Scrisoarea pastorală a episopului de Niigata, John Ito, referitoare la Akita

Îi salut cu multă iubire pe dragii ascultători, de data aceasta de aici, din Italia!

Aş dori acum să le mulţumesc tuturor celor care ne-au petrecut cu rugăciunile lor în acest pelerinaj. Într-adevăr, am primit mari haruri cu ocazia acestuia. Am credinţa că nimeni, dintre cei care au participat la acest pelerinaj, nu a regretat. Ba, dimpotrivă, îşi vor aminti cu drag. Dar să continuăm cu scrisoarea pastorală a episcopului de Niigata, John Ito.

„În acest an se vor împlini 11 ani de când au început apariţiile, şi anume în 1973, iar după calendarul nipon, anul 48. Întrucât pentru mine a fost primul asemenea eveniment extraordinar, am plecat la Roma în 1975, la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, unde am cerut sfatul secretarului de atunci al congregaţiei, Monseniorul Hammer, pe care îl cunoşteam de mai demult. El m-a edificat despre faptul că investigarea unor asemenea evenimente şi luarea de poziţie cade în sarcina episcopului locului. În 1976 am rugat Arhiepiscopia de Tokio să alcătuiască o comisie de investigare. Arhiepiscopia a declarat că nu este în măsură să se pronunţe asupra supranaturalităţii evenimentelor de la Akita.”

Aici să ne oprim pentru un moment, pentru că aş avea o întrebare. De ce nu este Arhiepiscopia din Tokio în măsură să investigheze caracterul supranatural al evenimentelor de la Akita? Oare pentru că au de făcut lucruri mult mai importante? Cu adevărat, intervenţiile supranaturale ale lui Dumnezeu, pe care le întreprinde în scopul mântuirii sufletelor, nu sunt importante sau sunt mai puţin importante? Nu aş crede. Mai degrabă este vorba despre faptul că unii oameni, fie ei arhiepiscopi, episcopi, preoţi sau laici, nu au înţeles încă marea iubire pe care Dumnezeu le-o poartă, deşi, în virtutea vocaţiei lor, vorbesc şi predică despre asta cu regularitate. Eu cred că nimeni nu mă va acuza de părtinire, dacă spun că nu există lucru mai important decât să fim atenţi la intervenţiile extraordinare ale lui Dumnezeu, ba mai mult, nu doar să fim atenţi, ci să şi punem în practică ceea ce Dumnezeu ne cere prin intermediul acestor mesaje. Dar să vedem mai departe circulara:

„Mai târziu, în anul 1979, am cerut congregaţiei să înfiinţeze o a doua comisie de investigaţie, care-mi dădea posibilitatea să cercetez mai în profunzime faptele. În anul 1981 congregaţia a transmis nunţiaturii apostolice din Tokio un document care prezenta evenimentele în mod nefavorabil. Înscrisul conţinea ambiguităţi. De aceea, consider de datoria mea să rectific relatarea referitoare la cele petrecute.”

Să ne oprim din nou pentru o clipă. De ce acest înscris conţinea ambiguităţi? Cine a compus acel înscris? Şi cine au fost aceia sau acela care au judecat negativ aceste minunate evenimente ale apariţiilor de la Akita? Eu nu înţeleg. Şi nu voi înţelege niciodată de ce ierarhii responsabili de aceasta nu tratează în mod corespunzător aceste apariţii extraordinare, dându-le importanţa cuvenită. Şi ne mai mirăm că lumea a decăzut din punct de vedere moral într-un asemenea mod? Păi, să nu ne mirăm dacă nu îl luăm în serios pe Dumnezeu. Dumnezeu este un Tată iubitor, care întotdeauna se grăbeşte să ne ajute şi o face chiar şi într-un mod extraordinar, dacă este necesar, doar pentru a ne salva de la distrugerea noastră morală şi fizică; dar, dacă noi respingem cu mândrie sau cu indiferenţă Mâna întinsă a Tatălui, nu putem da vina pe alţii. Nu este permis să tratăm cu superficialitate lucrurile lui Dumnezeu, şi cu atât mai puţin apariţiile, pentru că putem ajunge într-o mare încurcătură. Nu cunoaştem oare întâmplarea despre potop? Sau cea a Sodomei şi Gomorei? Sau istoria poporului ales, modul în care Dumnezeu îşi învaţă poporul şi ce metode de educare utilizează atunci când poporul rătăceşte de la calea cea dreaptă? Să punem mâna pe Biblie şi să citim despre acestea. Şi observăm că Dumnezeu nu şi-a cruţat nici măcar poporul ales atunci când acesta a păşit pe calea satanei. Dumnezeu face totul pentru a ne salva pe noi de la distrugere şi de la osânda veşnică. Am certitudinea că aceste mesaje, al căror număr depăşeşte orice record al zilelor noastre, sunt date pentru noi, Domnul fiind printre noi în acest fel pentru mântuirea noastră.

Dar să citez în continuare circulara episcopului Ito:

 „Când în anul 1982 apariţiile au încetat, am început o nouă investigaţie în care am cercetat totul de la început. Am trimis la Roma, prin intermediul nunţiaturii apostolice din Tokio documentele completate cu noile raporturi asupra evenimentelor. Cu ocazia vizitei din toamna anului trecut am avut posibilitatea de a vorbi despre aceste lucruri cu trei persoane desemnate de către Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. La sfârşitul discuţiilor mi s-a spus că aceste apariţii sunt încă în curs de cercetare.”

Într-adevăr, trebuiesc cercetare, dar nu pentru o veşnicie.

„Din seria evenimentelor referitoare la statuia Sfintei Fecioare face parte şi sângerarea rănii de la mâna dreaptă, respectiv transpiraţia care emana o mireasmă plăcută. Transpiraţia era atât de abundentă, încât statuia a trebuit ştearsă. Au curs lacrimi din ochii statuii. După părerea mea, cea mai vizibilă şi palpabilă certitudine este această lăcrimare cu un lichid apos, ce curgea din ochii statuii, cioplite din lemn, a Sfintei Fecioare. Acest fenomen a început în data de 4 ianuarie 1975, care de altfel a fost un an sfânt, iar până la sărbătoarea Maicii Sfinte Îndurerate din data de 15 septembrie 1981 au curs lacrimi de 101 ori. Eu personal am fost martor de patru ori al acestor revărsări de lacrimi care au fost văzute atunci de aproximativ 500 de persoane. Am gustat acest lichid în două rânduri. Era sărat şi mie mi-a părut că este vorba într-adevăr de lacrimi umane.”

Aşadar, în data de 23 septembrie 1973, toată suprafaţa statuii a început să asude devenind umedă. Ambii ochi s-au umplut de lacrimi care au început să curgă în jos pe obraji. Capela s-a umplut de o mireasmă plăcută. Acestea s-au întâmplat în mai multe rânduri şi în prezenţa mai multor persoane. Şi episcopul Ito a fost martor la acestea. Lacrimile au fost analizate la un laborator al unei cunoscute universităţi nipone. Analizele au stabilit că acestea sunt de provenienţă umană. Statuia a plâns în totalitate de 101 ori.

Din nou aş deschide o paranteză. Aşadar, însuşi episcopul a fost martor de patru ori la evenimentele enumerate mai sus, apoi, peste 500 de persoane au văzut-o plângând pe Sfânta Fecioară, uneori cu lacrimi normale, alteori cu lacrimi de sân-ge. Episcopul John Ito s-a alăturat cu adevărat şi cu mare responsabilitate sprijinirii acestor apariţii de la Akita, şi nu doar ca episcop, ci şi ca martor ocular, iar el a făcut tot posibilul ca să se pronunţe cât mai degrabă decizii ecleziastice referitoare la aceste evenimente extraordinare. Dar, aşa cum am auzit mai devreme, în anumite cercuri ecleziastice s-a adoptat tactica trenării.

Da. Consider lent procesul de investigare.

Iar în cazul apariţiilor de la Akita acest lucru este de neînţeles, atunci când însuşi episcopul constată în patru rânduri că Sfânta Fecioară plânge şi, în afară de el, încă multe alte persoane. Se petrec sub ochii noştri un şir de evenimente cu foarte mulţi martori, evenimente vizibile, palpabile, a căror cercetare nu ar necesita un timp îndelungat. Atunci la ce bun să tragem de timp în privinţa emiterii aprobării ecleziastice referitoare la o asemenea intervenţie divină? Oare spre folosul sufletelor?

Episcopul John Ito, ierarhul diecezei de Niigata, după 11 ani de cercetări a declarat oficial că evenimentele legate de acea statuie, precum şi mesajele primite de sora Agnesa Sasagawa, sunt de origine supranaturală.

Am convingerea că între cel de-al treilea mesaj de la Akita şi cel de la Fatima există o legătură strânsă. La auzul mesajului de la Fatima oamenii nu s-au convertit şi nu şi-au schimbat viaţa. Maica Sfântă a trebuit să apară din nou ca să reînvie spiritualitatea Fatimei.

Pagubele morale şi spirituale cauzate de trenare şi încetineală nu pot fi cuantificate dar, în acest caz, sub nici o formă nu este valabilă zicala „încet, dar bine”, ci mai degrabă aceea care spune: „dacă mergi pe calea cea bună, atunci înaintezi”.

Să înaintăm şi noi, zi de zi, în viaţa spirituală, citind cu regularitate Sfânta Scriptură, rugându-ne cu regularitate Rozarul şi, mai ales, punând pe primul loc lucrarea de sfinţire a vieţii noastre. Nimic să nu stea înaintea ei, fiindcă nimic nu este mai important. Nu există nimic mai important decât să lucrăm zi de zi pentru sfinţirea noastră. Pentru acest scop vă doresc putere şi perseverenţă.

Să ne auzim din nou cu bine!

Emisiune difuzată în data de 23 aprilie 2012

A opta parte din cartea "Deschidere către lumea apariţiilor",autor pr Selymes Josef

(Emisiuni transmise la Radio Maria Transilvania 2012-2013)