Ce se întâmplă când păcatul devine un obicei?

 Multe păcate încep ca alegeri izolate.

Un moment de slăbiciune.

O decizie proastă.

O ispită căreia nu i s-a rezistat.

Dar ceva mai profund se întâmplă atunci când un păcat este repetat iar, și iar, și iar. În cele din urmă, poate deveni un obicei.

Și asta schimbă situația spirituală a sufletului.

Păcatul poate modela inima

Fiecare acțiune lasă o amprentă asupra persoanei umane.

Când o persoană alege în mod repetat același păcat, voința se obișnuiește treptat cu acesta.

Ceea ce odinioară tulbura conștiința poate începe, încet, încet, să pară normal.

Acesta este unul dintre cele mai periculoase efecte ale păcatului obișnuit: conștiința amorțește, devine tocită.

Persoana nu mai simte aceeași alarmă spirituală care o avertiza odinioară că ceva nu este în regulă.

Sufletul devine mai slab spiritual

Păcatul obișnuit slăbește capacitatea omului de a rezista ispitei.

Fiecare repetare a păcatului face ca următoarea cădere în ispită să fie tot mai ușoară.

Lupta devine mai grea nu pentru că Dumnezeu a abandonat sufletul, ci pentru că voința a fost antrenată în direcția greșită.

În teologia spirituală, aceste tipare repetate de păcat sunt adesea numite vicii.

Sunt obiceiuri care îndepărtează sufletul de virtute.

Dar obiceiul nu înseamnă lipsă de speranță.

Chiar și atunci când păcatul devine obișnuit, harul lui Dumnezeu este mai puternic.

Biserica ne învață că niciun obicei nu este dincolo de raza de acțiune a milei lui Dumnezeu.

Îndepărtarea unui obicei păcătos necesită adesea răbdare, rugăciune și ajutorul sacramentelor.

Spovedania, îndrumarea spirituală și efortul persistent reeducă treptat inima.

Așa cum obiceiurile rele se pot forma încet, și obiceiurile sfinte se pot forma în timp.

Direcția sufletului se poate schimba.

De fiecare dată când o persoană se întoarce la Dumnezeu, chiar și după eșecuri repetate, harul începe să remodeleze  voința.

Ceea ce a fost odată un păcat automat poate deveni încet rezistență din proprie voință. Și, în timp, virtutea poate înlocui viciul.

Deci, ce se întâmplă când păcatul devine un obicei?

Sufletul devine mai vulnerabil la recădere.

Dar nu este niciodată dincolo de mântuire.

Pentru că mila lui Cristos este întotdeauna mai mare decât obiceiurile slăbiciunii umane.

Rugăciunea la Rana Sfântă a umărului lui Isus, revelată Sf. Bernard, abate de Clairvaux și aprobată de Papa Eugen al III-lea

 În analele din Clairvaux se relatează că Sfântul Bernard L-a întrebat pe Domnul Isus care a fost cea mai mare suferință neștiută a Sa, iar Domnul Isus i-a răspuns: „Am avut pe umăr, în timp ce purtam Crucea pe Calea Durerii, o rană grea, mai dureroasă decât celelalte, care nu este consemnată de oameni. Cinstește această rană cu devoțiunea ta și îți voi da tot ce vei cere prin virtutea și meritul ei. Și tuturor celor care vor venera această rană, le voi ierta toate păcatele veniale și nu-mi voi mai aminti de păcatele lor mortale.“

Papa Eugeniu al III-lea, la cererea Sfântului Bernard, a acordat indulgență parțială tuturor celor care, cu inimă smerită, recită Rugăciunea "Tatăl nostru" și "Bucura-te, Maria", de 3 ori, în cinstea Rănii de pe umărul Preasfântului nostru Mântuitor.

"Doamne Isuse, Cristoase, Mielul cel blând al Lui Dumnezeu, care ai purtat pe umeri povara Crucii până pe Calvar, eu, sărman păcătos, ador și cinstesc Rana ta preasfântă, care s-a deschis lăsând să se vadă trei oase, provocându-ţi o mare durere. În virtutea meritelor sfintei tale Răni, te implor, o, Isuse, ai milă de mine, iartă-mi toate păcatele de moarte și pe cele uşoare, fii alături de mine în ceasul morţii și du-mă în Patria ta fericită. Amin."

"Tatăl nostru ...", "Bucură-te, Marie ...", "Slavă Tatălui ..." de 3 ori.