marți, 31 martie 2020

Dacă mor, mă duc în Iad, de John Horvat II


image.pngPe măsură ce Coronavirusul se răspândește în întreaga lume, oficialii iau măsuri care să asigure sănătatea trupească. Din nefericire sănătatea sufletului este neglijată brutal.
Un mesaj recent primit pe Twiter ne face să ne dăm seama de situația șocantă unde s-a ajuns. O femeie a scris:
”Au fost interzise și spovezile. Dumnezeu să ne ajute. Dacă mor, mă duc în Iad.”
Strigătul ei dramatic este un răspuns la știrile că dieceză după dieceză au anunțat închiderea bisericilor. Acum toate bisericile din America sunt închise. La fel și capelele de Adorații.
Chiar și spovezile au fost anulate întrucât contactele umane trebuiesc limitate. Preoți îndurerați sunt obligați să se retraga de la obligațiile lor pastorale. Unora li s-a spus că pot asculta spovezi, doar în cazul în care cineva e pe moarte. Alte directive descurajează botezul sau mirungerea de pe urmă( sacramentul bolnavilor). Am fost lăsați orfani fără ajutorul spiritual enorm.
Credinicoșii sunt îndurerați. Unii părinți recurg la botezul copiilor lor. Alții, în zadar caută alternative. Oamenii se tem pentru viața lor veșnică.
Mentalitate seculară letală
Aceste închideri sunt un comentariu trist într-un stat care s-a întors de la Dumnezeu. Liderii temporali și spirituali se gândesc doar la măsuri care să combată pandemia. Aceste măsuri care țintesc în mod drastic bunăstarea spirituală a credincioșilor sunt consecințe ale unei mentalități seculare care în mod nerod vor să-l pună în carantină pe Dumnezeu ca pe o figură inutilă în lupta împotriva coronavisului.
Într-adevăr, filosofia modernă liberală susține că totul se poate rezolva prin intermediul tehnologiei, mijlocelor economice și progres. Această perspectivă materialistă crasă celebrează bucuriile vieții ca valori supreme. Suferința și tragediile trebuiesc evitate cu orice preț. De aceea când apare ”tragedia” unui copil nedorit, societatea iți spune: ”avortează problema”. În mod similar, când apare amenințarea unui virus ca cel din China, care întrerupe viața normală, trebuie eradicată într-un mod necruțator și eficient prin măsuri ”științifice” independente de orice considerații morale.
Potrivit aceste filozofii cinice, Dumnezeu,dacă este considerat ca atare, în cel mai bun caz este considerat bun pentru confortul psihologic al celor slabi care nu au încredere în soluțiile moderne. Scriitoarea de la New York Times, Mattia Ferraresi, care nu înțelege nimic despre credință, subliniază despre închiderea bisericilor spunând: ” pentru credincioși, religia este o sursă fundamentală a vindecării spirituale și a speranței. Este un remediu împotriva disperării, oferind suport psihologic și emoțional ca parte integrantă a stării de bine.”
Cu toate acestea, credincioșilor nu le este asigurată nici chiar alinarea psihologică, în tratarea coronavirusului. Dumnezeu trebuie înlăturat din imagine. Bisericile trebuiesc închise.
O rețetă pentru eșec
O astfel de cale profană de a acționa este o rețetă spre eșec.
Istoria consemnează cât de dezastruoasă a fost această filozofie materialistă! Toate regimurile comuniste și socialiste  s-au bazat pe modele materialiste din care a fost exclus Dumnezeu. La fel și societatea noastră liberală, practic atee, operează ca și cum Dumnezue nu ar exista. Un astfel de model a creat un pustiu moral  și psihologic căreia progresul și știința nu are speranța să i se poată adresa.
Oriunde s-a încercat, nu are sorți de izbândă o societate fără Dumnezeu. Un stat care se preocupă doar de bunurile materiale, în cele din urmă va suprima pe cele spirituale. Când un stat fără de Dumnezeu acționează, o va face mereu cu atâta brutalitate pentru că nu ia în considerare natura spirituală superioară.
Partea superioară face pe fiecare om a fi unic și stabilește demnitatea fiecărei persoane. Această recunoaștere, orientează toate țelurile în viață și în final către Dumnezeu. Liderii națiunilor care respectă aceste perspective spirituale, pot acționa cu înțelepciune, caritate și cu înțelegere față de demnitatea umană.
Guvernele au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu
În timpuri de criză, guvernele au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Au nevoie de experianța vastă pe care o are Biserica în cazuri de adversități și tragedii. Biserica nu este o forță care complică lucrurile în bătălia împotriva Coronavirusului. Biserica, mai degrabă este un partener eficient și plin de compasiune care va duce bătălia pentru om, prin sacrificiu plin de caritate. Când calamitățile au lovit, Biserica mereu a fost în tranșee, nu a stat pe margine. Harul Sacramentelor îi întărește pe credincioși îndemnându-i să se alăture acestei bătălii.
Pentru a asigura acest ajutor atât de necesar, liderii temporali și spirituali ai lumii trebuie să ia în considerare bunăstarea spirituală a cetățenilor. Nu-i pot consemna la disperare ca pe acea sărmană femeie privată de spovadă. Codul catolic al dreptului canonic ne învață că salus animarum lex suprema, /salvarea sufletelor este legea supremă. Pentru ce scop este salvată viața omenească dacă sufletele sunt pierdute pentru totdeauna?

Biserica susține cel mai vast sistem de sănătate privat ( în America - n.tr.). Dacă li se dă posibilitatea, păstorii pot găsi cu ușurință modalități de a administra Sacramentele, chiar și în cele mai drastice norme de sănătate stabilite de către autorități.
Credința care lipsește
Ceea ce lisește în această bătălie este credința. Prea mulți încă se agață de moderniate și cred că eforturile guvernelor, doar ele însele, pot salva lumea. Dacă acesta este cazul, atunci totul este pierdut, deoarece domnește prea multă corupție, păcat și dezordine.
Doar pentru că modernismul neagă acțiunea lui Dumnezeu în istorie, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu acționează. Dumnezeu îi ajută pe cei care Îl cheamă. Când soluțiile naturale eșuează la problemele moderne, este timpul să le căutăm pe cele supranturale.
Criza coronavirusului va fi rezolvată, doar atunci când o umanitate smerită și cu inima plină de remușcare va avea credință în Dumnezeu care poate face totul. El conduce evenimentele omenirii. Este doar timpul să urmăm indicațiile Sale Dumnezeiești.
Sursa: https://www.returntoorder.org/2020/03/if-i-die-im-going-to-hell/?pkg=rtoe0916    

luni, 30 martie 2020

Preot Roșca Andrei: Scrisoare deschisă către medicul Raed Arafat

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoanăDomnule doctor, cu stimă, vă deranjează tot un doctor, dar de suflete. Dacă vă întrebați cine sunt, sunt preotul care în ziua inundațiilor din Răchita a mers 7 km pe jos,de la indicatorul spre Răchita, la Casa Parohială cu soția și copilul în rucsac, noaptea. Ne-am întâlnit pe drum și m-ați stimat atunci pentru dorința mea de a fi aproape de credincioșii mei, aflați la ananghie ,indiferent de greutăți. Ne-am dat mâna, ne-am îmbrățișat și mi-ați urat spor în munca mea, iar eu la fel v-am dorit în munca dumneavoastră.
Am fost și eu atunci,preot în situații de urgență, dar nu mi-am publicat niciodată ajutorul, până acum. Am fost primul care am adus apă și medicamente în Răchita și tot primul care am trimis plase cu alimente în Răchita, Comuna Pianu, în Săliștea de Alba și la Sebesel. Fără diplome sau apariții, fără felicitari și mulțumiri. De ce? Pentru că la fel ca dumneavoastră, mi s-a părut normal! Dumneavoastră ați fost omul venit de departe care cu banii proprii ați cumpărat o ambulanță și ati mers voluntar oriunde a fost nevoie.
Spun acestea pentru că avem funcții diferite dar ajutăm aceeași oameni.
DAR totuși durerea mea e mare pentru că spitalul dvs. funcționează, dar al meu nu. De câteva zile îmi plâng de milă când intru în Biserică și suntem doar noi trei. Mă gandesc la credincioșii mei și mă rog ca nu cumva din vre-un accident să moară neîmpărtășiți. Știți cum e sentimentul ăla când puteai face mult mai mult dar ceva te-a ținut în loc și eșecul a rămas? Dumneavoastră puteți fi medic dar eu trebuie să lucrez în izolare. Pacienții mei îmi așteaptă tratamentul dar spitalul e închis iar acasă nu am voie să merg , doar pentru urgențe.
Domnule Arafat, vă stimez pentru functia pe care o aveti iar faptul că sunteti de altă credință ,nu mă deranjează deloc. Nu sunt genul care să pun bețe în roate dar înțelegeți că mă doare:
-mă doare când Biserica e goală iar autobuzele sunt pline;
-mă doare când Biserica e goală iar vămile sunt deschise;
-mă doare când magazinele sunt pline iar Biserica e închisă;
-mă doare când piețele sunt pline dar Biserica e goală;
-mă doare când știu că oficial cel mai mare focar de infecție e Biserica, și nu mall-ul, piața, marketul sau autobuzul;
Vă mai spun ceva, eu am două sate în grijă din mila Domnului. La Bisericile acestea, 99 % din populație sunt cei care îi cunosc pe de rost. 1 la % sunt străini. Deci, cu ce e mai contagioasă Biserica decât o piață sau un supermarket, unde nu cunoști pe nimeni din cei ce intră sau ies.
Cred că la 2m distanța unul de altul, cu manuși și mască (pe care eu le plătesc pentru toți ai mei) și dezinfectant, în curtea Bisericii, iar în Biserică, pe rând câte o persoană pentru spovedit sau închinat, nu cred că ar fi absurd.
Domnule Arafat ați pornit de la 0, la fel și eu în unele momente. Mi-am pierdut părinții de tânăr, nu vreau să mai pierd alte persoane dragi și cred că nici domnia voastră nu vreți! Nu vă judec pentru nici o recomandare dată, dar vă rog, deschideți-mi spitalul. Știți bine că medicina are o limită și de acolo intervine Dumnezeu. Ați avut/cunoașteți destule cazuri. Vă rog lăsați-l pe Dumnezeu să lucreze. Lăsați Biserica deschisă pentru oameni, nu doar pentru preot. Vă implor! Dacă nu îi dăm voie lui Dumnezeu să lucreze prin preoți și prin oameni, mortalitatea va înghiți lumea!
Domnule Arafat, am credincioși care plâng după tratament dar eu nu pot oficial, să merg să îi tratez. Vă asuați cumva responsabilitatea pentru acele suflete care pot deceda netratate?
Cum ați putea dumneavoastră trata un pacient, dacă spital nu aveți, ambulanță nu aveți, iar legal nu puteți ajunge la pacient și nu îi puteți da nici medicament, doar pe sărite?
În războaie, prigoane, boli incurabile, Biserica NU a fost închisă niciodată. De ce acum? De ce acum e închisă și alte clădiri cu factor mai mare de risc sunt deschise ?
Vă rog fiți deschis și opriți durerea lui Dumnezeu și lacrimile noastre. Lăsați-ne și pe noi preoții să vă fim alături, căci doar împreună putem aduce tămăduire. Și pentru noi preoții e situație de urgență . Ce se va intampla dacă toți medicii se vor infecta (ex Suceava),cine va mai tamadui? Preoții, domnule doctor, căci atunci când de la medic nu mai ai șanse, vii la Dumnezeu și dacă ai credință te vei tamadui! Haideți să lucrăm împreună! Noi cu Împărtășania și Liturghia, voi cu toată doctoria și astfel împreună să ne rugăm și să ne dorim ca toți cei din spitale să meargă acasă, la familiile lor iar noi preoți și medici să ne îmbrățișăm și să cadem în genunchi ,mulțumind lui Dumnezeu că împreună am reușit. Încă nu e târziu, dar va fi.
Menționez că v-am transmis-o dumneavoastră pentru că dacă ați fi de acord, știți unde trebuie să ajungă. Nu vă scriu spre mustrare, sau jignire, ci pentru că atunci, în noaptea inundatiei, am văzut în dumneavoastră un om care se sacrifică mult pentru binele altora.
Vă rog ascultați-mă! Eu mă rog pentru dumneavoastră și toți medicii și sper intr-o minune, dar nu se va putea decât împreună!

duminică, 29 martie 2020

”Se petrece ceva mult mai virulent decât Coronavirus. Este infecția spirituală virală care amenință viața spirituală a milioane de creștini. Nu mușcați momeala! Rugați-vă, fraților! Rugați-vă!”

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, copil şi în aer liberAutor: Episcop Maurice Muhatia
=====
DRAGI FRAȚI ÎNTRU PREOȚIE, aș dori să împărtășesc cu voi ceva din adâncul inimii mele. Vă rog deschideți-vă ochii ca să vedeți războiul spiritual care se desfășoară acum. Este mult mai serios decât am vrea să acceptăm sau ne-am putea imagina. Și se tot intensifică.

            1.  A început cu instrucțiunea de a scoate apa sfințită din bisericile noastre. Motivul – Va cauza infecții. Serios? Și cu ce a fost înlocuit? Cu dezinfectant. Materia (trupescul) a luat loc spiritualului.

2.    Următorul pas a fost Sfânta Euharistie. (cel mai dureros pentru Biserica Catolică) Care a fost instrucțiunea? Primirea Sfintei Euharistii în mână și nu pe limbă. Motivul? Este sursă de infecții. Serios? Când toată lumea, inclusiv lumea științifică,  spune că mâna este sursa transmiterii virusului.  Așadar, pentru Sfânta Eurastie,  cum poate mâna să fie mai bună decât limba? Este de neconceput. Nu mai au importanță justificările.

3.    Apoi a venit o adevărată lovitură de maestru. Sau nu? Închideți toate bisericile! Negând / interzicând efectiv întregii populații catolice participarea la Împărtășanie. Preotul, ca păstor, este de-a dreptul exilat din turma sa – cel puțin fizic.
Sunt locuri în care oamenii se pot mișca liber, pot merge la cumpărături atâta timp cât păstrează ”distanța socială”. (VĂ AVERTIZEZ ASUPRA ACESTEI TERMINOLOGII CARE ÎNCETUL CU ÎNCETUL ÎNCEPE SĂ DEFINEASCĂ RELAȚIILE NOASTRE UMANE). Și aici se ascund detalii tragice.

Eliminați ÎMPĂRTĂȘANIA, eliminați STRÂNGEREA MÂINII (semnul păcii) și înlocuiți-le cu DISTANȚA SOCIALĂ. ”TIPUL” are tărâm deschis, nu-i așa? Aceste lucruri se strecoară încet în psihicul nostru și apoi în inima noastră și devin parte a felului nostru de a trăi. VĂ ROG SĂ REZISTAȚI ISPITEI:
4.    Păstorul exilat (forțat) din mijlocul poporului său, poate rămâne totuși unit cu el prin rugăciune, în mod special prin Sfânta Liturghie, Adorații, Rozar și Novene ca de exemplu la Preasânta Inimă a lui Isus, pe care noi o facem acum.  Întăriți această legătură cu credincioșii și rugați-vă pentru ei. Întăriți legătura spirituală cu frații voștri preoți și rugați-vă pentru ei. RUGAȚI-VĂ ȘI PENTRU MINE!
5.    Domnul a eliminat acum lipsa timpului, cea mai favorabilă scuză a noastră. SUNT OCUPAT: NU AM TIMP: Acum nimeni nu este ocupat să facă altceva.
ESTE O MARE LECȚIE! Așdar să întărim legătura noastră cu Domnul.
6.    Când criza se va termina cu ce rămânem?
Cu o Biserică care crede mai puțin în puterea apei sfințite?
Sacramentaliile? Cu o devoțiune mai mica față de ele?
Cu o Biserică sărăcită în reverența Ei față de Sfântul Sacrament?
Cu o comunitate înclinată să meargă mai puțin la Sfânta Litughie?

 La acestea cu toții ar trebuie să spunem: VADE RETRO SATANA! PIEI SATANO!

7.     Se petrece ceva mult mai virulent decât Coronavirus. Este infecția spirituală virală care amenință viața spirituală a milioane de creștini. Nu mușcați momeala. Rugați-vă fraților! Rugați-vă!
Vă rog să ne petrecem mai puțin timp cu dialoguri logico-epistemologice atunci când sufletele sunt amenințate cu pierzania.
Mai bine îndemnați-vă și încurajați-vă reciproc. Dați îndemnuri bune și încurajați-vă comunitatea. Fiți creativi ca să ajungeți la poporul vostru. Creați un forum cu ei și trimiteți-le pasaje din Scriptură sau scurte meditații. Fiți alături de turma voastră în mod spiritual.
Pe măsură ce încheiem a doua zi de novenă la PREASFÂNTA INIMA A LUI ISUS – să-L rugăm pe Domnul să asculte implorarea noastră! Cu siguranță o va face! Mulțumim lui Dumnezeu pentru darul preoției!

+ Rt. Rev. Maurice M. /Makumba/ Kenya


epistemologie sf [At: VIANU, M. 83 / Pl: ~ii / E: fr épistémologie] 1 Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor, mijloacele de cunoaștere, valorile și limitele cunoașterii. 2 Teorie a cunoașterii științifice.

joi, 26 martie 2020

Mesajele și Profețiile Maicii Domnului din La Salette - Apocalipsa după Maica Domnului

Maica Domnului anunta apocalipsa fotografia produsuluiBiserica, pe de o parte a aprobat mesajele de La Salette, pe de altă parte păstrează o tăcere ipocrită în privința ”secretului” încredințat Melaniei, mesajul cel mai important, un fel de ”Apocalipsa după Maica Domnului”

Mesajele și Profețiile Maicii Domnului din La Salette
19 septembrie 1846
(Aceste mesaje au fost aprobate de Biserica Catolica și au fost publicate integral la Lecce, Franța, în 15 noiembrie 1870 cu imprimatur dat de Episcopul Zola.)
Mesajele care urmează au fost date de Maica Domnului la doi copii, Mélanie Calvat și Maximin Giraud, în 19 septembrie 1846, în timp ce ei păzeau vitele pe muntele din La Salette, Franța.
Următoarea relatare a fost făcută de Mélanie.
Apoi, întorcându-se spre mine, Preasfânta Fecioară mi-a vorbit și mi-a dat un secret în franceză. Iată acest secret în întregime, așa cum mi l-a dat:
”Mélanie, cuvintele pe care o să ți le spun acum nu rămân un secret; poți să le publici în 1858.”
”Preoții, slujitorii Fiului meu, prin viața lor urâtă în fața lui Dumnezeu, prin pofta lor de bani, prin iubirea lor de onoruri și de plăceri, au devenit o cloacă de murdărie. Da, preoții caută pedeapsa, iar pedeapsa le sta deasupra capetelor. Vai de preoții și de slujitorii lui Dumnezeu, care prin necredința lor îmi răstignesc din nou pe cruce Fiul! Păcatele clerului sunt strigătoare la Cer și cheamă răzbunarea, și iată că răzbunarea bate la ușă, căci nu se mai află nimeni care să ceară milă și iertare pentru oamenii de rând; ne se mai găsesc suflete mărinimoase, nici oameni vrednici care să se ofere ca jertfă fără de prihană, pe veșnicie, pentru salvarea lumii:”
”Pedeapsa lui Dumnezeu va fi fără de seamăn! Vai vouă, locuitori ai pământului! Dumnezeu își va revărsa mânia și nimeni nu va putea scăpa de atâta rău adunat laolaltă. Cei care conduc lumea au uitat de rugăciune și se ispășirea păcatelor, iar diavolul le-a întunecat mintea; au ajuns stele rătăcitoare, pe care diavolul cel de demult le va mătura cu coada sa ca să le ducă la pieire. Dumnezeu le va îngădui șerpilor să semene zânzanie printre conducătorii lumii, în toate țările și în toate familiile, lumea va avea parte de suferințe fizice și morale: Dumnezeu îi va lăsa pe oameni de capul lor și le va trimite cazne cumplite timp de 35 de ani și mai mult.”
„Societatea este în ajunul celor mai groaznice flageluri și a celor mai mari evenimente; așteptați-vă să fiți conduși cu nuiaua de fier și să beți până la fund cupa mâniei lui Dumnezeu.”
”Trimisul Fiului meu pe pământ, suveranul pontif Pius al IX-lea, să nu mai plece din Vatican după 1859; să fie generos și neșovăitor, să se lupte cu armele credinței și iubirii, fiindcă voi fi alături de el.”
”Să nu aibă încredere în Napoleon. E un om cu două fețe, iar atunci când va vrea să fie și papă și împărat în același timp, nu-l va mai avea pe Dumnezeu de partea sa. Va fi precum un vultur care, voind să zboare tot mai sus, va sfârși prin a cădea el însuși în sabia cu care voia să înrobească neamurile.”
”Italia va fi pedepsită pentru ambiția de a se scutura de jugul Stăpânului Stăpânilor; ca urmare va fi pradă războiului, sângele va curge în valuri, bisericile vor fi închise și pângărite, preoții și călugării vor fi alungați și vor muri de o moarte crudă. Mulți își vor abandona credința, iar numărul preoților și oamenilor bisericii care se vor îndepărta de religia cea adevărată va fi mare; printre aceștia vor fi chiar și episcopi.”
”Papa să stea departe de făcătorii de minuni, căci va veni vremea când minunile cele mai grozave se vor petrece pe pământ și în ceruri.”
”În anul 1864, Lucifer, împreună cu un număr mare de demoni vor scăpa din iad: treptat, îi vor face pe oamenii Bisericii să-și piardă credința și-i vor orbi în asemenea măsură încât fără o minune făcută de Dumnezeu, Diavolul va pune stăpânire pe dânșii. Multe lăcașuri religioase vor abandona credința și vor pierde nenumărate suflete.”
”Cărțile rele vor fi fără număr pe Pământ, iar duhurile întunericului vor răspândi peste tot delăsare față de slujirea lui Dumnezeu. Vor avea o putere uriașă asupra naturii și se vor construi biserici pentru slujirea acestor duhuri. Oamenii vor fi mișcați de colo-colo de către aceste duhuri rele și chiar preoții înșiși, deoarece aceștia nu vor mai fi îndrumați de duhul Evangheliei, care este un duh al umilinței, al milei creștine și al râvnei întru slava lui Dumnezeu. Morții și drepții vor fi făcuți să învie.”
[Aici, Mélanie a adăugat: „Asta înseamnă că acești morți își vor asuma perspectiva sufletelor drepte care au trăit cândva pe pământ, pentru a seduce mai ușor oamenii; acești așa-numiți morți înviați, care nu vor fi altceva decât diavolul sub aceste fețe, vor propovădui o altă Evanghelie contrară celei a adevăratului Cristos Isus, negând existența Raiului, dacă acestea nu ar fi, de fapt, sufletele celor osândiți. Toate aceste suflete vor apărea cu trupurile lor.”]
”Se vor întâmpla în toată lumea minuni fără asemănare, fiindcă adevărata credința se va fi stins, iar o falsă lumină îi va conduce pe oameni. Vai lor, conducătorilor Bisericii, care n-au făcut altceva decât să adune bogății și să-și sporească putere din orgoliul de a stăpâni!”
”Reprezentantul Fiului meu va avea mult de suferit deoarece pentru un timp Biserica va fi supusă unor mari persecuții: va fi vremea întunericului, iar Biserica va cunoaște o criză îngrozitoare.”
”Fiindcă sfânta credință în Dumnezeu va fi uitată, fiecare va deveni propriul său stăpân și va dori să fie deasupra celorlalți. Vor decădea și puterea statului și cea a Bisericii, din ordine și justiție nu va rămâne nimic. O să vedem numai crime, ură, gelozie, minciună li neînțelegeri, nu va mai fi nici urmă de dragoste pentru patrie sau pentru familie.”
”Sfântul Părinte va suferi foarte mult. Voi fi alături de el până la capăt ca să-i primesc jertfa. Cei răi vor atenta de mai multe ori la viața lui fără însă a-i putea face rău, dar nici el, nici urmașul său nu vor vedea triumful Bisericii lui Dumnezeu.”
Guvernele civile vor avea toate același scop, acela de a face să dispară orice principiu religios pentru a face astfel loc materialismului, ateismului, spiritismului și altor destrăbălări.”
”Vom vedea în 1865 pătrunderea Necuratului în locurile sfinte. În mănăstiri florile Bisericii vor putrezi, iar Demonul se va înfățișa acolo ca un rege al inimilor. Cei care sunt în fruntea comunităților religioase să aibă grijă pe cine primesc, căci Diavolul se va folosi de toate șiretlicurile ca să facă să pătrundă în ordinele religioase persoane care s-au dedat păcatului. Plăcerile cărnii și desfrânarea se vor răspândi pe pământ.”
”Franța, Italia, Spania și Anglia vor fi în război. Pe străzi vor curge puhoaie de sânge. Se vor ridica francezi împotriva francezilor, italieni împotriva italienilor, iar apoi va urma un război năprasnic al tuturor. Pentru o vreme, Dumnezeu va uita și de Franța și de Italia, pentru că nu vor mai cunoaște Cuvântul Domnului. Cei răi își vor arăta întreaga neomenie. Popoare se vor omorî între ele, se vor nimici unii pe alții chiar ți în case.”
”Când sabia Lui fulgerătoare va da prima lovitură, munții și pământul întreg se vor cutremura de spaimă, căci păcatele și crimele oamenilor vor fi ajuns până la cer. Parisul va arde, iar Marsilia va fi înghițită de ape. Mai multe orașe mari vor fi distruse de cutremure. Oamenii vor gândi că a venit sfârșitul a toate, căci vor vedea doar omoruri și vor auzi doar zăngănit de arme și blesteme. Cei drepți vor pătimi îndelung, rugăciunile, căința și lacrimile lor vor ajunge până în cer. Tot poporul lui Dumnezeu va cere iertare și îndurare și va căuta ocrotire la mine. Atunci Isus Cristos, printr-un act de milă și dreptate pentru cei curați, va cere îngerilor să-i piardă pe toți dușmanii lor. Deodată, toți dușmanii bisericii lui Cristos și toți oamenii dedați păcatului vor pieri, și pământul se va pustii.”
”Apoi va fi pace între Dumnezeu și poporul său. Lumea se va închina și-l va slăvi din nou pe Isus Cristos. Caritatea va înflori peste tot. Noii regi vor fi mâna dreaptă a Sfintei Biserici, care va fi puternică, smerită, pioasă, săracă, plină de zel și va urma învățăturile lui Isus Cristos. Pretutindeni oamenii vor propovădui Evanghelia și vor înainta pe calea credinței, deoarece va fi unire între slujitorii lui Cristos, iar oamenii vor trăi cu frică de Dumnezeu.”
”Pacea nu va dura mult; 25 de ani de recolte bogate îi vor face pe oameni să uite de păcatele care sunt cauza tuturor relelor de pe pământ. Un înainte-mergător al Anticristului, împreună cu trupe aparținând mai multor națiuni, va lupta împotriva adevăratului Cristos, singurul Mântuitor al lumii; va face să curgă mult sânge și va dori să distrugă religia lui Dumnezeu, ca să fie el însuși luat drept Dumnezeu.”
”Asupra pământului se vor abate tot soiul de urgii, [Mélanie adaugă: în afară de ciumă și de foamete, care vor fi peste tot.]” Vor fi mai multe războaie, iar ultimul dintre ele va fi stârnit de zece regi ai Anticristului, care se vor înțelege între ei ca să conducă ei singuri lumea. Înainte să se întâmple asta, va domni o pace înșelătoare pe pământ; lumea se va gândi numai la distracție; cei răi se vor deda la tot felul de păcate; doar copiii sfintei Biserici, copiii credinței, cei care mă urmează cu adevărat, vor mai cultiva iubirea de Dumnezeu și virtuțile care-mi sunt atât de dragi Ferice de sufletele smerite care se călăuzesc după Sfântul Duh! Voi lupta împreună cu ele până vor atinge deplinătatea maturității.”
”Natura întreagă va cere pedepsirea oamenilor și se va cutremura de spaimă pentru ceea ce se va întâmpla pe pământul pângărit de atâtea crime. Temeți-vă, tu pământ și voi cei care spuneți că vă închinați Domnului, dar nu faceți decât să vă închinați vouă înșivă, temeți-vă; căci Dumnezeu vă va da pe mâna dușmanului său, pentru că locurile sfinte sunt corupte; multe lăcașuri nu mai sunt ale Domnului, ci au devenit pășuni ale lui Asmodeu și ale acoliților lui.”
”În vremurile acelea se va naște Anticristul , în credința evreiască, rod al unei false fecioare în cârdășie cu șarpele cel de odinioară, izvodul stricăciunii. Tatăl lui va fi episcop [am scris întreg cuvântul „episcop”. În textul francez apar doar primele două litere de la évèque, cuvântul francez pentru episcop, fără îndoială că acesta este cuvântul în cauză, pentru că în prima ciornă a mesajului Mélaniei este scris întregul cuvânt.]”
"La naștere el va împroșca blesteme, va avea dinți; cu un cuvânt va fi diavolul întrupat. Va scoate sunete înfricoșătoare, va face tot felul de minuni și se va hrăni numai cu spurcăciuni. Frații nu-i vor semăna, nefiind diavoli întrupați, dar vor fi totuși unelte ale răului. Încă de la 12 ani, vor fi renumiți pentru biruințe curajoase. Vor fi de timpuriu la comanda câte unei armate, la care se vor alătura legiunile venite din iad.”
”Anotimpurile se vor schimba, roada pământului va fi rea, aștrii se vor abate de la mișcarea lor regulată, luna va avea doar o slabă lumină roșiatică; apa și focul vor provoca pământului mișcări zbuciumate, munți și orașe vor fi înghițite de pământ în cutremure groaznice.”
”Roma își va pierde credința și va deveni sălașul Anticristului. Demonii din cer împreună cu Anticristul vor face multe minuni, atât în cer cât și pe pământ, oamenii se vor strica din ce în ce mai mult. Dumnezeu îi va ocroti pe cei care Îi vor fi slujitori credincioși și pe cei cu bună voință; Evanghelia va fi predicată pretutindeni, toți oamenii și toate națiunile vor afla Adevărul.”
”Adresez această chemare întregului pământ; către cei care merg pe calea lui Dumnezeu Cel Viu, Stăpânul Cerului; către cei care trăiesc întru Cristos cel Întrupat, singurul și adevăratul Mântuitor al omenirii; către copiii mei , cei cu adevărat devotați și care mi s-au dăruit ca să-i călăuzesc la Fiul meu Divin, către cei pe care-i țin la pieptul meu și cei care mă au în sufletele lor; și nu în ultimul rând, îi chem pe Apostolii Vremurilor din Urmă, pe credincioșii lui Isus Cristos, care au trăit scârbiți de cele lumești și fără iubire de sine, în sărăcie și smerenie, în rugăciune și mortificarea cărnii, în castitate și în uniune cu Dumnezeu, în suferință și necunoscuți de lume. A venit vremea ca ei să se arate și să-i călăuzească pe ceilalți. Veniți, copiii mei! Eu sunt cu voi și în voi, trebuie doar să faceți din credință lumina care să vă conducă în aceste zile de nenorocire. Faceți ca sârguința voastră să vă facă foame de slava și lumina lui Isus Cristos. Luptați-vă, fii ai luminii, voi cei puțini, pe placul Domnului, fiindcă a venit Sfârșitul Veacurilor.”
”Biserica va dăinui într-un con de umbră, lumea va fi copleșită de mâhnire. Iată-i însă pe Enoch și pe Ilie, plini de harul Sfântului Duh. Cuvintele lor vor fi pline de slava lui Dumnezeu, iar cei cu suflet bun nu-și vor pierde credința. Multe suflete vor fi mângâiate și se vor înălța prin harul Sfântului Duh, și vor osândi greșelile diavolești ale Anticristului.”
”Vai de cei care vor trăi atunci! Vor fi războaie sângeroase, foamete, ciumă și alte boli molipsitoare. Va ploua cu grindină cât oul de gâscă; tunete fără număr vor zgudui orașe: cutremurele vor înghiți țări întregi; se vor auzi voci fără trupuri; oamenii se vor da cu capetele de pereți, chemând moartea, dar moartea le va fi pedeapsă; sângele va curge din toate părțile. Va izbândi cineva asupra nenorocirii, dacă Dumnezeu nu va pune capăt timpului încercării? Doar sângele, lacrimile și rugăciunile drepților vor înmuia inima lui Dumnezeu. Enoch și Ilie vor fi uciși , iar Roma, devenită păgână, va fi rasă de pe fața pământului. Va cădea foc din cer și vor arde trei orașe. Întregul univers va fi cuprins de spaimă și mulți vor fi ademeniți de Diavol, fiindcă nu s-au închinat la Dumnezeul adevărat, cel care a trăit printre ei ca Isus Cristos. E timpul, soarele se întunecă; doar Credința va supraviețui.”
”Iată vremea când o prăpastie se va deschide sub picioarele tuturor. Iată-l pe Împăratul întunericului. Iată Fiara cu slujitorii lui, numindu-se pe sine mântuitorul lumii. El se va înălța cu trufie, năzuind să ajungă la ceruri. Va fi înnăbușit, însă, de suflul Sfântului Arhanghel Mihail și va cădea înapoi în hăuri. Pământul, care se va afla timp de trei zile într-o continuă schimbare, își va deschide trupul plin de foc. Pământul se va curăța prin apă și prin foc și se va nimici tot ce a făptuit trufia omenească și totul se va reînnoi. Dumnezeu va fi iarăși slujit și slăvit.”

fragment din cartea:
Maica Domnului anunță Apocalipsa
Vaticanul minte pentru a evita panica în rândul credincioșilor
de Pierre Jovanovic
traducere din lb franceză de Maria Paleologu și Liviu Dascălu

ed. Philobia, București, 2011

luni, 23 martie 2020

John Leary, 17 martie 2020

Alternate text goes here
Marți, 17 martie 2020: (Ziua Sf. Patrick)

Isus a spus: „Fiul meu, vă arăt această fereastră mică rotundă, ca semn că veți avea o fereastră de oportunitate ca să vă pregătiți pentru un virus mai rău care va reveni în toamnă. Fereastra rotundă este, de asemenea, un semn al Avertismentului Meu viitor care va veni într-un timp de haos. Chiar dacă Avertismentul nu vine toamna, îi voi chema pe credincioșii Mei la refugiile Mele dacă veți vedea că mulți oameni mor în toamnă. Auziți deja despre o posibilă lege marțială sau o carantină obligatorie în casele voastre. Dacă zborurile avioanelor voastre sunt anulate și dacă frontierele voastre de stat sunt închise, acest lucru nu vă va permite să vă deplasați la alte discuții. Încă puteți pune mesaje despre virusul din toamnă pe internet. Este important să îi avertizați pe oameni că fereastra oportunității voastre din vară este timpul să vă aprovizionați cu alimente și, eventual, să ajungeți la Spovedanie înainte de versiunea din toamnă a unui virus mai rău. Acest virus este o creație de laborator pe care cei răi o folosesc pentru a încerca să-l înlăture pe Președintele vostru și să preia guvernarea voastră. Orice control al legii marțiale ar putea fi cu ușurință metoda pentru o preluare  care ar putea fi cu siguranță un moment pentru a veni la refugiile Mele. Voi da o locuție interioară tuturor când va veni timpul să vină la refugiile Mele. 
Dați-Mi laude și mulțumiri Mie  pentru că sunt mai puternic decât demonii și decât orice virus pe care l-aș putea vindeca atât de ușor. ”
http://www.johnleary.com/index.php/2020/03/17/tuesday-march-17-2020/

sâmbătă, 21 martie 2020

POSTUL SI RUGACIUNEA

Sunt Tatăl ce vă vorbesc
Prin profetul care l-am ales.
Să ascultați de el n-ați vrut,
Nu este târziu, dar acum.
Cutremură-te, lume și popor român,
De divinul tău stăpân,
Cum a lăsat Mâna peste pământ, lume,
Cu această gripă, această urâciune.
Dacă nu te rogi și nu ții post,
Va fi moarte cum n-a mai fost.
Vă spun ca lui Iona la Ninive,
Că poate dispare această lume.
Copii, la voi prin profeți strig,
Faceți cum spun cât mai este timp,
Că timpul trece ca o clipă
Și pot trimite o nouă gripă.
Am început să dau drumul la plăgi,
Nu numai la unii, ci peste toți.
Nu vă panicați, nu vă îngrijorați,
Cu rugăciune pe genunchi vă lăsați.
Am strigat la voi zi și noapte,
Ați lăsat și dat totul la o parte.
Iată cum vreți să vă adunați,
De pe unde v-ați împrăștiat.
De mai aveți timp și șansă,
Mai puteți ajunge acasă,
De pe oriunde de prin lume,
Grăbiți-vă, mai sunt puține zile.
Dumnezeu cu voi nu glumește,
Împlinește ce El hotărăște.
Iată că mesajele s-au împuținat,
Pentru toate ați fost anunțați.
Depinde de voi cum v-ați pregătit
Pentru suflet și pentru timp.
Veți avea după cum ați făcut,
Pentru suflet și pentru timp.
Douăzeci și patru de ore nu mai sunt,
Timpul l-am înjumătățit.
Vă amintesc din nou acum,
Pentru cei ce suferă și plâng.
Purgatoriul ei trăiesc pe pământ,
Și curând la Cer îi ridic.
Au plâns cu lacrimi amare,
Pentru păcatul fără de hotare.
Ați râs de ei, luat peste picior,
Veți vedea cum se urcă la Cer.
Pentru ajutor la ei o să strigați,
Să credeți, veți fi ascultați.
Nu i-ați înțeles, nici crezut
Câte v-au scris și v-au spus.
Pentru voi mereu s-au rugat,
Și totdeauna v-au binecuvântat.
Nu le-a fost ușor, dar au răbdat,
Să primească ce au meritat.
Ce au scris urmează să trăiți,
Să le urmați exemplul, să fiți sfinți.
Nu e ieftină coroana ce au primit,
Au meritat ce le-am dăruit.
Sunt darnic, pe toți vă iubesc,
Pentru toate Eu vă răsplătesc.
Ați avut liberul arbitru,
Cum să folosiți viața și timpul.
Să văd cu talanții cum ați lucrat:
I-ați risipit sau ați mai adunat?
Rugați-vă împreună în acest timp,
Că sunteți laici sau sfințiți.
Postul și rugăciunea
Poate salva pământul și lumea.

Duminică, 15.03.2020, ora 15:38, Anton Ciobanu

vineri, 6 martie 2020

Mesajul 803, 1 martie 2020, William Costellia

 "Te salut, fiul Meu iubit, «Piatra Albă a Apocalipsei»! Am venit astăzi, fiul Meu și copilul Meu, pentru că omenirea se consumă încet pe sine, în primejdia de a capitula în fața unui pericol mare, unde boala îi va lua pe mulți dintre copiii Noștri pe neașteptate; virusul, care a prins acum mulți copii nepregătiți într-o lume pe care ei au ignorat-o și au uitat-o pur și simplu, dar totuși foarte reală când se trezesc trecând peste văl."
 Acest coronavirus este unul care a surprins pe mulți, pentru moment se închid evenimentele mondiale. Aceasta este o osândă pentru om, pe măsură ce continuă să se îndepărteze de Noi. Există un leac. Citiți mesajele din cer si veți ști ce să faceți. Acesta este doar începutul, pentru că există unul care va veni în curând și va afecta inima. Acesta va aduce o infecție în pereții inimii care va cauza multe decese - dar există un leac, dacă îl vreți - și este Paducelul făcut ceai cu apă sfințită. Are un remediu simplu, dar omenirea va crede că este prea ușor, prin urmare, ei nu-l vor găsi până mai târziu, după ce mulți vor muri."
Vedeți voi, dragii Mei copii, nu învățați pentru că v-ați închis inimile și voința, să vă rugați și să-L rugați pe Dumnezeu să vă ajute."

"Astăzi am venit ca Maica Domnului din Apocalipsă. Este bine dacă copiii Mei citesc Revelațiile pe care le-am dat unui om din Italia – pentru a le arăta copiilor Mei ce pot și ce trebuie să facă pentru a-și salva sufletele și pentru a mulțumi Inima lui Dumnezeu, pentru că El a ridicat un om foarte păcătos și l-a scos din întuneric în Lumina lui Dumnezeu."

Preaiubiții mei copii, astăzi dețin Sceptrul Vieții, așa îl reprezintă pe viitorul Meu Vicar, Petru Abraham, care va urca pe Tron foarte curând – deși nu va domni ca alți vicari, ci va domni, oferindu-le copiilor lumii Adevărul și Lumina lui Isus Hristos –  Mesia Adevărat – și va călăuzi turma în lumină veșnică. Le cer copiilor mei să se roage pentru el, pentru că el este pregătit în Lumina Fiului meu Divin, pentru a-i ajuta pe copiii mei în cea mai întunecată oră. El a fost legat pentru o lungă perioadă de timp, la fel ca Profeții din Vechime, dar el este fiul meu sfânt, ales pentru Sfârșitul Timpurilor, pentru că, foarte curând, Papa Benedict va fi îndepărtat, copiii Mei și Biserica vor merge în întuneric adânc. Dar să aveți întotdeauna credință pentru că prin Petru Abraham al II-lea Biserica va străluci – dar zilele întunecate vor umbri Adevărul, iar Credința va fi întărită chiar și atunci când va fi îngropată."

 „Copiii mei iubiți ai Australiei, Cerul a dat un răgaz prin ploaie, așa cum este binecuvântarea lui Dumnezeu, dar ploaia va cădea mult mai mult, aducând multe inundații în țara voastră, dar cu ea va aduce un virus și boala care va afecta trupul. Așa va pedepsi Dumnezeu pe oamenii nerecunoscători din Australia.  Litoralul va fi smuls de mări în multe locuri din Australia și orașul Nowra va fi puternic biciuit, pentru că ei au respins venirea Mea Personală în acel oraș, și va fi numai când Eparhia de Wollongong și oamenii din Nowra cer Îndurarea și Iertarea Lui Dumnezeu pentru această crimă. Răzbunarea și Dreptatea Domnului vor continua în orașul Nowra și Wollongong. Odată ce ei s-au căit și au deschis ușa Pământurilor Sacre din Cambewarra, să ajute oamenii ca să vină la Pământurile Mele pentru vindecare și convertire, pedepsele vor cădea. Dar să știți aceasta, Pământurile Sfinte și proprietatea Sf Charbel, vor rămâne sănătoase/solide și protejate. Foarte curând, copilul Meu, te vei întoarce acolo și Minunile vor curge.


 Copiii mei, vă rog să citiți și să aprofundați mesajele Mariei Divinei Îndurări pentru că este foarte important; în aceste Mesaje sunt instrucțiunile pe care trebuie să le urmeze toți copiii mei deoarece acestea sunt ultimele Mesaje publice către lume. Dar amintiți-vă întotdeauna, există în prezent 17 locuri de Apariții Majore pentru primirea mesajelor care sunt, de asemenea, adevărate. Amintiți-vă, copii, să va rugați pentru văzătorii și misticii voștri pentru că prin ei veți primi în continuare Mesajele din Cer, dar încet se vor opri. Deci, amintiți-vă întotdeauna să vă rugați și să rămâneți uniți."

"Copiii mei, rugați-vă cu putere pentru că Anticristul își face mișcarea sa de a conduce lumea foarte curând căci timpul său este foarte aproape. Nu cred că el aduce viruși, pentru că este Tatăl Veșnic - dar Anticristul lucrează din greu pentru a aduce la înaintare Biserica unică și guvernul unic - dar mai presus de toate el va aduce al treilea război mondial. Înainte de a manevra oamenii și țările, Dumnezeu va trimite marea trezire – Cometa sau Asteroidul – care va lovi lumea și va aduce multă calamitate și ruină.
 Să știți acest lucru, copiii mei, al treilea război mondial este intrarea prin care Satana - Anticristul - își va începe domnia. Prin urmare, oferiți multe rugăciuni, copii dragi căci țările din Europa vor fi foarte asaltate într-un timp scurt."

"În ceea ce privește planetele, copii dragi - pe care le-am permis fiului meu iubit să le vadă - ele sunt în linie dreaptă, ceea ce înseamnă că atunci când se aliniază, să știți că Avertismentul este aproape."

"Vă iubesc, copiii mei. Spune-ți o decadă cu Mine a Sfântului Rozariu, cerând mila Divină de la Fiul Meu Divin, Isus. Vă iubesc, copii dragi și cu Sceptrul pe care îl port, care îi aparține lui Petru Abraham al II-lea, vă binecuvântez: În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin."

"Păstrați-vă credincioși și puternici. Vă iubesc, copii dragi și nu uitați să spuneți cel puțin un rozariu pe zi. Vă iubesc pe fiecare dintre voi: În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin."

miercuri, 4 martie 2020

Remedii necesare timpurilor pe care le trăim și care vor mai veni

Uleiul Sfântului Iosif
Sfântul Iosif spune:
Primiți sfaturile înțelepte ale preaiubitei mele Soții, Maria, păstrați-le în inima voastră, meditați-le și trăiți-le! Conservați simplitatea și puritatea în inima voastră pentru ca să fiți ofrande adevărate de iubire Victimei Divine.
Nu mă îndepărtați din viața voastră, am fost singurul bărbat de pe pământ în care Dumnezeu a găsit mulțumire. Dăruiți-mi viața voastră interioară și vă voi îmbogăți. Vă voi da un cadou în noaptea aceasta, copii iubiți ai Fiului meu Isus, ULEIUL SFÂNTULUI IOSIF, ulei ce va fi un ajutor divin pentru acest final al timpurilor, ulei ce vă va servi pentru sănătatea voastră fizică și sănătatea voastră spirituală, ulei ce vă va elibera și vă va proteja de uneltirile dușmanului. Sunt teroarea demonilor și într-un final, azi pun în mâinile voastre uleiul meu binecuvântat.
Răspândiți-l, va fi util pentru toată omenirea. Oamenii vor primi odihnă în durerile lor spirituale, fizice și morale. Preparați-l în forma următoare:
     Luați un sfert (250 ml) ulei de măsline și 7 crini
    Puneți-mi-le pentru 7 zile în fața unei imagini de-ale mele
  Apoi, turnați florile (rupând petalele) în ulei și puneți-l la foc lent pentru 7 minute
   Separați petalele celor 7 crini, scurgeți-le bine și lăsați uleiul.
Pe durata celor 7 zile eu voi revărsa haruri, binecuvântări spirituale speciale peste acei crini.
Acesta este uleiul meu, iubiți copii, Uleiul Sfântului Iosif.
Vă repet, va fi un scut ce vă va proteja, împotriva a orice spirit demonic, vă va întări în încercările voastre, vă va hrăni în mersul vostru, vă va vindeca trupul, spiritul și sufletul. 
Vă repet, Uleiul Sfântului Iosif: 7 crini puși în fața imaginii mele timp de 7 zile, făcând referință la cele 7 dureri ale mele și cele 7 bucurii, în plus numărul 7 indică perfecțiune și vă voi da prin ungerea zilnică cu acest ulei, perfecțiune și creștere în viața voastră interioară.
Când simțiți deprimare/abatere, ungeți pieptul vostru și primiți întărire, alinare. Când vă afectează bolile trupului vostru, ungeți-vă.
Ungeți cu uleiul meu bolnavii în trup și suflet. Ungeți cu uleiul meu pe cei posedați, pe cei demonizați, demonul va fugi de toate acele persoane atacate de duhurile infernului. Privilegiați! Nu? Cum Cerul este consistent, cum Cerul depozitează în mâinle voastre mari comori: Uleiul Sfântului Iosif: balsam vindecător, balsam eliberator, balsam regenerator.
 reteta primită de la o persoană dragă.....

Oțetul celor patru hoți
“OȚETUL celor patru hoți” din timpul epidemiei de CIUMĂ – o licoare cu efecte antibacteriene, antimicrobiene și antivirale puternice
 Istoria acestei rețete datează din timpul marii epidemii de ciumă bubonică din perioada medievală. Se spune că acest preparat miraculos era folosit pentru a combate “moartea neagră” (ciuma sau pesta) care stăpânea Europa secolului al XIV-lea. De altfel, oțetul ca medicament, infuzat cu diferite plante, era utilizat încă din vremea lui Hippocrate. Numele acestui elixir este legat de o legendă foarte populară. Patru hoți – dintre care unul era botanist – jefuiau casele celor morți de pe urma ciumei. După ce au fost prinși, aceștia au dezvăluit, în schimbul libertății lor, rețeta secretă care i-a ajutat să comită furturile fără să se molipsească.

Oțetul celor patru hoți este un remediu natural pe bază de oțet, plante și condimente cu efecte puternice antibacteriene, antimicrobiene, antiseptice, antifungice și antivirale. Deși astăzi nu ne mai confruntăm cu o epidemie de ciumă, acest oțet poate fi un remediu foarte valoros împotriva infecțiilor și a multor boli, bun de avut în casă. Rețeta este foarte simplă.
 Ingrediente:
 • 2 linguri de cimbru uscat
 • 2 linguri de rozmarin uscat
 • 2 linguri de salvie uscată
 • 2 linguri de lavandă uscată
 • 2 linguri de mentă uscată
 • 4-8 căței de usturoi
 • 900 ml de oțet de mere
Preparare
Puneți toate plantele și usturoiul zdrobit într-un borcan mare de sticlă. Turnați oțetul de mere peste plante. Acoperiți gura borcanului cu o folie de plastic, apoi puneți capacul și închideți ermetic. Lăsați plantele la macerat în oțet la loc răcoros și întunecos circa 6-8 săptămâni. Agitați recipientul zilnic. Strecurați apoi oțetul și păstrați tonicul obținut în sticle de sticlă. În compoziția acestui oțet mai pot fi adăugate și alte plante cu proprietăți terapeutice importante, precum: – oregano – ghimbir – scorțișoară – aloe vera – ardei iute – gălbenele – coada-șoricelului – pătlagină – cuișoare – lemn-dulce

 Cum putem folosi acest oțet miraculos
Acest remediu este mai ieftin decât antibioticele și extrem de versatil. Are o mulțime de întrebuințări. ----Poate fi folosit inclusiv la curățarea și dezinfectarea suprafețelor din casă cu ajutorul unei sticle cu pulverizator.

-Alungarea insectelor:
•  amestecați 60 ml de oțet cu 220 ml de apă și puneți soluția într-o sticlă cu pulverizator. Pulverizați pe piele, pe haine sau pe alte zone afectate de insecte. Păstrați această soluție la frigider.

Combaterea bolilor sau recuperarea după o boală:
•  pentru adulți: 1 lingură de oțet, de mai multe ori pe zi, diluat cu apă sau cu puțină miere
•  pentru copii: 1 linguriță de oțet, de mai multe ori pe zi, diluat cu apă sau ceai 
Pentru întărirea imunității:
•  luați câte 1-2 linguri, cu 1 lingură miere de albine.

Când cineva din casă este bolnav:
•  diluați 1 parte de oțet cu 2 părți de apă și pulverizați soluția prin casă sau pe suprafețele din camera bolnavului, pentru a dezinfecta și a alunga microbii.

Pentru mătreață sau ciuperca unghiilor:
•  diluați oțetul și aplicați-l pe pielea capului. Faceți băi de picioare cu acest oțet diluat cu apă, pentru ciuperca unghiilor.
Atenție, nu folosiți acest oțet dacă urmați un tratament cu medicamente care pot interacționa cu plantele folosite la această rețetă.