Maica Sfântă: Dragii mei copii ispășitori! Vă salut cu toată căldura dragostei mele de mamă. Această frumoasă lună de primăvară, mai, este luna mea. Vă aștept la Litaniile din luna mai. În acest timp, este o încântare pentru inima mea să vă ascult laudele și rugăciunile voastre. Este o sarcină serioasă și onorabilă pentru Mine să vă învăț despre cele zece porunci și, în special, despre păcatele împotriva primei porunci.
De când trăiește omul pe pământ, este capabil să facă distincția între bine și rău, deoarece Creatorul a gravat în inima sa o lege naturală care îl obligă să facă binele și îi interzice păcatul. Această lege naturală a desăvârșit legea veche revelată poporului ales al lui Dumnezeu prin Moise: cele zece porunci. Această lege veche este o pregătire pentru Evanghelie. Forma desăvârșită a acestei Legi vechi divine revelate este Legea nouă, cunoscută și sub numele de Legea Evangheliei, care este opera lui Hristos și care este exprimată în primul rând în Predica de pe Munte. Catehismul Bisericii Catolice scrie: "Legea evanghelică împlinește poruncile Legii (n.t. Legile lui Moise din V.T.) Predica Domnului nici nu dizolvă, nici nu intensifică preceptele morale ale vechii legi, ci le impune noi exigențe... Nu adaugă noi porunci exterioare, ci reînnoiește rădăcina acțiunilor... Desăvârșește legea, iertându-i pe dușmani și rugându-se pentru persecutori cu generozitate divină... Regula de aur: ceea ce vreți ca oamenii să vă facă vouă, să le faceți și voi lor... Noua poruncă a lui Isus este să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El pe noi. "
Copiii mei! Astăzi ne ocupăm de porunca întâi: "Domnului Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-i slujești. Vreau să vă arăt care sunt păcatele care pot fi comise împotriva acestei porunci. La Liturghia de duminică, preotul citează cuvintele lui Isus în predică: "Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică" - și apoi explică semnificația acestor cuvinte maiestuoase.
În timp ce două femei, Iudita și Margareta, se îndreaptă spre casă după liturghie, se gândesc la predică.
Margareta întreabă cu îndoială:
- Crezi, Iudita, că în acea mică ostie albă se află cu adevărat Trupul și Sângele lui Iisus? Când eram la vârsta primei împărtășanii, eu încă am mai crezut, dar astăzi nimeni nu-mi poate explica acest lucru, pentru că fizic este imposibil. Celălalt lucru absurd care mi se tot promite este Viața veșnică, Raiul. Crede-mă, totul este aici, pe pământ: Raiul, Iadul și purgatoriul.
-Atunci de ce te alături celor care merg să se împărtășească, Margareta? Pentru că, îndoindu-te, comiți un sacrilegiu. Nu crezi în atotputernicia lui Dumnezeu și în viața de după moarte pe care a creat-o. Încalci cu desăvârșire prima poruncă care spune: Domnului Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-i slujești.
-Dar eu mă închin Lui pentru că obișnuiesc să mă rog.
-Nu este suficient, Margareta! Trebuie să accepți adevărurile de bază ale credinței și religiei noastre.
Copiii mei! Această persoană care merge la biserică se roagă în zadar, deoarece se opune cu obstinație doctrinelor revelate ale credinței și, prin urmare, săvârșește un păcat de moarte. Pot spune nu numai despre cei care se îndoiesc, ci și despre copiii mei necredincioși, că încalcă prima poruncă. Ei nu cred în existența lui Dumnezeu, așa că nu I se închină( nu-L adoră), nu-L slujesc, trăiesc în păcat de moarte.
Dani este un mecanic auto recunoscut, bun la suflet, cinstit. El deține propria afacere și asigură o bază financiară bună pentru familia sa. El și soția sa trăiesc în dragoste și își cresc cu înțelepciune cei trei copii. Soția lui, Ana, este o bună catolică practicantă, Dani este ateu, s-au căsătorit în biserică doar de dragul ei. Ana își crește copiii în spirit religios, ducându-i la slujbă în fiecare duminică, soțul ei rămâne acasă, fără să renunțe la principiile sale. Oricâte calități pozitive ar avea acest copil al meu, până nu se convertește, trăiește în păcat de moarte: necredința. El încalcă suveranitatea lui Dumnezeu prin încălcarea primei porunci.
Catehismul afirmă că prima poruncă se aplică, de asemenea, păcatelor împotriva speranței, care sunt disperarea și încrederea nesăbuită. Aș dori să vă prezint un exemplu de disperare din viața reală. Este vorba despre o fată de 45 de ani, Viorica, care locuiește cu părinții ei și care nu a lucrat niciodată din cauza unei boli de nervi. Trăiește din puținul ajutor social și din pensia tatălui în vârstă și a mamei. Din cauza bolii sale, a fost răsfățată de la o vârstă fragedă, nu a fost educată să muncească și a fost servită la maxim în toate. Ea s-a obișnuit să nu facă nimic. Chiar și astăzi, așteaptă ca mama ei bătrână și bolnavă să îi servească dejunul , să îi încălzească camera și ea nici măcar nu ajută la gătit, spălat și curățenie. Și nu este țintuită la pat, umblă prin casă și prin curte. Singurele ei ocupații sunt lucrul de mână, ascultarea muzicii și privitul la televizor. Toată această leneveală și statul pe canapea este sursa gândurilor negative. Ea se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu din cauza bolii sale, schizofrenia. E supărată că nu poate merge la serviciu ca ceilalți. Are o prietenă religioasă, bine intenționată, care încearcă s-o întoarcă la Dumnezeu, dar ea refuză cu îndârjire. Prin fereastră se uită cu invidie la îndrăgostiții care se plimbă de mână pe stradă. Ea nu a mai avut niciodată un pretendent până acum și este conștientă că acest lucru se datorează bolii sale, care este observată imediat. Este profund întristată de faptul că nimeni nu o iubește. Din disperare, o preocupă gândul sinuciderii. Odată și-a tăiat venele în cadă, dar a fost descoperită. Se izolează de toată lumea, nu pleacă nicăieri, nici măcar nu folosește telefonul. Este nerecunoscătoare și nepoliticoasă cu părinții săi, refuză să meargă la sanatoriu sau spital. Egoismul, autocompătimirea și aroganța i-au preluat complet controlul. Acest copil al nostru a auzit deja de Dumnezeu, a făcut prima împărtășanie și mirungerea, dar s-a rupt deja de noi, nu mai găsește mângâiere nici în noi. Crucea și rozariul sunt atârnate pe perete, dar numai de decor. Nu mai are nicio consolare, nu mai vrea să trăiască, este cuprinsă de totală disperare. Ea nu are încredere că Dumnezeu o va ierta și lasă cale liberă pentru a încălca celelalte porunci.
Pe lângă deznădejde, celălalt păcat care este în contradicție cu speranța în legătură cu porunca întâi: este încrederea nesăbuită. Legat de aceasta, Catehismul Bisericii Catolice spune: "Există 2 feluri de încredere nesăbuită. Fie că cineva se încrede cu nesăbuință în propriile capacități (sperând să fie mântuit fără ajutor de sus), fie că se încrede cu nesăbuință în atotputernicia și îndurarea divină (sperând să obțină iertare fără pocăință și glorie fără merite)"."
Copiii mei! Vorbesc despre o femeie văduvă, Sara, care are o vie pe un deal, lângă grădina din curtea din spate, și crește porci și păsări de curte. Munca este Dumnezeul ei. Are 70 de ani, dar muncește ca 10 tineri. Într-o seară, ea îi povestește cu mândrie vecinei peste gard cât de mult a lucrat astăzi și acum poate merge liniștită la culcare. Iulia, vecina, îi răspunde:
-Sara, astăzi e duminică. Ați face mai bine dacă măcar astăzi v-ați odihni și ați veni la Sfânta Liturghie. Mulțumită lui Dumnezeu sunteți încă atât de activă la această vârstă.
-Iulia! Uitați-vă în biserică! Câți oameni de pe strada noastră merg acolo? Cam trei. Profită de vremea bună și o petrec util în grădinile lor. De fapt, Dumnezeu este peste tot, chiar și în casa mea. Ne putem ruga și acasă. Credeți-mă, exclusiv datorită mie sunt încă în stare să lucrez atât de bine: nu mă las în voia sorții, sunt harnică, perseverentă, nu cunosc ce înseamnă să nu faci nimic. Dumnezeu nu are prea mult de-a face cu asta. Noi suntem genul acesta de oameni. Chiar și la 98 de ani, mama mea încă mai mergea la vie să sape.
Dragii mei! La două săptămâni după această conversație, Sara a fost luată de ambulanță cu un atac cerebral masiv. Având o mare încredere în forțele proprii, ea L-a ofensat pe Dumnezeu și prima Lui poruncă cu încrederea ei nesăbuită. Cu siguranță nu trăia într-o stare de har. Va realiza ea, paralizată, țintuită într-un scaun cu rotile, păcatul său și adevărul că trebuie să se încreadă doar în Tatăl Ceresc, nu în ea însăși?
Nu doar acela este păcat, copilașilor, dacă cineva se încrede nesăbuit în propriile capacități, ci și atunci când se încrede nesăbuit în mila lui Dumnezeu. Vă voi da un exemplu în acest sens. Există trei persoane într-un grup de ispășire. Se pune problema că s-au spovedit de o săptămână și că e timpul să meargă din nou. Una dintre femei spune:
- O dată sau de două ori pe an este suficient pentru mine să mă spovedesc. Nu am furat, nu am ucis și nu am comis adulter. Dumnezeu îmi iartă celelalte lucruri mărunte și fără să mă spovedesc.
-Lucruri mărunte, întreabă cealaltă? "Ai lipsit deja de la trei Sfinte Liturghii duminica", "iar la ultima Ispășire ți-ai blestemat nora în fața noastră, să-și rupă mâna și piciorul pentru că nu te-a lăsat să te joci cu nepotul.
-Da, așa este, am uitat. Nu contează, o să mă spovedesc de Paște. Până atunci, mă încred în dragostea și îndurarea iertătoare a lui Dumnezeu.
-Și dacă subit te îmbolnăvești grav și nu mai trăiești până la Paște? Vei sta atunci în fața lui Isus la judecata particulară cu aceste păcate de moarte?
-Ah, nicidecum! Nimic rău nu mi se poate întâmpla, pentru că sunt în palma lui Dumnezeu.
Surorile de suflet au ascultat șocate și au spus aproape simultan:
- "Dumnezeu numai atunci te iartă, dacă te pocăiești și îți mărturisești păcatele cât mai curând posibil.
Copiii Mei! Să nu comiteți niciodată un păcat cu convingerea "liniștitoare" că este în regulă, îl voi mărturisi. Căci o astfel de mărturisire este considerată sacrilegiu.
Catehismul vă învață, de asemenea, că prima poruncă vă obligă la iubirea supremă a lui Dumnezeu și la iubirea tuturor creaturilor prin El și pentru El.
Cum puteți păcătui împotriva dragostei lui Dumnezeu? Prin indiferență, nerecunoștință, prin a fi căldicel, ură. Omului indiferent nu-i pasă că Dumnezeu se îngrijește de el, că îl iubește. Se simte departe de El, nu simte dragoste pentru El, deși crede că există. Și această stare emoțională încalcă prima poruncă. O, câți copii avem așa!
Cel nerecunoscător nu recunoaște darurile lui Dumnezeu care sunt iubirea, protecția, grija. El consideră că tot acest bine i se cuvine. El nu mulțumește pentru nimic. Pentru el, este de la sine înțeles, că poate veni, pleca, mânca, că-i funcționează digestia, că poate munci, dormi, etc. Deși Dumnezeu, în puterea Sa, îl poatel priva de orice. Voi, dragii Mei ispășitori, trebuie să mulțumiți pentru toate: pentru că El vă dă forța de a vă putea întreține pe voi și familia voastră, pentru că puteți veni aici la ispășiri, pentru Sfintele Liturghii în localitatea voastră, pentru că aveți încă posibilitatea de a vă împărtăși și de a vă spovedi, pentru că El vă ajută să depășiți ispitele, pentru că El vă face conștiința să lucreze bine ca să vă recunoașteți păcatele.
A fi căldicel este tot un păcat împotriva primei porunci. Printre copiii noștri credincioși care merg la biserică sunt mulți dintre aceștia. Sunt neglijenți în practica lor religioasă. Ei se roagă doar când au chef, merg la Liturghie și la întâlnirile de rugăciune comună doar când le vine cheful. Acest lucru este periculos, pentru că se dezobișnuiesc să umble în credință, devin leneși, se rup de Dumnezeu.
Cea mai gravă formă de încălcare a primei porunci este ura față de Dumnezeu. Evanghelia spune că aceasta este rezultatul mândriei. Este contrară iubirii lui Dumnezeu, a cărui bunătate o neagă și caută să-L blesteme, pentru că El interzice păcatul și pedepsește.
În această învățătură de astăzi, am tratat prima jumătate a poruncii întâi și păcatele împotriva ei: ""Domnului Dumnezeului tău să I te închini....” Data viitoare vom continua cu ”....și numai Lui să-i slujești”
Micuții mei! Eu, Mama voastră, arăt spre cer. Priviți cu ochii voștri spirituali, căci cerul albastru strălucitor se va deschide și va deveni vizibil. Cerul va fi de asemenea împărțit în două, o lumină strălucitoare se va revărsa, iar în ea se creionează imaginea maiestuoasă a Fiului meu Sfânt. Este îmbrăcat într-o haină albă ca zăpada, chipul său se poate desluși câte puțin din lumină și uitați-vă ce ține în mână: o tăblă dublă de piatră, rotunjită la capete, cele zece porunci. Deasupra lui plutesc doi îngerași în haine roz, care țin o panglică lată de mătase albastru deschis, brodată cu frumoase litere de aur: LEGILE EVANGHELIEI. Iisus Hristos se oprește în fața voastră și arată cu degetul pe tăblă spre porunca întâi. Această inscripție începe să strălucească puternic și trimite raze de lumină spre voi. Fiul meu se îndreaptă cu tabla spre voi și vă atinge inima cu acea parte unde strălucește prima inscripție. El face acest lucru cu fiecare dintre voi în același timp și așa vă vorbește:
-Dragii Mei copii! Eu am venit să întipăresc în inima voastră pentru totdeauna cea mai importantă poruncă, prima: " Domnului Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-i slujești! IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI!" În această lege sunt cuprinse toate celelalte. Oricine încalcă această lege le încalcă și pe celelalte. Apoi, mă aplec și vă pecetluiesc inima cu un sărut de iubire, pentru ca nimeni și nimic să nu poată smulge din voi această poruncă.
Din nou sunt eu, Mama voastră. În mâna mea dreaptă țin un crin alb, simbol al purității. Îl ridic și vă binecuvântez cu el în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Amin
RăspundețiȘtergere