Mama din cer vă aude,
La rugă, strigare răspunde:
Nu vă temeți, fiți în pace,Că răul nu tot ce vrea face.
S-or mai pierde până la urmă,
Deja sunt la el în turmă,
Și aleși, și turnători,
Și cei neascultători.
Acum Maica vă răspunde,
Că nu peste multe zile
Mă întorc și vin la voi
Într-o zi de marți sau joi.
Și asta cât de curând
Că mai este puțin timp
Până Semnul la voi vine
Pentru lume de convertire.
Luați rozariul în mână
Și citiți Sfânta Scriptură,
De nu de la-nceput, de oriunde
Și meditați la cuvinte.
Nu tv, nu internet,
Astea puneți la secret.
Nu ascultați, nu priviți
Ca să nu vă îngroziți
Că asta vrea Anticrist:
Spaima în lume, pe pământ.
Dacă mereu vă rugați,
Din Scriptură meditați,
Răul nu are putere
Pe voi să vă domine.
El e rău și furios
Că a pierdut ce era frumos.
Un plan mare a avut
Cu lumea de pe pământ:
S-o înșele, s-o omoare
Cu cip și cu semnul care
Trup și suflet ca să fure,
A vrut la întreaga lume,
Însă nu el a creat omul,
Peste toate este Domnul
Cel Preasfânt, Cel Preaînalt,
Care totul a creat.
Așa că pământ și lume,
Domnului Îi aparține,
Tot întregul Univers,
După cum El a ales,
Ca volum și ca lumină
Din puterea Sa divină.
Copii, acum ajunge atât,
Promit, mă întorc curând.
V-am spus ziua, spun și timpul:
Când pe pământ este prânzul,
La amiază, când e soare,
Într-o zi de sărbătoare.
Să fiți bine pregătiți
Cu mine să vă întâlniți.
Când pe pământ voi sosi,
Voi păși, cu voi vorbi
Față-n față și cu noimă,
Fără reguli, fără normă.
Totul va fi un mister
Cu planul venit din cer
De salvare, convertire
A lumii ultimelor zile.
V-a vorbit Maica din cer
Prin Anton ce-i mesager.
El la voi mai stă un pic
Că la cer va fi răpit
Atunci când va bate vântul
Cu care îl va răpi Duhul.
După Semn imediat
La cer va fi ridicat.
Sâmbătă, 31.10.2020, ora 19:29, Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu