Te iubesc, Măicuţă dragă!

-Stai un pic, nu te culca,

Mama să-ţi spună ceva.

-Iată scriu şi te ascult,

Azi un pic m-am odihnit,

Câteva clipe, minute,

Viaţa merge înainte.

Spune, Mamă, la copil,

Despre ce voi scrie acum?

Păi, vezi tu, noapte de noapte,

Ai tot scris şi tot din şoapte;

De miezul nopţii trecut,

Tu din scris nu te-ai oprit.

-Mamă, doar nu-i greu de scris!

-Timpul tău de odihnit.

-Mamă, Mamă, Sfântă Mamă,

Acum scriu şi nu fac treabă.

Sunt în casă, stau la dos,

Cum să nu fie  frumos?!

Nici nu se aude nimic,

Numai şoapta ce-i de scris.

Am muncit, Mamă, în viaţă,

Să am uşă, să am casă,

Cu sudoare şi cu muncă,

Cum la soare şi la umbră.

Soarele mă dogorea,

Şi umbra mă îngheţa.

Sunt în viaţă, îmi e bine,

Am şi inimă, şi sânge.

Merg, mă rog şi iată, scriu,

Pentru cer cât de târziu,

Şi deloc de n-o să dorm,

O fi timp şi pentru somn.

Cum, Mamă, eu să nu scriu,

Când lângă mine te ştiu?!

Şoapta ta cu drag ascult,

Trimisă prin Duhul Sfânt.

De câţiva ani îmi vorbeşti,

Şi am fost mereu atent.

Şi acum tot la fel fac,

Te iubesc şi scriu cu drag.

-Dar să trecem la mesaj:

Mama spune că e grav.

-Ce s-a întâmplat, Mămică?

Doar nu vrei să-mi fie frică!

Ţie, nu, ci doar la lume,

Frica la pământ o pune.

-De ce, Mamă? Unde? Când?

Vine Semnul pe pământ?

Ne-ai mai spus de asta, Mamă!

-Însă acum la voi coboară.

În orice clipă, minut,

Semnul poate fi văzut,

Tatăl dând acum comanda,

Semnul plecând ca săgeata,

Înspre voi, înspre pământ,

Din clipă în clipă venind.

-Bun, Mamă, şi ce să fac?

-Ţine post şi de rugat,

La biserică să mergi,

Că de spovedit tu eşti.

Ai pecete, ai botez,

Şi în adevăr tu crezi.

Cuvântul e adevărat,

Al Tatălui Preaînalt,

Ce-l asculţi şi îl respecţi,

Cât pe pământ tu mai eşti,

Că-i cam gata şi e timpul,

Să te salte în sus vântul,

Ce-i bătut de Duhul Sfânt,

El te ia de pe pământ.

-Mamă, de cum spui acum,

Aşa n-am trăit nicicând.

-Îţi spun că Tatăl mi-a spus,

După Semn tu zbori în sus,

Cum Ilie, cum Enoh,

Vor rămâne uimiţi toţi.

Din biserică te saltă,

La liturghia de amiază.

Fin ca fulgul, lin ca vântul,

Tu vei părăsi pământul.

Pe ai tăi sau cunoscuţi,

Nu ai timp ca să-i saluţi.

Sus în cer tu vei ajunge,

Şi de acolo rugăciune,

Vei spune şi vei trimite,

Ca şi ei să te salute.

Aşa veţi comunica,

Împreună a ruga,

Cei de sus cu cei de jos,

Ce pare misterios:

Cum se poate în aşa fel,

Rugă de jos pentru cer?!

Ca un bip prin telefon,

Domnului nu-i trebuie ton,

Doar intenţia din gând,

Înspre El tu trimiţând.

Stă ca cum telefonu-n mână,

Ca atunci să îţi răspundă,

Că de ceri ce nu e bine,

Şi aşa îţi va răspunde,

Doar să ceri cum ştie, vrea,

Hotărârea e a Sa.

Nu-ţi fă griji şi nici probleme,

El îţi dă ce ai nevoie;

De aştepţi sau altceva,

Te lasă sau vei afla,

Să te bucuri, ţi-a răspuns,

Ruga ta sus a ajuns.

-Mulţumesc, Mamă nespus,

Pentru acum ce mi-ai spus.

Nu-s curios, nici grăbesc,

Că nimic nu hotărăsc.

Toate au un loc şi un timp,

Aşa şi eu de primit,

Un răspuns care-l aştept,

Ca de jos la cer să plec,

Ca noi să fim laolaltă,

Şi cu mama naturală,

Că mi-e dor, demult aştept,

Cu ea să mă întâlnesc.

N-am văzut-o, n-o cunosc,

Ca s-o văd eu îmi doresc.

A plecat din astă lume,

Tu să ai grijă de mine.

M-a lăsat la tine-n braţe,

N-avea cine să mă poarte,

Nici pe drum şi nici în viaţă.

Te iubesc, Măicuţă dragă!

Pentru toate îţi mulţumesc,

Până în cer te întâlnesc,

Cum cu mama mea cea bună,

Şi cu tine, Mamă Sfântă.

Cu tot cerul îngeresc,

Vreau în veci ca să trăiesc,

Pentru câte am îndurat,

Şi de toate am scăpat.

           24.12.2014, ora 0:30 Anton Ciobanu