Îi salut cu multă iubire pe
dragii mei ascultători, într-una din cele mai frumoase luni ale anului, luna
mai, când în bisericile catolice din lumea întreagă credincioşii se roagă
Rozarul sau alte devoţiuni mariane. Sfânta Fecioară ne îndeamnă de sute de ani
să ne rugăm Rozarul pentru că, aşa cum adesea ne spune Ea, este unul dintre
cele mai puternice arme împotriva satanei. Aşadar să facem bine şi să ne rugăm
şi noi zilnic Rozarul, şi nu doar în luna mai, ci în toate zilele vieţii noastre.
Vom vedea zilnic roadele benefice ale acestuia. Episcopul John Ito, care se
ruga zilnic Rozarul, a recunoscut imediat că între mesajele de la Fatima şi
cele de la Akita există o legătură profundă. El a mai realizat şi faptul că, în
urma apariţiilor de la Fatima, oamenii nu s-au convertit deşi, minunea solară,
care a durat 12 minute şi a fost văzută de peste 70.000 de oameni, a zdruncinat
lumea la vremea respectivă.
„Cred că, între cel de-al treilea
mesaj de la Akita şi cel de la Fatima există o legătură profundă. În urma
apariţiei de la Fatima oamenii nu s-au convertit şi nu şi-au schimbat viaţa. De
aceea Sfânta Fecioară a trebuit să apară din nou, pentru a reânvia spiritul
Fatimei...” – repeta adesea episcopul Ito.
În scrisoarea pastorală
referitoare la aceste evenimente, preasfinţitul Ito atinge mai multe chestiuni
importante, la care, răspunzând în mod logic, avem dovada fără echivoc că
apariţiile de la Akita sunt de provenienţă dumnezeiască. În emisiunea
anterioară am ascultat împreună mărturia episcopului Ito care, martor fiind la
aceste evenimente, a şi gustat lacrimile care se prelingeau de-a lungul
statuii, trimiţând mostre ale acestor lacrimi la un cunoscut laborator din
Japonia. Dar să vedem în continuare această circulară care, după părerea multora,
este una dintre circularele foarte dramatice ale secolului al XX-lea.
„Profesorul Sagishaka, decanul
facultăţii de medicină a universităţii din Akita, specialist în medicină
legală, a supus acest lichid unor analize şi a depus mărturie că este similar
cu cel al lacrimilor umane. A face să apară apă acolo unde ea nu există în mod
natural depăşeşte orice capacitate umană, iar eu cred că pentru aceasta este
nevoie de o putere care nu este umană. Şi, în plus, nu este vorba despre apă
curată, ci vorbim despre un lichid secretat de un organism uman viu. Acest
lichid a curs sub forma lacrimilor şi s-a repetat de peste 100 de ori de-a
lungul mai multor ani şi în prezenţa a nenumăraţi martori oculari. S-a stabilit
şi faptul că nu este vorba despre o înşelătorie omenească. Dacă aceste
evenimente nu sunt de domeniul firescului, atunci trebuie să avem în vedere
trei cauze. Prima: acestea ar putea fi atribuite unor puteri omeneşti
deosebite; doi: înşelăciunea celui rău; trei: este vorba despre o intervenţie
supranaturală.”
Să vedem primul caz, supoziţia că
aceste evenimente ar putea fi cauzate de puteri omeneşti deosebite. De altfel,
nu ştiu ce puteri paranormale ar fi putut cauza această lăcrimare. Unii oameni
spun despre sora Sasagawa, una dintre surorile Slujitoarelor Sfintei
Euharistii, care are o legătură deosebită cu evenimentele de la Akita, că
dispune de puteri paranormale prin care poate să transfere statuii propriile
lacrimi. Conform celor spuse de profesorul Itaya, care predă la facultatea de
tehnologie din Tokio şi este specialist în acest domeniu, persoana în cauză
trebuie să aibă cunoştinţă despre acest fenomen pentru a putea activa aceste
puteri paranormale. Dar lacrimile au curs din ochii statuii şi atunci când sora
Agnesa dormea, ba mai mult, nici nu ştia despre acest lucru, deoarece se afla
la o distanţă de peste 400 de kilometri, la familia sa. De aceea, eu cred că
supoziţia puterilor omeneşti paranormale cade.
Dar mai sunt şi oameni care
presupun că este vorba despre o ispravă malefică. Aceasta este a doar o
supoziţie. Dacă situaţia ar fi de această manieră, ea ar trebui să aibă o
influenţă negativă asupra credinţei. Dar sub nici o formă nu este vorba de aşa
ceva. Ba dimpotrivă. Are o influenţă benefică. De exemplu, o femeie care
preconiza de mult să se convertească la religia catolică, văzând aceste
lacrimi, s-a hotărât să se boteze, ceea ce a şi făcut. Într-un alt caz, un
bărbat credincios, dar care nu mai frecventa biserica de mai multe decenii, s-a
convertit şi de atunci merge în fiecare duminică la biserică şi se împărtăşeşte
des. Un alt om credincios, după ce a fost la Akita, s-a hotărât că va lucra în
sprijinul propovăduirii Evangheliei şi, de unul singur, a înfiinţat un centru
mobil de evanghelizare, şi face asta şi în prezent.
În plus, datorită mijlocirii
Sfintei Fecioare de la Akita, au fost raportate o mulţime de vindecări,
inclusiv ale unor boli incurabile. Dintre toate, am ales doar două care, pentru
mine, dovedesc foarte mult cele afirmate. Unul din cazuri este vindecarea unei femei
din Coreea. Din anul 1981 suferea de o tumoră cerebrală care a ţintuit-o la
pat, vegetând doar. Într-o zi, i-a apărut Sfânta Fecioară de la Akita şi i-a
spus că nu mai este necesar să stea în pat şi s-a ridicat imediat pentru că se
vindecase. Această vindecare s-a produs atunci când un grup de preoţi şi
enoriaşi coreeni se rugau către Sfânta Fecioară de la Akita pentru vindecarea
acelei femei, şi au cerut o minune în vederea procesului de sanctificare a
martirilor coreeni. Există şi radiografii despre acest caz, atât în perioada
bolii cât şi după vindecarea totală. Acestea, pot demonstra şi unui profan în
ale medicinii vindecarea persoanei respective. Veridicitatea acestor
radiografii este confirmată de cel care le-a întocmit, şi anume, doctorul Tom Vhu Kin, medic la spitalul Sf. Paul din
Seul, precum şi de către preotul misionar Thai San, care este preşedintele
tribunalului ecleziastic al mitropoliei de Seul. Toate aceste documente au fost
trimise la Roma. Anul trecut am fost la Seul şi am vorbit cu persoana
respectivă şi am putut să mă conving personal de veridicitatea însănătoşirii
depline a acestei femei, ca rezultat al unei minuni. A fost ea însăşi la Akita
ca să-i mulţumească Sfinte Fecioare pentru această minune.
Un alt caz: cel al vindecării
depline a sorei Agnesa Sasagawa, de surzenia totală de care era suferindă de
multă vreme. Dar voi reveni mai amănunţit asupra acestui subiect.
Având în vedere aceste
certitudini pe care le-am enumerat mai înainte, şi despre care putem spune că
au o influenţă benefică asupra credinţei şi asupra sănătăţii trupeşti şi
sufleteşti, se poate exclude provenienţa malefică a evenimentelor de la Akita. Iar
dacă este aşa, ne-a rămas doar posibilitatea intervenţiei supranaturale. Sau,
cel puţin, este foarte dificil a afirma că nu este vorba de evenimente
supranaturale.
Episcopul John Ito, ierarhul
diecezei de Niigata, după 11 ani de cercetări, a declarat că evenimentele
legate de statuie şi mesajele pe care le-a primit sora Agnesa Sasagawa sunt de
origine supranaturală.
S-ar putea pune întrebarea: care
este scopul acestor fenomene? Şi eu pun această întrebare: oare cauza nu este
în legătură cu acele mesaje pe care urechile surde ale sorei Agnesa le-a auzit
din gura statuii Maicii Sfinte? Primul mesaj l-a primit în data de 6 iunie, în
dimineaţa primei vineri din lună. Din statuia strălucitoare a Mariei s-a auzit
un glas:
„Fiica mea novice! Ai făcut
foarte bine abandonând totul pentru a mă urma. Este dureroasă infirmitatea
urechii tale? Te asigur că te vei vindeca în curând. Ai răbdare. Aceasta este
ultima încercare. Îţi cauzează suferinţă rana de la mână? Roagă-te, ispăşind
pentru păcatele oamenilor. Fiica mea, fiecare membru al acestei comunităţi are
o valoare inestimabilă. Spune cu conştiinciozitate rugăciunea Slujitorilor
Sfintei Euharistii! Vino să ne rugăm împreună! Roagă-te foarte mult pentru
papa, pentru episcopi şi pentru preoţi!”
Trebuie să ştim că urechile sorei
Agnesa Sasagawa au asurzit pe vremea când preda catehismul într-o biserică din
Myoko. A avut parte de un accident şi a fost transportată la spitalul Rosa al
oraşului Jotsu, unde dr. Sawada a stabilit că sora suferă de o surzenie totală.
I-a întocmit şi actele medicale care o îndreptăţeau la pensia de handicap.
Întrucât nu mai putea lucra ca şi profesoară de religie, a intrat în cadrul
comunităţii Slujitoarelor Sfintei Euharistii din Akita, unde şi-a început viaţa
consacrată rugăciunii.
Aici, eu aş face o pauză, ca să
medităm puţin la cele auzite până acum. Cu siguranţă, nici în viaţa noastră lucrurile
nu sunt simple, dar putem fi siguri de un lucru: dacă umblăm pe calea credinţei şi a iubirii, atunci providenţa
dumnezeiască şi sfânta Sa voie se manifestă şi prin intermediul vieţii noastre,
şi face toate acestea prin purtarea crucii şi prin momentele pline de bucurie,
ca astfel să salveze atât sufletul nostru cât şi pe cel al semenilor noştri. Să
dea Domnul ca viaţa noastră să slujească într-adevăr spre mântuirea sufletelor.
Cu acest gând îmi iau din nou
rămas bun de la stimaţii as-cultători, urându-le o nouă săptămână
binecuvântată.
Să ne auzim din nou cu bine!
Emisiune difuzată în data de 7 mai 2012
A noua parte din cartea "Deschidere către lumea
apariţiilor",autor pr Selymes Josef
(Emisiuni transmise la Radio Maria Transilvania 2012-2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu