sâmbătă, 6 mai 2023

CEASUL ANUNȚĂ SFÂRȘITUL! – Carbonia, 26.04.2023, (ora 16:29 - locuțiune)

 Preasfânta Maria spune: "Timpul este gata!

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, vă binecuvântez.

Priviți în jurul vostru, copiii mei: observați tot ceea ce vă înconjoară astăzi în acest loc, căci mâine nu-l veți mai recunoaște. Totul va fi diferit, va străluci de lumina Dumnezeului Mântuitor, a Aceluia care va coborî în curând din Cerul Său pentru a-i îmbrățișa pe toți Copiii Săi și a-i așeza pe un Pământ nou, într-o lume a deliciilor și a bucuriei infinite.

Copiii mei,...cât vă iubesc!!! Cât de mult îmi doresc ca voi toți să îmbrățișați cu adevărat această chemare, oferindu-vă Domnului Isus Hristos, Celui care Și-a dat viața pentru mântuirea voastră.

Astăzi vă cer: nu mai ezitați, nu coborâți garda, ridicați-vă ochii spre cer și mergeți să luptați împotriva dușmanului.

Timpul s-a încheiat, copiii Mei! Acestea sunt ultimele clipe pe care Dumnezeu le acordă omenirii pentru propria convertire: fiecare fiu va trebui să dea răspunsurile acțiunilor sale pământești, ale trăirilor sale, atât bune cât și rele!

Dumnezeu îi mai acordă omului posibilitatea de a putea alege dacă rămâne cu Creatorul său sau merge în iad cu dușmanul.

Satana a distrus Creația: a corupt Omenirea, a furat inimile multor copii ai lui Dumnezeu, însă Dumnezeu îi va lua înapoi la Sine.

Astăzi, El permite aceste încercări pentru ca oamenii să își deschidă ochii și să realizeze spre ce se îndreaptă.

Promisiunile lui Satana vor cădea, copiii Mei; luminile lui se vor stinge, în timp ce Lumina Dumnezeului Etern va străluci pentru totdeauna.

Îmbrățișați această Lumină, copiii Mei, ea este Lumina care vine de Sus, terminați pentru totdeauna cu întunericul acestei lumi, îndepărtându-vă de vocea celui rău, cel care caută să vă seducă clipă de clipă.

Totul este fals, copiii mei! Aveți grijă! Aveți grijă să nu cădeți în înșelăciunea lui.

Treziți-vă! Nu mai este mult până atunci, copiii mei!

DUHUL SFÂNT PLUTEȘTE DEJA DEASUPRA INIMILOR OAMENILOR: DESCHIDEȚI-LE DUHULUI SFÂNT PENTRU CA SĂ PRIMIȚI DARURILE SALE, CA SĂ FIȚI REÎNNOIȚI DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA DUMNEZEULUI VIU!

Ceasul anunță sfârșitul!

Copiii mei, credeți în ceea ce vă spun: vă aflați la sfârșitul unei istorii străvechi,

sunteți pe cale să intrați într-un timp nou, viața va fi diferită, va fi plină de bucurie.

Niciodată nu veți mai simți durere și niciodată nu vă veți mai lupta cu răul, căci Dumnezeu vă deschide Pământul Său: "acela" în care copiii Săi se vor bucura veșnic, luați de mâna lui Dumnezeu Creatorul.

Este o bucurie infinită, copiii Mei!

Nu vă descurajați dacă astăzi multe lucruri nu merg așa cum v-ați dori; în adevăr, vă spun că sunteți deja în timpul cel nou: nu irosiți tot ceea ce ați obținut până acum prin transpirație pentru a ajunge aici...voi veți fi aleșii lui Dumnezeu,

veți fi aceia pe care Dumnezeu îi va ridica la Sine și le va da din Sine pentru totdeauna.

Haideți, copiii mei: Eu sunt Fecioara Carmelului, Eu sunt Mama tuturor popoarelor, Eu sunt Mama lui Isus și Mama voastră, Eu vin în ajutorul vostru!!!

Am venit să vă iau de mână, să vă încurajez și să vă fac puternici în această ultimă provocare.

Copiii mei, mergeți înainte cu zâmbetul pe buze! Mergeți cu zâmbetul pe buze!

Voi sunteți aleșii lui Dumnezeu! Păstrați-vă puternici în Cristos Isus ca să nu cădeți în înșelăciunea lui Satana, el este gata să împiedice pe toată lumea, aveți grijă!

Vă iubesc și vă binecuvântez mereu! În orice moment trăiesc cu voi, Eu sunt cu voi, Eu vă conduc, să nu vă fie teamă de nimic! Eu sunt alături de voi. Amin.

Sfânta Treime vă binecuvântează: în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

https://colledelbuonpastore.eu/2023/04/28/lora-batte-la-sua-fine/

Un comentariu: