Doar o şansă şi un îndemn

 În aşa linişte şi aşa mister,

Să-mi vorbească cei din cer,

E ceva cum se întâmplă,

În lumea ce-i surdă, mută.

Strigă cerul, roagă sfinţii,

Şi din Purgator mâhniţii.

Toţi se roagă şi aşteaptă,

Tatăl Semnul să-l trimeată,

Ca toată lumea să-l vadă,

Şi din pământ, şi din apă,

Şi toţi de la suprafaţă,

Cu o lumină lină, caldă.

În Semn e Isus Cristos,

Momentul cel glorios,

Să îl simtă, să îl vadă,

Şi cei ce nu vor să creadă.

Domnu-i blând, e iubitor,

Şi atât de răbdător,

Că nu se găsesc cuvinte,

Ca să-i stăm noi dinainte.            

Cum e Fiul e şi Tata,

Ne iubeşte la fel Mama.

La fel şi de Duhul Sfânt,

Tot aşa suntem iubiţi.

Nu încape îndoială,

Ca Semnul să nu apară.

Staţi cu ochii aţintiţi,

Înspre cer ca să-l priviţi.

Când vine el vă anunţă,

Lumea va rămâne mută.

Ca din tunel va apare,

Într-o cruce albă, mare.

Se va zgudui pământul,

Însă nu va fi sfârşitul.

Inima se va opri,

Veţi muri, încremeni,

Că e Domnul! Nu e omul,

Cel  din pom a luat rodul;

Cel din rai, cel din grădină,

Şi s-a învelit c-o frunză.

S-a simţit gol, păcătos,

Domnul i-a vorbit frumos:

“Ce-ai făcut? Ce s-a-ntâmplat?”

“Şarpele m-a înşelat.

Pe Eva a păcălit,

Şi aşa am înghiţit,

Mărul ce era oprit.”

Şi-a rămas semnul în gât.

Tot bărbatul are-n gât,

Semnul pomului oprit,

Ce l-a înşelat duşmanul,

De atunci există iadul.

Erau de toate în grădină,

Dar au căzut în ispită,

Cu şarpele, Eva, mărul,

Că în gât a rămas semnul,

Să se vadă, să se ştie,

Că-i păcatul din vecie,

Păcatul cel strămoşesc,

La tot neamul omenesc.

A venit Domnul Isus,

Păcatul a fi ascuns,

Prin jertfă şi sacramente,

Ca păcatul să ni-l ierte;

Pe Golgota până sus,

Pe cruce în cuie prins.

Din grădină pân’ pe cruce,

A plâns şi a asudat sânge.

Timpul este retrograd.

Cât de puţin a rămas!

Ca la marathon finiş,

3, 2, 1 şi a sosit,

A ieşit învingătorul.

La fel şi Mântuitorul,

Este, va fi campionul,

În concurenţă cu omul.

Nu poate nimeni câştige,

A învins şi va învinge.

Este sfânt şi este drept,

El nu are concurent.

Cei ce bâzâie sau strigă,

Aşa cad cum se ridică.

Pierd concursul, pierd şi viaţa,

Că n-au ascultat povaţa,

Ce a dat-o Dumnezeu,

La întreg poporul Său.

Aşa că, acum la urmă,

Puţini or să mai rămână,

Ce s-au rugat îndeajuns,

Şi răul ei l-au învins.

Cu ruga de la rozar,

Au învins orice duşman,

Şi din casă, şi din lume,

Sau fiind de pe oriunde.

E o armă! E un scut!

Aşa rugaţi-vă mult!

Veţi câştiga, veţi învinge,

Pe unde veţi fi, veţi duce.

Încă nu este nimic,

Ruga de rozar înfrânt;

Şi tot aşa va rămâne,

Cea mai tare rugăciune.

Maria a dat-o la lume,

S-o scape de urâciune,

Pentru această mare luptă,

De pe ultima redută,

Ce-i pe viaţă şi pe moarte,

Pentru calea mai departe.

Dragi copii, de-aţi înţelege,

De ce acum se petrece,

Când de Crăciun pregătiţi,

Musafiri ca să primiţi,

Şi la masă ca să staţi,

Cu sau fără invitaţi...

Tăiat porcul, l-aţi pârlit,

Bunătăţi aţi pregătit,

Să mâncaţi şi ca să beţi,

Că o viaţă doar aveţi;

Numai una şi asta scurtă,

Şi de băgat mult în burtă.

Aţi muncit, aţi adunat,

Acum să vă descurcaţi,

Cu puţin sau poate mult,

După cum voi aţi putut.

E odată-n an Crăciunul,

Şi are şi el ajunul.

Aţi ajunat? V-aţi rugat?

Sufletul vi-i împăcat?

Cum trupul voi îl spălaţi,

Nici de suflet nu uitaţi.

Vine Semnul, vine clipa,

Şi nu te salvează burta,

Nici curcanul şi nici porcul,

Nici cocoşul, nici berbecul,

Ci doar numai confesorul,

Că prin el vorbeşte Domnul,

Într-un spaţiu potrivit,

Să-i spui ce-ai făcut, ai greşit.

Dacă mergi şi îi spui tot,

El te iartă atunci pe loc.

Câteva cuvinte îţi spune,

Ca să nu faci ce nu-i bine.

Te învaţă şi îţi spune,

Nu de rău, ci doar de bine.

De asculţi, eşti pregătit,

Pentru Domnul de venit,

Că înainte sau de ajun,

Sau poate chiar de Crăciun.

Fiţi pregătiţi aşteptând,

Clipa poate fi oricând.

Fiţi în veghe, mintea clară,

Ochii limpezi ca să vadă,

Ce nimeni n-a mai văzut,

Niciodată pe pământ:

Aşa Semn cu aşa lumină,

Şi cu o putere divină,

Cum nu-i alta, nici n-a fost,

În întregul univers,

Ca să vadă şi să simtă,

Căldura de la lumină,

Omul ce a fost creat,

De Tatăl Cel Preaînalt,

Ca el să-şi aducă aminte,

Că i-a dat şi trup, şi minte,

Şi picioare ca să meargă,

Să îl ducă la spovadă,

Şi ochii ca să-i arate,

Calea de mers mai departe.

Nu în dreapta, nu în stânga,

Ci de mers în rând cu turma,

Ca la Semn când o să vină,

Să fii, să rămâi în turmă,

Cu Domnul care-i Stăpânul,

Că de El va fugi lupul,

Dar totul acum depinde,

De cum voi îi veţi răspunde.

Te întreabă, nu te ceartă,

Şi de-L rogi, de toate iartă.

Este drept, e Dumnezeu,

Asta să faci nu e greu,

Că în rai tu poţi ajunge,

Ca tâlharul de pe cruce.

Sau femeia în adulter,

A ajuns şi ea în cer.

Deci ai curaj şi tot spune,

Că sunt multe sau puţine;

Atât fapte cât păcate,

Domnul ţi le iartă toate,

Să ajungi în Paradis,

Că El aşa a promis.

Cuvântul e adevăr,

Sfânt pe pământ şi în cer.

Ai o şansă, un îndemn,

Dar asta numai la Semn.

Poate schimbă, anulează,

De ce era ca pedeapsă.

Te iubeşte şi te vrea,

Ca să fii în turma Sa,

Unde-i iubire, lumină.

Sus în cer nu este vină.

      22.12.2014, ora 22:41 Anton Ciobanu