luni, 18 noiembrie 2019

MARELE AVERTISMENT – Supremul Dar al Îndurării Divine pentru omenire



    În iubirea și îndurarea sa nemărginită, Domnul nostru Isus continuă să ofere omenirii toate ocaziile pentru a se converti.
Așa cum profeții Amos, Ieremia și Isaia și-au avertizat poporul despre judecăţile care vor veni, și noi de asemenea sîntem avertizați, prin profeții care se află printre noi, că în curînd se vor întîmpla evenimente extraordinare. Mai multe semne, din diferite surse, din biserica de astăzi, indică faptul că ziua reglării conturilor este aproape.
„Ceea ce se va dezvălui va fi atît de important, cum n-a fost niciodată ceva asemănător de la începutuI lumii! Va fi ca o minijudecată și fiecare își va vedea viața și toate faptele sale în însăși lumina lui Dumnezeu.“ (Sfînta Fecioară Maria către Don Gobbi în 22 octombrie 1992)
Dumnezeu există și este bun. Avertismentul va face din existența lui Dumnezeu o evidență în afara oricărei îndoieli și a oricărei speculații.
Toți, credincioși și necredincioși, vor declara că Dumnezeu ne-a atins cu puterea sa nemărginită. El va interveni de o manieră fără precedent pentru a face lumea conștientă de existența sa, de îndurarea sa, de autoritatea sa supremă, de iubirea pentru noi toți și de grija sa pentru mîntuirea noastră.
Duminica Îndurării Divine vă permite să primiți Îndurarea Mea, urmînd cerințele acestei devoțiuni și permite ștergerea tuturor reparațiilor datorate pentru toate păcatele săvîrșite. Această devoțiune este un dar al lui Dumnezeu pentru Om, și nu ca alte devoțiuni pe care Mi le faceți Mie sau sfinților Mei, care sînt de la Om la Dumnezeu. Această Îndurare a Mea se va extinde asupra Întregii omeniri în viitoarea experiență a Avertismentului Meu. […] Puțin contează că practică sau nu o religie, fiecare va ști că numai prin mine veți putea intra în cer. […] Avertismentul face parte din Îndurarea Mea Divină care oferă fiecărui suflet șansa de a fi mîntuit. Atenția voastră va avea ca obiect totalitatea păcatelor voastre rămase neiertate și a păcatelor comise prin omisiune. După Avertisment mulți se vor mărturisi și aceasta va fi ocazia pentru cei mai buni luptători ai rugăciunii să evanghelizeze sufletele, în special sufletele din familiile voastre.” (Isus către John Leary în 21 martie 2010)
Păcatul apare ca o consecință a unor gesturi, decizii și atitudini în care iubirea este absentă. Acest fapt va deveni limpede și viu în strălucitoarea lumină a lui Dumnezeu, cu care EL ne va lumina sufletul nostru. Conștiințele noastre vor fi luminate pe deplin în acel moment, dînd pe față toată cupiditatea egocentrică în care ne complăcem atît de des, dezgropînd amintirile care n-au fost niciodată impregnate de iubire, descoperind minciunile spuse și compromisurile făcute.
Din cauza Avertismentului nu va mai fi posibil să ne sustragem conștiinței noastre. Trecutul nostru se va derula în cele mai mici detalii sub ochii noștri, dintr-o dată, dintr-o singură privire. Vom realiza atunci pînă la ce punct privirea lui Dumnezeu traversează toate barierele și descoperă secretele cele mai ascunse. Vom înțelege starea noastră veșnică: lumina sau tenebrele sufletului nostru. Vom suferi pentru o clipă durerea păcatelor noastre, durerea despărțirii de Dumnezeu, durerea purgatorului sau a infernului. Le vom vedea pe toate, vrem nu vrem.
Avertismentul este Îndurarea lui Dumnezeu. El acordă tuturor o ultimă șansă. Prin Avertisment vom deveni conștienți că nu sîntem ceea ce Dumnezeu vrea de la noi. Dumnezeu dorește ca noi să devenim asemenea lui și să ne apropiem de El. Păcatul este singurul obstacol în calea acestei dorințe. El ne impiedică să atingem perfecțiunea și fericirea veșnică.
În timpul Avertismentului păcatele noastre vor fi dezvăluite nu dintr-un spirit de răzbunare, ci mai ales din iubire și îndurare, fiindcă răzbunarea este străină Inimii lui Dumnezeu. Cei care luptă să-i vină de hac unei slăbiciuni personale repetitive, nu trebuie să dispere, deoarece Dumnezeu va ține cont de eforturile lor și de dorința lor de a învinge aceste slăbiciuni.
„Poporul Meu, această viziune se referă la experiența viitorului Avertisment pe care toată lumea o va avea în același timp. Aceasta va fi o experiență care va fi trăită în afara corpului și veți vedea mai întîi Lumina Mea urmată de o revedere a tuturor faptelor vieții voastre. Veți experimenta bucuria pentru lucrurile bune pe care le-ați făcut pentru Mine și pentru alții. Dar veți experimenta disperarea, vinovăția și pedeapsa pentru păcatele care M-au ofensat pe Mine și pe ceilalți. Veți dori să-Mi cereți iertare pentru păcatele voastre și acelora pe care i-ați ofensat în viață. După revederea vieţii voastre veţi vedea marea imagine a vieţii voastre şi direcţia actuală a sufletului vostru spre cer, purgator sau infern. Vă voi arăta misiunea pe care v-am dat-o şi în ce manieră aţi îndeplinit bine ceea ce vreau de la voi şi ce rămîne de făcut pentru a reuşi un minimum de purgator şi pentru a realiza obiectivele cerului, supunîndu-vă voinţei Mele. Veţi fi readuşi apoi în corpul vostru pentru a termina restul din viaţa voastră. Puteţi să alegeţi o viaţă mai sfîntă pentru a dobîndi un loc mai înalt în cer, sau să continuaţi statu quo-ul sau chiar unii pot să refuze să mă slujească şi să-şi urmeze drumul lor spre infern. Acestea sînt alegerile voastre, dar priviţi acest Avertisment ca un gest de îndurare din partea Mea dîndu-vă o a doua şansă. Nu pierdeţi această oportunitate pentru a vă îmbunătăţi destinaţia veşnică.”(Isus către John Leary în 9 august 2006)
„Poporul meu, înainte de a pleca în refugiile Mele şi înainte ca Anticristul să se dezvăluie, vă voi face experienţa Avertismentului Meu pentru întreaga omenire, în acelaşi timp. Această viziune a unei călătorii de-a lungul unui tunel se va realiza şi voi toţi veţi ieşi din corpul vostru în afara timpului. Mă veţi întîlni într-o Lumină strălucitoare la capătul tunelului. O dată ce veţi fi în faţa Mea, vă voi supune unui examen al tuturor evenimentelor vieţii voastre, care va pune accent pe păcatele voastre neiertate.
Anumite persoane prezente la conferinţă au avut o trecere în revistă a ceea ce ar fi Avertismentul (la Conferinţa Îndurării de la sfîrşitul lunii februarie la Gospa Prayer House din North Hills, California, unde Isus a anunţat că anumite persoane, în particular constructorii de refugii, cunoşteau dinainte experienţa Marelui Avertisment). La sfîrşitul revederii vieţii voastre, veţi face cunoştinţă cu o minijudecată care vă va trimite să faceţi experienţa fie a infernului, fie a purgatorului, fie a cerului. Această judecată vă va face să atingeţi cu degetul locul în care vă veţi regăsi mergînd mai departe aici jos, pe drumul vieţii voastre prezente.
Mulţi oameni vor fi cutremuraţi să vadă că numai prin Mine veţi fi în măsură să intraţi în Cer. Veţi şti cît de mult Mă rănesc păcatele voastre şi veţi avea o dorinţă [vie] de mărturisire şi o şansă de a schimba direcţia vieţii voastre.
Vi se va spune să evitaţi să vă introduceţi în corp orice cip şi să refuzaţi să-1 adoraţi pe Anticrist. A merge într-unul din refugiile Mele va fi singurul vostru adăpost sigur.
Apoi veţi reveni în corpul vostru, dar de acum înainte veţi fi cu atît mai mult responsabili de păcatele voastre cu cît veţi şti ce aştept de la voi. Veţi aspira la o profundă şi dureroasă Mărturisire, cu o puternică dorinţă de a evita comodităţile lumeşti. Veţi avea o puternică dorinţă de a posti şi de a vă ruga mai mult, aşa cum n-aţi făcut-o înainte. Puteţi avea de asemenea dorinţa de a vă apropia de Mine în Adoraţie. Veţi avea de asemenea o puternică dorinţă de evanghelizare a sufletelor, în special a celor din familia voastră. Fiecare va avea o a doua şansă de a-şi face viaţa mai bună, sau altfel destinul va fi fixat prin minijudecata sa.“ (Isus către John Leary în 15 martie 2o11)
„Poporul Meu, acesta este un examen excepţional (în viziunea care este dată) de a vedea toate sufletele din toate colţurile pămîntului venind deodată prin acest tunel transparent. Acest tunel duce la minijudecata lor cu Mine. Sufletele-corpuri par toate a avea între 20 şi 30 de ani. Viteza cu care sufletele sînt în mişcare le face să se asemene cu nişte dîre vagi. Toate sufletele vor vedea care le-ar fi destinaţia dacă ele nu şi-ar schimba viaţa. Multe din cele care vor experimenta infernul sau purgatorul se vor căi de păcatele lor, o dată ce vor reveni în corpul lor. Unele se vor schimba, dar altele vor prefera să rămînă în confortul vieţii lor păcătoase. 0 dată ce aceste suflete vor primi această informaţie nu vor mai ţine cont de faptele lor, deoarece ele vor cunoaşte consecinţele deciziilor lor.
Toate sufletele vor avea totdeauna liberul lor arbitru pentru a decide propria lor destinaţie. Rugaţi-vă şi acţionaţi pentru membrii familiei voastre pentru ca ei să se căiască şi să se spovedească de păcatele lor.
Voi trebuie să încercaţi să-i informaţi pe apropiaţii voştri de importanţa de a-şi mîntui sufletele, încă din acest moment. Dacă refuză să Mă asculte sau să vă asculte, atunci ei vor avea de-a face cu infernul sau cu fundul purgatorului. Acesta este un alt mesaj despre experienţa Avertismentului, în care fiecare îşi va face bilanţul vieţii şi va şti cum îl judec. Fiţi recunoscători pentru acest dar al Îndurarii Mele Divine.“ (Isus către John Leary in 13 iulie2010)
„Poporul meu, toate semnele şi simbolurile viziunii (care vă este arătată) sînt o altă descriere a venirii Marelui Avertisment. Condiţia de viaţă este starea în care vă îndepliniţi acţiunile voastre zilnice, bune sau rele. Flăcările reprezintă sufletele de viaţa cărora fiecare este responsabil în examinarea vieţii. Ceasul încercuit cu sticlă înseamnă că timpul Marelui Avertisment este aproape. Examenul vostru asupra vieţii se va axa pe păcatele voastre neiertate, astfel cea mai bună pregătire constă în a avea cît mai frecvente spovezi, cel puţin una pe lună. Marele Avertisment va fi ocazia, inclusiv pentru cel mai rău dintre păcătoşi, de a avea o oportunitate suplimentară în a-şi schimba modul de viaţă.
Acesta va fi de asemenea o Chemare la Trezirea spirituală pentru toate sufletele indiferente care s-ar putea pierde dacă ele nu-şi schimbă obiceiurile trîndave. Judecata voastră vă va arăta unde veţi merge dacă continuaţi pe calea actuală. Întoarcerea în corpul vostru vă va da o a doua şansă de a fi mîntuiţi, ceea ce este o ocazie în plus faţă de cei care mor fără această oportunitate. Rămîneţi concentraţi asupra Mea, ca fiind iubirea voastră cu care vreţi să rămîneţi. Acceptîndu-mă ca Stăpîn al vieţii voastre şi căutînd iertarea păcatelor voastre, veţi putea avea viaţa veşnică în ceruri.“ (Isus către John Leary în 26 decembrie 2010)
„Voi veni asemenea razelor soarelui de amiază: ele cad deodată asupra întregii lumi şi în acel moment cele două emifere Mă vor vedea în mod egal în acelaşi timp. Din cer vor cădea flăcări care  îi vor distruge pe toţi păcătoşii în acelaşi timp cu lucrarea celui rău. Cutremure de pămînt, prăpăstii şi munţi de lavă topită vor înghiţi popoare întregi. Vor fi inundaţii, furtuni electrice, mări dezlănţuite, sinucideri şi epidemii. Mîna Mea stîngă arată Avertismentul şi Mîna Mea dreaptă arată Miracolul.“ (Isus către Catalina în 1996)
Acesta va fi un fenomen astronomic asemănător coliziunii de stele, cu o explozie de lumină şi un zgomot asurzitor, însă nimic nu va cădea peste noi. Avertismentul va fi asemenea convertirii Sfîntului Paul care a fost pătruns de aceeaşi lumină pe care noi toţi o vom suporta în curînd. Avertismentul va fi un fapt de proporţii catastrofale, atît pentru cei buni cît şi pentru cei răi. Cînd se va produce, totul se va opri chiar şi avioanele de pe cer. Este de o mie de ori mai rău decît cutremurele de pămînt. Va fi ca un foc. Nu ne va arde carnea, dar noi îl vom resimţi fizic şi în interior. Va dura foarte puţin timp, dar va produce efecte majore în lume. În acel moment pămîntul se va cutremura şi soarele se va roti în jurul lui cu mari explozii, luna se întuneca şi pe întregul pămînt se vor vedea mari fenomene. Un astru va lumina pămîntul. El va părea cuprins de flăcări. Aceasta va dura 20 de minute. Panica se va răspîndi peste tot.
Toţi cei care cred în Dumnezeu şi în Preasfînta Fecioară vor rămîne ca într-un extaz timp de 20 de minute. 
Este preferabil, mai degrabă să murim, decît să suportăm ce ne aşteaptă în numai 5 minute. Dacă vom muri în timpul Avertismentului, aceasta nu se va datora Avertismentului propriu-zis, ci mai ales emoţiei pe care o vom resimţi văzîndu-l şi simţindu-l. De asemenea, sînt numeroşi cei care vor dori să moară ca urmare a acestui Avertisment.
Momentul purificării va veni în curînd. Unii vor plînge în faţa amplorii păcatelor lor, alţii se vor revolta, alegîndu-l pe prinţul tenebrelor.
„Mulţi vor încerca să se spovedească şi vor fi dispuşi să se converteacă crezînd în Mine. Credincioşii Mei vor trebui să fie gata să evanghelizeze repede cît mai multe suflete cîte vor putea, deoarece curînd oamenii vor uita ce s-a întîmplat.
Avertismentul Meu vizează să-i sensibilizeze pe toţi păcătoşii [despre dimensiunile binelui şi ale răului] şi face parte din Îndurarea Mea Divină care doreşte să salveze fiecare suflet cu putinţă. Sînt conştient că după Avertisment anumite persoane vor refuza încă să creadă în Mine, dar voi trebuie în continuare să vă rugaţi pentru ele şi să le evanghelizaţi cît de bine veţi putea.“ (Isus către John Leary în 17 aprilie 2010)
„Poporul Meu, există un foarte puternic presentiment al evenimentelor înspăimîntătoare care se vor produce în ziua Avertismentului. În plus evenimente importante în cer, veţi cunoaşte de asemenea cutremure majore şi vulcani care vor exploda pentru că sînt legaţi de efectele acestei comete care va trece.[…]
Credincioşii mei vor trebui să lucreze într-un ritm febril pentru a încerca să salveze cît mai multe suflete cît timp vinovăţia păcatului este proaspătă în sufletul lor, în special pentru cel din familiile lor care s-a îndepărtat de sacramente. Toţi luptătorii rugăciunii din familie vor fi activi în acel moment.
În cursul Avertismentului veţi fi informaţi să nu acceptaţi nici un microcip în corp şi să nu-l adoraţi pe Anticrist. După Avertisment va trebui să aruncaţi televizoarele şi ecranele calculatoarelor pentru a evita să-l priviţi pe Anticrist.
Avertismentul va fi primul dintre evenimentele care vor duce la venirea lui Anticrist. Eu voi alege momentul în care el se va putea dezvălui. Fiţi gata pentru aceste evenimente păstrîndu-vă pe cit posibil sufletul vostru curat prin mărturisiri frecvente. “ (Isus către John Leary în 22 ianuarie 2008)
„Poporul meu, urmează un Avertisment general care va fi o intervenţie supranaturală a Îndurării Divine pentru a încerca să salvez cît mai multe suflete. Această experienţă a Avertismentului va fi ca o experienţă a morţii iminente pentru toată lumea în acelaşi timp. V-am spus că acest examen al vieţii va avea loc înainte ca Anticrist să ia puterea şi că el va pregăti sufletele pentru venirea în refugiile Mele.[…]
Aceste evenimente sînt mai apropiate decît gîndiţi şi nu în zeci de ani.“ (Isus către John Leary în 2 decembrie 2010)
„Poporul Meu, v-am spus deja despre Cometa Avertismentului care era deja în drum spre pămint. Marile telescoape văd de aproape obiectele rătăcite la distanţă ,dar ei păstrează secretul [nerevelîndu-l] decît cu 72 de ore înainte de sosire. Această cometă va veni repede, dîndu-se puţină atenţie venirii sale. O dată ce ea va fi foarte aproape, [astronomii] amatori vă vor informa pe internet şi veţi trăi atunci rapid experienţa Avertismentului, care se va întîmpla pentru toată lumea de pe pămînt în acelaşi timp. Această cometă va fi diferită, în sensul că ea nu va fi vizibilă de foarte departe, deoarece va fi ascunsă de soare şi planete. Celor care vor vedea aceasta pe cer, le va fi frică şi unii ar putea chiar muri de teamă.
Acest mesaj este un alt semn că timpul Avertismentului se apropie şi că el este foarte aproape.“ (Isus către John Leary în 13 octombrie 2009)
„ Poporul Meu, această viziune a unei comete care vine atît de aproape de pămînt este un semn al zilei Avertismentului. Cometa va fi atît de mare şi atît de aproape încît rămaşiţe vor cădea din cer şi nucleul cometei va fi la fel de strălucitor ca un alt soare. Mulţi oameni vor avea o frică de moarte faţă de acest eveniment. Deoarece această cometă va veni atît de aproape de pămînt, traiectoria sa va fi uşor modificată şi această cometă va reveni ca fiind cometa mea de pedeapsă, care-i va distruge pe cei răi.“ (Isus către John Leary în 26 ianuarie 2007)

„Poporul Meu, acest glob care se roteşte este un semn al modului în care, pentru iubirea pentru cei aleşi, Eu vreau sa accelerez pămîntul pe axa lui, pentru ca timpul nenorocirilor să fie scurtat. Terenul de fotbal indică sezonul [de campionat] din septembrie pînă în februarie în timpul căruia, este cel mai probabil să aibă loc Avertismentul. Poporul Meu se poate pregăti prin rugăciune şi prin Mărturisirea păcatelor neiertate. Avertismentul va fi semnul [debutului] evenimentelor care vor duce la venirea la putere a lui Anticrist.“ (Isus catre John Leary in 30 decembrie 2010)
„Fiica Mea faceţi multe speculaţii privind viitorul avertisment. V-am cerut de multe ori să nu faceţi speculaţii asupra datelor fiindcă vă voi da o indicaţie la momentul potrivit. Cînd veţi vedea, cînd veţi auzi, cînd vă veţi da seama de schimbarea de la Roma, cînd îl veţi vedea pe Sfîntul Părinte fugind, căutînd adăpost în altă ţară, să ştiţi că momentul a sosit.“ (Isus către Veronica Lueken în 14 septembrie 1976)
În mesajele pe care John Leary (romano-catolic american, din Rochester,New York) le-a primit, Isus i-a arătat necesitatea construirii de refugii pe teritoriul american, în vederea salvării unui număr cît mai mare de credincioşi, ca urmare a evenimentelor care vor veni: prăbuşirea economiei şi implicit a căderii bursei şi a dolarului, mişcări şi revolte ale populaţiei sărăcite, instituirea legii marţiale, crearea Uniunii Nord-Americane, prin desfiiţarea SUA ca stat şi unirea cu Canada şi Mexicul, obligativitatea introducerii în corp a cipului, toate acestea pe fondul unor mari cataclisme naturale. Întrebat dacă problema refugiilor se pune doar pentru America, Leary a precizat: „Este universală, chiar dacă ei [ reprezentanţii noii ordini mondiale] prevăd să neutralizeze mai întîi SUA“. Cuvintele „mai întîi“, care înseamnă „în primul rînd“, lasă să se înţeleagă că ar putea fi în această situaţie şi alte ţări care vor trăi aceeaşi experienţă, aceea a fugii în refugii.
Într-un alt mesaj, cel din 30 mai 2007, Isus îi spune lui Leary: „Răul lumii este peste tot în jurul vostru, dar aceste sanctuare ale apariţiei Sfintei Mele Mame sînt refugii şi ele vă vor proteja în timpul nenorocirilor. Puneţi-vă încrederea în Mine şi în Sfînta Mea Mamă, fiindcă vă vom călăuzi în toate încercările vieţii.
Acest mesaj precizează că vom avea nevoie şi în alte ţări de refugii pentru a fugi de persecuţii.“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu