ACT DE CĂINŢĂ
Doamne, Dumnezeul meu, mă căiesc
din toată inima de toate păcatele mele şi le urăsc mai presus de toate, pentru
că prin ele am pierdut harul tău şi împărăţia cerului şi m-am făcut vrednic de
pedeapsa veşnică a iadului; dar mai mult mă căiesc pentru că, păcătuind, te-am
mâniat pe tine, Părintele meu, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu, atât de mare
şi atât de bun. Pentru aceasta mă hotărăsc, cu ajutorul harului tău, să nu mai
păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat. Amin.
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Judecătorul
lumii, Cel care într-o zi se va reîntoarce ca să ne judece pe toți, stă acum, aici, în fața judecătorului lumesc, anihilat, rușinat, și neputincios. Pilat nu este o bestie
răuvoitoare. Știe că acest condamnat este nevinovat și caută modalitatea de a-L elibera. Pe
de altă parte, inima lui este divizată. Totuși, din cauza poziției sale, permite ca legea să nu mai
fie atât de importantă. Nici acei oameni care strigă și cer moartea lui Isus nu sunt niște bestii răuvoitoare. Mulți dintre ei, în Ziua Rusaliilor sunt străpunși în inimă atunci când Petru le spune:
" Însuși Dumnezeu L-a dovedit în fața voastră pe Isus din Nazaret ...iar voi, prin mâinile voastre nelegiuite,
L-ați omorât prin răstignire" (Faptele Apostolilor 2,22). Dar acum au
ajuns sub presiunea mulțimii. Strigă pentru că și ceilalți strigă, urlă așa cum fac și ceilalți. Așadar, slăbiciunea și lașitatea, mentalitatea și frica față de cel puternic (cel care domnește) îi fac să calce în picioare adevărul.
Glasul slab al conștiinței se pierde în urletele mulțimii. Frica față de oameni și șovăiala, dau putere celui rău.
Rugăciune
Doamne, Tu ai
fost condamnat la moarte, căci glasul conștiinței a amuțit de frica oamenilor.
De-a lungul întregii istorii, mereu, cei nevinovați sunt condamnați și omorâți.
Și noi, de câte ori nu am preferat succesul în detrimentul adevărului, binele
nostru în detrimentul carității. Dă, Doamne, forța glasului Tău în viețile
noastre, glasului slab al conștiinței! Privește spre noi, așa cum Te-ai uitat
la Petru, după ce Te-a renegat! Privirea Ta să pătrundă în sufletul nostru și
să dea direcție vieții noastre! Acelora care au strigat împotriva Ta în Vinerea
Mare, le-ai mișcat inimile de Rusalii și le-ai convertit. Astfel, ne-ai redat
speranța. Dăruiește-ne întotdeauna harul convertirii!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce,
miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea
a II-a: Isus ia Crucea pe umeri
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Condamnat ca fiind fals rege, mai este și batjocorât; în acest mod groaznic se arată adevărul. Însemnele puterii celor care o dețin, de câte ori nu înseamnă nimic altceva decât batjocură la adresa adevărului și a demnității umane! Ceremoniile puternicilor lumii, de câte ori nu înseamnă nimic altceva decât minciuni frumoase, caricaturi ale demnității și puterii cu care au fost investiți, care ar trebui puse in slujba binelui! Isus cel umilit, purtând coroana suferinței, se înfățișează exact ca un Rege adevărat. Sceptrul Lui este Adevărul (Psalm 45,7). Prețul adevărului este suferința: El este adevăratul Rege. Nu domnește prin forță în această lume, ci prin iubirea Lui ce o are pentru noi și prin suferința care o îndură pentru noi. Își ia Crucea – crucea noastră, povara existenței umane, povara lumii. Astfel merge înaintea noastră și ne arată cum putem găsi calea către adevărata viață.
Rugăciune
Doamne, Tu ai permis sa fii umilit si batjocorit. Ajută-ne ca niciodată sa nu consimțim la batjocura îndreptată împotriva celor suferinzi și a celor slabi! Ajută-ne să recunoaștem Fața Ta în cei umiliți, în cei repudiați! Ajută-ne să nu dăm înapoi la batjocura lumii, atunci când aceasta disprețuiește ascultarea față de Tine! Tu ai purtat Crucea și ne-ai chemat și pe noi să Te urmăm pe această cale (Mat 10,38). Ajută-ne să ne luăm crucea, să nu fugim de ea, să nu cârtim împotriva greutăților vieții și să nu ne pierdem curajul. Ajută-ne să umblăm pe calea iubirii și, îndeplinind obligațiile iubirii, să ajungem la adevărata bucurie.
Condamnat ca fiind fals rege, mai este și batjocorât; în acest mod groaznic se arată adevărul. Însemnele puterii celor care o dețin, de câte ori nu înseamnă nimic altceva decât batjocură la adresa adevărului și a demnității umane! Ceremoniile puternicilor lumii, de câte ori nu înseamnă nimic altceva decât minciuni frumoase, caricaturi ale demnității și puterii cu care au fost investiți, care ar trebui puse in slujba binelui! Isus cel umilit, purtând coroana suferinței, se înfățișează exact ca un Rege adevărat. Sceptrul Lui este Adevărul (Psalm 45,7). Prețul adevărului este suferința: El este adevăratul Rege. Nu domnește prin forță în această lume, ci prin iubirea Lui ce o are pentru noi și prin suferința care o îndură pentru noi. Își ia Crucea – crucea noastră, povara existenței umane, povara lumii. Astfel merge înaintea noastră și ne arată cum putem găsi calea către adevărata viață.
Rugăciune
Doamne, Tu ai permis sa fii umilit si batjocorit. Ajută-ne ca niciodată sa nu consimțim la batjocura îndreptată împotriva celor suferinzi și a celor slabi! Ajută-ne să recunoaștem Fața Ta în cei umiliți, în cei repudiați! Ajută-ne să nu dăm înapoi la batjocura lumii, atunci când aceasta disprețuiește ascultarea față de Tine! Tu ai purtat Crucea și ne-ai chemat și pe noi să Te urmăm pe această cale (Mat 10,38). Ajută-ne să ne luăm crucea, să nu fugim de ea, să nu cârtim împotriva greutăților vieții și să nu ne pierdem curajul. Ajută-ne să umblăm pe calea iubirii și, îndeplinind obligațiile iubirii, să ajungem la adevărata bucurie.
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a III-a: Isus cade întâia oară sub
povara Crucii
Ne inchinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Omul a căzut și cade iar, si iar: De câte ori, omul nu devine propria sa caricatură și nu mai este asemănător cu chipul lui Dumnezeu, ci doar o imagine grotească a Creatorului. Cel care a fost prădat, bătut si lăsat aproape mort pe marginea drumului dinspre Ierusalim către Ierihon – nu este oare însăși chipul omului? Căderea lui Isus, nu s-a datorat doar biciuirii și oboselii groaznice. În această cădere ni se revelează ceva mult mai profund, așa cum ne dezvăluie Sf. Paul în Scrisoarea către Filipeni: " El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe Sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul Lui de a fi, a fost aflat ca om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe Cruce." (Fil 2,6-8) În căderea lui Isus sub povara Crucii, ni se înfățișează întreaga Lui Cale, umilirea Sa asumată benevol ca să ne ridice pe noi din păcatul mândriei. Totodată ni se arată și esența orgoliului nostru: mândria, prin care ne emancipăm față de Dumnezeu și prin care vrem să fim doar noi înșine, mândria prin care credem că nu avem nevoie de Iubirea veșnică, că vrem să ne trăim viața după dorințele noastre. În această răzvrătire împotriva adevărului, în această încercare de a fi noi înșine Dumnezeu, propriul nostru Creator și Judecător, cădem și ne prăbușim în autodistrugere. Așa cum Isus s-a umilit pogorând din Cer ca Fiu al Omului, așa se dorește și învingerea mândriei noastre. Prin pogorârea Sa, ne ridică pe noi: să ne lăsăm a fi ridicați! Să ne eliberăm de autosuficiența noastră, de falsa noastră nebunie a independenței și să învățăm de la El, că și noi, pogorând, să ne umilim, întorcându-ne către Dumnezeu și către semenii noștri asupriți, să găsim adevărata noastră valoare. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Rugăciune
Doamne Isuse, povara crucii te-a doborât la pământ. Mândria și păcatele noastre sunt cele care Te doboară. Căderea Ta nu este o nenorocire întunecată, nu este slăbiciunea unui om bătut. Tu ai vrut să vii la noi, cei care prin mândria noastră, suntem doborâți la pamânt. Din mândria, potrivit căreia și noi putem fabrica ființă umană, a dus la faptul că oamenii au devenit marfă de vânzare, că pot fi achiziționați și vânduți, ca un stoc de marfă la dispoziția noastră, prin care credem că putem învinge chiar și moartea, degradând astfel demnitatea umană. Doamne,vino în ajutorul nostru atunci când suntem decăzuți. Ajută-ne să părăsim mândria noastră distrugătoare, și învățând prin umilință, să ne putem ridica din nou!
Omul a căzut și cade iar, si iar: De câte ori, omul nu devine propria sa caricatură și nu mai este asemănător cu chipul lui Dumnezeu, ci doar o imagine grotească a Creatorului. Cel care a fost prădat, bătut si lăsat aproape mort pe marginea drumului dinspre Ierusalim către Ierihon – nu este oare însăși chipul omului? Căderea lui Isus, nu s-a datorat doar biciuirii și oboselii groaznice. În această cădere ni se revelează ceva mult mai profund, așa cum ne dezvăluie Sf. Paul în Scrisoarea către Filipeni: " El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe Sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul Lui de a fi, a fost aflat ca om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe Cruce." (Fil 2,6-8) În căderea lui Isus sub povara Crucii, ni se înfățișează întreaga Lui Cale, umilirea Sa asumată benevol ca să ne ridice pe noi din păcatul mândriei. Totodată ni se arată și esența orgoliului nostru: mândria, prin care ne emancipăm față de Dumnezeu și prin care vrem să fim doar noi înșine, mândria prin care credem că nu avem nevoie de Iubirea veșnică, că vrem să ne trăim viața după dorințele noastre. În această răzvrătire împotriva adevărului, în această încercare de a fi noi înșine Dumnezeu, propriul nostru Creator și Judecător, cădem și ne prăbușim în autodistrugere. Așa cum Isus s-a umilit pogorând din Cer ca Fiu al Omului, așa se dorește și învingerea mândriei noastre. Prin pogorârea Sa, ne ridică pe noi: să ne lăsăm a fi ridicați! Să ne eliberăm de autosuficiența noastră, de falsa noastră nebunie a independenței și să învățăm de la El, că și noi, pogorând, să ne umilim, întorcându-ne către Dumnezeu și către semenii noștri asupriți, să găsim adevărata noastră valoare. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Rugăciune
Doamne Isuse, povara crucii te-a doborât la pământ. Mândria și păcatele noastre sunt cele care Te doboară. Căderea Ta nu este o nenorocire întunecată, nu este slăbiciunea unui om bătut. Tu ai vrut să vii la noi, cei care prin mândria noastră, suntem doborâți la pamânt. Din mândria, potrivit căreia și noi putem fabrica ființă umană, a dus la faptul că oamenii au devenit marfă de vânzare, că pot fi achiziționați și vânduți, ca un stoc de marfă la dispoziția noastră, prin care credem că putem învinge chiar și moartea, degradând astfel demnitatea umană. Doamne,vino în ajutorul nostru atunci când suntem decăzuți. Ajută-ne să părăsim mândria noastră distrugătoare, și învățând prin umilință, să ne putem ridica din nou!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a IV-a: Isus se intâlnește cu
Preasfânta Sa Mamă
Ne inchinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Maria, mama Sa, se află acolo pe Calea Crucii. Pe perioada vieții publice a Fiului ei, a trebuit să rămână în umbră pentru a lăsa loc nașterii noii familii a lui Isus, noilor apostoli. A trebuit să audă cuvintele: " Cine este mama Mea, cine sunt frații Mei?... Căci oricine face voința Tatălui Meu, acela Îmi este și soră și frate și mamă." (Mt.12,48-50) Acum se vede că Maria nu este doar mamă după trup a lui Isus, ci și după inimă. Înainte de a-L zămisli în trup, Maria L-a zămislit în inimă, datorită supunerii sale. Ei i-a spus îngerul: " Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi numit mare....Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său." (Lc 1,31-32). Nu peste multă vreme, Maria a auzit din gura bătrânului Simeon :"...o sabie va străpunge sufletul tău" (Lc 2,35). Atunci, probabil că în sufletul ei a conștientizat și cuvintele profetice: " Chinuit și umilit.... ca un
miel dus la înjunghiere....nu și-a deschis gura (Is 53, cântarea IV versetul 7). Toate acestea s-au împlinit acum. În inima sa, Maria a păstrat până la capăt cuvântul pe care odinioară îngerul i l-a spus: " Nu te teme, Marie,..." Apostolii au fugit, Maria în schimb, e acolo cu loialitatea, curajul, bunătatea mamei, cu credința ei, prin care se împotrivește întunericului: " Fericită aceea care a crezut, cele spuse Ei de Domnul" (Lc 1,45) Dar, cand va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pamânt?" (Lc 15,8) Da, în acest moment Isus știe: găsește credință pe pământ. Această oră, pentru El înseamnă consolare.
Rugăciune
Sfântă Fecioară Marie, Mama Domnului nostru, tu ai rămas loială atunci cand apostolii au fugit. Așa cum ai crezut atunci când îngerul vestea ceva de necrezut, la fel ai crezut și în această oră a umilinței. Astfel, sub Cruce, în ceasul celei mai întunecate nopți din istorie, ai devenit mama credincioșilor, mama Bisericii. Te rugăm: învață-ne să credem, iar această credință să se transpună în slujire și curaj, în iubire suferindă, dând ajutor acolo unde este nevoie.
Maria, mama Sa, se află acolo pe Calea Crucii. Pe perioada vieții publice a Fiului ei, a trebuit să rămână în umbră pentru a lăsa loc nașterii noii familii a lui Isus, noilor apostoli. A trebuit să audă cuvintele: " Cine este mama Mea, cine sunt frații Mei?... Căci oricine face voința Tatălui Meu, acela Îmi este și soră și frate și mamă." (Mt.12,48-50) Acum se vede că Maria nu este doar mamă după trup a lui Isus, ci și după inimă. Înainte de a-L zămisli în trup, Maria L-a zămislit în inimă, datorită supunerii sale. Ei i-a spus îngerul: " Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi numit mare....Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său." (Lc 1,31-32). Nu peste multă vreme, Maria a auzit din gura bătrânului Simeon :"...o sabie va străpunge sufletul tău" (Lc 2,35). Atunci, probabil că în sufletul ei a conștientizat și cuvintele profetice: " Chinuit și umilit.... ca un
miel dus la înjunghiere....nu și-a deschis gura (Is 53, cântarea IV versetul 7). Toate acestea s-au împlinit acum. În inima sa, Maria a păstrat până la capăt cuvântul pe care odinioară îngerul i l-a spus: " Nu te teme, Marie,..." Apostolii au fugit, Maria în schimb, e acolo cu loialitatea, curajul, bunătatea mamei, cu credința ei, prin care se împotrivește întunericului: " Fericită aceea care a crezut, cele spuse Ei de Domnul" (Lc 1,45) Dar, cand va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pamânt?" (Lc 15,8) Da, în acest moment Isus știe: găsește credință pe pământ. Această oră, pentru El înseamnă consolare.
Rugăciune
Sfântă Fecioară Marie, Mama Domnului nostru, tu ai rămas loială atunci cand apostolii au fugit. Așa cum ai crezut atunci când îngerul vestea ceva de necrezut, la fel ai crezut și în această oră a umilinței. Astfel, sub Cruce, în ceasul celei mai întunecate nopți din istorie, ai devenit mama credincioșilor, mama Bisericii. Te rugăm: învață-ne să credem, iar această credință să se transpună în slujire și curaj, în iubire suferindă, dând ajutor acolo unde este nevoie.
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută
pe Isus să-și ducă crucea
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Simon din Cirene și-a terminat munca pe acea zi și, mergând spre casă, se întâlnește cu convoiul celor condamnați – cu siguranță, pentru el era o imagine obișnuită. Soldații fac uz de dreptul lor de a-i putea obliga pe unii la diferite munci, și astfel pun crucea pe umerii acestui agricultor bine făcut. Ce împotrivire a iscat din partea lui căci, subit, a ajuns să se interesecteze cu destinul condamnaților! Face ceea ce trebuie să facă, dar cu siguranță, cu o înstrăinare lăuntrică. În schimb, Sfantul Marcu îl amintește pe nume și pe fiii lui împreună cu el, care probabil erau cunoscuți ca și creștini și ca membri ai comunității lor. (Mc 15,21) Întâlnirea născută din obligativitate, a devenit credință. Cireneul a recunoscut în mărșăluirea alături de Isus și în purtarea crucii: a fost har că a putut să meargă alături de acest condamnat la răstignire, că a putut să îl ajute. Misterul suferinței
și al tăcerii lui Isus i-au atins inima. Doar Isus cu iubirea Sa dumnezeiască a putut și poate să mântuiască întreaga omenire. El vrea să purtăm și noi crucea împreună cu El, ca să completăm ceea ce lipsește din suferința Sa. (Col 1,24). Ori de câte ori ne întâlnim în bunătate cu un suferind, cu un prigonit sau cu un neputincios și îl ajutăm să-și ducă suferința, de atâtea ori suntem părtași la purtarea crucii lui Isus. Astfel primim în noi mântuirea și putem ajuta și noi la mântuirea lumii.
Rugăciune
Doamne, Tu ai deschis ochii și inima lui Simon din Cirene și în purtarea crucii i-ai dat harul credinței. Ajută-ne să fim alături de semenii noștri care suferă, chiar și atunci când această chemare se împotrivește planurilor sau simpatiilor noastre. Dă, Doamne, să recunoaștem că este har atunci când putem duce crucea altuia. Dă, Doamne, să experimentăm că prin aceasta suntem împreună cu Tine pe cale. Dă, Doamne, să fim fericiți că putem fi slujitori ai mântuirii împreună cu Tine, în suferință și-n nevoile acestei lumi, și că putem ajuta la zidirea Trupului Tău, al Bisericii.
Simon din Cirene și-a terminat munca pe acea zi și, mergând spre casă, se întâlnește cu convoiul celor condamnați – cu siguranță, pentru el era o imagine obișnuită. Soldații fac uz de dreptul lor de a-i putea obliga pe unii la diferite munci, și astfel pun crucea pe umerii acestui agricultor bine făcut. Ce împotrivire a iscat din partea lui căci, subit, a ajuns să se interesecteze cu destinul condamnaților! Face ceea ce trebuie să facă, dar cu siguranță, cu o înstrăinare lăuntrică. În schimb, Sfantul Marcu îl amintește pe nume și pe fiii lui împreună cu el, care probabil erau cunoscuți ca și creștini și ca membri ai comunității lor. (Mc 15,21) Întâlnirea născută din obligativitate, a devenit credință. Cireneul a recunoscut în mărșăluirea alături de Isus și în purtarea crucii: a fost har că a putut să meargă alături de acest condamnat la răstignire, că a putut să îl ajute. Misterul suferinței
și al tăcerii lui Isus i-au atins inima. Doar Isus cu iubirea Sa dumnezeiască a putut și poate să mântuiască întreaga omenire. El vrea să purtăm și noi crucea împreună cu El, ca să completăm ceea ce lipsește din suferința Sa. (Col 1,24). Ori de câte ori ne întâlnim în bunătate cu un suferind, cu un prigonit sau cu un neputincios și îl ajutăm să-și ducă suferința, de atâtea ori suntem părtași la purtarea crucii lui Isus. Astfel primim în noi mântuirea și putem ajuta și noi la mântuirea lumii.
Rugăciune
Doamne, Tu ai deschis ochii și inima lui Simon din Cirene și în purtarea crucii i-ai dat harul credinței. Ajută-ne să fim alături de semenii noștri care suferă, chiar și atunci când această chemare se împotrivește planurilor sau simpatiilor noastre. Dă, Doamne, să recunoaștem că este har atunci când putem duce crucea altuia. Dă, Doamne, să experimentăm că prin aceasta suntem împreună cu Tine pe cale. Dă, Doamne, să fim fericiți că putem fi slujitori ai mântuirii împreună cu Tine, în suferință și-n nevoile acestei lumi, și că putem ajuta la zidirea Trupului Tău, al Bisericii.
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a VI-a: Veronica întinde o maramă
lui Isus
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
" Doamne,vreau să văd chipul tău. Nu-ți ascunde fața de mine." (Ps 27,8-9) Veronica – sau, așa cum o numește tradiția greacă, Bereniké – întruchipează năzuința drepților din Vechiul Testament. Ea se îndreaptă catre dorința de a vedea fața lui Dumnezeu. Pe Calea Crucii lui Isus, ea întruchipează în slujire doar bunătatea unei femei: își întinde marama lui Isus. Ea nu este infestată de brutalitatea soldaților, nu este paralizată nici de teama discipolilor. Ea este întruchiparea bunătații feminine care în mijlocul întunecimii și a tulburării inimii, își păstrează curajul bunătății și nu permite ca asupra inimii ei să se lase întunecimea. " Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu" , a spus Domnul în predica de pe munte (Mt 5,8). La început, Veronica vede doar o față umană brăzdată de suferință. Apoi, această faptă de iubire îi întipărește în inimă, adevărata față a lui Isus. În chipul lui Isus, plin de sânge și răni, ea îl vede pe Dumnezeu și bunătatea Lui, bunătate care ne însoțește chiar si în cea mai profundă suferință. Doar cu inima îl putem vedea pe Isus. Doar iubirea este cea care ne face vizibili. Doar prin iubire putem să îl cunoaștem pe Dumnezeu, care este însăși Iubirea.
Rugăciune
Doamne, dă-ne nouă pacea inimii, care caută fața Ta. Ferește-ne de orbirea inimii, care vede lucrurile doar la suprafață. Dă-ne nouă acea lumină și puritate, care ne face capabili să vedem prezența Ta în lume. Dă-ne nouă acel curaj în iubirea smerită acolo unde nu suntem capabili de fapte mari. Întipărește-Ți chipul Tău în inimile noastre, ca să ne putem întâlni cu Tine și să putem arăta lumii fața Ta.
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara
crucii
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, caci
prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea
Meditație
Istoria rescrisă în tradiție a celor trei căderi ale lui
Isus sub greutatea crucii, explică misterul căderii lui Adam și a dimensiunii
umane supusă căderii, precum și întruparea lui Isus în umanitatea supusă căderii. De-a lungul istoriei, căderea
umană îmbracă alte și alte forme. În prima scrisoare a Sfântului Ioan,se
vorbește despre cele trei tipuri de căderi ale omului: poftele trupului,
poftele ochiului și trufia vieții. Se referea la păcatele de fond, la
amplitudinea depravării omenirii din epoca sa. Dar ne putem gândi și la istoria
de mai târziu – la faptul că creștinătatea obosită în a-și păstra credința , îl
părăsește pe Domnul: în marile ideologii și în banalizarea vieții umane, în
care nu mai are nevoie de ideologii, și lasă ca lucrurile să meargă pe făgașul
lor, construind un nou păgânism care vrea să-L respingă definiv pe Dumnezeu,
iar prin aceasta, omul vrea să se elibereze de sine însuși. Omul este căzut în
țărână. Domnul poartă această povară și cade din nou pentru a ajunge la noi; ne privește pentru ca
inima noastră să se trezească; cade pentru a ne ridica pe noi.
Rugăciune
Doamne
Isuse Cristoase, Tu ai purtat poverile noastre și le porți și acum. Greutatea
poverilor noastre Te doboară la pământ. Ridică-ne din nou, pentru că nu putem
să ne ridicăm singuri din țărână! Dezleagă blestemul poftelor noastre
nestăpânite! În locul inimii noastre de piatră, dă-ne o o inimă din carne, o
inimă care vede! Zdrobește puterea ideologiilor, pentru ca omul sa vadă
încrengătura minciunilor lor. Nu lăsa ca zidul materialismului să devină de
nestrăpuns! Permite ca să Te putem înțelege din nou. Fă-ne din nou conștienți
și atenți pentru a ne putea împotrivi forței răului și ajută-ne să observăm
nevoile interioare și exterioare ale semenului nostru, sărindu-le în ajutor!
Ridică-ne, Doamne, pentru ca și noi să-i putem îndrepta pe alții! Ajută-ne să devenim
purtători ai speranței în lume, în orice întunecime!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a VIII-a: Isus se intâlnește cu femeile din
Ierusalim care plâng
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, caci
prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea
Meditație
Ar trebui să ne pună pe gânduri cât de dur vorbește Isus
femeilor care plâng; ele totuși îl petrec pe calea crucii și plâng din cauza
Lui. Cum trebuie să înțelegem asta? Nu simțim oare dojana care se îndreaptă
împotriva unei evlavii pur sentimentale ce nu duce la o adevărată convertire și
nici la o trăire adevărată a credinței? Nu ajunge să ne plângem de suferințele
lumii prin cuvinte și prin sentimente, în timp ce viața noastră curge la fel ca
și până acum. De aceea, Domnul ne atenționează asupra pericolului în care
trăim. Ne arată gravitatea păcatului și a judecății de care vom avea parte. Nu
suntem oare expuși ispitei,- uneori chiar foarte tare,- ca în pofida
scandalizării noastre în cuvinte asupra răului și a suferinței celor
nevinovați, totuși, facem să fie inofensiv secretul răului? Nu vrem oare să
vedem în chipul lui Dumnezeu și al lui Isus, doar pe acel Dumnezeu blând și
iubitor, în timp ce, încet-încet, ștergem judecata Lui? Totuși, în fața lui
Dumnezeu nu este chiar atât de tragică slăbiciunea noastră umană, întrucât,
dacă ne gândim un pic, suntem totuși oameni. Dar, contemplând pătimirea Fiului,
putem vedea cât este de grav păcatul și cum trebuie să suferim pentru a-l putea
învinge. Vis-a-vis de imaginea Domnului pătimind, se sfârșește banalizarea
răului. Și nouă ne vorbește așa: Nu pe Mine să mă plângeți...ci pe voi
înșivă..Căci, dacă fac asta cu pomul cel verde, care va fi soarta pomului
uscat?
Rugăciune
Doamne, Tu ai vorbit femeilor care plâng, despre căință,
despre ziua judecății, atunci când va trebui să stăm în fața Ta, Judecătorul
lumii. Tu ne chemi să ieșim din această banalizare a răului, prin care ne
amăgim pe noi înșine, pentru a putea trăi liniștiți la fel ca și până acum. Tu
ne arăți seriozitatea responsabilității noastre, pericolul de a fi găsiți la
judecată, ca fiind păcătoși și nerodnici. Ajută-ne să Te urmăm, nu doar
plângând și doar cu cuvinte! Convertește-ne, și dă-ne o nouă viață; nu lăsa, ca
la sfârșit să stăm în fața Ta ca și un pom uscat, ci să fim mlădițe vii lipite
de Tine, Tu care ești adevărata viță de vie, și să aducem roade pentru viața
vesnică. ( vezi Ioan 15,1-10)
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a IX-a: Isus cade a treia oară sub povara
Crucii
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, caci
prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Meditație
Care este, pentru noi, mesajul celei de-a treia căderi a lui
Isus? Noi, ne gândim în general la o cadere a omului, la căderea atâtor oameni
din uniunea cu Cristos într-un secularism fără niciun Dumnezeu. Dar oare nu
trebuie să ne gândim și cât suferă Isus pentru Biserica Sa? De câte ori se
abuzează de prezența Sa în Sfântul Sacrament, de câte ori nu intră El în
goliciunea și răutatea inimilor? De câte ori nu ne sărbătorim pe noi înșine și
pe El îl lăsăm deoparte? De câte ori nu Îi răstălmăcim cuvintele sau abuzăm de
ele? Ce puțină credință există în tot mai multe teorii...Nu auzim oare tot mai
multă vorbărie goală? Câtă murdărie există în Biserică și tocmai printre aceia
care, preoți fiind, ar trebui să-I aparțină în totalitate Lui? Cât orgoliu și
autosuficiență? Cât de puțin facem uz de sacramentul reconcilierii, în care El
ne așteaptă ca să ne ridice din căderile noastre? Toate acestea sunt prezente
în suferința Sa. Trădarea discipolilor, luarea nevrednică a Trupului și
Sângelui Său, cu siguranță este cea mai arzătoare durere, care-L nimerește
direct în inimă. Nu putem face altceva decât să strigăm către El din adâncul
inimii: Kyrie eleison – " Doamne salvează-ne!" (Mt.8,25)
Rugăciune
Doamne, uneori ni se pare că Biserica Ta este ca o barcă ce
stă să se scufunde, fiind plină de apă. În lanurile Tale vedem mai multă
neghină decât grâu. Haina și fața pângărită a Bisericii Tale ne îngrozește. Dar
noi suntem cei care o murdărim. Noi suntem cei care Te trădăm iar si iar, prin
cuvintele și prin purtarea noastră. Îndură-Te de Biserica Ta; în aceasta cade
Adam iar si iar. Prin căderea noastră, Te doborâm și pe Tine la pământ, iar
satana râde, sperând că nu vei mai putea să Te ridici din această cădere, și ca
un învins,să rămâi doborât la pământ, tras de căderea Bisericii Tale. Dar Tu,
totuși Te ridici. Te-ai ridicat – ai inviat și poți din nou să ne ridici și pe
noi. Vindecă și sfințește Biserica Ta. Vindecă-ne și sfințește-ne și pe noi!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a X-a: Isus este
despuiat de hainele Sale
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
Meditație
Isus este despuiat de hainele Sale. Hainele arată poziția socială a omului, acestea îl situează într-o anumită categorie, îl face cineva. Dezbrăcarea publică, reprezintă faptul că Isus a devenit un nimeni – un proscris, pe care l-au aruncat pradă disprețului. Momentul despuierii ne aduce aminte de izgonirea din Rai: strălucirea lui Dumnezeu a căzut de pe om, și dintr-o dată își dă seama, îi este rușine că este gol. Astfel, Isus, ia asupra Sa încă odată, situația omului decăzut. Isus despuiat de hainele Sale, ne aduce aminte, că noi toți, am pierdut " prima haină" strălucirea lui Dumnezeu. La picioarele crucii, soldații trag la sorți sărăcăcioasa avere a lui Isus, haina Sa. Evangheliștii povestesc această întâmplare cu versetul 19 al Psalmului 22 , și ne spun, ceea ce vor spune discipolilor din Emmaus după Învierea lui Isus: totul trebuie să se întâmple " potrivit Scripturii". Aici nimic nu este
întâmplător, totul este cuprins, în mod tâlcuit, în Cuvântul lui Dumnezeu și este purtat în gândul lui Dumnezeu. Domnul trece prin toate treptele și stațiile rătăcirii umane, și totuși, fiecare treaptă, cu toată amărăciunea ei, înseamnă o treaptă a Răscumpărării: Isus, tocmai în acest fel, călăuzește spre casă, oița pierdută. Trebuie să ne amintim că Ioan spune că obiectul tras la sorți a fost tunica lui Isus, care era fără cusătură, țesută dintr-o bucată (19,23). În asta putem găsi o trimitere către haina marelui preot, care era țesută dintr-un singur fir, fără cusătură (Flavius Josephus a III 161). El, cel Răstignit, într-adevăr este Marele Preot.
Isus este despuiat de hainele Sale. Hainele arată poziția socială a omului, acestea îl situează într-o anumită categorie, îl face cineva. Dezbrăcarea publică, reprezintă faptul că Isus a devenit un nimeni – un proscris, pe care l-au aruncat pradă disprețului. Momentul despuierii ne aduce aminte de izgonirea din Rai: strălucirea lui Dumnezeu a căzut de pe om, și dintr-o dată își dă seama, îi este rușine că este gol. Astfel, Isus, ia asupra Sa încă odată, situația omului decăzut. Isus despuiat de hainele Sale, ne aduce aminte, că noi toți, am pierdut " prima haină" strălucirea lui Dumnezeu. La picioarele crucii, soldații trag la sorți sărăcăcioasa avere a lui Isus, haina Sa. Evangheliștii povestesc această întâmplare cu versetul 19 al Psalmului 22 , și ne spun, ceea ce vor spune discipolilor din Emmaus după Învierea lui Isus: totul trebuie să se întâmple " potrivit Scripturii". Aici nimic nu este
întâmplător, totul este cuprins, în mod tâlcuit, în Cuvântul lui Dumnezeu și este purtat în gândul lui Dumnezeu. Domnul trece prin toate treptele și stațiile rătăcirii umane, și totuși, fiecare treaptă, cu toată amărăciunea ei, înseamnă o treaptă a Răscumpărării: Isus, tocmai în acest fel, călăuzește spre casă, oița pierdută. Trebuie să ne amintim că Ioan spune că obiectul tras la sorți a fost tunica lui Isus, care era fără cusătură, țesută dintr-o bucată (19,23). În asta putem găsi o trimitere către haina marelui preot, care era țesută dintr-un singur fir, fără cusătură (Flavius Josephus a III 161). El, cel Răstignit, într-adevăr este Marele Preot.
Rugăciune
Doamne Isuse, Te-au despuiat de hainele Tale, Te-au rușinat și Te-au proscris din rândurile societății. Tu porți rușinea lui Adam și o vindeci. Tu porți suferința și nevoile săracilor expulzați din lume. Dar tocmai așa împlinești cuvântul profeților. Tocmai așa dai sens la un aparent nonsens. Tocmai astfel ne arăți că Tatăl Tău Te ține în mâinile Sale pe Tine, pe noi și omenirea întreagă. Ajută-ne să îl cinstim pe om atunci când îl întâlnim, în toate etapele și împrejurările existenței sale. Dă-ne, Doamne, harul Tău, al hainei-lumină!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a XI-a: Isus
este răstignit pe Cruce
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Isus este răstignit pe cruce. Giulgiul din Torino ne dezvăluie cruzimea nemaiauzită a acestui mod de execuție. Isus nu bea din băutura destinată calmării durerii: El își asumă voit întreaga agonie a răstignirii. I-au zdrobit tot trupul; s-au adeverit cuvintele Psalmului: " dar eu sunt un vierme și nu om, ocara oamenilor și batjocura poporului." Disprețuit, cunoscător al suferinței, de care îți ascunzi fața....Iar el a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui." (Is 53,3 si urm.). Să ne oprim în fața acestei imagini a suferinței, în fața Fiului lui Dumnezeu care pătimește. Să ne uităm la ea în orele noastre de autosuficiență și în orele goanei după plăceri, pentru a învăța păstrarea limitelor; să recunoaștem superficialitatea bunurilor materiale. Să privim la ea în clipele de lipsuri și de încercare, pentru a ne da seama că tocmai atunci suntem aproape de Dumnezeu. Să încercăm a-I recunoaște chipul, în aceia pe care am vrea sa îi disprețuim. În fața Domnului acuzat, cel care nu a vrut să se folosească de puterea sa pentru a se da jos de pe cruce, ci suferind în extremis durerea Crucii, ne-ar mai putea trece prin cap un gând. Igantiu de Antiohia, care el însuși a fost încătușat pentru Domnul, îi lauda pe cei din Smirna datorită credinței lor de neclintit: "În carnea și în sângele lor, parcă ar fi țintuiți pe Crucea Domnului Isus Cristos." (1,1) Să permitem a fi țintuiți și noi de Isus și să nu cedăm niciunei ispite care vrea să ne desprindă de El, și nici batjocurei care vrea să ne îndemne la asta.
Rugăciune
Doamne Isuse Cristoase, Tu ai lăsat să fii răstignit pe lemnul crucii și ți-ai asumat această crudă pătimire înfricoșătoare prin distrugerea trupului și a demnității Tale. Ai permis să fii țintuit, ai pătimit fără compromisuri și tertipuri de scăpare. Ajută-ne să nu fugim din fața a ceea ce ne este dat! Ajută-ne să rămânem strâns legați de Tine! Ajută-ne să vedem dincolo de acea falsă libertate, care vrea să ne izgonească de lângă Tine. Ajută-ne să acceptăm libertatea Ta "îngrădită" și în atașamentul puternic față de Tine să găsim adevărata libertate.
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Isus este răstignit pe cruce. Giulgiul din Torino ne dezvăluie cruzimea nemaiauzită a acestui mod de execuție. Isus nu bea din băutura destinată calmării durerii: El își asumă voit întreaga agonie a răstignirii. I-au zdrobit tot trupul; s-au adeverit cuvintele Psalmului: " dar eu sunt un vierme și nu om, ocara oamenilor și batjocura poporului." Disprețuit, cunoscător al suferinței, de care îți ascunzi fața....Iar el a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui." (Is 53,3 si urm.). Să ne oprim în fața acestei imagini a suferinței, în fața Fiului lui Dumnezeu care pătimește. Să ne uităm la ea în orele noastre de autosuficiență și în orele goanei după plăceri, pentru a învăța păstrarea limitelor; să recunoaștem superficialitatea bunurilor materiale. Să privim la ea în clipele de lipsuri și de încercare, pentru a ne da seama că tocmai atunci suntem aproape de Dumnezeu. Să încercăm a-I recunoaște chipul, în aceia pe care am vrea sa îi disprețuim. În fața Domnului acuzat, cel care nu a vrut să se folosească de puterea sa pentru a se da jos de pe cruce, ci suferind în extremis durerea Crucii, ne-ar mai putea trece prin cap un gând. Igantiu de Antiohia, care el însuși a fost încătușat pentru Domnul, îi lauda pe cei din Smirna datorită credinței lor de neclintit: "În carnea și în sângele lor, parcă ar fi țintuiți pe Crucea Domnului Isus Cristos." (1,1) Să permitem a fi țintuiți și noi de Isus și să nu cedăm niciunei ispite care vrea să ne desprindă de El, și nici batjocurei care vrea să ne îndemne la asta.
Rugăciune
Doamne Isuse Cristoase, Tu ai lăsat să fii răstignit pe lemnul crucii și ți-ai asumat această crudă pătimire înfricoșătoare prin distrugerea trupului și a demnității Tale. Ai permis să fii țintuit, ai pătimit fără compromisuri și tertipuri de scăpare. Ajută-ne să nu fugim din fața a ceea ce ne este dat! Ajută-ne să rămânem strâns legați de Tine! Ajută-ne să vedem dincolo de acea falsă libertate, care vrea să ne izgonească de lângă Tine. Ajută-ne să acceptăm libertatea Ta "îngrădită" și în atașamentul puternic față de Tine să găsim adevărata libertate.
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a XII-a: Isus
moare pe Cruce
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea.
Meditație
Deasupra crucii lui Isus stă scris în două limbi de circulație intenațională de atunci – în latină și în greacă – respectiv în limba poporului ales – în ebraică – cine este de fapt El, fiul promis al lui David. Pilat, judecătorul nedrept, fără să vrea, a devenit profet. A ajuns să vestească în fața lumii, Împărăția lui Isus. Isus nu a acceptat titlul de Mesia, deoarece acesta era asociat în mod eronat, cu o imagine umană despre putere și eliberare. Dar acum, titlul este acolo deasupra Răstignitului, este public. Și El, este într-adevăr Regele lumii. Acum, El într-adevăr este "înălțat". Umilindu-se, s-a înălțat. Astfel a împlinit într-un mod radical, misiunea Sa de iubire. S-a dăruit cu totul, și acum, El este revelația adevărată a lui Dumnezeu- Iubirea. Acum știm deja cine este Dumnezeu. Acum, știm deja cum arată adevărata Împărăție. Isus se roagă Psalmul 22, care începe cu cuvintele:”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit...?" (Ps 22,2) El ia asupra Sa întregul Israel suferind, întreaga omenire care suferă. Este drama întunericului de unde lipsește Dumnezeu, și asa cum se înfățișează acum, Dumnezeu ni se arată ca un învins, într-un mod ce ni s-ar părea câtuși de puțin verosimil. Crucea lui Isus este un eveniment interesant. Pământul este cuprins de întuneric și se cutremură atunci când Fiul lui Dumnezeu își dă duhul. Dar acolo, pe Cruce, se înfiripă Biserica alcătuită din păgâni. Sutașul roman recunoaște, mărturisește că Isus a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Isus învinge de pe Cruce – iar şi iar.
Deasupra crucii lui Isus stă scris în două limbi de circulație intenațională de atunci – în latină și în greacă – respectiv în limba poporului ales – în ebraică – cine este de fapt El, fiul promis al lui David. Pilat, judecătorul nedrept, fără să vrea, a devenit profet. A ajuns să vestească în fața lumii, Împărăția lui Isus. Isus nu a acceptat titlul de Mesia, deoarece acesta era asociat în mod eronat, cu o imagine umană despre putere și eliberare. Dar acum, titlul este acolo deasupra Răstignitului, este public. Și El, este într-adevăr Regele lumii. Acum, El într-adevăr este "înălțat". Umilindu-se, s-a înălțat. Astfel a împlinit într-un mod radical, misiunea Sa de iubire. S-a dăruit cu totul, și acum, El este revelația adevărată a lui Dumnezeu- Iubirea. Acum știm deja cine este Dumnezeu. Acum, știm deja cum arată adevărata Împărăție. Isus se roagă Psalmul 22, care începe cu cuvintele:”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit...?" (Ps 22,2) El ia asupra Sa întregul Israel suferind, întreaga omenire care suferă. Este drama întunericului de unde lipsește Dumnezeu, și asa cum se înfățișează acum, Dumnezeu ni se arată ca un învins, într-un mod ce ni s-ar părea câtuși de puțin verosimil. Crucea lui Isus este un eveniment interesant. Pământul este cuprins de întuneric și se cutremură atunci când Fiul lui Dumnezeu își dă duhul. Dar acolo, pe Cruce, se înfiripă Biserica alcătuită din păgâni. Sutașul roman recunoaște, mărturisește că Isus a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Isus învinge de pe Cruce – iar şi iar.
Rugăciune
Doamne Isuse Cristoase, la moartea Ta, soarele s-a întunecat. Iar si iar, eu Te răstignesc pe Cruce. În acest ceas al istoriei, trăim în întunecimea cauzată de lipsa lui Dumnezeu. În spatele chipului omenirii inundat de suferință și fărădelege, Fața Ta pare încețoșată, de nerecunoscut. Dar tocmai pe Cruce ni Te dezvălui. Tu ești cel Înălțat, Cel care ne iubește și care suferă pentru noi. Tocmai de acolo, de pe Cruce ai învins. Ajută-ne să recunoaștem fața Ta în acest ceas al întunericului și al confuziei! Ajută-ne să credem în Tine, să Te urmăm, tocmai în aceste ceasuri ale întunecimii și ale nevoii! Arată-Te iarași lumii în acest ceas! Mântuirea Ta să strălucească asupra noastră!
Doamne Isuse Cristoase, la moartea Ta, soarele s-a întunecat. Iar si iar, eu Te răstignesc pe Cruce. În acest ceas al istoriei, trăim în întunecimea cauzată de lipsa lui Dumnezeu. În spatele chipului omenirii inundat de suferință și fărădelege, Fața Ta pare încețoșată, de nerecunoscut. Dar tocmai pe Cruce ni Te dezvălui. Tu ești cel Înălțat, Cel care ne iubește și care suferă pentru noi. Tocmai de acolo, de pe Cruce ai învins. Ajută-ne să recunoaștem fața Ta în acest ceas al întunericului și al confuziei! Ajută-ne să credem în Tine, să Te urmăm, tocmai în aceste ceasuri ale întunecimii și ale nevoii! Arată-Te iarași lumii în acest ceas! Mântuirea Ta să strălucească asupra noastră!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a XIII-a: Sfântul
trup al lui Isus este luat jos de pe Cruce și pus brațele Sfintei Sale Mame.
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, caci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
Meditație
Isus a murit. Inima Lui este străpunsă de lancea soldatului roman, iar din rană curge sânge și apă. Aceasta este reprezentarea revărsării sacramentelor pline de mister; a Botezului, a Sfintei Euharistii, din care - prin puterea Inimii deschise a lui Isus – Biserica întotdeauna renaște. Nu îi zdrobesc oasele, ca la ceilalți doi răstigniți, astfel El, într-adevăr este ca și mielul pascal, căruia nu trebuia să i se zdrobească niciun os. (Exod 12,46) Iar acum, când a băut potirul suferinței până la capăt, El nu rămâne singur, în pofida influenței puternice a urii și a lașității. Sub cruce, se află Maria, mama lui, Maria Magdalena, cealaltă Marie și discipolul iubit. Acum sosește și un om bogat – Iosif din Arimateea – bogatul trece prin urechile acului, deoarece Dumnezeu îi dă har pentru asta. Îl îngroapă pe Isus într-o grădină, într-un mormânt în care nu a mai fost înmormântat nimeni. Cimitirul unde este înmormântat Isus va deveni grădină – acea grădină din care Adam a fost izgonit atunci când s-a rupt el însuși de deplinătatea vieții, de Creatorul său. Mormântul aflat în grădină, ne dă de știre că puterea morții a fost înfrântă. Sosește și un membru al Sinedriului, Nicodim, căruia Isus i-a dezvăluit misterul nașterii din nou din apă și Spirit Sfânt. Așadar este cineva, chiar și din forul care L-a condamnat la moarte, care îl recunoaște și îl mărturisește din nou. În ceasul marelui doliu, a marii eclipse de soare, a deznădejdii, totuși strălucește acolo lumina speranței. Dumnezeul ascuns este totuși Dumnezeul viu și apropiat nouă. Domnul Isus cel mort, totuși rămâne Domnul și Salvatorul nostru, chiar și în noaptea morții. Biserica lui Isus Cristos, noua Lui familie, începe să ia ființă.
Isus a murit. Inima Lui este străpunsă de lancea soldatului roman, iar din rană curge sânge și apă. Aceasta este reprezentarea revărsării sacramentelor pline de mister; a Botezului, a Sfintei Euharistii, din care - prin puterea Inimii deschise a lui Isus – Biserica întotdeauna renaște. Nu îi zdrobesc oasele, ca la ceilalți doi răstigniți, astfel El, într-adevăr este ca și mielul pascal, căruia nu trebuia să i se zdrobească niciun os. (Exod 12,46) Iar acum, când a băut potirul suferinței până la capăt, El nu rămâne singur, în pofida influenței puternice a urii și a lașității. Sub cruce, se află Maria, mama lui, Maria Magdalena, cealaltă Marie și discipolul iubit. Acum sosește și un om bogat – Iosif din Arimateea – bogatul trece prin urechile acului, deoarece Dumnezeu îi dă har pentru asta. Îl îngroapă pe Isus într-o grădină, într-un mormânt în care nu a mai fost înmormântat nimeni. Cimitirul unde este înmormântat Isus va deveni grădină – acea grădină din care Adam a fost izgonit atunci când s-a rupt el însuși de deplinătatea vieții, de Creatorul său. Mormântul aflat în grădină, ne dă de știre că puterea morții a fost înfrântă. Sosește și un membru al Sinedriului, Nicodim, căruia Isus i-a dezvăluit misterul nașterii din nou din apă și Spirit Sfânt. Așadar este cineva, chiar și din forul care L-a condamnat la moarte, care îl recunoaște și îl mărturisește din nou. În ceasul marelui doliu, a marii eclipse de soare, a deznădejdii, totuși strălucește acolo lumina speranței. Dumnezeul ascuns este totuși Dumnezeul viu și apropiat nouă. Domnul Isus cel mort, totuși rămâne Domnul și Salvatorul nostru, chiar și în noaptea morții. Biserica lui Isus Cristos, noua Lui familie, începe să ia ființă.
Rugăciune
Doamne, Tu Te-ai scufundat în noaptea morții, dar cadavrul Tău este îngrijit de mâini iubitoare și înfășurat în giulgiu (Mt 27,59). Credința nu a murit în totalitate, soarele nu a apus de tot. Uneori ni se pare că dormi. Noi oamenii, cât de ușor întoarcem capul în altă parte și spunem: Dumnezeu a murit. Dă, Doamne, ca în ceasurile întunecimii să Te recunoaștem, să știm că Tu totuși ești aici. Nu ne lăsa singuri, atunci când ne-ar atinge descurajarea. Ajută-ne ca nici noi să nu Te lăsăm singur. Dă-ne loialitatea care rămâne statornică, chiar și în mijlocul tulburărilor. Dă-ne și acea iubire care Te-a înconjurat, în cea mai mare nevoie a Ta, așa cum Mama Ta a făcut-o cu brațele sale iubitoare. Ajută-ne, ajută Doamne pe cei săraci, pe cei bogați, pe cei simpli și pe cei deștepți, să vadă dincolo de temerile și de prejudecățile lor. Ajută-ne să Îți oferim Ție talanții și inimile noastre, pregătind astfel grădina în care se poate înfăptui Învierea!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
Stațiunea a XIV-a: Trupul
lui Isus este așezat in mormânt
Ne închinăm Ție Cristoase și Te binecuvântăm, căci prin Sfânta Ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
Meditație
Isus, cel pe care L-au umilit și rușinat, este așezat cu cinste într-un mormânt. Nicodim aduce uleiuri scumpe și mir amestecat cu aloe vera, care răspândesc miresme prețioase. E ca la ungerea cu uleiuri scumpe din Betania – peste măsură – care ne aduce aminte de revărsarea din belșug a iubirii lui Isus asupra oiței rătăcite, unde Fiul ni se dăruiește peste măsură. Dumnezeu se risipește. Dacă măsura lui Dumnezeu este revărsarea din belșug, (inundare, am putea spune – n.tr.), atunci nici pentru noi, nimic nu poate fi prea mult în a dărui lui Dumnezeu. Însuși Isus ne-a învățat așa în predica de pe munte (Mt 5,20). Dar trebuie să ne gândim și la spusele lui Paul potrivit cărora Cristos "... răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoașterii sale.....căci noi suntem înaintea lui Dumnezeu mireasma plăcută a lui Cristos..." (2Cor 2,14-15). În mirosul de putregai al ideologiilor, credința noastră trebuie să fie întotdeauna ca o mireasmă plăcută, care conduce către viață. Dar în ora punerii în mormânt, încep să se împlinească, mai întâi de toate, cuvintele lui Isus; " Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pâmant, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult" (In 12,24). Isus a devenit bobul de grâu care a murit. Din acest bob, pornește marea înmulțire a Pâinii, care va dura până la sfârșitul lumii. El este Pâinea Vieții, care este îndeajuns peste măsura întregii omeniri, hrănind-o cu ea. Acea Pâine prin care omul într-adevăr trăiește: Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, care pentru noi, prin Crucea și Învierea Sa, s-a prefăcut în Trup și astfel în Pâine. Deasupra înmormântării lui Isus, strălucește misterul Sfântului Sacrament.
Isus, cel pe care L-au umilit și rușinat, este așezat cu cinste într-un mormânt. Nicodim aduce uleiuri scumpe și mir amestecat cu aloe vera, care răspândesc miresme prețioase. E ca la ungerea cu uleiuri scumpe din Betania – peste măsură – care ne aduce aminte de revărsarea din belșug a iubirii lui Isus asupra oiței rătăcite, unde Fiul ni se dăruiește peste măsură. Dumnezeu se risipește. Dacă măsura lui Dumnezeu este revărsarea din belșug, (inundare, am putea spune – n.tr.), atunci nici pentru noi, nimic nu poate fi prea mult în a dărui lui Dumnezeu. Însuși Isus ne-a învățat așa în predica de pe munte (Mt 5,20). Dar trebuie să ne gândim și la spusele lui Paul potrivit cărora Cristos "... răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoașterii sale.....căci noi suntem înaintea lui Dumnezeu mireasma plăcută a lui Cristos..." (2Cor 2,14-15). În mirosul de putregai al ideologiilor, credința noastră trebuie să fie întotdeauna ca o mireasmă plăcută, care conduce către viață. Dar în ora punerii în mormânt, încep să se împlinească, mai întâi de toate, cuvintele lui Isus; " Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pâmant, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult" (In 12,24). Isus a devenit bobul de grâu care a murit. Din acest bob, pornește marea înmulțire a Pâinii, care va dura până la sfârșitul lumii. El este Pâinea Vieții, care este îndeajuns peste măsura întregii omeniri, hrănind-o cu ea. Acea Pâine prin care omul într-adevăr trăiește: Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, care pentru noi, prin Crucea și Învierea Sa, s-a prefăcut în Trup și astfel în Pâine. Deasupra înmormântării lui Isus, strălucește misterul Sfântului Sacrament.
Rugăciune
Doamne Isuse Cristoase, la așezarea Ta în mormânt ai luat asupra Ta moartea bobului de grâu, ai devenit bobul de grâu ce a murit, care aduce rod în toate timpurile până în veșnicie. Din mormântul Tău va străluci asupra tuturor timpurilor promisiunea bobului de grâu, din care izvorăște adevărata mană – Pâinea vieții, prin intermediul căreia Tu însuți ni Te dai nouă. Prin întrupare și prin moarte, Cuvântul Veșnic a devenit Cuvântul ce se apropie: Te-ai așezat în mâinile și inimile noastre, pentru ca ale Tale cuvinte să crească în noi și să aducă roade. Prin moartea bobului de grâu ni Te-ai dat nouă, pentru ca și noi să avem curajul să ne pierdem viața spre a o câștiga; iar astfel și noi să ne încredem în promisiunea bobului de grâu. Ajută-ne să iubim și să cinstim tot mai mult misterul Tău euharistic – să trăim într-adevăr din Tine, din Pâinea Ta! Ajută-ne să devenim miresmele tale plăcut mirositoare, ca astfel să facem simțită urma prezenței Tale în această lume. Așa cum bobul de grâu a devenit spic și apoi a ajuns în snop, nici Tu nu ai rămas în mormânt: " mormântul este gol, pentru că El – Tatăl - " nu l-a lăsat în locuința morților și nici trupul nu a văzut putrezirea." (Fapte Ap. 2,31; Ps 16,10 LXX). Nu, trupul Tău nu a rămas stricăciunii. Ai înviat, și cu trupul schimbat Ți-ai făurit loc în Inima Tatălui. Permite să ne bucurăm de această speranță, și cu inima plină de bucurie, să o ducem în lume! Dă-ne, Doamne, să fim martorii învierii Tale!
Doamne Isuse Cristoase, la așezarea Ta în mormânt ai luat asupra Ta moartea bobului de grâu, ai devenit bobul de grâu ce a murit, care aduce rod în toate timpurile până în veșnicie. Din mormântul Tău va străluci asupra tuturor timpurilor promisiunea bobului de grâu, din care izvorăște adevărata mană – Pâinea vieții, prin intermediul căreia Tu însuți ni Te dai nouă. Prin întrupare și prin moarte, Cuvântul Veșnic a devenit Cuvântul ce se apropie: Te-ai așezat în mâinile și inimile noastre, pentru ca ale Tale cuvinte să crească în noi și să aducă roade. Prin moartea bobului de grâu ni Te-ai dat nouă, pentru ca și noi să avem curajul să ne pierdem viața spre a o câștiga; iar astfel și noi să ne încredem în promisiunea bobului de grâu. Ajută-ne să iubim și să cinstim tot mai mult misterul Tău euharistic – să trăim într-adevăr din Tine, din Pâinea Ta! Ajută-ne să devenim miresmele tale plăcut mirositoare, ca astfel să facem simțită urma prezenței Tale în această lume. Așa cum bobul de grâu a devenit spic și apoi a ajuns în snop, nici Tu nu ai rămas în mormânt: " mormântul este gol, pentru că El – Tatăl - " nu l-a lăsat în locuința morților și nici trupul nu a văzut putrezirea." (Fapte Ap. 2,31; Ps 16,10 LXX). Nu, trupul Tău nu a rămas stricăciunii. Ai înviat, și cu trupul schimbat Ți-ai făurit loc în Inima Tatălui. Permite să ne bucurăm de această speranță, și cu inima plină de bucurie, să o ducem în lume! Dă-ne, Doamne, să fim martorii învierii Tale!
Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluieşte-ne pe noi!
https://www.uzenetek.eu/a-keresztut/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu