Tot vă spun

Am scris greu, apăsător,

Versuri ce cobor din cer,

De la Tatăl, de la Fiul,

Ce mi le transmite Duhul,

Şi asta după ce aseară,

Mi-a vorbit Sfânta Fecioară.

Acuma iarăşi scriu,

Cine îmi şopteşte, nu ştiu.

Voi afla doar pe parcurs,

Că oricum este de sus,

Să ne pregătim, nu glumă,

Pentru Semn ce o să vină.

-Este  peste nori, deasupra,

Şi poate sosi acuşa.

Copii, Tatăl vă vorbeşte,

Ce prin Duhul vă şopteşte.

E ajunul de Crăciun,

Cât am fost cu voi de bun!

Să fiţi bine pregătiţi,

Ospătând şi să priviţi,

Semnul ce la voi trimit,

De Crăciun, în acest timp.

Să fiţi sătui, bucuroşi,

Şi la minte sănătoşi.

Şi de Crăciunul trecut,

Şi atunci Eu v-am vorbit,

Că Semnul la voi trimit,

Dar atunci m-am zăzgândit.

Iarăşi răzgândesc, nu pot,

Cu voi degeaba încerc.

Ce vă spun să ascultaţi,

Voi în seamă nu luaţi,

Aşa că încep să tac,

Doar cum ştiu Eu o să fac.

Am spus de vreme, de timp,

Că invers o să le schimb;

Iarna cald şi vara  frig,

Şi timpul mult mai grăbit,

Şi mai am de schimbat multe,

După ce Semnul ajunge.

-Parcă nu-mi vine să cred,

În scris mereu mă repet,

Despre Semn că o să vină,

Dar rămâne o enigmă.

-Trece gluma, trece timpul,

Eu stabilesc verdictul,

Că ce spun şi mai amân,

Nu cu vorba să vă ţin;

Să vă salvez, să vă scap,

Ca să nu vă prindă-n ţarc.

O parte i-a înşelat,

Urmează cipul în braţ sau cap.

Cine acceptă, primeşte,

Pe Mine Mă părăseşte.

Libertatea e a voastră,

Într-o parte sau cealaltă.

N-am pierdut că am lăsat,

Suflete am câştigat,

Cu cei ce au rugat, postit,

Pentru Mine s-au jerfit.

S-a înmulţit a Mea armată,

Ce ţine post, care se roagă.

Acum vreau din cei pierduţi,

Să-i scap toţi sau cât mai mulţi,

Că sunt răi şi ordinari,

Având putere şi bani.

Mulţi înşeală, mulţi mimează,

Că acum banul contează.

Timpu-i scurt şi banii mulţi,

La cămătari şi corupţi.

Ei strâng banii, Eu îi iau,

Înapoi nu le mai dau,

Nici un ban, nici o centimă,

Fie dolar, euro, liră.

Îi arunc afară toţi,

Pe corupţi ca şi pe hoţi,

Când la Semn ei o să vadă,

Lumina albă şi clară,

Că e pură, e divină,

Ea nu are nici o vină,

Şi nici pete aşa mari,

De la crime, de la bani.

Omorâţi nevinovaţi,

Ca să vă faceţi bogaţi.

Lăsaţi crima, lăsaţi banul,

C-o să vă înghită iadul.

Pentru avort şi furat,

Veţi rămâne-n veci în iad.

-Tată Dumnezeule,

Atotcreatorule,

E foc, îngheţ şi furtună,

Ploaie ce munţii dărâmă.

E război, e terorism,

Cutremurele au pornit.

Acu-i timpul de pe urmă,

Numai Semnul ca să vină,

Să schimbe sau să transforme,

Acest om de cremene.

S-a fixat ca lipitoarea,

Cică-i bună a lui calea.

Nu-l dezlipeşti, nu-l întorci,

Aşa vrea rămâne în veci.

-Tatăl sunt şi orice pot,

Dar de la rău nu vă scot.

Stricaţi, rupeţi, renunţaţi,

Şi pe cel rău să-l lăsaţi,

Că ce spune, el tot minte,

Cât şi vrute, şi nevrute.

Ţineţi ochii vadă calea,

Să vă arate cărarea,

Pe cea dreaptă, cu lumină,

Care duce în grădină,

Cu alei şi cu poteci,

Pe care nu te încurci,

Ce duc la înaltul tron.

Pe el stă Marele Domn,

Cel Preaînalt şi Atotputernic.

A fost, este, va fi veşnic,

Cum pe pământ şi în cer.

A fost şi va fi mister,

Ce-i numai de El ştiut,

Nici de îngeri, nici de sfinţi,

Nici de Fiul Lui iubit,

Nicidecum de Duhul Sfânt.

Aş mai scri’, sunt obosit,

Şi aici eu m-am oprit,

Că mi-e somn, sunt toropit,

Nu mai scriu a fi greşit.

E târziu şi este noapte,

E peste unu jumate.

Nu mai scriu, aici pun punct,

Acum merg ca să mă culc.

        25.12.2014, ora 01:35 Anton Ciobanu