De
la început nu ştiu,
Am
o stare ce rar am trăit,
Doar
când eram copil mic.
-Doamne,
Tu mă întăreşte,
Acest
moment depăşeşte.
Te
iubesc şi Te ador,
N-am
cui cere ajutor.
Simt
ceva pe dinăuntru,
Aşa
cum ar bate vântul,
În
rafale şi cu ploaie.
-Va
fi tragedie mare!
-Ce
spui, Doamne, ai mai spus,
Că
peste tot s-a văzut.
-A
fost o nimica toată,
Ce
de acum vă aşteaptă!
-Vreau
să ştiu cine-mi vorbeşte.
-Tatăl
lângă tine este.
-Însă
nu m-am liniştit,
Dar
tot scriu şi Te ascult.
Doamne,
dar e mai intens,
Ceea
ce acum trăiesc!
Dar
nu pot decât a scrie,
Ce,
Doamne, Tu îmi vei spune.
-Câţiva
ani au cam trecut,
De
când ţi-am şoptit de scris.
Prin
Fiul, Duhul, Maria,
Tu
ai scris întotdeauna.
Ce
sunt Tatăl ţi-am dictat,
Când
mai des, uneori rar,
Însă
s-a apropiat timpul,
La
profeţi să opresc scrisul.
Cum
la cei de la-nceput,
A
rămas ce ei au scris,
Aşa
scris şi de la tine,
Va
citi o altă lume.
-Mi-ai
mai spus şi despre asta,
Lumea
asta schimbi cu alta.
-Păi,
Eu asta vreau să spun:
Că
s-ar putea de Crăciun,
Să
vedeţi acea lumină,
Ce
la voi ea o să vină,
Cum
în grajd la Betleem,
Acum
să vedeţi la fel,
Dar
va fi mai luminoasă,
Puternică,
glorioasă.
Va
pătrunde, va răzbate,
Peste
tot şi intră-n toate.
-Doamne,
simt că nu resist,
Ca
să continui de scris.
-Ţi-am
spus că sunt lângă tine,
Şi
îţi spun de a mai scrie.
-Dar,
Te rog de fă ceva,
Starea
asta a îndepărta.
-Este
un moment solemn,
Ce-l
trăieşti atât de demn!
-De
ce spui, Doamne, aşa?
Am
făcut în plus ceva?
-Nu
în plus, ai ascultat,
Ai
postit şi te-ai rugat,
Pentru
noul preşedinte,
Ce
spre el se îndreptau multe.
Doar
câţiva ce v-aţi rugat,
Eu
ruga v-am ascultat.
Au
fost laţuri şi capcane,
Pe
care Eu le-am dat deoparte.
De
aţi şti cât de măreţ,
Postul
vostru are preţ!
Ai
vorbit în stânga, dreapta,
Îţi
spun Eu, mai mult degeaba.
Tu
roagă-te şi să posteşti,
Pentru
cei ce le vorbeşti.
Te-am
lăsat de sărbători,
Cum
nu a fost alteori.
Ai
spălat, făcut curat,
În
linişte te-ai rugat.
Postul
de această dată,
Doar
cu pâine şi cu apă.
Sunt
puţini la voi în lume,
Care
fac aşa ca tine.
Doar
voinţă, nu e greu,
Să-L
asculţi pe Dumnezeu.
Te
ajută, te întăreşte,
Lângă
tine mereu este.
Omule,
de sărbători,
Eşti
mândru, plin de furori,
Şi
alergi în stânga, dreapta,
Ca
să-ţi fie plină masa.
Nu
e rău, este frumos,
Ca
să trăiţi la un loc,
Sărbătorile
creştine,
Cu
pluguşorul, colinde;
Totul
tradiţional,
Cu
mâncare şi-un pahar,
Să
vă bucuraţi, veseliţi,
Că
aşa mai rar trăiţi.
Dar
de acum altfel va fi,
Sărbători
ce veţi trăi.
Nu
vă spun, doar să voiţi,
La
Mine ca să veniţi,
Sărbătorind
împreună,
În
acea mare Grădină,
Pe
care Eu v-am promis,
Ce-i
sublimul Paradis.
Dar
nu va schimba nimic,
S-o
luăm de la-nceput,
De
starea, trăirea ta.
Ce
va fi, se va-ntâmpla.
Hai,
că îţi spun, dragă copile,
Prin
tine la întreaga lume:
Tatăl
vorbeşte la toţi,
Ca
oricând să fiţi atenţi.
Deja
lumina la soare,
A
început a fi mai mare.
Pân’
acum voi mai puteaţi,
La
soare să vă uitaţi.
Sunt
puţini ce-au observat,
Când
la soare s-au uitat,
Că
doar omul vrea lumină,
Ziua
fie cât mai lungă,
Să
alerge, să adune,
Să
muncească sau să fure,
Să
pedepsească, omoare,
Prin
boli grele sau războaie.
Totul
omul şi-a creat,
Nu
i-ajunge cât i-am dat.
Vrea
cerul, vrea universul,
Peste
toate a fi şeful,
Aşa
ca la Babilon,
Însă
Eu o să-i întorc,
Totul
cum el a voit,
Ca
să fie mulţumit.
Acu-i
timpul ca să-ţi spun,
Se
schimbă al lumii drum,
În
mai rău sau în mai bine,
Asta
omul va decide,
Că
tot spun şi tot vorbesc,
Ce
vă sunt Tatăl Ceresc,
Şi
a toate Creatorul,
Şi
a timpului următorul,
Care
vine şi el în zare,
Într-o
sărbătoare mare.
Va
fi ziua pe la prânz,
Când
acasă mai toţi sunt.
Gândul
vostru-n altă parte,
Câd
Semnul o să arate,
Pe
la munte, pe afară,
Ori
pe undeva la ţară.
Ce
vă spun e important,
Atunci
unde vă aflaţi.
De-n
familie, acasă,
Veţi
avea o mare şansă,
Ca
doar unul să vorbească,
Spunând:
“Doamne, te rog, iartă!”
Ce
veţi trăi, voi nu ştiţi,
Şi
nici n-o să mai trăiţi,
Că
n-a mai fost niciodată,
Aşa
Semn şi aşa şansă.
Se
desparte-n două lumea:
Cu
Domnul sau urâciunea.
Nu
va mai fi Purgator,
Doar
un iad şi tot un cer.
Va
rămâne veşnic sfânt,
Paradisul
pe pământ.
La
fel, iadul cel cu focul,
Peste
el Eu pun obrocul.
Pun
lacăt, cheia arunc,
Nu
va mai ieşi nicicând,
Stana
şi ai lui ortaci;
Noua
Lume fără draci.
19.12.2014. ora 23:53 Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu