Domnul spune să las scris

-Doamne, îmi curg lacrimi amare,

Cum cristalele de sare.

Mare jale m-a cuprins,

Am văzut foc coborând,

Peste pământ, peste lume,

Ce va veni de la Tine.

Plâng că lumea nu ascultă,

A Ta vorbă care-i sfântă.

Ai lăsat multe repere,

De aâta timp şi vreme.

Cât ar încerca de mult,

Nu află de început,

Ce ai fost, eşti şi acuma,

Şi vei fi pe totdeauna.

Nu pot să mă stăpânesc,

Lacrimile să le opresc.

Curg, Doamne, încă cu spor,

Te rog şi cer ajutor,

Focul Tău lumea n-o ardă,

Te rog, iart-o şi o scapă.

Cum Moise în pustiu cu mană,

Peste foc trimite apă,

Nu ca la Sodoma pucioasă,

Iar te rog, lumea salvează.

De nu se poate şi e târziu,

Lasă sufletul lumii viu,

Înspre Tine să privească,

Ca să spună: „Doamne, iartă!”

Fă ceva, scapă copiii,

Că sunt viitorul lumii,

Ce urmează a fi cu Tine,

Pe Pământul, Noua Lume,

Că nu sunt toţi vinovaţi,

Mulţi au fost influenţaţi.

Luminează mintea lor,

Şi te rog să-i iei în cer.

Am copii, am şi nepoţi,

Ca mine, aproape toţi.

Te rog, Doamne, de a spune,

La lacrimi a nu mai curge,

Că prin asta înţeleg,

N-a mai fost aşa potop.

Nu ştiam când am văzut,

Că e aşa de curând.

Am plecat, umblat prin lume,

Ale Tale vorbe a spune.

M-au scuipat, m-au îmbrâncit,

Că sunt nebun şi tâmpit.

Ce lumii eu am vorbit,

Urmează acum de văzut.

Am văzut tsunami gigant,

De 100 metri înalt,

De apă, foc şi cenuşă,

Pentru timpul de pe urmă.

Trezeşte-te, lume, acum,

Că e ziua de ajun,

Să nu plângi aşa ca mine.

Acum e linişte, e bine.

Lacrimi curg pentru atunci,

Că acum n-ai vrut s-asculţi.

Ridică-te drept, în picioare,

Şi strigă în gura mare,

Cum n-ai făcut niciodată:

„Doamne, acum, te rog, mă iartă,

Pentru timpul care vine,

Ca să pot a fi cu Tine.

Voia să-Ţi îndeplinesc,

Raiul ca să-l moştenesc.

E un drept ce mi l-ai dat,

Când pe toţi Tu ne-ai creat.

Am umblat în stânga, în dreapta,

N-a ars focul, nici luat apa.

Dar, la ce vine nu-i scăpare,

Numai în braţele Tale.

Fie-ţi milă şi ne iartă,

Tu eşti Dumnezeu şi Tată.

Te rugăm Mariei spune,

Mantia ei pe noi a pune,

Ca o umbrelă uriaşă,

Să ne apere de Pedeapsă.

Peste pământ, peste lume,

Este a noastră rugăciune.

Ai creat totul şi poţi,

Dacă vrei să ne salvezi.”

-E târziu, s-a tras cortina,

Pedeapsa începe acuma,

Cum lui Noe spus cu arca,

Să intre că vine apa;

Şi lui Moise atunci în piatră,

Să dea că va curge apă;

La Ninive pe Iona trimis,

„Mai sunt 40 de zile timp”;

Lui Lot la Sodoma, Gomora spus:

„Urgent din ele afară ieşiţi,

Nimic cu voi nu luaţi,

Nici înapoi nu vă uitaţi.”

De când am început de scris,

Lacrimile nu s-au oprit.

Poate râzi, lume, de mine,

Dar cuvintele sunt divine,

Vor rămâne mărturie,

Că am trăit şi eu în lume.

De Domnul am ascultat,

Cât de curând mă înalţ.

Domnul îmi spune să las scris,

Că ce scriu eu nu vă mint.

Îndată va fi răpirea,

Las pământul, las şi lumea.

Se va înţelege atunci,

Ce am scris şi ce am vorbit.

Domnul mi-a dictat mereu,

Prin şoapta Duhului Său.

El mi-a spus, El m-a purtat,

De El voi fi ridicat.

Se va afla în toată lumea.

Unii vor vedea minunea,

Că de aproape, mai departe,

Prin diferite canale.

E de râs? Va fi real,

Vreme este de un pas.

Eu nu ştiu astă măsură,

Că-i o zi sau că-i o lună.

Asta nu îmi este dat,

Pentru lume de anunţat.

Domnul este un mister,

Ascultaţi şi voi de EL.

Vă doresc numai de bine,

Şi v-aştept în cer cu mine,

În al şaptelea de sus.

Tatăl de pe acum mi-a spus.

De acest loc eu n-am ştiut,

Am luptat, l-am obţinut.

Lupta nu a fost uşoară,

De a fost iarnă, de a fost vară.

Nu mi-a fost deloc uşor,

Am trăit ca-n Purgator.

Aşa a fost pe pământ:

Umilit am ajuns sfânt.

Cu credinţă, rugă, post,

Sunt în cer de aici, de jos.

   sâmbătă, 8.07.2017, ora 15:33 Anton Ciobanu