Ce spun sfinții, Tradiția Bisericii Catolice și voci contemporane despre Maica Sfântă Corăscumpărătoare

https://www.reginapacis.ro/ce-spun-sfintii-traditia-bisericii-catolice-si-voci-contemporane-despre-maica-sfanta-corascumparatoare/?fbclid=IwY2xjawOFdKZleHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyCGNhbGxzaXRlAjMwAAEezCXndDYXELmmY8uDCV8eDQ1e60B9iEreA-cDP2JAm_rizOgfKxe1QHit5kc_aem_nrNlcUiYOeaZSegopN9U7A

Referitor la Nota doctrinară a Dicasterului pentru Doctrina Credinței (DDF) publicată în 4 noiembrie 2025, despre unele titluri mariane privind cooperarea Mariei la lucrarea mântuirii

Noul document al Bisericii Catolice „Mater Populi Fidelis” a stârnit un val de reacții în lumea catolică, demonstrând adânca evlavie a Bisericii față de Sf. Fecioara  – Mama Bisericii. Iată doar unele din voci: 

Pr. Justo Antonio Lofeudo,  misionar al Adorației Euharistice Perpetue, analizează într-un video intitulat ”Documentul nefericit asupra Preasfintei Fecioare” termenul Maria Corăscumpărătoare în lumina tradiției antice a Bisericii Catolice, care cuprinde acest titlu implicit în rugăciunile sale. ”Maria Avocată, Mijlocitoare și Corăscumpărătoare” și accentuează că întrucât documentul DDF nu respectă Magisteriul anterior, nu ne poate obliga. Papa Pius al X-lea a promulgat chiar o indulgență de 100 de zile, pentru recitarea unei rugăciuni o dată pe zi care conține invocația Maria Corăscumpărătoare. Biserica nu se poate contrazice pe sine însăși, căci unitatea este una din cele patru caracteristici pe care le enumerăm în Crez: ”Credem într-Una, sfântă, catolică și apostolică Biserică”. Din toate timpurile Biserica Catolică a învățat aceeași doctrină, aceeași morală și a menținut acestea constante și coerente în toate secolele. 

Rev. Pr. Francesco Giordano: „Documentul a stârnit în mod interesant și mai multă dragoste pentru Maica Domnului, punând în centrul atenției Neprihănita Zămislire și Corăscumpărarea ei. Poporul lui Dumnezeu, înrădăcinat într-o Tradiție de Credință și devoțiune profundă, își ridică glasul.”

Mons. Joseph E. Strickland, episcop emerit american, reacționează la acest documentul recent al DDF, exprimând profundă îngrijorare față de direcția teologică a documentului și reafirmând învățătura constantă a Bisericii despre rolul unic al Maicii Domnului în răscumpărare.

Episcopul consideră nejustificat argumentul potrivit căruia titlurile mariane ar trebui evitate din motive de „claritate” sau „ecumenism”.
El afirmă că o asemenea atitudine slăbește adevărul de credință și înlocuiește doctrina supranaturală a Bisericii cu un discurs sociologic, „inclusiv” dar golit de conținut.

„Adevărul nu poate fi sacrificat pe altarul diplomației. Un ecumenism care tace despre adevăr nu este unitate, ci confuzie.”

”A respinge titlul de Corăscumpărătoare nu este doar o chestiune de limbaj. Face parte dintr-un efort continuu de a deposeda credința de pretențiile sale supranaturale, de a face Biserica să pară inofensivă în fața unei lumi care urăște crucea. Preasfânta Fecioară este cea mai perfectă reflectare umană a adevărului divin. Umilirea rolului ei înseamnă umilirea însăși a realității harului. Când titlurile ei înalte sunt declarate „nepotrivite”, nu ea este cea diminuată, ci înțelegerea noastră despre Hristos este cea diminuată. Căci fiecare adevăr marian protejează un adevăr cristologic.”

Strickland afirmă că refuzul acestui titlu nu este doar o chestiune de limbaj, ci parte a unei tendințe de a face Biserica inofensivă pentru o lume care respinge Crucea, diminuarea titlului „Co-Redemptrix” este un simptom al secularizării.

„A lovi în Maria înseamnă a lovi în Euharistie. Ambele sunt unite în misterul Întrupării.”

Prin urmare, a declara acest titlu „nepotrivit” contrazice o tradiție papală (Pius X, Ad Diem Illum (1904), Benedict XV, Inter Sodalicia (1918): „Maria a răscumpărat împreună cu Hristos neamul omenesc.”; Pius XI și Pius XII, care au vorbit despre Maria ca Noua Evă, unită la Jertfa Fiului; Sf. Ioan Paul al II-lea, care în mai multe ocazii a numit-o explicit „Corredentrice”)  și tradiția patristică veche de secole.

Legătura dintre Maria și Euharistie
Autorul avertizează că slăbirea cinstirii Mariei va duce inevitabil și la slăbirea credinței în prezența reală din Euharistie, întrucât: „Ea i-a dat lui Hristos Trupul Său; acel Trup devine hrana noastră veșnică.”

„Confuzia nu vine din adevăr, ci din ascunderea lui. Generații de sfinți au fost luminate, nu rătăcite, de aceste titluri.”

Episcopul Strickland consideră că documentul Mater Populi Fidelis face parte dintr-un proces mai amplu de slăbire a identității supranaturale a Bisericii.
El reafirmă cu tărie că: „Maria este Maica lui Dumnezeu.
Maria este Corăscumpărătoare.
Maria este Mijlocitoare a tuturor harurilor.”

Aceste adevăruri, spune el, nu o separă pe Fecioară de Hristos, ci îl slăvesc pe Hristos prin Maria, deoarece toată măreția ei vine de la El și conduce spre El.

Michael Hichborn, Președinte al Institutului Lepanto: 
”Pe de o parte, protestanții își exprimă jubilarea față de aparenta retrogradare a Maicii Domnului de la titlurile de „Co-Răscumpărătoare” și „Mijlocitoare”, iar anumiți catolici încearcă să-i pedepsească pe alți catolici pentru că continuă să folosească aceste titluri. „Aceste titluri sunt acum condamnate de Vatican”, spun ei, iar „catolicii care continuă să folosească aceste titluri sunt neascultători de Magisteriu și sunt acum eretici”.
Pe de altă parte, catolicii consideră acest document ca fiind încă un atac asupra Tradiției și o altă mascare a elementelor glorioase și frumoase ale credinței noastre, suprimându-le în favoarea unei Biserici mai acceptabile pentru protestanți.” spune Michael Hichborn.

Papa Benedict al XV-lea, în Inter Sodalicia (22 martie 1918), a scris: „Maria a suferit atât de mult și aproape a murit alături de Fiul ei care suferea și murea; ea a renunțat atât de mult la drepturile materne asupra Fiului ei pentru mântuirea omenirii, încât putem spune pe bună dreptate că a mântuit neamul uman împreună cu Hristos.”

Papa Pius al XI-lea, în mesajul său de la Lourdes din 28 aprilie 1935, s-a rugat: „O, Maică a milei și a îndurării, care, în calitate de Corăscumpărătoare, L-ai ajutat pe preadulcele tău Fiu, suferind împreună cu El când a săvârșit răscumpărarea neamului omenesc pe altarul Crucii, păstrează în noi, te rugăm, zi de zi, prețioasele roade ale Răscumpărării și ale compasiunii tale.”

Papa Pius al XII-lea, în mesajul său radiofonic de la Fatima din 13 mai 1946, a declarat: 

„Ea a fost cea care, ca Noua Evă, liberă de orice pată a păcatului originar sau personal, mereu unită intim cu Fiul ei, l-a oferit Tatălui Veșnic, împreună cu holocaustul drepturilor sale materne și al iubirii sale materne, pentru toți copiii lui Adam, contaminați de căderea sa jalnică.”

Pe 31 martie 1985, Duminica Floriilor și Ziua Mondială a Tineretului, Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre imersiunea Mariei în misterul Patimilor lui Hristos:

„Maria l-a însoțit pe Fiul ei divin în cea mai discretă recluziune, meditând totul în adâncul inimii sale. Pe Calvar, la picioarele Crucii, în imensitatea și profunzimea jertfei sale materne, l-a avut alături pe Ioan, cel mai tânăr dintre Apostoli. Fie ca Maria, Protectoarea noastră, Corăscumpărătoarea căreia îi aducem rugăciunile noastre cu mare efuziune, să facă ca dorința noastră să corespundă cu generozitate dorinței Mântuitorului.”

Sf. Papa Ioan Paul al II-lea, vorbind despre Sfânta Brigita a Suediei, la 6 octombrie 1991, a declarat:

„Ea a vorbit cu forță despre privilegiul divin al Neprihănitei Zămisliri a Mariei. A contemplat misiunea ei extraordinară de Maică a Mântuitorului. A invocat-o ca Neprihănita Zămislire, Fecioara Noastră a Îndureraților și Corăscumpărătoare, preamărind rolul unic al Mariei în istoria mântuirii și în viața poporului creștin.” 

În formulările post-conciliare, Sfântul Ioan Paul al II-lea se referă la Maria ca la „Mijlocitoarea tuturor harurilor” în opt ocazii, alături de referința Papei Benedict al XVI-lea la „Mediatrix omnium gratiarum” (11 februarie 2013).

Papa Leon al XIII-lea a învățat în Adiutricem Populi (5 septembrie 1895):

„Este adevărat să spunem că nimic din acea imensă comoară a tuturor harurilor pe care Domnul ne-a adus-o – căci «harul și adevărul au venit prin Isus Hristos» – nu ne este împărtășit decât prin Maria, căci așa voiește Dumnezeu.”

Papa Sfântul Pius al X-lea, în Ad Diem Illum (2 februarie 1904), a afirmat:

„Ea a devenit cea mai vrednică reparatoare a lumii pierdute și, prin urmare, distribuitoare a tuturor darurilor câștigate pentru noi prin moartea și sângele lui Isus […] și este principala slujitoare a distribuirii harului.”

Dr. Mark Miravalle, teolog catolic și președinte al Vox Populi Mariae Mediatrici, a publicat un comentariu critic, subliniind aspecte ce necesită clarificare teologică și echilibru în interpretare.

 Miravalle observă că documentul declară titlul Co-Redemptrix ca „nepotrivit” (nr. 22), deși: Papi precum Pius X, Pius XI și Ioan Paul al II-lea l-au folosit de mai multe ori.

Tradiția acestui titlu există din secolele X–XV. Alți sfinți – printre care Padre Pio, Maica Tereza, Maximilian Kolbe, Tereza Benedicta a Crucii – l-au folosit, recunoscând cooperarea unică a Mariei la mântuire.
El întreabă dacă, prin urmare, toate aceste referințe ar trebui acum considerate „nepotrivite”?
De asemenea, Miravalle consideră faptul că titlul necesită explicații suplimentare nu este un motiv valid pentru a-l evita, deoarece și alte dogme (Concepția Imaculată, Transsubstanțierea etc.) au cerut clarificări teologice continue.

Autorul subliniază că papii, de la Benedict al XIV-lea (1748) până la Leon al XIII-lea și Ioan Paul al II-lea, au învățat constant că Fecioara Maria are un rol secundar, subordonat lui Hristos, în distribuirea harurilor mântuirii.
Miravalle consideră problematic faptul că documentul DDF: sugerează că Maria nu ar avea un rol universal în distribuirea harurilor (nr. 53, 55); omite complet secole de învățătură papală oficială pe această temă.
El avertizează că aceasta poate crea confuzie între credincioși, părând o „schimbare de doctrină”.

Miravalle observă că documentul citează pe larg comentarii spontane ale Papei Francisc, dar omite: texte papale explicite ale lui Ioan Paul al II-lea despre Co-Redemptrix; cuvântarea Papei Pius XI (1933) care apăra acest titlu; și faptul că Cardinalul Ratzinger (viitorul Benedict al XVI-lea) nu a respins titlul, ci doar considera că nu este încă matur teologic.
Această selecție parțială arată, în opinia lui Miravalle, o lipsă de obiectivitate.

Mișcarea pentru a cincea dogmă mariană

Documentul DDF nu împiedică mișcarea eclezială care cere proclamarea unei a cincea dogme mariane, referitoare la Maternitatea spirituală a Mariei (care include rolul ei de Co-Redemptrix și Mediatrix).

Această mișcare, inițiată în 1915 de Cardinalul Désiré Mercier, continuă în spirit de fidelitate față de Biserică și conform Canonului 212, care permite credincioșilor să adreseze cereri pentru binele Bisericii.

Consultarea laicilor și mișcarea internațională

Miravalle amintește cuvintele Sf. John Henry Newman, conform cărora ierarhia trebuie să consulte laicii în procesul dezvoltării doctrinei.
Peste 8 milioane de credincioși din 150 de țări, împreună cu 700 de episcopi și cardinali, au semnat petiții adresate Sfântului Scaun pentru această definiție dogmatică.
Autorul afirmă că proclamarea completă a adevărului despre Maria ar întări mijlocirea ei pentru Biserică și lume.

În ziua de joi, 25 martie 2010, la Roma, a avut loc o dezbatere organizată de Forumul revistei Inside the Vatican şi Colegiul Sf. Thomas Morus, în care un grup internaţional de Episcopi şi teologi au discutat dacă este sau nu timpul potrivit pentru a fi pronunţată o a cincea definiţie solemnă sau „dogmă” referitoare la Fecioara Maria. (Lumea catolică)

Stânca și Maica Sfântă: un semn pe care Biserica nu-l poate ignora

În noaptea dintre 1 și 2 noiembrie 2025, o stâncă uriașă s-a desprins de pe muntele care domină localitatea Brienno, pe malul lacului Como (Italia), și a lovit biserica dedicată Neprihănitei Zămisliri, cunoscută sub numele Madonna del Ronco.
S-a auzit un zgomot puternic, zidul lateral a fost distrus, iar biserica a fost acoperită de praf și dărâmături. Totuși, nimeni nu a fost rănit.

La doar două zile după acest eveniment, pe 4 noiembrie 2025, Dicasterul pentru Doctrina Credinței a publicat documentul Mater Populi Fidelis, în care se descurajează folosirea titlurilor mariane „Corredentrice” (Co-Redemptrix) și „Mediatrice di tutte le grazie” (Mijlocitoarea tuturor harurilor).

Autorul articolului vede o coincidență semnificativă între cele două fapte:
Astfel, episodul este interpretat ca un semn providențial, un „strigăt” pe care Biserica nu ar trebui să-l ignore – o chemare la reflecție asupra adevărului și măreției spirituale a Maicii Domnului.

Pr. Pablo Martin Sanguiao, dedicat de-o viață promovării învățăturii despre Voința Divină după Serva lui Dumnezeu Luisa Piccarreta, a scris cu ani în urmă cartea ”Corăscumpărătoarea”, în întâmpinarea profetică a disputei zilelor noastre. Iată ce spune:

”Acum a venit vremea când Biserica, Trupul Mistic al lui Hristos, trebuie să completeze în trupul său ceea ce lipsește Patimilor lui Hristos (Col. 1,24).

Acum Biserica își trăiește propriul Ghetsimani misterios. Și când într-o zi se va simți abandonată de mulți dintre ucenicii și copiii săi, va experimenta chiar întunericul abandonului din partea lui Dumnezeu, în timp ce lumea se va bucura, crezând că este moartă, Domnul va spune atunci: „Copilul nu este mort, ci doarme” (Mt 9,24). Biserica nu va muri pentru că, asemenea lui Isus, va continua să trăiască în Maria, până la Învierea Sa.

Încă o dată, Învierea și triumful Bisericii se vor realiza prin Maria. Fără ea, totul se oprește, nimic nu se realizează, nici măcar triumful Împărăției lui Dumnezeu, care este rodul suprem al Răscumpărării. Totul depinde de Maria ca și Corăscumpărătoare.”

 Sfântul Don Bosco a văzut o mare învolburată, plină de vapoare de luptă care atacau o navă mare, condusă de Papa.

Furtuna era groaznică: tunete, fulgere, valuri uriașe. Corăbiile vrăjmașe trăgeau asupra navei papale cu tunuri, încercând să o scufunde. Din adâncuri ieșeau mine, cărți, pamflete, arme — simboluri ale atacurilor împotriva credinței, ereziilor și păcatelor.

În timp ce lupta continua, în mijlocul mării s-au ridicat doi stâlpi uriași de piatră, aproape de navă. Pe primul stâlp (cel mai înalt) se afla o Ostie luminoasă, cu inscripția: “Salus Credentium” – „Mântuirea celor ce cred”, care reprezintă Sfânta Euharistie, Trupul lui Hristos. Pe celălalt stâlp, puțin mai mic, era o statuie a Sfintei Fecioare Maria, cu inscripția: “Auxilium Christianorum” – „Ajutorul creștinilor”, care reprezintă Maica Domnului, protectoarea Bisericii.)

Despre Maria ca Mijlocitoare a Tuturor Harurilor de Pr. Reginald Garrigou-Lagrange, unul dintre marii teologi tomiști ai sec. XX, scrie:
LUAT DIN CELE TREI VÂRSTE ALE VIEȚII INTERIOARE, VOL. 1, capitolul 6
Imprimatur și Nihil Obstat, 1948: ”După cum o mamă se îngrijește de viața copiilor săi, Maria veghează la viața harului în sufletele noastre. Toate darurile spirituale – de la convertire până la harul final al perseverenței – sunt obținute prin mijlocirea ei.”

În Litania Lauretana, ea este invocată ca „Vindecătoarea bolnavilor, Scăparea păcătoșilor, Mângâietoarea mâhniților, Ajutorul creștinilor”, semn că Biserica recunoaște mijlocirea ei universală.

Gerda Chișărău

Surse: https://www.vaticannews.va/ro/vatican/news/2025-11/nota-doctrinara-mater-populi-fidelis-titluri-mariane.html

https://onepeterfive.com/on-mary-as-mediatrix-of-all-graces-by-fr-reginald-garrigou-lagrange/

https://gloria.tv/post/1wD4B49DxTTRC7sXX3RxaaLgZ

https://www.catholica.ro/2010/03/27/lc-este-timpul-potrivit-pentru-o-a-cincea-dogma-mariana/

https://www.lepantoin.org/wp/

https://www.laprovinciadicomo.it/stories/premium/lago-e-valli/masso-sulla-chiesa-ecco-il-video-del-percorso-della-frana-o_3430715_11/  

Scrisoare pastorală despre Preasfânta Fecioară Maria, Co-Răscumpărătoare și Mijlocitoare a Tuturor Harurilor

 Dragi frați și surori în Cristos,

La 4 noiembrie 2025, Sfântul Scaun a publicat o Notă Doctrinală prin intermediul Dicasterului pentru Doctrina Credinței (DDF) intitulată Mater Populi Fidelis, semnată de prefectul DDF, cardinalul Victor Manuel Fernandez. În document, cardinalul Fernandez declară „că nu ar fi potrivit să se folosească titlul de «Co-Răscumpărătoare» pentru a defini cooperarea Mariei”. Motivul declarat este că un astfel de titlu „riscă să ascundă mijlocirea mântuitoare unică a lui Cristos și, prin urmare, poate crea confuzie și un dezechilibru în armonia adevărurilor credinței creștine...” (Paragraful 22).

Deoarece mulți credincioși sunt tulburați de aceste cuvinte și pentru că dragostea pentru Preasfânta Fecioară este inima credinței catolice autentice, mă simt îndemnat, ca succesor al Apostolilor, să reafirm învățătura perenă a Bisericii cu privire la cooperarea singulară a Maicii Domnului la Răscumpărare.

Este izbitor faptul că raționamentul dat – pentru a evita „confuzia” și din motive ecumenice – reflectă același limbaj care, timp de mai bine de o jumătate de secol, a fost folosit pentru a înmuia și a ascunde adevărul catolic. Un astfel de raționament a estompat ascuțimea doctrinei până când a rămas doar un sentiment vag. Dar adevărul nu poate fi sacrificat pe altarul diplomației. Ecumenismul care reduce la tăcere adevărul încetează să mai fie adevărată unitate. Calea de urmat nu este de a estompa ceea ce face Credința distinctă, ci de a o proclama cu claritate și caritate, având încredere în lumina revelației pentru a risipi confuzia, nu pentru a o ascunde.

În ultimii ani, acest tipar s-a repetat pe multe fronturi ale vieții Bisericii. Sub pretextul de a fi „primitoare” și „incluzivă”, identitatea supranaturală a Bisericii este încetul cu încetul schimbată cu una sociologică. Ceea ce a fost odată definit prin har și convertire este acum reformat în limbajul acomodării și afirmării. Chemarea la căință este înlocuită de chemarea la apartenență. Lumii i se spune că nu trebuie să se schimbe; doar Biserica trebuie să se schimbe pentru a se potrivi ei. Și astfel, Credința este diluată, Crucea este înmuiată, iar Evanghelia devine sentimentală mai degrabă decât mântuitoare. Dar iubirea fără adevăr nu este milă - este înșelăciune.

Acest nou document trebuie văzut în acest context. A respinge titlul de Co-Răscumpărătoare nu este doar o preocupare lingvistică. Face parte dintr-un efort continuu de a deposeda Credința de atributele sale supranaturale, de a face Biserica să pară inofensivă unei lumi care urăște Crucea. Preasfânta Fecioară este cea mai perfectă reflectare umană a adevărului divin. A-i diminua rolul înseamnă a diminua realitatea harului în sine. Când titlurile ei înalte sunt declarate „nepotrivite”, nu ea este cea diminuată - ci înțelegerea noastră despre Cristos este cea diminuată, căci fiecare adevăr marian protejează un adevăr cristologic.

Cooperarea Mariei la Răscumpărare este o doctrină perenă, așa cum este mărturisită de Părinți. Sfântul Irineu a învățat că „nodul neascultării Evei a fost dezlegat prin ascultarea Mariei”, iar Sfântul Efrem a numit-o „răscumpărarea captivilor”. Încă din zorii Bisericii, ascultarea Fecioarei a fost văzută ca desființarea rebeliunii Evei și începutul restaurării omenirii.

Confuzia din jurul termenului Co-Răscumpărătoare provine în mare parte dintr-o înțelegere greșită a prefixului „co-”. În latină, este „cum”, care nu înseamnă „egal cu”, ci „cu”. Maria nu este o mântuitoare rivală, ci cea care a suferit împreună cu Mântuitorul. Întreaga ei participare a fost dependentă, derivată și subordonată - dar profund reală. Așa cum prima Eva a cooperat la cădere, Noua Eva a cooperat la restaurare. Fiatul ei la Buna Vestire și prezența ei sub Cruce sunt doi poli ai acelei cooperări divine. Maria a participat la lucrarea răscumpărătoare a Fiului ei, care singurul putea reconcilia omenirea.

Încă de la început, Biserica a mărturisit că acel "Fiat" al Mariei - consimțământul ei total și liber la planul lui Dumnezeu - nu a fost un moment pasiv, ci o cooperare adevărată și activă la lucrarea mântuitoare a Fiului ei. Cuvântul Co-Răscumpărătoare își face prima apariție printr-o declarație oficială în timpul domniei Papei Sfântul Pius al X-lea. În 1908, Congregația Ritualilor din Vatican a cerut ca devoțiunea față de Maica Îndurerată să crească și ca recunoștința credincioșilor față de „Milostiva Co-Răscumpărătoare a rasei umane” să se intensifice.

La 22 ianuarie 1914, Sacra Congregație a Sfântului Oficiu (numită acum Dicasterul pentru Doctrina Credinței) a acordat o indulgență parțială de 100 de zile pentru recitarea unei rugăciuni de reparare către Maica Domnului, după cum urmează:

„Binecuvântez Numele Tău sfânt, laud privilegiul Tău înalt de a fi cu adevărat Maica lui Dumnezeu, pururea Fecioară, zămislită fără pată de păcat, Co-Răscumpărătoare a rasei umane.”

Când Sfântul Scaun - și, de fapt, același birou care tocmai a emis acest document - a putut atașa indulgențe unei astfel de rugăciuni, nu mai poate pretinde acum că doctrina din spatele ei este „nepotrivită”. Limbajul poate necesita explicații pastorale, dar adevărul nu poate fi retras.

Papa Sfântul Pius al X-lea, în enciclica sa Ad Diem Illum Laetissimum (2 februarie 1904), a învățat:

„Preasfânta Fecioară nu l-a conceput pe Fiul Veșnic al lui Dumnezeu doar pentru ca El să se facă om, luând natura Sa umană din ea, ci și pentru ca, prin natura asumată din ea, El să fie Mântuitorul oamenilor. Din acest motiv, Îngerul le-a spus păstorilor: «Astăzi vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul».”

El a continuat:

Maria „întrucât era mai presus de toți în sfințenie și unire cu Cristos și a fost luată de Cristos în lucrarea mântuirii umane, ea a meritat în mod firesc, cum se spune, ceea ce Cristos a meritat de drept și este slujitorul principal al distribuirii harurilor.”

Aceasta nu este poezie, ci învățătură papală. Aceasta definește ceea ce Biserica a știut dintotdeauna: maternitatea Mariei nu este doar fizică, ci și răscumpărătoare, spirituală și universală.

Papa Benedict al XV-lea, în Inter Sodalicia (22 martie 1918), a scris:

„Într-o asemenea măsură a suferit Maria și aproape că a murit împreună cu Fiul ei, care seferea și murea; într-o asemenea măsură a renunțat ea la propriile drepturi materne asupra Fiului ei pentru mântuirea omului, ... încât putem spune pe bună dreptate că a răscumpărat neamul omenesc împreună cu Cristos.”

Papa Pius al XI-lea, în mesajul său către Lourdes din 28 aprilie 1935, s-a rugat:

„O, Maică a evlaviei și a milei, care, ca și Co-Răscumpărătoare, ai stat alături de preadulcele tău Fiu suferind împreună cu El când a desăvârșit răscumpărarea neamului omenesc pe altarul Crucii ... păstrează în noi, te rugăm, zi de zi, prețioasele roade ale Răscumpărării și ale compasiunii tale.”

Papa Pius al XII-lea, în mesajul său radiofonic către Fatima din 13 mai 1946, a declarat:

„Ea a fost cea care, ca Noua Evă, liberă de orice pată a păcatului originar sau personal, mereu unită cât se poate de strâns cu Fiul său, L-a oferit Tatălui Veșnic împreună cu jertfirea drepturilor ei materne și a iubirii ei de mamă, pentru toți fiii lui Adam, pângăriți de căderea jalnică a acestuia."

Pe 31 martie 1985, Duminica Floriilor și Ziua Mondială a Tineretului, Papa Sfântul Ioan Paul al II-lea a vorbit despre cufundarea Mariei în misterul Patimilor lui Cristos:

„Maria l-a însoțit pe Fiul ei divin în cea mai discretă taină, cugetând totul în adâncul inimii sale. Pe Calvar, la picioarele Crucii, în vastitatea și în profunzimea jertfei sale materne, l-a avut alături pe Ioan, cel mai tânăr Apostol... Fie ca Maria, Protectoarea noastră, Co-răscumpărătoarea, căreia îi aducem cu prisosință rugăciunile noastre, să facă ca dorința noastră să corespundă cu generozitate dorinței Mântuitorului.”

Papa Ioan Paul al II-lea a declarat la 6 octombrie 1991, vorbind despre Sfânta Brigita a Suediei:

„Ea a vorbit cu energie despre privilegiul divin al Neprihănitei Zămisliri a Mariei. A contemplat misiunea ei uimitoare de Maică a Mântuitorului. A invocat-o ca Neprihănită Zămislire, Doamna Îndurerată și Co-mântuitoare, exaltând rolul singular al Mariei în istoria mântuirii și în viața poporului creștin.”

Pe lângă „Co-Mântuitoare”, documentul Mater Populi Fidelis a abordat și titlul marian de „Mijlocitoare” și „Mijlocitoare a Tuturor Harurilor”, afirmând că astfel de titluri nu contribuie la o înțelegere corectă a rolului Mariei ca mijlocitoare.

Cu toate acestea, Papa Leon al XIII-lea ne-a învățat în Adiutricem Populi (5 septembrie 1895):

„... Este corect să spunem că nimic din acea mare comoară a tuturor harurilor pe care Domnul ni le-a adus - căci «harul și adevărul au venit prin Isus Cristos» - nimic nu ni se împărtășește decât prin Maria, deoarece așa voiește Dumnezeu....”

Din participarea ei la Răscumpărare izvorăște mijlocirea ei maternă. Fiecare har care vine din Inima lui Cristos trece prin mâinile Mamei Sale, nu prin necesitatea naturii, ci prin voința divină care o asociază în ordinea harului.

Papa Sfântul Pius al X-lea în Ad Diem Illum (2 februarie 1904) a afirmat:

„... Ea a devenit în mod foarte vrednic reparatoarea lumii pierdute și, prin urmare, distribuitoarea tuturor darurilor care au fost câștigate pentru noi prin moartea și sângele lui Isus... și ea este slujitorul principal al distribuției harului.”

Dragii mei frați și surori, acest atac asupra doctrinei mariane trebuie înțeles ca parte a unei destrămări mai ample. Spiritul modern caută o Biserică care nu mai ofensează, nu mai avertizează, nu mai numește păcatul pe nume. Vrea o Biserică fără jertfă, o Cruce fără sânge, un Rai fără convertire. O astfel de viziune nu este o reînnoire - este o înlocuire.

Mulți sfinți au prevăzut o structură contrafăcută care ar imita adevărata Biserică, golind-o în interior. Această maimuțărire a Bisericii ar păstra forma exterioară - liturghia, ierarhia, limbajul - dar ar goli-o de conținut supranatural. Când Maica este redusă la tăcere, Crucea urmează curând; când harul este înlocuit de psihologie, sacramentele devin simboluri, iar credința devine terapie.

De aceea, visul Sfântului Ioan Bosco despre cei doi stâlpi răsună cu atâta urgență astăzi. El a văzut Corabia lui Petru bătută de furtuni, atacată din toate părțile, până când a fost ancorată între doi mari stâlpi care se ridicau din mare: Eucharistia și Preasfânta Fecioară Maria. Încercarea actuală de a diminua titlurile Mariei este un atac asupra unui pilon - și putem fi siguri că celălalt va fi în curând atacat mai aprig. Deja vedem confuzie cu privire la Prezența Reală, indiferență față de sacrilegiu și inovații care ascund natura sacrificială a Liturghiei.

A lovi în Maria înseamnă a lovi în Euharistie, căci ambele sunt inseparabil unite în misterul Întrupării. Ea i-a dat lui Cristos Trupul Său; acel Trup devine Hrana noastră Veșnică. A nega rolul ei de Co-Răscumpărătoare și Mijlocitoare înseamnă a desprinde semnul vizibil din inima maternă care l-a dat.

Prin urmare, trebuie să rămânem fermi. Să nu tăcem atunci când adevărul este demontat sub pretextul prudenței. Credincioșii au dreptul - și datoria - să vorbească limbajul credinței transmise de sfinți. A o numi pe Maria Co-Răscumpărătoare și Mijlocitoare a Tuturor Harurilor nu înseamnă a adăuga la revelație, ci a onora ceea ce revelația conține deja.

Preoții, călugării și laicii să rostească titlurile ei cu încredere și să le învețe semnificația. Fie ca locuințele noastre, apostolatele noastre și durerile noastre să fie consacrate din nou Inimii Sale Neprihănite. În vremuri în care păstorii se clatină și confuzia se răspândește, Maica Domnului rămâne semnul sigur al dreptei credonțe, oglinda Bisericii, cea care zdrobește capul șarpelui. Îi încredințăm reînnoirea credinței, purificarea clerului și triumful Inimii Sale Neprihănite promis la Fatima.

Este profund regretabil faptul că documentul Cardinalului Fernandez încearcă să suprime venerabilele titluri de Co-Răscumpărătoare și Mijlocitoare pe motiv că acestea ar putea deruta credincioșii. Confuzia nu apare din adevăr, ci din întunecarea lui. Generații de sfinți și credincioși au fost luminate, nu induse în eroare, de aceste titluri.

Să nu ne temem să spunem ceea ce este adevăr:

Maria este Maica Domnului.

Maria este Co-Răscumpărătoare.

Maria este Mijlocitoarea Tuturor Harurilor.

Aceste adevăruri nu o glorifică pe Maria separat de Cristos, ci pe Cristos prin Maria - căci toată măreția ei izvorăște din El și conduce înapoi la El.

Fie ca Fecioara Neprihănită să mijlocească pentru Biserică în acest ceas de încercare. Fie ca ea să ne obțină curajul de a rosti adevărul în iubire, puritatea de a-l trăi și perseverența de a-l apăra până la sfârșit.

Cu afecțiune paternă în Cristos,

Episcop Joseph E. Strickland

Episcop Emerit

https://pillarsoffaith.net/she-who-stands-beneath-the-cross/?fbclid=IwY2xjawN8GbhleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETF3Z0lLbkFJc1B5QW1PaFZlc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHgzc9gyNZEPyOh9AwOGQowcoeN1_OksAThNqawxJZpz0O_0qH-bg1YMpmfoH_aem_x0OGPvFvbcXdXfz9_v2sCA

Creșterea copiilor într-o lume seculară - ghid catolic

A fi părinte nu a fost niciodată ușor, dar creșterea copiilor în lumea seculară de astăzi prezintă provocări unice. De la influențele mass-media la presiunea colegilor, de la relativism la ostilitatea deschisă față de credință, părinții catolici se întreabă adesea: Cum să îmi cresc copiii ca să-L iubească pe Dumnezeu și să rămână înrădăcinați în Biserică? Vestea bună este că Biserica a fost întotdeauna o lumină călăuzitoare, iar părinții catolici au instrumente puternice pentru a-și forma copiii în adevăr și sfințenie.

1. Fiți primul martor al credinței

Copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce aud. Părinții sunt primii învățători ai credinței, nu cateheții, nici școlile. Când copiii își văd părinții rugându-se, participând cu credință la Liturghie și trăind cu onestitate și caritate, ei absorb în mod natural aceleași valori. Credința trebuie modelată înainte de a fi predată.

2. Faceți din cămin o biserică domestică

Catehismul numește familia „biserica domestică” (CCC 1655–1658). O casă catolică nu ar trebui să fie doar un loc de locuit, ci un loc în care se trăiește credința:

Un crucifix în fiecare cameră.

Un colț de rugăciune în familie sau un mic altar.

Rugăciunea Rozariului împreună.

Celebrarea zilelor de sărbătoare și a anotimpurilor liturgice.

Când casa reflectă identitatea catolică, copiii cresc cu credința ca parte a vieții de zi cu zi.

3. Păziți-le inimile și mințile.

Lumea bombardează copiii cu mesaje contrare valorilor catolice - prin intermediul televizorului, muzicii, rețelelor sociale și al colegilor. Părinții trebuie să acționeze ca paznici, nu din frică, ci din iubire. Stabilirea limitelor tehnologiei, monitorizarea a ceea ce consumă și purtarea de conversații deschise despre moralitate sunt acte de protecție, nu de restricție.

4. Învățați-i „De ce”, nu doar „Ce”

Copiii dintr-o lume seculară vor fi chestionați, provocați și chiar batjocoriți pentru credințele lor. Pentru a-i pregăti, părinții trebuie să-i învețe nu doar ce crede Biserica, ci și de ce crede așa. Explicarea motivelor din spatele învățăturilor catolice - despre Euharistie, moralitate, sexualitate și justiție socială - le oferă copiilor încredere și rezistență.

5. Înrădăcinați-i în Sacramente.

Sacramentele nu sunt opționale - sunt cordoane de salvare. Spovedania regulată, primirea frecventă a Euharistiei și mirul îi pregătesc pe copii pentru bătăliile credinței. Harul sacramental dă putere acolo unde efortul uman eșuează.

6. Încurajați prieteniile în credință.

Deși copiii vor interacționa cu lumea seculară, au nevoie și de colegi catolici. Grupurile de tineri, școlile catolice sau activitățile parohiale le oferă prietenii pline de credință, care întăresc ceea ce învață acasă.

7. Echipați-i pentru bătălia spirituală.

Părinții trebuie să le reamintească copiilor lor că viața este un război spiritual. Învățarea rugăciunilor de protecție, a devotamentului față de Preasfânta Fecioară Maria și încrederea în îngerii lor păzitori le oferă copiilor instrumente reale pentru a rezista ispitei și descurajării.

8. Fiți răbdători și perseverați.

Niciun părinte nu își poate proteja copilul de orice influență. Vor exista lupte, îndoieli și chiar rebeliune. Ceea ce contează cel mai mult este consecvența, iubirea și rugăciunea. Sfânta Monica s-a rugat timp de decenii pentru fiul ei rătăcit, Sfântul Augustin, iar Dumnezeu a răspuns rugăciunii ei. Perseverența în rugăciune este puternică.

Concluzie:

A crește copiii într-o lume seculară nu înseamnă a-i izola, ci a-i echipa corespunzător. Părinții catolici sunt chemați să fie martori, învățători și protectori, ajutându-și copiii să crească puternici în credință, în ciuda presiunilor din jurul lor. Cu rugăciune, sacramente și un cămin centrat pe Cristos, copiii pot prospera devenind niște catolici credincioși, în orice cultură.

Gând final: 

Lumea poate fi seculară, dar căminul tău poate fi un sanctuar al credinței. Crește-ți copiii astfel încât să știe că îi aparțin mai întâi lui Cristos și nicio influență lumească nu-i poate îndepărta de El.

https://www.facebook.com/share/p/1NaXRj9KcS/

De ce cei care sunt pe patul de moarte văd morții?

 Un avertisment spiritual despre pericolul de a muri în păcat mortal

„Ce face ca moartea să fie teribilă? Păcatul. Prin urmare, noi trebuie să ne temem de păcat, nu de moarte.”

(Sf. Alfons Maria de Liguori)

Moartea este bătălia finală a sufletului - un moment nu doar de agonie fizică, ci și de război spiritual.

Lumea poate vedea moartea ca pe o evadare pașnică sau ca pe un proces biologic, dar în ochii sfinților, exorciștilor și misticilor Bisericii, ceasul morții este cel mai periculos și decisiv moment al întregii vieți a cuiva. Este momentul în care Raiul, Iadul și sufletul se întâlnesc față în față în judecata veșniciei.

Demoni pe patul de moarte: Asaltul final

Exorciștii au avertizat că în momentul morții, demonii se manifestă în forță deplină, urmărind să răpească sufletul înainte ca acesta să poată fi salvat prin mila lui Dumnezeu.

Nu se odihnesc nici măcar pentru cei sfinți. Un caz frapant este cel al Sfântului Andrei Avellino, care, în momentul morții sale, era hărțuit de 10.000 de demoni. A fost un preot și un călugăr sfânt - care nu se afla în păcat de moarte - totuși, această întâlnire oribilă servește drept avertisment profund: nici măcar cei mai sfinți oameni nu sunt scutiți de furia diavolului. El a fost salvat doar prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că devotamentul față de ea este crucial până la ultima suflare.

Într-un alt caz, un bărbat pe moarte, înconjurat de entități demonice, a fost salvat deoarece copiii lui au început să se roage cu fervoare alături de el. Un copil a strigat: „Tată, cheamă-i pe Isus, pe Maria și pe Sfântul Iosif!” Bărbatul a deschis ochii și a șoptit: „Sunt aici acum”, iar în acel moment, demonii au fugit. El a murit în pace, înconjurat de o prezență cerească.

Rudele decedate apar în ceasul morții sau sunt spirite înșelătoare?

Mulți oameni relatează că cei dragi fiind pe moarte pretind că văd rude decedate, care uneori chiar le vorbesc. Deși nu toate aceste viziuni sunt demonice, trebuie să fim precauți. Potrivit sfinților și exorciștilor, demonii se pot deghiza în suflete familiare pentru a înșela și a speria muribunzii.

De ce? Pentru că în momentul morții, simțurile supranaturale ale unei persoane (capacitatea naturală a sufletului dincolo de corpul fizic) sunt adesea deschise, similar cu cele ale sugarilor sau ale persoanelor aflate în stări alterate, făcându-le vulnerabile la entitățile spirituale.

Păcatul neglijării: Neprimirea ultimelor sacramente

Preasfânta Fecioară Maria, în apariția sa aprobată ca Doamna Noastră a Bunului Succes, a avertizat despre modul în care sacramentele - în special Spovedania, Împărtășania, Maslu, Viaticum, sunt neglijate de mulți, chiar și de preoți.

Mulți clerici, a spus ea, devin leneși și neglijază această datorie sacră. Și familiile amână adesea chemarea unui preot de teama de a nu-i speria pe muribunzi sau crezând că este ceva inutil.

Dar Uncțiunea bolnavilor, Spovada, Viaticum (Euharistia administrată unei persoane aflate pe patul de moarte) aduc vindecare atât trupului, cât și sufletului, și sunt uneori singurul har care poate salva o persoană pe moarte de la condamnarea veșnică.

„Mulți vor muri în păcat de moarte, fără Maslu, ca pedeapsă pentru încăpățânarea lor”, a spus Maica Domnului.

Puterea Rozariului și a Scapularului Maro

O poveste relatează despre o femeie aflată la scaunul de judecată al lui Dumnezeu. Păcatele ei erau mari, iar soarta ei părea pecetluită, dar Maica Domnului și-a pus Scapularul Maro pe cântar, iar nenumăratele ei Rozarii recitate au înclinat balanța în favoarea ei. A fost cruțată de Iad și trimisă în Purgatoriu pentru purificare.

Această poveste reflectă promisiunile Preasfintei Fecioare făcute celor care poartă Scapularul Maro cu credință și se roagă zilnic Rozariul: că nu vor suferi focul veșnic și vor primi ajutor în ceasul morții.

„Cel care moare îmbrăcat în acest Scapular nu va suferi focul veșnic.” este Promisiunea Maicii Domnului de la Muntele Carmel.

Nicio milă pentru păcătosul încăpățânat

Sfântul Alfons de Liguori, Doctor în Teologie Morală, a avertizat sever că păcătoșii încăpățânați, cei care abuzează în mod persistent de mila lui Dumnezeu și amână convertirea, s-ar putea să nu primească harul pocăinței pe patul de moarte.

El scrie: „Dumnezeu pedepsește adesea păcătoșii obișnuiți în păcatul lor, permițându-le să moară subit sau fără o adevărată căință.”

Asemenea suflete pot striga, dar descoperă că Dumnezeu nu răspunde, căci, până la sfârșit, ele au ales răzvrătirea în locul milei.

O moarte sfântă trebuie pregătită

O moarte sfântă și pașnică nu este o coincidență - este rezultatul unei vieți trăite în prietenie cu Dumnezeu. Boala, suferința și încercările trebuie primite ca pregătiri pentru o moarte sfântă, nu ca pedepse. Rugăciunea în familie, Rozariul, Spovedania regulată, participarea la Liturghie, actele de caritate și viața în stare de har fac parte din această pregătire.

După cum avertizează Biblia:

„Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci.” (Ioan 8:5)

„... oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata” (Evrei 9:27)

Raiul este pentru cei pregătiți

Pregătită sau nu, moartea este sigură. Ceea ce rămâne incert este starea sufletului tău când va veni acel moment. Iadul îi așteaptă pe cei care aleg păcatul, ignoră mila lui Dumnezeu și resping harul Sacramentelor. Dar pentru cei care trăiesc o viață virtuoasă, se încredințează Maicii Domnului și mor în prietenia cu Dumnezeu, porțile Raiului se vor deschide.

„Unde este, moarte, ghimpele tău?” (1 Corinteni 15:55)

„Cea mai mare onoare pe care o poți da Dumnezeului Atotputernic după ce L-ai primit în Sfânta Împărtășanie este să-I mulțumești.” (Sf. Alfons)

Să nu așteptăm semne pe patul de moarte. Să trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima, pentru că într-o zi va fi. Să ne rugăm, să ne căim, să purtăm Scapularul, să o iubim pe Preasfânta Fecioară Maria și să luptăm pentru Rai cât mai este timp.

Catholic Tradition & Evangelization