Această novenă poate fi spusă
oricând, însă trebuie recitată în mod special în cele 9 zile care preced
sărbătoarea Sfântului Chip ( Marțea
dinaintea Miercurii Cenușii ) – novena se începe cu două duminici înainte
de începerea postului.
Notă: Noi, cei care nu am făcut-o când trebuia, putem face toate zilele azi.
Prima zi a novenei:
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne rugăm
această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 (1-2)
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
O Preasfânt Chip a lui Isus, privește cu bunătate spre noi păcătoșii! Tu
ești un Dumnezeu milostiv, plin de iubire și de compasiune. Păstrează-ne cu
inima curată ca să Te putem vedea mereu. Marie, Mama noastră, mijlocește pentru
noi! Sfinte Iosife, roagă-te pentru noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (….....) Iertare și îndurare!
Rugăciune către Tatăl nostru
Atotputernic:
Tată atotputernic, vino în inimile noastre și umple-le cu iubirea Ta ce
alungă toate dorințele păcătoase, astfel încât să Te îmbrățișăm pe Tine,
singurul nostru bine. Arată-ne, Doamne Dumnezeul nostru, ceea ce ești Tu pentru
noi. Spune sufletelor noastre «Eu sunt mântuirea ta». Vorbește-ne astfel încât
să Te putem auzi. Noi punem inimile noastre înaintea Ta. Fă-ne să auzim. Fă-ne
grăbiți în aflarea vocii Tale. Te implorăm, Doamne, nu ascunde Fața Ta de la
noi! Deschide inimile noastre astfel încât să poți intra în ele. Repară
templele dăramate astfel încât să poți locui înăuntrul lor! Ascultă-ne, o, Tată
Ceresc, în numele Unicului Tău Fiu, Domnul nostru Isus Cristos, care trăiește
și domnește împreună cu Tine și cu Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu, acum și în
vecii vecilor. Amin ( Sfântul Augustin )
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie a Ta! - de 3 ori
Ziua a 2 a :
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 3-4 ) :
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut.
O Preasfânt Chip al lui Isus, ne pare sincer rău că Te-am rănit atât de
mult prin felul nostru statornic de a face răul! Ne căim pentru toate lucrurile
bune pe care nu am reușit să le facem!
O Inimă Neprihănită a Mariei și Sfinte Iosife, mijlociți pentru noi!
Ajutați-ne să consolăm Preasfântul Chip a lui Isus! Rugați-vă ca noi să împărtășim
iubirea extraordinară pe care voi o aveți unul față de celălalt și față de
Preasfânta și Preabinecuvântata Treime.
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (….....) Iertare și îndurare!
Rugăciune către Duhul Sfânt :
Vino Duhule Sfinte, Sfințitorule, Atotputernice Dumnezeu al iubirii! Tu cel
care ai umplut-o pe Fecioara Maria cu har, Tu cel care în mod minunat ai
transformat inimile apostolilor, Tu cel care i-ai înzestrat pe martirii Tăi cu
un eroism miraculos, vino și sfințește-ne! Iluminează mintea noastră, întărește
voința noastră, purifică conștiința noastră, rectifică judecata noastră,
aprinde inimile noastre și ferește-ne de nefericirea de a opune rezistență în
fața inspirațiilor Tale! Noi Îți consacrăm Ție înțelegerea noastră, inima și
voința noastră, întreaga noastră ființă acum și în veșnicie.
Fie ca înțelegerea noastră să se supună întotdeauna inspirațiilor Tale
Cerești și învățăturilor Sfintei Tale Biserici Catolice, al cărei călăuzitor
infailibil ești Tu. Fă ca inima noastră să fie aprinsă întotdeauna de dragostea
de Dumnezeu și de aproapele. Fă ca voința noastră să fie tot timpul în
conformitate cu voința divină și fă ca întreagă noastră viață să fie o copie
credincioasă a vieții și virtuților Domnului și Mântuitorului nostru, Isus
Cristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Tine să-i fie toată cinstea și slava în
vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua 3 a :
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 4-5 )
Aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca
Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
Rugăciunea Papei Pius al 9-lea :
O Isuse, privește spre noi cu îndurare! Întoarce-Ți Chipul spre fiecare
dintre noi precum ai făcut-o cu Veronica! Nu pentru ca noi să Îl vedem cu ochii
trupești, căci nu am merita aceasta, ci întoarce-L spre inimile noastre, astfel
încât amintindu-ne de Tine, să putem extrage mereu, din această fântână a
puterii, vigoarea necesară pentru a îndura bătăliile vieții. Amin.
Marie, Mama noastră și Sfinte Iosife, rugați-vă pentru noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (.....…) Iertare și îndurare!
Rugăciunea Sfântului Francisc :
Preaînalte, slăvite Dumnezeule, răspândește lumina Ta în întunericul inimii
noastre! Dă-ne, Doamne, credință adevărată, speranță fermă, caritate perfectă
și umilință profundă astfel încât cu înțelepciune, curaj și pricepere să putem
îndeplini într-adevăr Voința Ta Sfântă. Amin.
Către toți Îngerii și Sfinții :
Prin Preasfântul Chip și prin Inima Preasfantă a lui Isus, vă salutăm pe
voi toți, îngeri și Sfinți ai lui Dumnezeu! Ne bucurăm de slava voastră și îi
mulțumim Domnului pentru toate binefacerile pe care vi le-a dăruit. Îl lăudăm
și Îl slăvim! Iar pentru a crește fericirea și cinstea voastră vă oferim Chipul
Preasfânt și Inima cea Blândă a lui Isus! Rugați-vă ca noi să devenim potrivit
Inimii lui Dumnezeu!
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua a 4 a:
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 6-7 )
Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii
Tale, mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât
zăpada mă voi albi.
O Doamne Isuse, care ai spus „ Învățați de la Mine căci sunt blând și
smerit cu inima ’’ și care pe Sfântul Tău Chip Ți-ai manifestat sentimentele
Inimii Tale Dumnezeiești, dăruiește-ne nouă aceea iubire de a veni și de a
medita frecvent la trăsăturile Tale Dumnezeiești. Pe ele să putem distinge
blândețea și umilința Ta, iar astfel să învățăm cum să ne transformăm inimile
prin practicarea acestor două virtuți, pe care Tu dorești să le vezi strălucind
în slujitorii Tăi.
Marie, Mama noastră și Sfinte Iosife, rugați-vă pentru noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (…...........) Iertare și îndurare!
Rugăciune în cinstea Durerilor
Binecuvântatei Fecioare Maria:
O Preasfântă și îndurerată Fecioară, Regina Martirilor, care ai stat sub
Cruce mărturisind agonia Fiului tău muribund! Privește cu tandrețe maternă și îndurare
spre noi care îngenunchem înaintea ta pentru a venera Durerile Tale și punem cererile
noastre cu încredere filială în sanctuarul Inimii Tale Rănite. Prezintă-le în
numele nostru lui Isus, pentru meritele Preasfintei Sale Pătimiri și Morți,
împreună cu suferințele tale de la Piciorul Crucii ca să obții prin ele pentru
noi harul pe care ți-l cerem cu umilință. Către cine să alergăm în nevoile și
în mizeria noastră, dacă nu spre tine? O Maica Milostivirii, care ai băut atât
de profund cupa Fiului Tău, cu bunătate alină suferințele celor care încă
suspină în acest tărâm al exilului. Amin.
Rugăciune pentru Sufletele din Purgator
Isuse al meu, pentru suferințele pe care le-ai îndurat în timpul agoniei
Tale din Grădina Ghetsemani, în timpul Biciuirii Tale, a Încoronării Tale cu
spini, pe Drumul Calvarului și în timpul Răstignirii și Morții Tale, îndură-te
de sufletele din Purgator, în mod special de acelea care sunt cele mai
părăsite. Eliberează aceste suflete de torturile groaznice pe care le suportă.
Cheamă-le și primește-le în preadulcea Ta îmbrățisare din Paradis. Amin.
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua a 5 a:
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 8-9 )
Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele
smerite.
Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
Preasfânt Chip al lui Isus, Preasfântă înfățișare a lui Dumnezeu, cât de
mare este răbdarea Ta față de umanitate, cât de infinită este iertarea Ta! Noi
suntem păcătoși, dar totuși Tu ne iubești. Acest fapt ne dă curaj! Pentru slava
Chipului Tău și a Binecuvântatei Treimi, auzi-ne și răspunde-ne!
Marie, Mama noastră, mijlocește pentru noi! Sfinte Iosife, roagă-te pentru
noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (.....…) Iertare și îndurare!
Rugăciune către Sfântul Iosif :
Iubite Sfinte Iosife! Adoptă-ne pe noi drept copii ai tăi și îngrijește-te
de salvarea noastră. Veghează asupra noastră zi și noapte. Ferește-ne de
ocaziile de păcat. Obține pentru noi puritatea trupului și a sufletului și
spiritul rugăciunii. Prin mijlocirea ta la Isus, dăruiește-ne spirit de
sacrificiu, de umilință și lepădare de sine. Obține pentru noi o iubire
arzătoare față de Isus din Preasfântul Sacrament și o iubire dulce și tandră
pentru Maria, Mama noastră.
Sfinte Iosife, fii cu noi în această viață, fii cu noi în momentul morții
și obține-ne o judecată favorabilă de la Isus, Mântuitorul nostru milostiv.
Amin.
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua a 6 a:
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 10-11 )
Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru
cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Fă Doamne ca inimile noastre să fie purificate prin revărsarea Duhului
Sfânt, El să le facă roditoare, udându-le cu roua Sa cerească.
Marie, Mireasă preacurată a Duhului Sfânt, mijlocește pentru noi! Sfinte
Iosife, roagă-te pentru noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (....…) Iertare și îndurare
Rugăciune către Arhanghelul Mihail:
O Prinț victorios, păzitor preaumil al Bisericii lui Dumnezeu și al
sufletelor credincioase, care cu atâta caritate și zel ai luat parte la
nenumărate bătălii, câștigând atâtea victorii asupra dușmanului! Pentru a
păstra și proteja cinstea și gloria pe care cu toții i-o datorăm lui Dumnezeu,
precum și pentru a ne sprijini în mântuirea noastră, vino te rugăm în ajutorul
nostru! Căci noi suntem asediați neîncetat de marile primejdii ale Dușmanilor Tăi
: carnea, lumea și diavolul! Precum Tu ai fost liderul poporului lui Dumnezeu
în deșert, fii și pentru noi însoțitorul și liderul nostru credincios în deșertul
acestei lumi, până când vom fi în siguranță, conduși de Tine, în fericitul
tărâm al celor vii, în acea patrie binecuvântată din care suntem exilați cu
toții. Amin. (Sfântul Aloysius)
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua a 7 a:
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 12-13 )
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se
vor întoarce.
Doamne Isuse! După ce am contemplat trăsăturile tale desfigurate de durere
și după ce am meditat, cu iubire și remușcare asupra Pătimirii Tale, cum să
avem inimile lipsite de înflăcărarea urii sfinte față de păcat, care până și
acum rănește Chipul Tău Adorabil?
Doamne, ajută-ne să nu ne mulțumim doar cu o simplă compasiune, ci
dăruiește-ne harul de a Te urma îndeaproape pe acest Calvar, așa încât toată
condamnarea destinată Ție să poată cădea asupra noastră. Astfel, Isuse, într-o
măsură oricât de mică, noi să putem împărtăși ispășirea păcatelor noastre. Amin.
Marie, Mama noastră, mijlocește pentru noi! Sfinte Iosife roagă-te pentru
noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (…..........) Iertare și îndurare!
Rugăciune în cinstea Mariei:
Bucură-te, Marie, fiică preaminunată a lui Dumnezeu Tatăl! Bucură-te,
Marie, Mamă preaadmirabilă a lui Dumnezeu Fiul! Bucură-te, Marie, mireasă
preacurată a Spiritului Sfânt! Bucură-te, Marie, templul și sanctuarul
Preasfintei Treimi! Bucură-te, Marie, stăpâna noastră, bogăția noastră,
Trandafirul nostru Mistic, Regina inimilor noastre, Mama noastră, viața
noastră, dulceața noastră și preaiubită noastră speranță!
Noi suntem cu toții ai tăi, iar tot ceea ce avem îți aparține. O, mai
presus de toate binecuvântată Fecioară, fie ca sufletul tău să sălășluiască în
noi pentru a-L preamări pe Dumnezeu. Fie ca Duhul Tău să sălășluiască în noi
pentru a ne bucura în Dumnezeu.
O Fecioară Credincioasă, așează-te pe tine însăți asemeni unui sigiliu
asupra inimilor noastre, astfel încât în tine și prin tine să putem fi găsiți
credincioși lui Dumnezeu. Dăruiește-ne, o preaîndurătoare Fecioară, ca să fim
numărați printre cei pe care tu ai plăcerea de a-i iubi, învăța, ghida,
favoriza și proteja ca pe niște copii ai tăi. Dăruiește-ne ca prin ajutorul
iubirii Tale, să disprețuim toate consolările pământești și să rămânem atașați
de cele cerești, până când prin Duhul Sfânt, Mirele tău credincios, și prin
tine, mireasa Lui credincioasă, Fiul Tău, Isus Cristos, să se formeze în noi
spre gloria Tatălui Ceresc. Amin (Sfântul Grignon de Montfort)
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua a 8 a :
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 14-15 )
Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
O Preamilostiv Chip a lui Isus, care în această vale de lacrimi ai fost
atât de mișcat de nenorocirile noastre încât Te-ai numit vindecătorul celor
bolnavi și Păstorul Cel Bun al sufletelor rătăcitoare, nu-i permite lui Satan
să ne îndepărteze de Tine, ci păstrează-ne mereu sub protecția Ta iubitoare,
împreună cu toate sufletele care se străduiesc să Te consoleze!
Marie, Mama noastră, mijlocește pentru noi! Sfinte Iosife, roagă-te pentru
noi!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (…......) Iertare și îndurare!
Rugăciune către Sfântul Petru:
O, Glorioase Sfinte Petre, care în schimbul credinței tale vii și
generoase, a umilinței tale profunde și sincere și a iubirii tale arzătoare, ai
fost onorat de Isus cu privilegii unice, în mod particular cu sfânta conducere
a apostolilor, dar și cu întâietate în cadrul întregii biserici a cărei piatră
de temelie ai fost numit tu; obține pentru noi harul unei credințe vii care să
nu aibă teamă de a se declara deschis, în întregime și cu toate manifestările
sale, dacă s-ar cere chiar și cu vărsarea sângelui și cu însăși sacrificarea
vieții în detrimentul capitulării.
Tot astfel obține pentru noi o fidelitate sinceră față de Sfânta Noastră
Mamă Biserica. Fă ca noi să fim mereu strâns legați și sincer uniți cu Sfântul
Părinte Benedict care este
moștenitorul credinței și autorității tale, unicul cap văzut și adevărat al
Bisericii Catolice. Ajută-ne mai mult decât atât, să putem urma, în toată
umilința și blândețea, învățătura și sfaturile bisericii. Să putem fi
ascultători față de toate preceptele ei și astfel să ne putem bucura de o pace
sigură și de netulburat aici pe pământ, iar într-o zi să obținem fericirea
veșnică în cer. Amin.
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Ziua a 9 a:
Rugăciunea zilnică pregătitoare :
O Preasfântă și binecuvântată Treime, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a
cărui suflet a fost străpuns de sabia suferinței la vederea pătimirii Fiului ei
Dumnezeiesc, cerem ajutorul Tău pentru a face o Novenă desăvârșită de reparație
cu Isus, unită cu toate suferințele, iubirea și abandonul Său total. Noi
implorăm acum toți Îngerii și Sfinții să mijlocească pentru noi, în timp ce ne
rugăm această Novenă Sfântă către Preasfântul Chip al lui Isus, spre gloria
Preasfintei Treimi: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Psalmul 51 ( 16-19 )
Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o
va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se
zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul
şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Preasfânt Chip al Domnului și Dumnezeului nostru, ce cuvinte am putea noi
folosi pentru a ne exprima recunoștința? Cum am putea noi să ne exprimăm
bucuria? Pentru că Te-ai milostivit să ne asculți! Pentru că Tu ai ales să ne
răspunzi în ceasul nevoilor noastre! Îți spunem aceasta pentru că știm că
rugăciunile ne vor fi ascultate. Știm că Tu, în bunătatea Ta cea plină de iubire,
ai ascultat inimile noastre rugătoare și că ne vei dărui, din plinătatea ta,
răspunsul problemelor noastre.
Marie, Mama noastră, îți mulțumim pentru mijlocirea Ta în numele nostru!
Sfinte Iosife, îți mulțumim pentru rugăciunile Tale!
O Isuse, pentru meritele Prețiosului Tău Sânge și ale Sfântului Tău Chip,
îndeplinește această cerere a noastră (…..........) Iertare și îndurare!
Rugăciune către Preasfânta Treime :
O Preasfântă Treime, Dumnezeire nedespărțită, Tată, Fiule și Duhule Sfinte,
Cel dintâi Început și Cel de pe urmă Sfârșit!
De vreme ce Tu ne-ai creat după chipul și asemănarea Ta, permite ca toate
gândurile minții noastre, toate cuvintele limbilor noastre, toate afectele
inimilor noastre și toate acțiunile noastre să fie mereu în conformitate cu
Voința Ta Preasfântă. Astfel, după ce Te-am văzut aici pe pământ aparent și
într-o manieră întunecată prin intermediul credinței, să putem veni într-un
sfârșit pentru a Te contempla față în față, în stăpânirea Ta perfectă din
Paradis. Amin.
Tatăl nostru… 3 Bucură-te Marie… Slavă
Tatălui…
O, Chip însângerat, o, Chip Divin, toată adorația să fie
a Ta! - de 3 ori
Act de consacrare
Doamne Isuse, noi credem cu tărie în Tine și Te iubim! Tu ești veșnicul Fiu
al lui Dumnezeu și Fiul întrupat al Binecuvântatei Fecioare Maria! Tu ești
Domnul și Stăpânul absolut al întregii creații, iar prin urmare noi Te
recunoaștem drept Regele Universal al tuturor creaturilor. Tu ești Domnul și
Conducătorul Suprem al omenirii, iar noi, prin recunoașterea domniei Tale, ne
consacrăm pe noi înșine Ție acum și în vecii vecilor.
Iubite Isuse, noi punem familia noastră sub protecția Preasfântului Tău
Chip și a Mamei Tale, Preaîndurerata Fecioară Maria!
Noi promitem să-ți fim credincioși pentru tot restul vieții noastre și
promitem să păstrăm cu fidelitate Poruncile Tale! Nu Te vom renega niciodată în
fața oamenilor și nici nu vom renega Drepturile Tale Divine asupra noastră și a
întregii omeniri! Dăruiește-ne harul de a nu mai păcătui din nou. Cu toate
acestea, o Mântuitor Divin, dacă o vom face, îndură-te de noi și restituie-ne
în Harul Tău!
Radiază Dumnezeiescul Tău Chip asupra noastră și binecuvântează-ne acum și
în vecii vecilor!
În ceasul morții, prin mijlocirea Binecuvântatei Tale Mame, a tuturor
Sfinților care Te contemplă în cer și a tuturor drepților care Te slăvesc pe
pământ, îmbrățișează-ne în veșnica Ta Împărăție.
O Isuse, îngrijește-Te de noi pe veci și niciodată să nu ne părăsești!
Protejează familia noastră!
O Maica Durerilor, pentru gloria veșnică de care te bucuri în Cer și pentru
meritele chinului Tău amar din timpul Pătimirii Preasfinte a Fiului Tău
Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, obține pentru noi harul ca Prețiosul
Sânge vărsat de Isus pentru răscumpărarea sufletelor noastre să nu fie vărsat în
zadar!
Te iubim, o Marie! Îmbrățișează-ne și binecuvântează-ne, Mamă!
Protejează-ne în timpul vieții și în cel al morții! Amin.
Toată slava Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, precum era la început acum
și pururea și în vecii veciilor! Amin.
RUGĂCIUNEA “SĂGEATA DE AUR”
Fie ca cel mai sfânt, cel mai sacru, cel mai adorabil, cel mai de nepătruns
şi de nerostit Nume al lui Dumnezeu să fie întotdeauna lăudat, binecuvântat,
iubit, adorat şi slăvit în Cer, pe pământ şi sub pământ, de toate creaturile
lui Dumnezeu şi de Inima Preasfântă a Domnului nostru Isus Cristos în
Preasfântul Sacrament al Altarului. Amin.