Îi transmit lui X următoarele: Fiica Mea dragă! Te
iubesc foarte - foarte mult. Inimii Mele îi e dor după sufletul tău! Iubeşte-Mă
cu şi mai mare ardoare! Năzuieşte spre
vederea Sfintei Mele Feţe. Năzuinţa ta Mă slăveşte.
Copila Mea! În curând
vei sta în Faţa Mea. Nu te teme! Vei ocoli judecata, întrucât în fiecare
spovadă te-ai auto judecat şi ţi-a părut rău cu adevărat de păcatele tale pe
care le şterg şi le uit pentru totdeuna. Îţi voi spăla sufletul cu Sfântul Meu
Sânge vărsat pentru tine, îl voi face mai alb ca zăpada şi mai strălucitor cu
fiecare spovadă.
Fiica Mea!
Pregăteşte-te! În curând te voi scoate din această lume. Te conduc într-o
împărăţie nemaivăzut de minunată. Ţi-am pregătit un loc în Casa Tatălui Meu.
Bucură-te şi te veseleşte căci numele tău este scris în Cartea Vieţii. Sfinţii
Mei îngeri te vor însoţi în casa veşnică. Vei fi unită cu Mine pentru veşnicie,
cu Dumnezeul Tău cel care te-a răscumpărat, aşa cum nu se poate experimenta cât
timp eşti în trup deoarece ai muri de fericire. Dar până ce mai trăieşti încă
aici, fii recunoscătoare neîncetat pentru opera Mea de mântuire! Străduieşte-te
să mai salvezi încă multe suflete pentru viaţa veşnică prin rugăciunile,
sacrificiile, oferirile de sine,
suferinţele pe care să le uneşti cu pătimirea şi cu moartea Mea pe Cruce!
Hrăneşte-te adesea cu Mine, Cel care sunt prezent în mod real în Preasfântul
Sacrament! Atunci când Mă primeşti fă linişte în sufletul tău! Doar pe Mine să
Mă adori, doar Mie să te închini! Să nu ai alte gânduri! Mistuindu-te pe tine, dă-Mi recunoştinţă pentru faptul că am rămas printre voi şi că am instituit
Sfânta Euharistie. Gândeşte-te la preţul Acesteia. La Cina cea de Taină, am anticipat moartea
Mea pe cruce. Voi suferi până la sfârşitul lumii pentru sacrilegiile şi
umilinţele ce se săvârşesc împotriva Prezenţei Mele Preasfinte. Cu iubirea ta
fierbinte, ispăşeşte pentru multele păcate ale indiferenţei!
Copila
Mea! Te-am ales
pentru Mine şi În fiecare zi spune Te Deum-ul ca recunoştinţă pentru
asta. Ţelul suprem al vieţii tale să fie salvarea sufletelor
şi atunci vei fi tovarăş de muncă asemeni apostolilor Mei! Vei avea loc
lângă
ei în Împărăţia Mea. Gândul tău să fie mereu îndreptat spre Mine! Atunci
când
te rogi rozarul, cufundă-te în sfintele mistere! Valorează mai mult în
faţa Mea o invocaţie plină de iubire, decât oricât de multe rugăciuni mecanice.
Adu în faţa Mea pe toată lumea, pe toţi cei pe care îi cunoşti! Imploră pentru
ei haruri! Eu sunt Atotputernic şi mai bogat decât orice închipuire omenească.
Eu Însumi sunt Viaţa voastră Veşnică. Pentru Mine nimic nu este cu neputinţă.
Oicâte suflete Îmi ceri, ţi le voi da. Bucuria Mea este aceea de a-i mântui pe
toţi. Din păcate, din cauza liberului arbitru pe care Eu îl respect pe deplin,
mulţi se osândesc, deşi Eu am spus acestea: “Am venit ca să le dau viaţă şi
încă una îmbelşugată.” În Casa Tatălui Meu sunt multe locuri, dar sunt
pregătite doar celor care-L iubesc pe
Dumnezeu. Pregăteşte-te! În curând te voi ridica în slava veşnică şi te voi aşeza lângă Mine.
Adoră-Mă neîncetat şi
dă mulţumire deopotrivă pentru bine şi pentru rău! Fii mai răbdătoare cu cei
din jurul tău! Acceptă pe toţi şi toate aşa cum sunt. Eu stau în spatele
tuturor. Scot binele din orice. Întorc totul spre mântuirea voastră. De aceea, atunci când suferi din cauza cuiva, acea
suferinţă cauzată ţie şi unită cu meritele veşnice ale pătimirii şi morţii Mele
pe cruce, ofer-o pentru mântuirea acelui suflet. Atunci satana îl va părăsi. Îţi
dau pacea Mea. Te binecuvântez pe tine, pe cei dragi ai tăi şi căile tale cu
iubirea ce întrece orice închipuire omenească, în numele Tatălui, al Fiului şi
al Sfântului Duh.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu