joi, 16 septembrie 2021

Mesajul Domnului nostru Iisus către Ana Maria, în Chile, la 24 august 2021.

Eu vin foarte curând, mulți nu cred, cred că a doua Mea venire este foarte departe, acum încep să vadă semne clare, dar încă nu înțeleg vremurile în care trăiesc.

Omenirea este distrusă tot mai mult în fiecare zi în răutatea păcatului.

Străzile sunt pline de sânge nevinovat, genocidul produs de pandemie este imens.

Pofta de toate felurile îl întemnițează pe om care nu mai face distincție între ce este bine și ce este rău. 

Poruncile Mele sunt denaturate de cel care ar trebui să-i unească pe credincioșii Mei, el provoacă confuzie și dezbinare în fiecare zi, îl trădează pe DUMNEZEU, dar de asemenea și pe credincioși.

Marea majoritate acceptă aceste noi doctrine progresiste și moderniste din ascultare, voi trăiți ultimele clipe ale Sfintei Mele Biserici care va sucomba în curând, căci acum este pe moarte.

Fiul pierzării va apărea foarte curând, el va sta în biserica Mea pentru a conduce lumea de acolo. (Tesaloniceni 2, 3-4).

Vă chem să participați la liturghii, profitați de acest scurt timp. Când Sfânta Mea Jertfă va înceta, să nu se stingă fervoarea credincioșilor Mei, să fie umili, evlavioși, să aibă dragoste adevărată pentru MÂNTUITORUL lor.

Nu comiteți sacrilegii, învățați că împărtășania nu trebuie luată în mână, acest lucru poate fi făcut doar de persoane consacrate, preoții Mei.

Nu cădeți în aceste practici rele nici măcar pentru că vi se spune că sunteți într-o perioadă de pandemie, că este permis să le primiți în acest fel; voi, cei care Mă primiți în gură, vă chem să faceți reparație pentru cei care au căzut în aceste practici rele.

Mânia Tatălui Meu va fi simțită de cei care comit sacrilegii (Deuteronom 11, 16-17 și Rom.1,18 ;2-8-9 ).

Mulți cred că vor merge direct în cer, dar cu toate acestea, mulți vor trebui să petreacă mai întâi o perioadă lungă de timp în purgatoriu, în care astăzi mulți nu cred și nu cred că există un iad. 

Poruncile Mele au fost călcate în picioare de aceștia, țineți minte cuvintele Mele: "CEL CARE NU ESTE CU MINE ESTE ÎMPOTRIVA MEA, ȘI CEL CARE NU ADUNĂ CU MINE, RISIPEȘTE" (Sf. Matei 12, 30).

Nimeni să nu înțeleagă greșit milostivirea Mea, ea merge mână în mână cu dreptatea Mea.

Lunile următoare vor fi critice pentru această umanitate, PLĂGILE VOR ABUNDA, acesta va fi unul dintre flagelurile care vor afecta această umanitate, alături de o altă variantă a virusului Covid și de alți viruși care au fost deja răspândiți. 

Restricțiile vor fi mai drastice, puternicii acestei lumi vor foarte curând să diminueze populația și astfel să obțină controlul total asupra ei.

Diavolul răpește milioane de copii în fiecare zi.

RĂZBOIUL, până acum TĂCUT, se poate aprinde în orice moment.

Tristețea Mea este mare și văd cum în fiecare zi această umanitate moare împreună cu creația Tatălui Meu. 

Purificarea se trăiește și vânturile, uraganele, ploile torențiale care inundă orașele, incendiile de pădure se văd foarte puternic în fiecare zi, o panoramă care pentru nimeni nu este o necunoscută.

Micuților, nu lăsați să se stingă credința voastră în DUMNEZEU, Biserica Mea se va ridica și va înflori din nou, totul va fi din nou în ordine, va veni o eră de libertate, de iubire și de pace pe care omenirea va trăi. 

Dacă nu sunteți cu Mine, dacă nu Mă luați de mână și nu mergeți cu Mine, mântuirea voastră va fi dificilă și Marele Necaz va fi foarte teribil dacă sunteți singuri, fără credință și fără să vă întoarceți la DUMNEZEU, convertirea voastră să fie acum.

Voi trăiți lupta în fiecare zi și ea se va intensifica pe măsură ce va sosi timpul AVERTISMENTUL- MILOSTIVIREA MEA, iar apoi MARELE NECAZ; luptătorii Mei sunt credincioșii Mei, laicii Mei devotați, acei războinici care Îmi urmează învățăturile, cei care se roagă fără odihnă, ei sunt luptătorii care merg cu MAMA MEA ȘI CU SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL.

Lupta nu este percepută, este latentă; pentru a-i scoate de pe calea lui DUMNEZEU, demonii se mișcă peste tot și lupta lor este acerbă, diavolul știe că mai are foarte puțin timp la dispoziție.

MICUȚILOR, NU OBOSIȚI SĂ VĂ RUGAȚI PENTRU CONVERTIREA PĂCĂTOȘILOR, PENTRU FIII MEI PREOȚI, PENTRU FAMILII, PENTRU ȚĂRI, PENTRU CEI CARE MOR ȘI PENTRU SUFLETELE DIN PURGATORIU.

RUGAȚI-VĂ, COPII, ESTE UN TIMP DE LUPTĂ ȘI RUGĂCIUNEA ESTE NECESARĂ, VĂ AȘTEPT ÎN TEMPLELE MELE ȘI LA LITURGHII, VENIȚI BINECUVÂNTAȚII TATĂLUI MEU. AMIN.

DOAMNA NOASTRĂ VORBEȘTE ÎN PEÑA BLANCA - CHILE; duminică, 6 mai 1984.

Trebuie să luptăm din răsputeri, să stăm alături de HRISTOS căci a venit ceasul să luptăm împotriva lui Satana, regele minciunii și mândriei.

Dar există o Mare Profeție care trebuie să se împlinească, așa cum a spus Fecioara Maria pe 30 octombrie.

 "DUMNEZEU ÎȘI VA VĂRSA MÂNIA, VAI DE OAMENII DE PE PĂMÂNT, NIMENI NU VA PUTEA SCĂPA DE ATÂTEA RELE ADUNATE LAOLALTĂ, VOR FI MOLIME, FOAMETE ȘI MULTĂ URĂ, DAR EI NU-ȘI VOR DA SEAMA ÎNCĂ, CĂ FIUL OMULUI VA VENI SĂ DOMNEASCĂ ȘI SĂ JUDECE OAMENII.

TOT CEEA CE ESTE DEASUPRA VA CĂDEA, CA O PLOAIE DE FOC, SATELIȚII CARE NU SUNT NATURALI, VALURILE MARI ȘI MĂRILE VOR ÎNGHIȚI MULTE NAȚIUNI, DAR NU EXISTĂ DECÂT O SINGURĂ CALE, CALEA ADEVĂRULUI, CARE ESTE FIUL MEU.

Un comentariu: