luni, 13 martie 2017

Copilasilor, bătăliile dintre bine şi rău sunt pe cale să intre în lumea voastră!

Apelul Urgent al Mariei, Sfinţitoarea Copiilor lui Dumnezeu - 15 februarie 2017 11:10


Pacea Domnului Meu să fie cu voi, copilaşi micuţi ai Inimii mele.
Copilaşi micuţi, bătăliile dintre bine şi rău sunt pe cale să intre în lumea voastră. Forţele răului sunt mutate din locurile cereşti şi în curând bătăliile vor fi date pe Pământ. Răutatea şi păcatul omului din aceste timpuri de pe urmă, sunt sursele puterii pentru demoni; aceasta este cauza pentru care forţele răului coboară pe pământ, pentru a se întări şi a începe Marele Armaghedon.
Aveţi mare grijă, copilaşi micuţi, pentru că deja în lumea voastră multe suflete sunt posedate de demoni. Amintiţi-vă ca sub nici o circumstanţă să nu vă angajaţi în dispute şi certuri cu fraţii voştri care sunt posedaţi, pentru că lupta nu este împotriva trupului şi sângelui, ci împotriva puterilor şi principatelor, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduh, care au autoritate, putere, şi stăpânire în această lume întunecată. Puterea acestor entităţi spirituale întrupate este enormă, şi singura cale de a o depăşi este cu rugăciunea de combatere, invocând puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu şi puterea Sângelui Preţios şi a Rănilor Iubitului Meu Fiu.
Spiritele malefice deja colindă în primele ore ale nopţii (12 noaptea-până la răsărit), căutând trupuri ale sufletelor distante de Dumnezeu pentru a le poseda. Copilaşii mei micuţi, nu rămâneţi pe stradă până la aceste ore, pentru a nu avea parte de surprize neplăcute. Armatele răului vă vor ataca din toate părţile, în special prin uşile spirituale deschise prin păcatele neconfesate sau nepocăite. În toate ariile vieţii voastre, veţi întâlni atacuri ale celui rău; cel mai rău duşman va fi propria voastră familie. Lumea va intra în dispute şi războaie, iar sângele omului va fi vărsat în multe naţiuni.
Mintea oamenilor va fi un câmp de luptă unde cele mai puternice lupte pentru libertatea voastră vor fi date. Copilaşi micuţi, orice gând faceţi-l rob ascultării lui Isus Cristos ( 2 Corinteni 10:5). Consacraţi-vă pe voi înşivă în fiecare zi la Sângele Fiului Meu şi extindeţi această consacrare către rudele voastre. Fie ca viaţa voastră materială şi spirituală să fie sigilată cu Sângele Fiului Meu, precum şi mintea voastră şi simţurile. În Micul manual de rugăciuni şi rozarii ale Blândului Păstor dăruit instrumentului nostru Enoch, veţi găsi rugăciuni şi rozarii care vă vor servi pentru lupta spirituală de fiecare zi; rugaţi-vă acestea împreună cu rugăciunile Armurii Spirituale astfel încât să puteţi respinge atacurile pe care demonii vi le vor trimite pentru a vă răpi pacea şi sufletul. 
Popor al lui Dumnezeu, voi sunteţi armata luptătoare, fiţi pregătiţi şi ascultaţi toate instrucţiunile pe care noi vi le trimitem prin mesagerii noştri ai  acestor timpuri de sfârşit, astfel încât să vă puteţi apăra de atacurile legiunilor răului.
Staţi vigilenţi, alerţi şi privegheaţi, alungând de fiecare dată atacurile minţii. Amintiţi-vă că duşmanul meu vă cunoaşte, şi cunoaşte slăbiciunile voastre; de aceea el va ataca mintea voastră pentru a putea fi capabil să vă controleze întreaga fiinţă iar astfel, să poată avea stăpânire asupra fiinţei voastre şi să vă facă să vă pierdeţi sufletul. Aşa că, copiii mei, întotdeauna să purtaţi în mână puterea Sfântului Meu Rozariu, şi rugaţi-vă ziua şi noaptea, astfel încât să fiţi protejaţi.
Consacraţi-vă la Cele 2 inimi ale noastre (Inima Mariei şi a lui Isus) şi cât de curând posibil, extindeţi această consacrare asupra rudelor voastre. Puneţi-vă armura spirituală zi şi noapte şi ascultaţi toate instrucţiunile noastre astfel încât să rămâneţi victorioşi.
Fie ca pacea Domnului meu să rămână cu voi.
Mama voastră, Maria Sfinţitoarea, vă iubeşte.

Faceţi cunoscute mesajele mele întregii omeniri, copilaşi micuţi ai Inimii mele.

sursa: Mariamijlocitoareatuturorharurilor.blogspot.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu