luni, 23 februarie 2026

RUGĂCIUNEA DE CARE DIAVOLUL NU SE POATE ATINGE

 Mulți oameni întreabă:

„Mă rog, dar ispita continuă. De ce ?”
„Unele rugăciuni par puternice, iar altele par blocate. De ce?”
„Există o rugăciune de care diavolul se teme cu adevărat?”
Da.
Și s-ar putea să vă surprindă.
Nu este o rugăciune lungă.
Nu este o rugăciune secretă.
Nu este o rugăciune complicată.
Este o rugăciune pe care Isus Însuși ne-a dat-o.
Rugăciunea Domnească, "Tatăl nostru".
1. Diavolul poate cita din Scriptură dar nu se poate ruga "Tatăl nostru..."
În pustie, Satana i-a citat din Scriptură lui Isus (Matei 4).
Deci Scriptura în sine nu-l sperie.
Observați ceva important:
Diavolul nu se roagă niciodată.
Nu poate spune „Tată”.
De ce?
Pentru că rugăciunea "Tatăl nostru" începe cu o relație, nu cu o cerere.
„Tatăl nostru” înseamnă:
- încredere,
- filiație divină,
- ascultare,
- dependență față de Dumnezeu.
Satana a pierdut acestea pentru totdeauna.
Nu este fiu.
Nu este ascultător.
Nu este smerit.
Așadar, când un creștin spune „Tatăl nostru” cu sinceritate,
diavolul este deja învins de la primul cuvânt.
2. Această rugăciune distruge mândria, păcatul proncipal al diavolului
Diavolul a căzut din cauza mândriei:
„Nu voi sluji.”
Acum ascultați "Tatăl nostru":
Sfințească-se Numele Tău.
Vie Împărăția Ta.
Facă-se voia Ta.
Această rugăciune ucide voința proprie, încăpățânarea.
Diavolul nu poate atinge un suflet care spune cu adevărat:
„Nu voia Mea, ci a Ta să fie.”
De ce? Pentru că smerenia este otravă pentru demoni.
3. "Dă-ne nouă astăzi", de ce urăște diavolul încrederea zilnică (zi de zi)
Diavolul vrea să fii îngrijorat pentru ziua de mâine.
Isus te învață să ai încredere astăzi.
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.”
Aceasta amintește de mana Vechiului Testament:
- fără acumulare,
- fără control,
- în dependență totală de Dumnezeu.
Demonii se hrănesc cu frică. Această replică îi înfometează.
4. "Iartă-ne ... precum și noi iertăm", aici demonii pierd accesul
Neiertarea îi oferă diavolului un punct de sprijin. "Nu daţi ocazie diavolului" (Efeseni 4:26–27).
Această rugăciune îi închide ușa în nas.
Când te rogi: „Iartă nouă greșelile noastre, precum cum și noi iertăm ...”
Îi ceri lui Dumnezeu să:
- îți vindece rănile,
- rupă lanțurile spirituale,
- înlăture accesul demonic.
Diavolul nu poate rămâne acolo unde este aleasă mila.
5. "Ne mântuiește / izbăvește-ne de cel rău" e război pe față
Acesta nu este limbaj poetic.
În sensul original, înseamnă:
„Salvează-ne de Cel Rău.”
De fiecare dată când te rogi "Tatăl nostru" cu sinceritate, Îi ceri lui Dumnezeu să intervină activ.
Și Dumnezeu răspunde întotdeauna la acea rugăciune.
6. De ce mulți nu văd puterea acestei rugăciuni
Iată crudul adevăr:
Ne grăbim.
O spunem automat sau o declamăm ca un actor.
Nu intrăm în profunzimea ei.
Dar atunci când omul se roagă încet, conștient și cu credință, "Tatăl nostru" devine:
- un scut,
- o sabie,
- o declarație de identitate.
Îi amintește Raiului cui aparții și
îi amintește iadului pe cine a pierdut.
Deci, ține minte!
Diavolul se teme de:
- ascultarea smerită,
- încrederea în Tatăl,
- iertare, îndurare,
- dependența zilnică de Dumnezeu.
Toate acestea sunt incluse într-o singură rugăciune.
De aceea ne-a dat-o Isus.
De aceea Biserica se roagă "Tatăl nostru" la fiecare Liturghie.
De aceea demonii nu-o pot atinge.
Așa că data viitoare când te rogi "Tatăl nostru", nu te grăbi.
Stai în picioare. Respiră calm. Fii sincer cu fiecare cuvânt spus.
Pentru că atunci când spui: "Tatăl nostru”
Iadul știe, iar tu nu mai ești singur.

vineri, 20 februarie 2026

DE CE POSTUL SCOATE LA IVEALĂ FURIA ȘI NERĂBDAREA?

 Te hotărăști să postești, însă până la prânz, devii iritat. Te enervezi ușor.

Și dintr-o dată te gândești:

„Postul mă face să fiu mai rău.”

Nu este așa.

Postul doar scoate la iveală ceea ce era deja acolo.

Postul elimină confortul. 

Și când confortul este îndepărtat, orice se ascundea dedesubt începe să iasă la suprafață.

Mâncarea nu este doar combustibil. Este rutină. Este plăcere. Este reglare emoțională. Mulți oameni nu își dau seama cât de mult se bazează pe mici plăceri pentru a-și stabiliza starea de spirit.

Când îi lipsești de ele, inima vorbește.

Și uneori vorbește cu furie.

În Scriptură, foamea dezvăluie adesea caracterul. Israeliții din pustie s-au plâns aproape instant. 

De ce? Pentru că deșertul i-a deposedat de confortul cu care erau obișnuiți.

Postul creează un mic deșert în interiorul tău.

Și în acel deșert, reacțiile tale devin vizibile.

Descoperi:

* Cât de repede ceri satisfacție;

* Cât de ușor ești tulburat;

* Cât de dependent ești de micile plăceri;

* Cât de puțin control ai, de fapt, asupra emoțiilor tale.

Acesta nu este un eșec. Acesta este un diagnostic.

Chiar și Isus Cristos a fost ispitit în deșert după ce a postit patruzeci de zile. 

Foamea intensifică vulnerabilitatea. Dar acolo unde noi ne pierdem răbdarea, El a rămas ordonat.

Postul scoate la iveală prăpastia dintre cine crezi că ești și cine ești de fapt sub presiune.

Mulți oameni presupun că sunt răbdători pentru că viața le este confortabilă. Îndepărtează-le confortul și vezi ce vei descoperi.

De ce tocmai furia?

Pentru că furia maschează adesea dorința neîmplinită. Când corpul spune: „Vreau”, iar voința răspunde: „Nu”, există tensiune. Dacă sufletul nu este antrenat în disciplină, acea tensiune scapă în exterior, "dă pe afară".

Postul confruntă îndreptățirea (am dreptul la).

Omul când postește îcepe să își pună întreabări:

De ce simt că trebuie să fiu satisfăcut imediat (când simt foame)?

De ce mă simt nedreptățit când sunt într-o situație ușor inconfortabilă (când postesc)?

Nerăbdarea este adesea o mândrie rănită care reacționează la refuzul poftei.

Dar iată harul: Postul nu creează mânie. Doar o aduce la suprafață pentru a putea fi purificată.

Ceea ce iese la iveală în timpul Postului Mare nu are menirea să te facă de rușine. Ci are menirea să-ți arate unde ai nevoie de har.

Dacă postul te face conștient de iritabilitatea ta, aceasta nu este o dovadă că ar trebui să te oprești din postit. Este o dovadă că disciplinarea funcționează.

Pentru că nu poți vindeca ceea ce refuzi să vezi.

Scopul postului nu este înfometarea. Este transformarea.

Și transformarea începe atunci când dezordinea ascunsă devine vizibilă.

miercuri, 18 februarie 2026

Ce este Miercurea Cenușii?

I. Miercurea Cenușii marchează începutul Postului Mare, perioada sacră de penitență de 40 de zile care ne pregătește pentru Patimile, Moartea și Învierea Domnului nostru Isus Cristos.
Nu este doar un gest simbolic.
Este o chemare solemnă la convertire, înrădăcinată în Sfânta Scriptură, confirmată de Tradiția Apostolică și păstrată în învățătura perenă a Bisericii.
Preotul ne pune cenușă binecuvântată pe frunte spunând:
Adu-ți aminte, omule, că "pământ ești
și în pământ te vei întoarce.” (Gen 3:19)
Sau:
„Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”.”
(Marcu 1:15)
Acestea nu sunt cuvinte poetice.
Sunt un avertisment divin.
II. Folosirea cenușii ca semn al căinței în Biblie
1. Semn de jale și căință
Iob 42:6 — „mă căiesc şi-mi cer iertare
pe ţărână şi pe cenuşă”
Daniel 9:3 — Daniel a postit în sac și cenușă.
Iona 3:6 — Regele din Ninive a stat în cenușă în semn de pocăință.
Estera 4:1 — Mardoheu s-a îmbrăcat în sac și cenușă.
Cenușa reprezintă:
Moralitatea,
Umilința,
Detașarea de mândria lumească,
Recunoașterea păcatului.
2. Cristos Însuși a poruncit pocăința
Domnul nostru a spus:
„Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel.” (Luca 13:3)
Observați: El nu a spus „gândiți-vă la asta”.
El a spus: Convertiți-vă.
Miercurea Cenușii este Biserica care se supune lui Cristos.
III. Tradiția Bisericii
Însemnarea publică cu cenușeă datează din primele secole ale creștinismului.
În Biserica primară:
Păcătoșii purtau pânză aspră de sac și cenușă.
Ei îndeplineau penitența publică înainte de reconcilierea din Joia Mare.
Până în secolul al X-lea, Biserica a extins impunerea cenușii la toți credincioșii, deoarece:
Suntem cu toții păcătoși care au nevoie de căință și penitență.
Cenușa este făcută din ramurile (frunzele de palmier) binecuvântate în Duminica Floriilor din anul precedent - o amintire profundă:
Aceeași mulțime care a strigat „Osana” a strigat mai târziu „Răstignește-L”.
Și noi avem nevoie de convertire adevărată și penitență.
IV. Ce ne obligă să facem Miercurea Cenușii?
Miercurea Cenușii este o zi de post și abținere.
✠ Post (pentru vârste între 18 și 59 de ani)
O masă completă, două mese mai mici și fără gustări între mese.
✠ Abținere (pentru vârste de 14+ ani)
Fără carne.
Această disciplină nu este opțională. Este obligatorie conform legii bisericești.
Dar actul extern trebuie să corespundă cu convertirea interioară.
V. Semnificația spirituală
1. Amintește-ți de moarte
„Amintește-ți, omule, că ești țărână.”
Moartea este sigură.
Judecata este sigură.
Raiul sau Iadul sunt veșnice.
Cenușa predică mai tare decât orice omilie: Vei muri. Pregătește-ți sufletul.
2. Începe convertirea interioară
Postul Mare nu este despre dietă.
Este despre detașarea de păcat.
Așa cum se învață în Catehism:
Adevărata penitență constă în întristarea sufletului și detestarea păcatelor comise, cu o hotărâre fermă de a nu mai păcătui.
Fără convertire, cenușa este doar țărână.
3. Uniți-vă cu cele 40 de zile ale lui Cristos
Acestea amintesc de:
Cele 40 de zile ale lui Moise pe Sinai;
Călătoria de 40 de zile a lui Ilie;
Cele 40 de zile de post ale lui Cristos în deșert (Matei 4:1-2).
Postul Mare înseamnă intrarea în deșert cu Cristos.
VI. Cenușa este un avertisment împotriva mândriei
În Geneză, omul a fost format din țărână (Geneza 2:7).
Din cauza păcatului, el se întoarce în țărână (Geneza 3:19).
Miercurea Cenușii zdrobește mândria:
Bogăția, averea ta se va preface în țărână.
Trupul tău se va descompune.
Reputația ta se va estompa.
Doar sufletul tău va rămâne.
După cum ne învață Sfântul Augustin:
„Toate lucrurile pământești trec; numai Dumnezeu rămâne.”
VII. Nu primi însemnarea cu cenușă cu ușurință, nepăsător
A primi cenușă fără căință este ipocrizie.
Domnul Isus ne avertizează în Matei 6:16.
„Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, ”
Miercurea Cenușii nu este un eveniment cultural.
Nu este prilej de selfie-uri. Nu este ceva de etalat.
Este pentru:
- spovedanie,
- post,
- rugăciune,
- mortificare,
- ispășirea păcatelor.
VIII. Pentru catolici
Tradiția în ceremonia Liturghiei este profund penitențială:
Veșminte negre;
Miserere (Psalmul 50/51);
Binecuvântarea cenușii cu rugăciuni vechi;
Litania Sfinților în unele rituri,
Biserica se roagă:
„Fă ca noi, cei îndemnați prin însemnarea cu cenușă, să călcăm pe urmele lui Cristos.”
IX. Cum să ne pregătim?
Fă-ți un sincer examen de conștiință.
Mergi la Spovedanie la începutul Postului Mare.
Planifică-ți disciplina din Postul Mare acum.
Înmulțește rugăciunea Rozariului, Calea Crucii și lecturile spirituale.
Oferă sacrificii pentru:
- perseverența copiilor în credință;
- fidelitatea soțului/soției;
- repararea păcatelor comise;
- reparații pentru păcatele împotriva Preasfintei Inimi, Euharistiei etc.;
și altele.
Postul Mare este un război spiritual.
X. Gând final
Miercurea Cenușii este milă.
Dumnezeu îți dă timp.
Dumnezeu te avertizează.
Dumnezeu îți dă har.
Dar Postul Mare nu îți este garantat anul viitor.
„iată, acum este momentul potrivit,
iată, acum este ziua mântuirii!”(2Cor6:2)
Nu-l irosi !

luni, 16 februarie 2026

VOIA LUI DUMNEZEU NU ESTE ÎNTOTDEAUNA UȘOR DE ÎMPLINIT

Mulți oameni spun: „Vreau să fac doar Voia lui Dumnezeu.”

Dar puțini înțeleg ce înseamnă asta cu adevărat.

Adesea presupunem că, dacă ceva este voia lui Dumnezeu, va fi liniștit, lin și confortabil. Ușile se vor deschide ușor. Nu va exista nicio luptă  nici un conflict.

Scriptura spune altfel.

În Grădina Ghetsimani, Isus se roagă: „Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! Dar nu cum vreau eu, ci cum [vrei] tu”. (Matei 26:39).

Observați ceva important:

Voia Tatălui a inclus:

- Crucea,

- transpirația de sânge,

- trădarea,

- abandonul,

- răstignirea.

Voia lui Dumnezeu a fost perfectă. Dar nu a fost ușoară.

Uneori confundăm confortul cu confirmarea.

Dacă este confortabil, presupunem că este de la Dumnezeu.

Dacă este dificil, presupunem că nu poate fi de la El.

Dar uitați-vă la viețile celor care sunt mai apropiați de El.

Avraam a ascultat de Dumnezeu și a lăsat tot ce îi era familiar (neamurile, confortul, țara).

Moise a ascultat și s-a confruntat constant cu opoziția.

Ieremia a ascultat și a fost respins.

Maria a spus „da” și a avut parte atât de glorie, cât și de durere în inima ei.

Voia lui Dumnezeu a avut un scop, dar a adus și durere.

Iată adevărul mai profund:

Voia lui Dumnezeu nu este menită să te facă să te simți confortabil.

Este menită să te facă sfânt.

Sfințenia necesită adesea curățare, tăiere, precum tăierea mlădiței care nu aduce rod destul în vie.

Isus spune în Ioan 15 că Tatăl curăță ramurile care aduc rod, pentru ca ele să poată aduce și mai mult rod.

Curățarea implică tăierea. Dar astfel sporește viața, rodul.

Când ne rugăm: „Facă-se voia Ta”, nu cerem o viață mai ușoară.

Cerem o viață transformată.

Și transformarea implică întotdeauna predare, supunere, abandonare în mâinile lui Dumnezeu.

Uneori, voia lui Dumnezeu îți va pune răbdarea la încercare.

Uneori va necesita iertarea pe care nu te simți pregătit să o oferi.

Uneori va cere ascultare chiar și atunci când nu înțelegi ce va rezulta.

Așa se formează încrederea.

Dacă Dumnezeu ne-ar cere doar să facem ceea ce ni se pare firesc, credința ar fi inutilă.

Dar credința crește tocmai în tensiunea dintre promisiune și dificultate.

Chiar și Sfântul Pavel vorbește despre un „spin în trup”. El s-a rugat ca acesta să fie îndepărtat. Dumnezeu nu l-a îndepărtat. În schimb, El i-a spus: „Harul Meu îți este de ajuns”.

Voia lui Dumnezeu nu a fost înlăturarea luptei.

A fost puterea rezultată din interiorul ei.

Așadar, cum recunoaștem Voia lui Dumnezeu dacă nu este întotdeauna ușoară?

Se va alinia cu adevărul.

Va conduce spre iubire.

Va adânci smerenia.

Va necesita încredere.

Și adesea, va costa ceva.

Dar iată consolarea: Voia lui Dumnezeu poate conduce prin Cruce, dar nu se termină niciodată acolo.

Învierea urmează ascultării.

Pacea nu vine întotdeauna înaintea luptei. Uneori vine doar după predarea în fața lui Dumnezeu.

Dacă te afli într-o perioadă în care ascultarea pare grea, nu presupune că ești în afara voinței lui Dumnezeu.

Poate că ești exact acolo unde El te vrea, fiind modelat, purificat, întărit.

Voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna ușoară. Dar este întotdeauna bună.

Și, în cele din urmă, ea duce nu doar la mângâiere, ci la Viața Veșnică!

duminică, 15 februarie 2026

Diavolul nu-i prost

 Majoritatea oamenilor cred că îl cunosc pe diavol. Își imaginează coarne, foc, frică și scene dramatice de posedare.

Însă, Scriptura dezvăluie ceva mult mai tulburător și mult mai subtil.

Cel mai mare pericol în ceea ce-l privește pe diavol nu este cât de înfricoșător pare, ci cât de REZONABIL pare.

Încă de la început, strategia diavolului nu a fost forța brută.

Întotdeauna a fost înșelăciunea.

În Geneza, șarpele nu-i atacă pe Adam și Eva. El le pune o întrebare:

„A spus cu adevărat Dumnezeu să nu ...?”

Această întrebare este cea mai veche armă a diavolului.

El nu-L neagă pe Dumnezeu în mod direct.

El Îl denaturează ușor pe Dumnezeu.

Și aici cad mulți creștini.

DIAVOLUL NU URĂȘTE RELIGIA, EL URĂȘTE ASCULTAREA, DEPLINA SUPUNERE FAȚĂ DE DUMNEZEU, ABANDONAREA ÎN DUMNEZEU

Abandonarea în Dumnezeu - nu este o renunțare disperată, ci un act de încredere totală. Este capacitatea sufletului de a se lăsa în mâinile lui Dumnezeu, acceptând evenimentele vieții (atât cele bune, cât și suferințele) ca provenind din iubirea Sa, o idee popularizată și de sfânta Tereza de Lisieux.

Diavolul nu se teme doar de rugăciune.

Nu se simte amenințat doar de Scriptură.

Nu este zdruncinat doar de activitatea religioasă.

Însă, doar ascultarea îl face pe diavol să tremure.

De aceea diavolul se simte confortabil în preajma religiei în care nu există convertire.

Se simte confortabil în preajma bisericilor în care nu este căință, remușcare, penitență.

Se simte confortabil în preajma creștinilor care cunosc versete biblice, dar refuză să le pună în practică, refuză schimbarea.

Diavolul i-a citat din Scriptură chiar lui Isus (Matei 4).

Însă, doar Scriptura fără supunere față de Dumnezeu, nu-l învinge pe diavol.

DIAVOLUL PREFERĂ JUMĂTĂȚILE DE ADEVĂR ÎN LOCUL MINCIUNILOR

O minciună completă este ușor de detectat.

Un adevăr pe jumătate spus ni se pare în regulă.

Așadar, diavolul spune lucruri precum:

* „Dumnezeu este milostiv” - dar ascunde dreptatea Sa

* „Dumnezeu înțelege” - dar elimină căința, convertirea

* „Nu judeca” - dar ucide claritatea, acuratețea morală

* „Urmează-ți inima” - dar ignoră Crucea

Nimic aici nu sună diabolic. Tocmai acesta este pericolul.

Cele mai eficiente minciuni ale diavolului sunt înveșmântate, ambalate, într-un limbaj sfânt.

DIAVOLUL NU TE ÎMPINGE, NU TE FORȚEAZĂ, EL AȘTEAPTĂ

Un adevăr rar pomenit: Diavolul este răbdător.

- Nu te grăbește să păcătuiești.

- El așteaptă momentul potrivit, circumstanțe mai bune, mai stabile mai pașnice, favorabile comiterii păcatului.

- El așteaptă momentul când ești sigur, plin de tine.

- El așteaptă lenea spirituală. 

             Lenea spirituală este o stare de apatie,  indiferență sau inerție în ceea ce privește creșterea spirituală, caracterizată prin neglijarea rugăciunii, a Scripturii și a slujirii. Este o alegere conștientă de a prioritiza confortul, distragerile sau lucrurile firii în locul construirii unei relații mai profunde cu Dumnezeu.

Diavolul caută după:

- mici compromisuri,

- mici scuze,

- căință și convertire amânate.

El știe că ceea ce este amânat suficient de mult timp este adesea abandonat.

DIAVOLUL SE TEME MAI TARE DE ADEVĂRUL UMIL DECÂT DE APA SFÂNȚITĂ 

Diavolul se teme de adevărul umil mai mult decât de rugăciunile dramatice.

          Un „adevăr umil” înseamnă recunoașterea onestă și precisă a realității, în special în ceea ce privește propriile limite, slăbiciuni și locul în lume, fără vanitate sau autodepreciere. Înseamnă acceptarea faptelor așa cum sunt, recunoașterea greșelilor și prețuirea obiectivității în detrimentul egoului sau al orgoliului. Este strâns legat de onestitate și conștiință de sine.

O inimă care spune: „Am greșit” „Am nevoie de îndurare” „Doamne, schimbă-mă”, acest tip de onestitate, îi demontează diavolului lucrarea.

De aceea diavolul ne distrage: 

* cu zgomot,

* cu mișcare continuă,

* cu divertisment spiritual,

* cu opinii nesfârșite.

Orice pentru a ne ține departe de tăcere, adevăr, căință, convertire.

ADEVĂRATA BĂTĂLIE NU SE DUCE ÎN AFARĂ, CI ÎN INTERIOR

Cele mai mari victorii ale diavolului nu sunt posesiunile, ci crearea confuziilor.

Când binele pare opțional.

Când păcatul pare normal.

Când conștiința pare enervantă.

Când sfințenia pare o chestiune extremă.

Atunci, diavolul și-a făcut bine treaba.

VESTEA BUNĂ

Diavolul nu este egal cu Dumnezeu.

Nu este de neoprit.

Diavolul este deja învins.

Să nu uităm totuși că diavolul este deștept.

Cristos nu a învins diavolul cu zgomot sau spectacol.

Cristos l-a învins prin ascultare, smerenie și Cruce.

Așa este și astăzi.

ADEVĂRUL FINAL

Dacă doar te temi de diavol, îl înțelegi greșit.

Dacă îl ignori, îl subestimezi.

Dar dacă trăiești în adevăr, smerenie, Sacramente și ascultare, îl lași neputincios.

Pentru că diavolul nu poate sta acolo unde Cristos domnește cu adevărat.

sâmbătă, 14 februarie 2026

De ce trebuie să iertăm, chiar și atunci când doare tare

 Iertarea sună frumos, dar nu atunci

- când doare;

- când rana este adâncă;

- când trădarea este reală;

- când scuzele nu mai vin niciodată.

Atunci porunca lui Isus de a ierta încetează să mai fie poezie și devine o cruce.

1. Porunca lui Isus nu se referă la o iertare ușoară

Isus nu a spus: „Iartă doar când îți convine”

El a spus: „...iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută,” (Mt 5:44)

Când: „Petru, apropiindu-se, i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?”. Isus i‑a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte.” (Matei 18:21-22)

Acesta nu a fost un sfat. A fost un fel de a trăi, modelat de Cruce.

Isus știa că iertarea va răni și tocmai de aceea mântuiește.

2. Iertarea nu este negarea durerii

Biblia nu ne spune niciodată să ne prefacem că rana nu a fost produsă, că nu există.

Isus a iertat cu rănile încă vizibile. După Înviere, cicatricile au rămas.

Iertarea spune:

„Ceea ce ai făcut a fost greșit. Dar refuz să permit ca aceasta să-mi stăpânească sufletul.”

Durerea recunoscută nu este slăbiciune. Este onestitate.

3. Vechiul Testament a indicat deja acest lucru

Iosif este trădat de frații săi. Vândut în sclavie. Uitat în închisoare.

Ani mai târziu, el stă în fața lor având puterea de a-i distruge și spune:

„Voi ați gândit răul împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit asta spre bine,” (Gen.  50:20)

Iosif nu a scuzat răul. L-a predat lui Dumnezeu.

Aceasta este iertarea biblică.

4. Isus a iertat înainte de căință

Acest lucru șochează mulți oameni.

Pe Cruce, Isus spune:

„Tată, iartă-i...” (Luca 23:34)

Soldații nu își ceruseră scuze. Mulțimea nu se căise. Rănile erau încă deschise.

Iertarea nu așteaptă permisiunea. Ea se revarsă din inima lui Dumnezeu.

5. De ce ne întemnițează neiertarea

Isus este crud de limpede:

„dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre.” (Mt. 6:15)

Nu pentru că Dumnezeu este crud, ci pentru că o inimă neiertătoare nu poate primi mila.

Neiertarea:

Menține rana vie.

Îi oferă celui care a greșit control permanent.

Transformă durerea în otravă.

Iertarea rupe lanțul.

6. Iertarea nu este reconciliere

Acest lucru contează.

Iertarea este interioară. 

Reconcilierea este reciprocă.

Poți ierta:

- fără să ai din nou încredere;

- fără să restabilești accesul;

- fără să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic.

Isus l-a iertat pe Iuda, dar nu a oprit trădarea.

Iertarea vindecă inima. Înțelepciunea o protejează.

7. Iertarea este participarea la cruce

Când iertarea doare, ești aproape de Cristos.

Pentru că întotdeauna iertarea îi costă  ceva pe cei nevinovați.

De fiecare dată când ierți:

- alegi iubirea în locul răzbunării;

- libertatea în locul amărăciunii;

- învierea în locul morții.

De aceea sfinții iartă eroic. Ei știu că Crucea duce undeva.

Iertarea nu este slăbiciune. Este putere răstignită.

Nu șterge trecutul. Îl răscumpără.

Când ierți chiar și atunci când suferi, ieși din închisoarea durerii și intri în libertatea lui Cristos.

Aceasta nu este logică umană. 

Aceasta este Evanghelia.