OSTIA PRIMIŢI PE LIMBĂ

Aşa mă bate un gând,

Către Domnul ca să strig.

Îmi spune că şi El vrea

Să audă strigarea mea,

De la lumea de pe pământ,

Care suferă în acest timp,

De boală, de lipsă, de frică,

Dar puţini la Domnul strigă.

Nu mai vorbesc, nu salută,

Lumea parcă toată-i mută.

Întoarce capul într-o parte,

De stai sau mergi mai departe.

Doamne, e ceva îngrozitor

Ce trăieşte al Tău popor!

Nu m-am gândit niciodată

Aşa răul ca să facă.

Ăsta-i drumul ce se arată

Spre marea şi grea pedeapsă.

Cu izolarea a început,

Pe urmă masca de pus,

Şi pe gură, şi pe nas,

Însă ochii au rămas,

Liberi încă să mai vadă

Calea lumii spre spovadă.

Timpu-i preţios şi scurt,

Asta trebuie făcut:

Nu în batistă, nu în mână,

OSTIA PRIMIŢI PE LIMBĂ.

Lume, nu te juca,

Altfel Ostia a lua.

E sacrilegiu enorm,

Şi ce-ai avut ai pierdut tot.

Înainte să primeşti,

Fruntea tu să îţi apleci,

Şi să spui o rugăciune

Mai primind aşa minune,

Că mult nu va mai dura,

Şi Liturghia va lua.

Din stradă ne vom uita,

Ce lacăte vom vedea

Pe uşa de la intrare;

De nu lacăte, zăvoare.

Cheia o va lua Anticrist,

Sfinţiţii vor fi fugăriţi.

Timpuri grele au început,

Vom plânge după trecut.

La spovadă acum ieşiţi,

Ostia ca să primiţi.

Ce-i făcut e bun făcut,

Şi timpul de preţuit.

Nu pe fotoliu, nu pe pat

Liturghia de ascultat.

Mergeţi pe vânt şi pe ploaie,

Şi dacă-i căldură mare,

Că atunci când o să căutaţi,

Sacramente n-o să aflaţi.

       24.05.2020, ora 15:53 Anton Ciobanu