Iubiți copii ai Inimii Mele Imaculate,
SUNT POARTA CERULUI, DE ACEEA VĂ CHEM
CONSTANT SĂ VĂ SALVAȚI SUFLETUL ȘI SĂ FIȚI MESAGERII IUBIRII LUI DUMNEZEU
TATĂL.
Poporul Fiului Meu este Poporul
care îndeplinește Voința Divină împărțind cu frații acea Iubire Milostivă care
e emanată din Preasfânta Inimă a Fiului Meu.
Privesc cu tristețe cum unii
dintre copiii Mei fideli Fiului Meu se îndepărtează, se separă, se răcesc, se
confuzează, fiind contaminați cu ranchiuni, invidii, interpretări moderniste și
contrare Fiului Meu; capcanele răului se împrăștie pe tot Pământul pentru a divide
căci în diviziune diavolul învăluie
sufletele și le separă de Turma Fiului Meu.
ACEASTĂ GENERAȚIE ESTE SCUFUNDATĂ ÎN
MARE CONFUZIE ÎN TOATE ASPECTELE VIEȚII, DAR MAI ALES, RĂMÂNE ÎNTR-O SERIE ȘI
ÎNTR-UN VAL CRESCÂND DE GREȘELI SPIRITUALE CARE VĂ TÂRĂȘTE ȘI VĂ ÎNDEPĂRTEAZĂ
DE ADEVĂRATA DOCTRINĂ.
TREBUIE SĂ MENȚINEȚI CREDINȚA ÎN PROMISIUNILE MÂNTUIRII căci nu sunt efemere, nici iluzii, ci sunt marea
realitate cu care Poporul Lui Dumnezeu va ajunge să se întâlnească.
Sufăr pentru tineretul care caută
orice pretext pentru a fugi de lângă Fiul Meu, fiind prinși de subtilitatea
diavolului pentru a se îndepărta de la îndeplinirea Poruncilor și
Sacramentelor, negând doctrina sănătoasă și nedistingând între bine și rău.
Cine se apropie de Fiul Meu cu o
dorință autentică de salvare, nu are nevoie de explicații, nici de pretexte,
dar pentru cel care se îndepărtează de Fiul Meu nici un cuvânt nu este
suficient și nici un act sau faptă nu sunt credibile.
SUFĂR PENTRU ACEIA CARE NUMINDU-SE CREȘTINI ȘI PRIMINDU-L PE FIUL MEU ÎN
PRESFÂNTA EUHARISTIE, SE COMPLAC ÎN A PROVOCA DIVIZIUNI ÎN FAPTELE POPORULUI
LUI DUMNEZEU.
ACEI COPII AI MEI VOR SUFERI ATÂT LA
AVERTISMENT!
În acest moment diavolul atacă
gândul, susceptibilitatea și mintea omului. Arma satanei este diviziunea pentru
a reuși să învingă (vezi Mt 12,25). De aceea sunteți chemați constant la UNITATE ȘI IUBIRE.
Trebuie să vă amintiți că omul
posedă un trup spiritual și acesta este cel la care trebuie să munciți asiduu
pentru a înțelege că trebuie să emanați binele, nu să vă înjosiți în plăcerile
lumii; acestea vă îndepărtează de adevărata viață în Fiul Meu.
TREBUIE SĂ FIȚI MESAGERII ADEVĂRULUI
DIVIN: EXISTĂ VIAȚĂ DUPĂ MOARTE. PĂCATUL E PĂCAT ȘI TREBUIE SĂ-L MĂRTURISIȚI ȘI
SĂ-L REPARAȚI!
Trăiți momente dificile și veți
trăi momente și mai dificile în care deși aveți bani, nu veți putea cumpăra
alimente. Vă veți aminti când aruncați alimentele și în acele momente le veți
dori.
Biserica Fiului Mei va intra în
întuneric din cauza drumului greșit pe care merge, profețiile vor fi
îndeplinite una după alta, fără a vă da timp de a respira, dar înainte de aceasta:
RUGAȚI-VĂ SFÂNTUL ROZARIU ÎN SPIRIT ȘI
ADEVĂR!
Iubiți copii ai Inimii Mele
Imaculate, în familii, în comunități, cât de bine puteți, duceți la îndeplinire
ceea ce vă cer: trebuie să pregătiți refugii care se vor numi REFUGIILE PREASFINTELOR INIMI. În acele
locuri, procurați alimente și toate cele necesare pentru cine ajunge la ele, nu
fiți egoiști, protejați pe frații
voștri cu IUBIREA CUVÂNTULUI DIVIN DIN
SFÂNTA SCRIPTURĂ, ȚINEȚI PORUNCILE LEGII LUI DUMNEZEU ȘI ASTFEL VEȚI REZISTA CU
MAI MARE PUTERE ÎNDEPLINIRII REVELAȚIILOR, DACĂ SUNTEȚI UNIȚI ÎN CREDINȚĂ.
Distrugerea domnește în Natură și
crește între oameni. Voi sunteți cauza și martorii ei, trăind în afara armoniei
Tatălui Ceresc.
Vânturile suflă cu mai mare intensitate,
deja Natura s-a schimbat, ea nu privește cu bunăvoință la omul care trăiește,
înfăptuiește și acționează nepotrivit, călcând peste el însuși și peste fratele
pe care trebuie să-l iubească.
Rugați-vă, copiii Mei,
rugați-vă pentru Puerto Rico, cereți în unitate pentru ca Milostivirea Divină
să fie cea care domolește elementele.
Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru
Argentina, haosul este mai puternic, viața în pericol, poporul se agită.
Rugați-vă, copiii Mei,
rugați-vă pentru Bolivia, suferă și mai mult din cauza Naturii.
Copiii Mei, voi uitați de viața
spirituală, de creșterea și Iubirea Divină care trebuie să fie viață în voi. Nu-L
iubiți cu adevărat pe Fiul Meu așa cum credeți că-L iubiți, dimpotrivă. DACĂ L-AȚI IUBI, AȚI ÎNVINGE TOATE CELE NEPREVĂZUTE ALE VIEȚII ȘI AȚI FI CONSTANT
CU FIUL MEU PENTRU BINELE FRAȚILOR VOȘTRI.
Vă binecuvântez cu Iubirea Mea,
vă binecuvântez!
Mama Maria
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT!
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT!
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT!
COMENTARIUL LUZ DE MARIEI
Fraților, în acest mesaj al Mamei
noastre am văzut-O îndurerată, îmbrăcată-n negru și cu lacrimi în Ochii Ei.
Mi-a menționat că lipsa de iubire
atrage răul asupra omenirii, asupra Pământului și asupra elementelor. Mi-a
menționat că acest comportament al omului va face ca în lume să vină cu
promtitudine momentul în care se va simți de parcă ar fi toți demonii pe tot Pământul.
Mi-a cerut să vă chem să lăsați deoparte resentimentele, ranchiunile
pentru că toată omenirea trebuie să lupte pentru a fi în tonul Divin pentru a
atrage binele peste tot Pământul.
Mi-a menționat că așa precum Soarele
luminează pe buni și pe răi, tot așa fiecare dintre noi trebuie să facă la fel
precum Soarele: să fie lumină pentru toți frații noștri de vreme ce nu avem
puterea de a judeca.
Mi-a cerut să demonstrăm iubirea
față de Dumnezeu și față de frați pentru că astfel depășim calamitățile ce vin.
Fraților, să iertăm și să fim una
în Preasfânta Treime, călăuziți de Preasfânta noastră Mamă.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu