miercuri, 12 aprilie 2017

Mesaj Ceresc de la Sfânta Treime primit de Emilia Mezei în 1 aprilie2017


Medjugorje - Muntele Krizevac orele 13:00

            După ce m-am rugat cu grupul de pelerini Calea Crucii, am rămas singură pe muntele Krizevac la Cruce ca să mă rog, apoi m-am retras într-un loc mai liniştit pentru a continua rugăciunile şi atunci, în inimă, am auzit glasul Sfintei Treimi. Mi-au cerut să îngenunchiez şi să scriu mesajul.

            " Copilă dragă, îţi suntem recunoscători pentru tot ceea ce ai încercat să faci pentru semenii tăi, fraţii tăi şi pentru sufletele din Purgatoriu. Nu te necăji şi nu te îngrijora fiindcă noi ştim că nu este uşor să lupţi de una singură pe pământ împotriva unui întreg sistem malefic. Dar nu uita niciodată că Noi suntem mereu cu tine, te ajutăm şi te protejăm în această luptă pe care o duci pe pământ pentru a ajuta la salvarea şi mântuirea sufletelor. Cel rău nu mai are nici o putere asupra ta atâta timp cât tu trăieşti curat, în post, rugăciune şi iubire. Rămâi mereu pe această cale, iar Noi te sprijinim şi te ajutăm mereu.
            Fecioara Maria, Regina Cerului şi a Păcii ţi-a mijlocit un mare Dar şi Har Divin pentru a rămâne mereu pe calea cea dreaptă care te va conduce acasă în Paradis împreună cu foarte multe suflete pe care le vei ajuta, îndruma şi călăuzi pe calea cea bună. Fii mereu fericită pentru că te aşteaptă o mare răsplată în Cer pentru veşnicie. Întotdeauna la asta să te gândeşti, pentru asta să lupţi atât pentru tine cât şi pentru semenii tăi.
             Regina Păcii - Mama voastră Cerească - în curând îşi va lua rămas bun din acest loc binecuvântat. Cu inima frântă, plină de durere va pleca din cauza mulţimii păcatelor, a răutăţii oamenilor, a nerecunoştinţei faţă de iubirea Dumnezeiască, a batjocoririi lui Isus şi pentru miile de suflete osândite, din propria voinţă, la chinurile groaznice din focul iadului...
            Pregătiţi-vă pentru Marele Avertisment!!! Vor muri multe suflete întunecate din cauza păcatelor. Ca şi acum, în ciuda acestui Mare Dar Dumnezeesc, doar puţini se vor converti din inimă pe deplin.
            Convertirea înseamnă abandonarea totală a păcatelor, dorinţa de sfinţenie, bunătate, iertare, iubire si îndurare. Convertirea înseamnă deschiderea pe deplin a inimii faţă de Iubirea Dumnezeiască şi încrederea totală în Tatăl Ceresc, în Sfânta Treime.  Convertirea înseamnă dorinţa de a înfăptui Voinţa Divină şi de a lupta cu toate armele iubirii împotriva slăbiciunilor răului. Convertirea înseamnă a ajuta şi a iubi necondiţionat, în primul rând pe Sfânta Treime, pe Fecioara Maria şi pe toţi oamenii.
            Te rugăm să transmiţi mesajele şi tu să fii în primul rând exemplu pentru fraţii tai în fapte bune, iubire, credinţă, umilinţă, iar atunci ei te vor urma în primul rând datorită faptelor......Avem nevoie de multe fapte bune, de rugăciuni pentru a putea ajuta la salvarea şi mântuirea cât mai multor oameni aici pe pământ dar şi pentru eliberarea sufletelor din focul Purgatoriului.
            Acum, atât în Cer cât şi pe pământ, se dă o luptă crâncenă pentru suflete. Diavolul este pregătit cu armata lui de demoni şi cu cei de pe pământ ca să-şi ducă la îndeplinire planurile dinainte pregătite......dar nu vor avea sorţi de izbândă. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de ajutorul vostru şi de rugăciunile voastre, de toate jertfele, suferinţele şi încercările voastre. Oferiţi-le, iar Noi vom întoarce tot răul spre bine, pentru salvarea şi mântuirea cât mai multor suflete.

            În România va începe în curând Marea Purificare. Datorită rugăciunilor şi posturilor oferite pentru ţară şi popor aţi mai primit puţin timp ca să se mai poată converti şi salva cât mai multe suflete cu putinţă....Dar, din păcate, nu este o altă cale decât prin revoluţie. Este şi dorinţa întregului popor de a se elibera de sistemul malefic (condus de forţele oculte) care a distrus o mare parte din ţară şi încă continuă să o distrugă.....dar foarte curând vor fi opriţi.
            Cerem ca poporul român să se întărească în credinţă, să se convertească pe deplin (nu doar pe jumătate) pentru a fi vrednici de misiunea pe care i-a încredinţat-o Tatăl Ceresc. O ţară Binecuvântată, puternică din toate punctele de vedere, atât pe plan spiritual cât şi economic/financiar; exemplu pentru celelalte ţări. Va fi curăţată, purificată şi ridicată la cel mai înalt nivel în rândul ţărilor.
Rugaţi-vă, postiţi serios şi întăriţi-vă în credinţă şi iubire.
            Te binecuvântăm cu multă pace, înţelepciune, iubire ca să fii vrednică şi capabilă de a duce la îndeplinire misiunea pentru care ai fost aleasă.
            Prin tine, binecuvântăm şi România - Grădina Maicii Domnului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu