-Doamne,
eu sunt pregătit,
Ca
oriunde şi oricând,
Cuvântul
Tău să Îl ascult,
Care
lumii să-L transmit.
Ai
ceva poate a-mi spune?
Iată,
am început a scrie.
Ştiu
că Tu nu-mi spui poveşti.
-Nu,
despre G20.
S-a
adunat spuma lumii,
Că
i-a speriat pe unii,
Cum
au de gând şi să facă,
Lumea
pe dos s-o întoarcă.
Sunt
doi piloni pe pământ:
Unul
înalt, altul mai scund.
La
telefon au vorbit,
Însă
acum s-au întâlnit,
Bătut
palma, în ochi privit,
Şi
amândoi au vorbit.
Aici
declanşează totul,
Despre
pacea şi războiul,
Ce
nu va fi şi va începe,
Al
treilea şi repede.
Acum
scânteia se va aprinde,
Peste
tot se va întinde.
Unul
vrea, celalt opune,
Ca
să fie pace-n lume.
Dinastia
şi-a mărit,
Şi
vrea încă şi mai mult.
El
e omul de gâlceavă,
Care
în lume dă alarmă.
Planul
lui e diabolic,
Vrea
să facă întuneric,
Cu
armele ce le deţine,
Pământul
vrea a-l aprinde.
Cum
zice el, toţi să facă,
De
nu pe buton apasă.
Butonul
este comanda
Ce
îl are telecomanda.
Are
aliaţi puternici,
Cum
e el, şi ei nemernici.
Sunt
însetaţi de putere,
Vor
lume, pământ, avere.
Cel
din State e creştin,
Ursul
e mare păgân.
Acum
se dă lupta în lume,
Între
rău şi între bine.
Nu
va fi uşor deloc,
Că
va fi peste tot foc.
Mai
trimit şi Eu de sus.
Ca
acum, demult v-am spus.
Nori
de flăcări or să cadă,
Pe
pământ, pe lumea toată.
Îmi
arăt puterea toată,
Ce
va fi ultima dată,
Cum
a fost la Marea Moartă,
Sodoma
de altădată.
Este
apa care-i moartă,
În
ea nu există viaţă.
Nu
dispare, va rămâne,
În
veci a fi mărturie,
Cum
atunci, aşa acum,
Răul
ca să fie bun.
E
ură, destrăbălare,
Goana-i
după mult şi mare.
V-am
arătat mereu focul,
Pe
ici-colo, nu în tot locul.
Asta
urmează de acum:
Flăcări
mari şi negru fum.
Veţi
trece, rămâne în viaţă,
De
va vorbi gura voastră.
Din
foc şi fum vă aud,
Şi
acolo vă răspund.
Cât
de târziu se mai poate,
Fum
şi foc să dau deoparte.
Cum
prin apă am făcut gard,
Şi
pe voi pot să vă scap.
Cum
pe Noe, Moise, Lot,
Pot
să vă salvez pe toţi.
Cu
credinţă adevărată,
Puteţi
rămâne în viaţă.
Nimic
nu vă poate atinge,
Nu
vă arde, nu vă frige,
Ca
atunci cu Daniel,
Aruncându-l
în cuptor.
Copii,
totul ştiu şi pot,
Credinţa
voastră s-o văd,
Cum
pe Ilie atunci,
Când
la văduvă am trimis.
N-aţi
citit, n-aţi auzit,
Că
tot e de Mine făcut?
Pot
strica şi face totul,
Cum
cu apa şi cu focul.
Am
făcut apa să fie,
Viaţa
ca să fie vie,
Şi
lumina de la foc,
Soarele
dând peste tot,
Tot
ce este în jurul vostru,
Cum
pe sus, aşa terestru.
Totul
Mie Îmi aparţine,
Universul
cât cuprinde.
Sunt
Stăpân şi Dumnezeu,
Am
fost şi rămân mereu.
De
vreţi cu Mine să fiţi,
Să
credeţi! Nu vă îndoiţi!
vineri, 7.07.2017, ora 18:06 Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu