Să asculţi Divinele
Cuvinte
Să fii şi disciplinat,
Că nu tu, Eu te-am creat!
Îţi vorbesc şi vezi atâtea,
Ai grijă ce faci cu mintea!
N-o lăsa s-o poarte vântul,
Că ajunge la urâtu'!
Că el asta vrea demult,
Să înşele orice gând.
Cu momeli şi cu reclame
Vă prosteşte, vă adoarme!
Fiţi atenţi ce auziţi
La fel şi la ce priviţi!
E într-o goană nebună
Că timpul i se termină.
Instigă, provoacă ură,
În lume-i harababură.
Se crede mare stăpân,
Am să-l ascund în pământ,
Pe el şi a lui clacă,
Din pământ să nu mai iasă!
Îi dai un deget să prindă
Şi el vrea întreaga mână.
E lacom, e disperat
Că pierde ce-a câştigat.
Tremură, pierde teren,
E aproape în infern.
Se zbate, se zvârcoleşte,
Că timpul i se sfârşeşte.
Eu v-am atenţionat,
Lăsaţi-l să ducă-n iad,
Că de nu, mergeţi şi voi,
Cale nu mai e înapoi,
Auzul, privirea, gândul,
Să îmi asculte cuvântul!
Tot vă spun şi nu glumesc,
Nu vreau să vă prăpădesc.
Sunt un Tată Bun şi Drept
Şi vreau să vă strâng la
piept
Precum cloşca puii-adună,
Aşa vreau acum, la urmă.
Peste tot v-aţi răspândit,
Pe Mine M-aţi părăsit.
Eu ştiu, văd şi pot totul
Vreau să salvez tot
norodul.
Vă aduc şi vă trimit
Unde-i locul potrivit.
În curând veţi vedea,
Nu veţi face ce veţi vrea!
În aşa fel o să fac
De voi să fiu ascultat.
Copii, Tatăl vă vorbeşte,
De n-ascultaţi, vă
priveşte!
V-am spus, aştept şi iert
tot,
Dar de la rău nu vă scot.
Doar voi trebuie s-o faceţi
La Mine să vă întoarceţi.
C-o fi în grabă, c-o fi în
fugă,
Vreau la Mine toţi
s-ajungă!
Veţi vedea ce veţi trăi,
Ce vă spun nu-i de-a glumi.
Veţi sări şi clătina,
În picioare nu veţi sta!
De Pecete iar vă spun,
Purtaţi-o la voi oricând.
S-o aveţi asupra voastră
Că vine mare năpastă
De lipsă, de boală, de
foame,
De război, vulcani,
tornade.
Se înteţesc şi vor fi mari,
Cu Pecetea sunteţi tari!
Nimic la voi nu ajunge,
Cum ar fi sau de oriunde.
V-am mai spus iarăşi acum,
Profetul scrie ce-i spun!
Acum vouă vă vorbeşte
Tatăl care vă iubeşte.
18.01.2014 ora 17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu