DEMONI ÎN LIVING: Cum poate intra diavolul prin ecran (tv, laptop, PC, tel. mobil etc.). Un semnal de alarmă pentru locuințele catolice. RĂUL INTRĂ PRIN CEEA CE NE DISTRAGE

Oare, câți catolici s-ar gândi să-l invite pe diavol în casele lor?

Și totuși, zi de zi, ceas de ceas, demonii intră direct - tocmai prin ecranele pe care le pornim cu nerăbdare.

Locuințele noastre, menite să fie biserici domestice, sunt adesea profanate de ceea ce noi permitem și vrem să vedem la televizoarele, dispozitivele mobile și computerele noastre.

„Vai de cei care spun că răul este bine şi binele rău, care stabilesc întunericul drept lumină şi lumina drept întuneric, care stabilesc amarul dulce şi dulcele amar.” (Isaia 5:20)

Exorciștii moderni și cei sensibili spititual au observat un tipar înfiorător:

Oriunde există televizoare - și mai ales unde se consumă conținut corupt moral - demonii sunt prezenți, adesea agățați de scaunul din fața ecranului.

Aceasta nu este superstiție. Acesta este război spiritual.

DEMONII NU AU NEVOIE DE INVITAȚIA TA, CI DOAR DE PERMISIUNEA TA

Demonii sunt legaliști. Ei nu au nevoie să-i invoci. Ei au nevoie doar ca tu să spargi, să încalci, protecția spirituală. Un preot bun a spus că demonii intră în viața cuiva dacă i se ofera o nișă de intrare, o deschidere, și e invitat de două ori (pron păcate, blasfemie, înjurături, blesteme, practici oculte și acțiuni păgâne/rele etc.).

Când te uiți la materiale media cu conținut sexual explicit, violent, blasfemic sau cu tematică ocultă, le permiți să aibă ocazia să acționeze.

„Nu daţi ocazie diavolului.” (Efeseni 4:27)

Poate că nu te uiți la pornografie. Dar dacă îți hrănești constant sufletul cu emisiuni care normalizează perversiunea, batjocoresc sacrul sau glorifică violența, deschizi o rană spirituală - iar demonii sunt atrași de răni.

Atmosfera spirituală din casa ta nu este neutră. Este fie locuită de har, fie de altceva.

CÂMPUL DE LUPTĂ DIN LIVING (spațiul în care te uiți la tv.)

Exorciștii catolici mărturisesc că în aproape fiecare casă exorcizată de ei, a fost descoperită o prezență demonică în zona principală de vizionare a televizorului. De ce?

Pentru că ceea ce se consumă acolo antrenează imaginația, deformează conștiința și desensibilizează sufletul.

Ceea ce era odată scandalos este acum „divertisment”. Iar ceea ce este normalizat devine acceptat.

„Candela trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină.” (Matei 6:22)

Dar ce se întâmplă când ochii se hrănesc cu întuneric?

„Însă dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Aşadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare [va fi] întunericul! (Matei 6:23)

Televiziunea a devenit unul dintre cateheții preferați ai diavolului, catehizând nu întru adevăr, ci în minciuni deghizate în eliberare, umor sau plăcere.

TACTICA SUBTILĂ A LUI SATANA: FACEȚI RĂUL SĂ PARĂ NORMAL

Satana nu urlă întotdeauna, ci, uneori, doar șoptește prin seriale de comedie, seriale dramatice, reality show-uri etc.

Iată cum:

▪︎Păcatul sexual este făcut amuzant.

▪︎Ocultismul este făcut incitant.

▪︎Luarea în batjocură a religiei devine ingenioasă.

▪︎Materialismul este portretizat ca fericire.

▪︎Răzbunarea este portretizată ca dreptate.

„Nu puteţi să beţi şi potirul Domnului, şi potirul demonilor; nu puteţi să luaţi parte şi la masa Domnului şi la masa demonilor.” (1 Corinteni 10:21)

De aceea, demonul nu vrea să fii neapărat satanist, lui îi este suficient doar să consumi pe nerăsuflate, stil maraton, cât mai multe seriale, emisiuni, documentare, prg. de divertisment, cu conținut sexual explicit, deviant, scandalos, înfricoșător, șocant, obsesiv, care dezvoltă comportamente adictive etc. și să le numești „distracție inofensivă”.

PROTEJEAZĂ-ȚI CASA: UN PLAN DE JOC SPIRITUAL

Este timpul ca familiile catolice să-și revendice locuințele ca spații sacre.

Iată cum:

1. Examinează-te, căiește-te, cere-ți iertare de la Dumnezeu

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi vezi inima mea, încearcă şi cunoaşte neliniştile mele! Vezi dacă nu merg pe o cale greşită....” (Psalmul 139:23-24)

Întreabă-te: La ce mă uit? Aș fi de acord ca Cristos să se uite la asta împreună cu mine?

Mergi la Spovedanie în mod regulat și mărturisește-ți păcatele sexuale și cu numărul lor, precum și păcatele care provoacă pofta ochilor.

(Pofta ochilor descrie dorința păcătoasă și necontrolată de a poseda sau de a consuma lucrurile pe care le vedem, de a avea tot ceea ce atrage ochiul: bani, posesiuni, haine, frumusețe fizică sau alte bunuri materiale. Adesea, pofta ochilor este considerată începutul poftei cărnii; privirea declanșează dorința puternică de a poseda.)

2. Purifică Spațiul

Binecuvântează-ți casa cu apă sfințită.

Invită un preot să facă o binecuvântare a casei.

Îndepărtează, distruge, renunță la materialele media care promovează direct păcatul, blasfemia, agresivitatea, temele oculte, emisiunile religioase necatolice, pornografia, lipsa de modestie, temele sexuale, filmele de groază (horror) etc.

„...nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunţaţi-le!” (Efeseni 5:11)

3. Recuperați-vă ecranul (din posesia necuratului)

Transformați-vă ecranele într-un instrument pentru adevăr:

▪︎Urmăriți filme despre chestiuni sfinte.

▪︎Ascultați podcasturi catolice.

▪︎Învățați despre credință.

▪︎Găzduiți rozarii în familie în living.

Folosiți imagini cu sfinți, îngeri, Isus etc. ca screensaver sau pictogramă LockScreen

„... eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul.” (Iosua 24:15)

4. Rozariul zilnic și prezența Mariei

Preasfânta Maică este teroarea demonilor. Când familia se roagă împreună Rozariul, climatul spiritual al casei se schimbă. Îngerii înlocuiesc întunericul.

„... împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” (Iacob 4:7)

ALEGEȚI-VĂ OASPEȚII

În fiecare seară, prin ceea ce permitem să apară pe ecranele noastre, ne alegem oaspeții.

Vor fi Fecioara Maria și îngerii ei?

Sau minciunile seducătoare ale lui Satana, deghizate într-un serial care "trebuie urmărit neapărat”?

„Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită! ” (1 Petru 5:8)

Livingul nu este neutru.

Este fie un sanctuar… fie o capcană.

Tu decizi.

SĂ NE RUGĂM:

„Tată Ceresc, curăță locuințele noastre de orice influență rea.

Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, alungă tot întunericul.

Fie ca Inima Preasfântă a lui Isus să domnească în fiecare cameră

și Cuvântul Tău să fie standardul după care decidem ceea ce văd ochii și aud urechile noastre. Amin.” 

SEMNIFICAȚIA ȘOCANTĂ DIN SPATELE CATAPETESMEI CARE S-A SFÂȘIAT LA MOARTEA LUI ISUS

Nu este ceea ce credeți. Nici pe departe.

Când Isus a murit, Scriptura spune:

"Şi, iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat."

(Matei 27:51)

Majoritatea oamenilor citesc asta și se gândesc:

- „Înseamnă că Dumnezeu a deschis cerurile.”

- „Arată sfârșitul Vechiului Legământ.”

- „Simbolizează accesul la Dumnezeu.”

Da, dar aceasta este doar suprafața.

Ceea ce s-a întâmplat în acel moment a fost 

mult mai devastator...

mult mai dramatic...

și mult mai periculos decât își dau seama majoritatea catolicilor.

Să intrăm în Templu și să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat.

1. Catapeteasma nu era o perdea, ci un zid de separare

Nu era o pânză ușoară.

Avea:

18 metri înălțime,

9 metri lățime,

10 centimetri grosime.

Era țesută din albastru, purpuriu și stacojiu.

Era brodată cu heruvimi care păzeau Prezența.

Era atât de grea încât era nevoie de sute de preoți pentru a o purta.

Reprezenta bariera dintre Dumnezeu și om,

între sfințenie și păcat,

între viață și moarte.

În spatele ei se afla Sfânta Sfintelor, locul în care nici un om nu putea intra decât marele preot o dată pe an, și chiar și el intra tremurând.

Catapeteasma era semnul vizibil că omul nu se poate apropia de Dumnezeu în propriile sale condiții.

2. Ruptura „de sus până jos” nu a fost un detaliu, ci o declarație

Ruptura a început de sus, unde nicio mână omenească nu putea ajunge.

Astfel Dumnezeu spunea :

„Omul nu a deschis calea. Eu am făcut-o.”

Nu a fost o invitație,

Era o judecată.

Dumnezeu spunea:

„Jertfa este acceptată. Vechea ordine s-a sfârșit.”

Ruperea a fost semnătura divină a jertfei lui Cristos.

3. Catapeteasma s-a sfâșiat exact în secunda în care Isus a murit

În clipa în care Isus Și-a dat ultima suflare,

nu înainte, nu după, vălul s-a rupt.

De ce?

Pentru că adevărata jertfă a fost săvârșită.

Templul pământesc era doar o umbră.

Adevărata ofrandă era Trupul lui Cristos.

Când carnea Lui a fost sfâșiată,

Catapeteasma s-a sfâșiat.

Când Mielul a murit, Templul a murit.

Când Preotul S-a oferit pe Sine, vechea preoție s-a prăbușit.

A fost modul cerului de a spune:

„Acesta este Fiul Meu, adevăratul Mare Preot.

Adevăratul Miel.

Adevăratul Templu.”

4. Ruptura a fost un cutremur cosmic în cultul evreiesc

Timp de 1.500 de ani, Catapeteasma însemna:

- „Nu intrați.”

- „Nu sunteți vrednici.”

- „Sfințenia vă va ucide.”

Dar la Cruce, Dumnezeu a dărâmat bariera cu forță.

Acesta nu a fost un act blând.

A fost ceva violent.

A fost distrugerea:

- Vechilor sacrificii

- Vechii preoții

- Vechiului acces

- Vechii separări

Într-o clipă, închinarea lui Israel s-a schimbat pentru totdeauna.

Dumnezeu spunea:

„Templul nu Mă mai conține.

Jertfa nu mai constă în animale.

Marele Preot nu mai este un descendent al lui Aaron.

Eu locuiesc în Fiul Meu... și în toți cei uniți cu El.”

Aici începe Închinarea catolică.

 5. Sfâșierea Catapetesmei nu era Dumnezeu care ieșea, ci Dumnezeu care te invita înăuntru

Înainte de Cruce, omenirea stătea în afara Catapetesmei.

După Cruce, Catapeteasma se află la picioarele tale.

Cristos nu doar a deschis calea, ci El a devenit Calea.

Nu ne-a adus aproape de Dumnezeu, ci

L-a adus pe Dumnezeu aproape de noi.

Nu ne-a lăsat să stăm în fața Prezenței, ci

El a făcut ca Prezența să locuiască în noi.

Sfântul Pavel spune cu îndrăzneală:

„căci, prin el, amândoi avem acces într-un singur Duh la Tatăl.” (Efeseni 2:18)

De aceea sfinții Îl numesc pe Isus:

Noul Templu

Noul Mare Preot

Noul Scaun al Milei

Noua Catapeteasmă

În Cristos, Dumnezeul greu de abordat, inaccesibil, devine disponibil, accesibil.

6. Adevăratul Șoc: Catapeteasma a fost o Profeție a Trupului lui Isus

Evrei dezvăluie misterul:

Catapeteasma... este trupul Lui.

"având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său,

(Evrei 10:19-20)

Sfâșierea Catapetesmei este sfâșierea Trupului lui Cristos pe Cruce.

Înțelesul:

Adevărata Catapeteasmă care bloca cerul

nu era o țesătură

ci păcatul.

Iar Cristos a lăsat ca propriul Său Trup să fie sfâșiat

pentru ca păcatul să poată fi sfâșiat pentru totdeauna.

Catapeteasma s-a sfâșiat ca tu să poți intra.

Isus a fost sfâșiat ca tu să poți trăi.

7. Deci, de ce este acest eveniment atât de șocant astăzi?

Pentru că mulți creștini încă trăiesc ca și cum Catapeteasma ar fi intactă.

Ei stau departe de Dumnezeu.

Se apropie fără încredere.

Se roagă ca niște străini, nu ca niște copii.

Tratează Liturghia ca pe o rutină, nu ca pe Sfânta Sfintelor.

Minimalizează păcatul în loc să-l mărturisească.

Uită de costul accesului.

Catapeteasma ne amintește că:

○ Accesul la Dumnezeu este gratuit,

însă nu a fost ieftin.

○ Poți intra,

pentru că altcineva a plătit prețul.

○ Ușa către Rai este deschisă,

pentru că Cristos a lăsat ca Trupul Său să fie deschis.

CATAPETEASMA S-A RUPT CA TU SĂ POȚI INTRA. CRISTOS A MURIT CA TU SĂ POȚI TRĂI.

Catapeteasma nu mai stă.

Distanța nu mai există.

Frica nu mai există.

Iar Isus stă în picioare, 

Catapeteasma ruptă, înviată, glorificată.

Și datorită Lui Isus,

fiecare catolic care astăzi se apropie de Dumnezeu,

nu se apropie de un Tron ​​al Judecății,

ci de un Tron ​​al Harului.

CATAPETEASMĂ,  Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul).

DIFERENȚA DINTRE SLĂBICIUNE… ȘI RĂUTATE

La început, pot părea la fel.

Amândouă cad.

Amândouă eșuează.

Amândouă păcătuiesc.

Dar înaintea lui Dumnezeu… nu sunt la fel.

SLĂBICIUNEA CADE… DAR NU ÎL RESPINGE PE DUMNEZEU

Slăbiciunea este reală.

Este condiția umană.

Încerci… și eșuezi

Te hotărăști… și cazi din nou.

Te lupți… și te simți învins.

Dar în interiorul slăbiciunii, ceva rămâne viu: O dorință după Dumnezeu

Chiar și după cădere, inima încă spune:

„Doamne, am nevoie de Tine.”

Aceasta este slăbiciune.

RĂUTATEA ALEGE… ȘI JUSTIFICĂ ÎNTUNERICUL

Răutatea este diferită.

Nu este o simplă cădere.

Înseamnă a te așeza.

Alegerea păcatului în mod conștient.

Apărarea a ceea ce este greșit.

Reducerea la tăcere a vocii conștiinței.

Și în timp…

Inima încetează să se mai opună.

PETRU ȘI IUDA DEZVĂLUIE DIFERENȚA

Petru era slab.

L-a renegat pe Isus.

I-a fost frică.

S-a prăbușit sub presiune.

Dar după aceea:

• A plâns.

• S-a întors.

• S-a lăsat să fie redresat, transformat, reînnoit.

Iuda s-a îndreptat spre ceva mai profund:

A plănuit.

A justificat.

S-a închis în sine.

Și în final:

• Nu s-a întors.

DIFERENȚA ESENȚIALĂ NU ESTE PĂCATUL… CI RĂSPUNSUL

Amândoi pot cădea în păcat grav.

Dar:

• Slăbiciunea spune: „Am păcătuit… iartă-mă.”

• Răutatea spune: „Știu… și aleg asta, oricum.”

UNA ESTE FRÂNGEREA… CEALTĂ ESTE DUREREA

Slăbiciunea presupune o inimă frântă.

• Poate fi vindecată.

Răutatea presupune o inimă împietrită.

• Rezistă, se opune vindecării

MILA LUI DUMNEZEU AJUNGE LA AMBELE… ÎNSĂ DOAR UNA O PRIMEȘTE

Dumnezeu oferă milă tuturor. Întotdeauna.

Dar:

Cei slabi o primesc.

Cei răi o resping.

Nu pentru că Dumnezeu refuză…

Ci pentru că inima refuză.

AICI CHESTIUNEA DEVINE PERSONALĂ

Adevăratul pericol nu este că ești slab.

Toată lumea este.

Adevăratul pericol este acesta:

• Să te simți confortabil în păcat.

• Să justifici ca fiind bun ceea ce Dumnezeu numește greșit.

• Să oprești dorința de schimbare.

ADEVĂRUL FINAL

Slăbiciunea nu este dușmanul tău.

Te poate duce la Dumnezeu.

Însă răutatea…

Îți închide ușa către Dumnezeu.

Așa că nu te teme de slăbiciunea ta.

Teme-te de o inimă care nu mai vrea să se schimbe.

Pentru că una strigă după milă…

Și cealaltă crede că nu mai are nevoie de ea.

Ce se întâmplă când păcatul devine un obicei?

 Multe păcate încep ca alegeri izolate.

Un moment de slăbiciune.

O decizie proastă.

O ispită căreia nu i s-a rezistat.

Dar ceva mai profund se întâmplă atunci când un păcat este repetat iar, și iar, și iar. În cele din urmă, poate deveni un obicei.

Și asta schimbă situația spirituală a sufletului.

Păcatul poate modela inima

Fiecare acțiune lasă o amprentă asupra persoanei umane.

Când o persoană alege în mod repetat același păcat, voința se obișnuiește treptat cu acesta.

Ceea ce odinioară tulbura conștiința poate începe, încet, încet, să pară normal.

Acesta este unul dintre cele mai periculoase efecte ale păcatului obișnuit: conștiința amorțește, devine tocită.

Persoana nu mai simte aceeași alarmă spirituală care o avertiza odinioară că ceva nu este în regulă.

Sufletul devine mai slab spiritual

Păcatul obișnuit slăbește capacitatea omului de a rezista ispitei.

Fiecare repetare a păcatului face ca următoarea cădere în ispită să fie tot mai ușoară.

Lupta devine mai grea nu pentru că Dumnezeu a abandonat sufletul, ci pentru că voința a fost antrenată în direcția greșită.

În teologia spirituală, aceste tipare repetate de păcat sunt adesea numite vicii.

Sunt obiceiuri care îndepărtează sufletul de virtute.

Dar obiceiul nu înseamnă lipsă de speranță.

Chiar și atunci când păcatul devine obișnuit, harul lui Dumnezeu este mai puternic.

Biserica ne învață că niciun obicei nu este dincolo de raza de acțiune a milei lui Dumnezeu.

Îndepărtarea unui obicei păcătos necesită adesea răbdare, rugăciune și ajutorul sacramentelor.

Spovedania, îndrumarea spirituală și efortul persistent reeducă treptat inima.

Așa cum obiceiurile rele se pot forma încet, și obiceiurile sfinte se pot forma în timp.

Direcția sufletului se poate schimba.

De fiecare dată când o persoană se întoarce la Dumnezeu, chiar și după eșecuri repetate, harul începe să remodeleze  voința.

Ceea ce a fost odată un păcat automat poate deveni încet rezistență din proprie voință. Și, în timp, virtutea poate înlocui viciul.

Deci, ce se întâmplă când păcatul devine un obicei?

Sufletul devine mai vulnerabil la recădere.

Dar nu este niciodată dincolo de mântuire.

Pentru că mila lui Cristos este întotdeauna mai mare decât obiceiurile slăbiciunii umane.

Rugăciunea la Rana Sfântă a umărului lui Isus, revelată Sf. Bernard, abate de Clairvaux și aprobată de Papa Eugen al III-lea

 În analele din Clairvaux se relatează că Sfântul Bernard L-a întrebat pe Domnul Isus care a fost cea mai mare suferință neștiută a Sa, iar Domnul Isus i-a răspuns: „Am avut pe umăr, în timp ce purtam Crucea pe Calea Durerii, o rană grea, mai dureroasă decât celelalte, care nu este consemnată de oameni. Cinstește această rană cu devoțiunea ta și îți voi da tot ce vei cere prin virtutea și meritul ei. Și tuturor celor care vor venera această rană, le voi ierta toate păcatele veniale și nu-mi voi mai aminti de păcatele lor mortale.“

Papa Eugeniu al III-lea, la cererea Sfântului Bernard, a acordat indulgență parțială tuturor celor care, cu inimă smerită, recită Rugăciunea "Tatăl nostru" și "Bucura-te, Maria", de 3 ori, în cinstea Rănii de pe umărul Preasfântului nostru Mântuitor.

"Doamne Isuse, Cristoase, Mielul cel blând al Lui Dumnezeu, care ai purtat pe umeri povara Crucii până pe Calvar, eu, sărman păcătos, ador și cinstesc Rana ta preasfântă, care s-a deschis lăsând să se vadă trei oase, provocându-ţi o mare durere. În virtutea meritelor sfintei tale Răni, te implor, o, Isuse, ai milă de mine, iartă-mi toate păcatele de moarte și pe cele uşoare, fii alături de mine în ceasul morţii și du-mă în Patria ta fericită. Amin."

"Tatăl nostru ...", "Bucură-te, Marie ...", "Slavă Tatălui ..." de 3 ori.