„Ce face ca moartea să fie teribilă? Păcatul. Prin urmare, noi trebuie să ne temem de păcat, nu de moarte.”
(Sf. Alfons Maria de Liguori)
Lumea poate vedea moartea ca pe o evadare pașnică sau ca pe un proces biologic, dar în ochii sfinților, exorciștilor și misticilor Bisericii, ceasul morții este cel mai periculos și decisiv moment al întregii vieți a cuiva. Este momentul în care Raiul, Iadul și sufletul se întâlnesc față în față în judecata veșniciei.
Demoni pe patul de moarte: Asaltul final
Exorciștii au avertizat că în momentul morții, demonii se manifestă în forță deplină, urmărind să răpească sufletul înainte ca acesta să poată fi salvat prin mila lui Dumnezeu.
Nu se odihnesc nici măcar pentru cei sfinți. Un caz frapant este cel al Sfântului Andrei Avellino, care, în momentul morții sale, era hărțuit de 10.000 de demoni. A fost un preot și un călugăr sfânt - care nu se afla în păcat de moarte - totuși, această întâlnire oribilă servește drept avertisment profund: nici măcar cei mai sfinți oameni nu sunt scutiți de furia diavolului. El a fost salvat doar prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că devotamentul față de ea este crucial până la ultima suflare.
Într-un alt caz, un bărbat pe moarte, înconjurat de entități demonice, a fost salvat deoarece copiii lui au început să se roage cu fervoare alături de el. Un copil a strigat: „Tată, cheamă-i pe Isus, pe Maria și pe Sfântul Iosif!” Bărbatul a deschis ochii și a șoptit: „Sunt aici acum”, iar în acel moment, demonii au fugit. El a murit în pace, înconjurat de o prezență cerească.
Rudele decedate apar în ceasul morții sau sunt spirite înșelătoare?
Mulți oameni relatează că cei dragi fiind pe moarte pretind că văd rude decedate, care uneori chiar le vorbesc. Deși nu toate aceste viziuni sunt demonice, trebuie să fim precauți. Potrivit sfinților și exorciștilor, demonii se pot deghiza în suflete familiare pentru a înșela și a speria muribunzii.
De ce? Pentru că în momentul morții, simțurile supranaturale ale unei persoane (capacitatea naturală a sufletului dincolo de corpul fizic) sunt adesea deschise, similar cu cele ale sugarilor sau ale persoanelor aflate în stări alterate, făcându-le vulnerabile la entitățile spirituale.
Păcatul neglijării: Neprimirea ultimelor sacramente
Preasfânta Fecioară Maria, în apariția sa aprobată ca Doamna Noastră a Bunului Succes, a avertizat despre modul în care sacramentele - în special Spovedania, Împărtășania, Maslu, Viaticum, sunt neglijate de mulți, chiar și de preoți.
Mulți clerici, a spus ea, devin leneși și neglijază această datorie sacră. Și familiile amână adesea chemarea unui preot de teama de a nu-i speria pe muribunzi sau crezând că este ceva inutil.
Dar Uncțiunea bolnavilor, Spovada, Viaticum (Euharistia administrată unei persoane aflate pe patul de moarte) aduc vindecare atât trupului, cât și sufletului, și sunt uneori singurul har care poate salva o persoană pe moarte de la condamnarea veșnică.
„Mulți vor muri în păcat de moarte, fără Maslu, ca pedeapsă pentru încăpățânarea lor”, a spus Maica Domnului.
Puterea Rozariului și a Scapularului Maro
O poveste relatează despre o femeie aflată la scaunul de judecată al lui Dumnezeu. Păcatele ei erau mari, iar soarta ei părea pecetluită, dar Maica Domnului și-a pus Scapularul Maro pe cântar, iar nenumăratele ei Rozarii recitate au înclinat balanța în favoarea ei. A fost cruțată de Iad și trimisă în Purgatoriu pentru purificare.
Această poveste reflectă promisiunile Preasfintei Fecioare făcute celor care poartă Scapularul Maro cu credință și se roagă zilnic Rozariul: că nu vor suferi focul veșnic și vor primi ajutor în ceasul morții.
„Cel care moare îmbrăcat în acest Scapular nu va suferi focul veșnic.” este Promisiunea Maicii Domnului de la Muntele Carmel.
Nicio milă pentru păcătosul încăpățânat
Sfântul Alfons de Liguori, Doctor în Teologie Morală, a avertizat sever că păcătoșii încăpățânați, cei care abuzează în mod persistent de mila lui Dumnezeu și amână convertirea, s-ar putea să nu primească harul pocăinței pe patul de moarte.
El scrie: „Dumnezeu pedepsește adesea păcătoșii obișnuiți în păcatul lor, permițându-le să moară subit sau fără o adevărată căință.”
Asemenea suflete pot striga, dar descoperă că Dumnezeu nu răspunde, căci, până la sfârșit, ele au ales răzvrătirea în locul milei.
O moarte sfântă trebuie pregătită
O moarte sfântă și pașnică nu este o coincidență - este rezultatul unei vieți trăite în prietenie cu Dumnezeu. Boala, suferința și încercările trebuie primite ca pregătiri pentru o moarte sfântă, nu ca pedepse. Rugăciunea în familie, Rozariul, Spovedania regulată, participarea la Liturghie, actele de caritate și viața în stare de har fac parte din această pregătire.
După cum avertizează Biblia:
„Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci.” (Ioan 8:5)
„... oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata” (Evrei 9:27)
Raiul este pentru cei pregătiți
Pregătită sau nu, moartea este sigură. Ceea ce rămâne incert este starea sufletului tău când va veni acel moment. Iadul îi așteaptă pe cei care aleg păcatul, ignoră mila lui Dumnezeu și resping harul Sacramentelor. Dar pentru cei care trăiesc o viață virtuoasă, se încredințează Maicii Domnului și mor în prietenia cu Dumnezeu, porțile Raiului se vor deschide.
„Unde este, moarte, ghimpele tău?” (1 Corinteni 15:55)
„Cea mai mare onoare pe care o poți da Dumnezeului Atotputernic după ce L-ai primit în Sfânta Împărtășanie este să-I mulțumești.” (Sf. Alfons)
Să nu așteptăm semne pe patul de moarte. Să trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima, pentru că într-o zi va fi. Să ne rugăm, să ne căim, să purtăm Scapularul, să o iubim pe Preasfânta Fecioară Maria și să luptăm pentru Rai cât mai este timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu