Pista!
Încerc să te fac să înțelegi de ce este nevoie de această judecată finală.
Credem că Dumnezeu este drept, El va răsplăti pe cei buni și îi va pedepsi pe
cei răi. Cu toate acestea, cei buni suferă atât de mult din cauza fraților lor
răi, marii păcătoși trăiesc ca peștele în apă, nimeni nu îi ia la răspundere,
iar răutatea lor este ascunsă înaintea oamenilor . Trebuie să existe o mare
ocazie publică când înaintea întregii umanități sunt expuse la lumina zilei
aceste fapte insidioase și degradante ale unora, pe care le-au ascuns față de
ceilalți și s-au prezentat drept persoane bune. Apoi, sunt atâția oameni
cu inima pură, jertfitoare, dăruitoare, plină de compasiune, care fac binele în
tăcere și taină, despre care doar Dumnezeu și ei știu. Este necesară o mare
judecată finală unde trebuie să devină publice înaintea tuturor, faptele bune
ale acestor suflete. Pista răspunde: câtă dreptate ai! Aici avem o cunoștință
comună între cei care merg la biserica noastră, care îi face (viața) un iad
soției…. Nu continua, Pișta, căci vei comite o judecată. Crede-mă, la judecata
finală și comportamentul lui va deveni vizibil.
Józsi a mai adus
multe argumente la ceea ce trebuia să se întâmple la acest eveniment major cu
care și-a convins definitiv prietenul.
După acest dialog,
și Eu, voi încerca să vă explic de ce trebuie să se întâmple judecata finală.
1. În
primul rând, pentru că după marea înviere universală, atât cei drepți, cât și
cei răi vor vedea împlinirea mântuirii. Pentru că suferința și moartea lui Isus
Hristos nu au fost în zadar: sfinți, martiri, mărturisitori, alcătuind o armată
uriașă vor sta în dreapta Lui îmbrăcați în gloria cerească. Toți primesc
răsplata lor demnă, mântuirea, vederea Feței lui Dumnezeu și Raiul frumos
scăldat în lumină.
2. În
al doilea rând, judecata finală este necesară pentru ca toată lumea să poată
vedea triumful absolut al lui Dumnezeu Sfântă Treime asupra lui Satana și
asupra celorlalte spirite rele care vor cădea pentru totdeauna în iad. De
atunci nu vor mai putea ispiti pe nimeni.
3. În
al treilea rând, judecata finală este pentru ca toți oamenii să ia la
cunoștință că Dumnezeu este infinit de bun și drept deoarece vor fi descoperite
cele mai mici fapte bune și păcate ale fiecărui om. Cum Dumnezeu nu este numai
drept, dar plin de iubire iertătoare, păcatele regretate, spovedite și ispășite
nu ajung la lumina zilei pentru ca niciun copil al Meu să nu se rușineze.
Acest mare ultim
eveniment este precedat de înviere. Am vorbit deja despre acest lucru în
învățătura precedentă. Acum vorbesc despre
identitatea corpului pământesc și a trupului înviat. Toți să credeți, veți
învia în propriul vostru corp! Nu este nicio problemă pentru Tatăl Ceresc
faptul că trupul omului a devenit țărână în mormânt sau că cenușa a fost
aruncată în râu sau în mare. Dacă a reușit să-l facă pe om din țărână, noroi
când l-a creat, de ce să nu vă poată forma corpurile voastre unul câte
unul, personalizate, să poată fi recunoscute cum au fost în viața de pe pământ.
Apostolul Pavel scrie: Căci această [fiinţă] supusă putrezirii trebuie să se
îmbrace în neputrezire şi această [fiinţă] muritoare trebuie să se îmbrace în
nemurire. (1Cor 15,15). Sufletul este forma corpului, care vă umple complet
corpul, îi ia forma. Acest fapt necesită ca noul corp pe care îl primiți la
înviere să fie complet și perfect potrivit. Deci același trup înviat, cum a
fost corpul pământesc, dar totuși altul pentru că s-a transformat în gloria
cerească.
Acum să vedem ce
calități vor avea corpurile voastre înviate. Vorbesc despre trupurile mântuiților.
1. Va
fi nemuritor și nestricăcios, nu poate suferi și nu poate muri. Va fi complet
intact și sănătos, tânăr și frumos. Oricine a fost schilod în viața sa de pe
pământ, a avut defecte corporale mai mici sau mai mari, membre amputate sau a fost
orb, trupul său înviat va fi perfect frumos și proporțional, iar mișcarea,
vederea și auzul său vor fi fără cusur. Chiar dacă cineva a murit la 90 de ani,
zbărcit, încrețit, cocoșat , din momentul învierii sale, devine un tânăr
radiant, frumos, strălucitor, care poartă semnele caracterului său
pământesc.
2. Trupul
vostru înviat va fi glorios. Toată lumea va vedea că emite o lumină ca și
chipul lui Hristos ce radia în timpul Schimbării la Față pe Muntele Tabor.
Intensitatea acestei lumini glorioase va varia de la o persoană la alta. Cine a
obținut merite mai mari în viața sa pământească prin faptele sale bune,
sacrificiile, renunțările , sacrificile de sine, strălucește în lumină mai
mare.
Cel care a avut
mai puține merite va avea lumina mai slabă.
3. Știu
că este greu de înțeles cu mintea închisă în trup, dar credeți că trupul vostru
înviat nu va fi oprit de timp și spațiu. Vă gândiți la o destinație și veți fi
imediat acolo. Veți putea plana, zbura deasupra pământului. Veți putea pătrunde
prin pereți, uși. Nici vederea voastră nu va fi pământească. Priviti pe cineva
sau ceva și îl veți vedea de sus, de jos, de la dreapta, de la stânga de la
spate, fără să vă mișcați.
Și în
corpurile voastre înviate veți avea înțelegere, dar de un nivel mult mai înalt,
cu cunoștințe mult mai mari decât cea mai iscusită minte de pe pământ. Tot ce
vreți să știți va fi imediat dezvăluit . Toate acestea vor fi posibile deoarece
beneficiază de cunoștințele lui Dumnezeu.
Nu vă vorbesc cu
plăcere despre trupul celor damnați. Tot ce trebuie să rețineți este că
trupurile lor vor fi nemuritoare, dar se vor conforma sufletelor lor rele și
vor fi dezgustătoare și respingătoare. Chiar dacă o femeie a fost regina
frumuseții în viața ei pământească, dacă a trăit o viață desfrânată și s-a
damnat , noul ei corp va fi surprinzător de urât, distorsionat. Este posibil ca
un bărbat să fi fost atractiv, un star celebrat pe care mii de fani îl adora în
viața de pe pământ , dacă a fost stricat și necredincios, trupul său schimbat va
deveni urât , mizerabil și dezgustător. Noul corp al damnaților va fi, de
asemenea, nemuritor și va suferi pentru totdeauna în iad.
Dragii Mei copii,
acum vă voi spune ce văd. Sus în Rai ne consultăm , Noi, Sfânta Treime. Tatăl
Ceresc așa spune. Duhul Meu Sfânt, ai îndeplinit deja cea mai importantă
sarcină la Marele Avertisment. Fiule Sfânt, acum e rândul Tău. Judecata o las
în seama Ta. Glorifică-Te pe Tine și pe Mine. A sosit ultimul moment. Iisus
Hristos își înfășoară un acoperământ de sărbătoare alb în așa fel încât să se
vadă rana coastei. Ca fulgerul, coboară pe Noul Pământ și se oprește înaintea
mulțimii înviate. Cu greu se poate recunoaște Iisusul blând, zâmbitor, plin de
compasiune. Trupul său este înconjurat de lumină plină de slavă și puternică și
cu fulgere care ies din El și rostește cuvintele Scripturii cu o voce
tunătoare, în timp ce îi pune pe cei răi la stânga și pe cei drepți la dreapta.
El face aceasta separat, unul câte unul. Alături de El stau 3 îngeri. În
mâinile celui din mijloc se află o tablă mare cu inscripția „DREPTATE”, pe care
o ține mereu înălțată. Unul dintre îngeri aduce o tablă mai mică cu textul:
IUBIREA IERTĂTOARE. La apel, cei strigați vin pe rând, unul câte unul. Urmează
o fată care tocmai a fost eliberată din focul purgatoriului. Cu trupul ei
frumos, înviat, ea îngenunchează înaintea lui Isus. Ea tremura de frică și cere
îndurare. Fața lui Iisus devine blândă, se apropie de fată, o mângâie pe creștet
și cu glas duios îi spune: „O, copilul Meu, nu ai de ce să te temi”. Încă de pe
pământ te-ai căit, ți-ai spovedit păcatele, le-ai ispășit înainte de moarte cu
suferințele tale și cu puținele datorii, în purgatoriu. Sufletul tău este
alb ca zăpada. El o apucă de mână și o așază în dreapta Sa. Între timp, Îngerul
ridică până la sfârșit tabla pe care scrie ÎNDURARE .
Apoi, un bărbat
damnat stă în fața lui Isus cu trupul său dezgustător. Isus își întoarce fața,
ceea ce arată mânie și durere sfântă. De la cel damnat, furia și ura radiază
spre El. Mai face o ultimă încercare. El spune: Dacă te căiești de răutatea ta
și Îmi ceri iertare, te voi salva de iad, unde ai fost și înainte! Dar
răspunsul este: „Niciodată!” Isus se întoarce către voi: ispășitorii Mei, aici
nu mai puteți ajuta. Apoi îi spune hotărât: Pleacă de la Mine în stânga Mea.
Între timp, celălalt înger a ridicat zadarnic tabla IUBIRE IERTĂTOARE, nu a mai
fost nevoie.
Dragii mei
ispășitori! Considerați judecata finală ca victorie a lui Hristos și a
Bisericii asupra răului ca împlinirea răscumpărării și glorificarea Sfintei
Treimi.
În marea Mea
iubire,vă binecuvântez cu harul credinței în înviere: în numele Tatălui, al
Fiului și al Duhului Sfânt. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu