Acesta este doar jumătate din adevăr.
Parabolele nu erau doar ilustrații.
Erau filtre spirituale.
Când ucenicii l-au întrebat odată pe Isus de ce vorbea în parabole, răspunsul Său a fost surprinzător. El a spus că unii oameni privesc, dar nu văd, și aud, dar nu înțeleg. Cu alte cuvinte, problema nu era inteligența. Era inima.
O parabolă dezvăluie și ascunde, în același timp.
Pentru cei umili, deschide o ușă.
Pentru cei mândri, sună ca o poveste simplă.
Aceleași cuvinte.
Rezultate diferite.
De ce?
Pentru că parabolele necesită participare.
Isus nu a impus adevărul oamenilor. I-a invitat să-l caute.
O parabolă te pune pe gânduri.
Te tulbură.
Îți persistă în minte.
„Împărăția lui Dumnezeu este ca un bob de muștar.”
„Împărăția este ca drojdia.”
„Semănătorul a ieșit să semene.”
Acestea sunt imagini simple. Dar dacă te oprești aici, ratezi totul.
Adevăratul motiv pentru care Isus a vorbit în parabole este acesta:
Adevărul nu poate fi impus unei inimi închise.
Dacă ar fi vorbit doar într-un limbaj teologic direct, mulți L-ar fi respins instantaneu.
În schimb, El a înfășurat mistere veșnice în viața obișnuită, semințe, pământ, lămpi, monede, nunți, tați și fii.
El a vorbit despre cer folosind limbajul pământului.
Și iată ceva ce mulți oameni ratează:
Parabele protejează sacrul.
Nu toți cei care ascultă sunt pregătiți să primească.
O inimă împietrită aude o poveste despre agricultură.
Însă, o inimă flămândă aude glasul lui Dumnezeu.
De aceea, doi oameni pot sta în aceeași biserică, pot auzi aceeași Evanghelie și totuși pot pleca fiind în stări diferite. Unul ridicând nepăsător din umeri. Celălalt fiind străpuns în inima.
Diferența nu constă în educație.
Ci în deschidere.
Pildele îl dezvăluie și pe ascultător.
Când Natan l-a confruntat pe regele David, nu l-a acuzat direct de la început. A povestit despre un om bogat care a furat mielul unui sărac. David s-a înfuriat și apoi și-a dat seama că povestea era despre el.
Aceasta este puterea unei pilde.
Ea ocolește apărarea.
Dacă Isus i-ar fi atacat direct pe farisei de fiecare dată, aceștia s-ar fi închis imediat. În schimb, a povestit despre podgorii, arendași răi și frați mai mari.
Cei care au fost onești s-au recunoscut.
Cei care au fost mândri s-au împietrit și mai mult.
Pildele separă curiozitatea de angajament.
Pildele îi răsplătesc pe cei care caută.
Isus a spus odată: „Cine are urechi de auzit, să audă”. Această propoziție nu este despre urechile fizice. Este despre dorința spirituală.
Pildele sunt o invitație.
Ele spun: Apropie-te. Gândește mai profund. Uită-te din nou.
Dumnezeu nu strigă în gura mare mistere oamenilor care refuză să asculte.
El le șoptește celor care se apleacă spre El, care se implică.
Și acest lucru este valabil și astăzi.
Evanghelia nu este tainică pentru că este complicată.
Este tainică pentru că inimile sunt distrase.
Când te apropii de Isus cu nonșalanță, auzi povești.
Când te apropii de El cu rugăciune, întâlnești revelația.
Deci, care e adevăratul motiv pentru care Isus a vorbit în parabole?
Să reveleze Împărăția celor care o doresc.
Și să le permită celor care nu o doresc să plece fără să-i forțeze.
Pentru că dragostea nu forțează niciodată.
Ea invită.
Și numai cei înfometați vor înțelege.
