Doamne,
este o veste tristă,
Ce
pe mine mă înspăimântă,
Că
pe sus ar fi ceva,
Spre
pământ s-ar îndrepta,
C-o
viteză şi c-o forţă,
Cum
n-a mai fost aşa bombă.
Se
apropie pe ceas,
Ca
să fie pe făgaş.
Doamne,
am mari emoţii,
Că
n-or spune astronomii,
Lumii
să audă, să ştie,
Ţinut
fiind ca în cutie.
Ce
se aude, aşa va fi?
Spune
dacă vei voi,
Că
eu sunt un instrument,
Aştept
răspuns să primesc.
Se
aud, multe se întâmplă,
Se
împânzesc, se frământă.
Nimic
nu este de bine.
Ce
se aude, chiar şi vine?
Că
ar fi şi zi, şi dată,
Când
pe pământ să sosească?
Şi
eu am scris cândva,
Tot
despre aşa ceva,
Dar
nu s-a întâmplat nimic,
Şi
profet fals am fost crezut.
De
atunci lumea nu mai crede,
În
ce aude şi vede.
Lumea
mai toată e năucă,
Unii
strâng, alţii aruncă.
Unii
se roagă, alţii plâng,
Să
vină Semnul curând.
-V-am
spus de când a plecat,
Că
spre voi e îndreptat.
Au
rămas câteva zile,
Pe
pământ de a ajunge.
Mai
seara trecută ai scris,
Că
timpul s-a împlinit.
Pe
sus ei să nu mai umble,
Aşa
ţi-am putut Eu răspunde.
Ca
eveniment şi timp,
Eu
vă spun că nu vă mint.
Nu
va fi uşor deloc,
De
trecut marele hop.
Asta
ca să-ţi dau răspuns,
Dar
despre toate tu ai scris.
Nu
o zi şi nici o lună,
A
trecut o vreme bună.
Despre
Semn, despre pedepse,
Despre
toate v-am dat veste,
Ce
să faceţi, ce să aveţi,
Să
fiţi pregătiţi, atenţi.
Dar
era vorba de soare:
Va
pulsa în ziua mare.
Se
va stinge, se va aprinde,
Aşa vouă vă va spune.
O
mai fi sau nu ca timp,
Rămâne
asta de văzut.
S-a
întors totul pe dos,
Cum
pe sus, aşa pe jos.
-Mulţumesc,
Doamne, nespus,
Vrând
lumii să dai răspuns,
Că
începe nunta, alaiul,
Cum
cu jalea şi cu vaiul.
marţi, 20.09.2016, ora 21:12 Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu