatea rămân în stadiul acesta, în scopuri bune.
Sunt atât de inconștienți, prin urmare puțini au forța interioară necesară
pentru a reuși să fie aluatul Iubirii Mele.
Poporul Meu, se extind
învățăturile doctrinelor contrare credinței, contrare Învățăturilor Mele. Fiți
faruri acolo unde există persoane care văd timpul în care trăiți și nu negați
ceea ce nu puteți nega. Rămâneți atenți ca să fiți mai buni și nu permiteți să
fiți intimidați de cei care simulează că sunt mari doctori și vă dictează norme
contrare Legii Mele.
VĂ CHEM SĂ RĂMÂNEȚI ÎN RUGĂCIUNE ȘI SĂ
FIȚI EXEMPLU PENTRU FRAȚII VOȘTRI CA SATANA SĂ NU AIBE PUTERE ASUPRA COPIILOR
MEI CĂCI JUDECATA MEA AJUNGE ȘI NICIUNUL NU VA SCĂPA DIN MÂNA MEA. TOȚI CEI
CARE NU M-AU ASCULTAT ȘI I-AU CORUPT PE INOCENȚII MEI, PE TOȚI ÎI VOI GĂSI. DE
ACEEA TREBUIE SĂ VĂ SCHIMBAȚI, TREBUIE SĂ VĂ CĂIȚI ȘI SĂ VĂ DECIDEȚI PENTRU
CONVERTIRE ÎN FIECARE MOMENT.
Toți au avut ocazia. Eu v-am
dat-o tuturor pentru ca să nu vă pierdeți și să reusiți să vă căiți, dar ați
disprețuit-o și ați primit răul ca și baston de care vă sprijiniți pentru a
merge.
NU MAI AȘTEPTAȚI TIMPURI DE MARE DURATĂ PENTRU CĂ OFENSELE ÎMPOTRIVA
TRINITĂȚII NOASTRE SUNT CELE MAI RELE, cele mai respingătoare și sfâșietoare pe care omul le poate comite pentru a
ne răni.
Diavolul a uzurpat inimi și le-a
făcut să dicteze norme împotriva Mea, acelea despre care Eu v-am prevenit și pe
care le vedeți în fața ochilor voștri. Fidelii Mei, da, privesc. Aceia care nu
Mă iubesc nu văd răutatea în nimic, dar voi veni când vă așteptați mai puțin.
Iubitul Meu Popor, mergeți către
abis și voi simțiți că trăiți în siguranță, dar ați abuzat de Milostivirea Mea
și nu voi mai permite.
Amintiți-vă ce s-a întâmplat cu
Sodoma și Gomora: descărcări electrice, tunete insuportabile, fulgere
nemaivăzute, vânturi de neoprit și foc puternic (vezi Gen 19, 23-29. Această
generație va suferi mai mult decât Sodoma și Gomora, pentru că crimele acestei
generații le-au întrecut pe toate cele întâmplate anterior.
Mă priviți ca pe cel ce nu are
putere pe Pământ și ați golit Iubirea Mea din inima omenească. Veți simți sete
nemăsurată și va fi setea de Cuvântul Meu în mijlocul vostru.
Căiți-vă, căiți-vă de ororile pe
care le comiteți mare parte a acestei generații, abominații care vor crește din
voința celor care mențin puterea de decizie pe Pământ. Oraș după oraș va cădea
în păcate teribile și pentru toți va fi un mare triumf să ridice mâna împotriva
unui inocent.
Diavolul șoptește la urechea
omului și îl impulsionează să acționeze ridicând mâna pentru a omorî, este
cultura morții, nebunia diavolului ce nu se lasă așteptată în omenire.
Rugați-vă pentru Germania.
Rugați-vă copiii,
rugați-vă pentru Chile, suferă puternic.
Rugați-vă copii, rugați-vă
pentru prăpădurile naturii în Statele Unite.
Rugați-vă copiii,
rugați-vă pentru Cuba pentru ca locuitorii ei să se convertească.
Rugați-vă pentru Ecuador,
se cutremură.
Iubitul Meu Popor, sângele curge în
diferite părți ale pământului, acolo unde nu s-au supus Poruncilor Mele; omul merge
fără sens prin viață provocând rele.
Vă chem să reînnoiți iubirea față
de Treimea Noastră și față de Mama Mea. Este urgent ca spiritualitatea să fie
distinctivă în Poporul Meu fidel.
Deoarece Eu sunt Atotmilostiv, nu
refuz Iertarea Mea, dar voi trebuie să ajungeți înaintea Mea cu inima, mintea,
gândul și toate simțurile direcționate către un scop: SĂ NU PĂCĂTUIȚI, SĂ NU STAȚI CU CEI CARE MĂ JIGNESC. TREBUIE SĂ FIȚI
ADEVĂRAȚI ÎNDEPLINĂTORI AI FAPTELOR DE MILOSTIVIRE. (vezi Mt 25, 31-46) CREȘTEȚI ÎN IUBIREA FAȚĂ DE APROAPELE, FIȚI
CARITATIVI, CU SPERANȚĂ, PENTRU A AVEA O CREDINȚĂ FERMĂ.
Poporul Meu, sunteți lumina
Ochilor Mei și voi uitați aceasta. Vă angajați în cele lumești și cu ușurință
cădeți în focul păcatelor cele mai întunecate și teribile. Vă chem să-Mi fiți
fideli Mie, să ascultați de Mama Mea, să îndepliniți Legea Mea întocmai.
Beneficiile Iubirii Mele nu se
lasă așteptate în mijlocul marilor calamități, vă voi uimi cu minunăția Iubirii
Mele pentru Poporul Meu.
ÎNGERUL MEU DE PACE VA VENI PENTRU A
REÎNNOI SPERANȚA PIERDUTĂ.
MILOSTIVIREA MEA SE REVARSĂ ÎN TORENTE ASUPRA
CELOR CARE MI SE DĂRUIESC MIE FĂRĂ OPRELIȘTI, ÎN CEI CARE SE CĂIESC ȘI SE
CONVERTESC, ÎN CEI CARE FAC FAPTE BUNE ÎN FAVOAREA FRAȚILOR LOR PENTRU CA SĂ-ȘI
MÂNTUIASCĂ SUFLETUL.
Eu sunt Dumnezeul vostru și asigur
Viața Veșnică pentru cine păstrează Credința.
Nu vă opriți, nu priviți la
falsitatea promisiunilor oamenilor, nu tergiversați Legea Divină, respectați
Darul Vieții, nu permiteți ca familiile să fie învinse de rău.
Vorbiți-Mi, sunt în voi.....
Căutați-Mă în Tabernacol....
Dacă vă găsiți în tulburare,
căutați-Mă. Chemați-O pe Mama Mea, Ea este Regină și Mamă, primiți-i pe Îngerii
voștri Păzitori, pe Sfinții Mei pentru ca să mijlocească pentru voi; nu sunteți
singuri....
Veniți la Mine, vă binecuvântez
cu Iubirea Mea.
Al vostru Isus
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
COMENTARIUL LUZ DE
MARIEI
Fraților, tandrețea
Domnului nostru nu se poate nega. Acea iubire infinită care ne-a răscumpărat
pentru a rămâne în lupta pentru sfințenie, nu obosește; rămâne atentă și ne
cheamă încă o dată și încă o dată.
Este măreția Domnului
nostru care iubește și iartă, fără a obosi, fără a permite ca fiii Lui să
meargă în derivă. Această măreție pe care omul nu o poate înlocui, iubirea
infinită și milostivă, o putem găsi numai în cine este izvorul însuși al
milostivirii.
Fraților, suntem
alertați să medităm și să cercetăm această chemare care nu scandalizează, ci ne
asigură Triumful final, acela la care tot copilul Lui Dumnezeu este chemat,
acela care i se oferă oricărui copil al Lui Dumnezeu, dar nu toți o primesc.
În acest timp convulsiv
în care apar mari și grave controverse, să aveam gravat în inima noastră și în
simțurile noastre iubirea infinită căci pentru acea iubire infinită suntem în
stare să ne oferim Celui care poate totul: Dumnezeu. Amin.
Fraților împărțim faptele de Milostenie cu voi:
I- Fapte de milostivire corporală
Acestea provin mai ales
dintr-o listă făcută de Domnul în descrierea Judecății de Apoi. Acestea sunt:
Vizitarea
bolnavilor
A da de
mâncare celui înfometat
A da de băut
celui însetat
A da adăpost
pentru pelerin
A îmbrăca pe
cel gol
A vizita pe
cei închiși
A îngropa pe
cei defuncți
II Fapte de milostivire spirituală:
Acestea au fost luate de Biserică din alte texte care sunt în întreaga
Biblie și din atitudini și învățături ale lui Cristos însuși: iertarea,
corecția fraternă, consolare, suportarea suferinței etc. Acestea sunt:
1)
A învăța pe
cel ce nu știe
2)
A da un sfat
bun celui ce are nevoie
3)
A corecta pe
cel ce greșește
4)
A ierta pe cel
ce ne jicnește
5)
A consola pe
cel trist
6)
A suferi cu
răbdare defectele aproapelui
7)
A se ruga la Dumnezeu
pentru cei vii și cei morți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu