sâmbătă, 4 august 2018

Tatăl Sfânt la lume spune, 3.08.2018, mesaj primit de Anton Ciobanu


De eşti, lume, pregătită,
Şi de nu, clipa-i venită.
A rămas să priveşti cerul,
Să vezi cum coboară Semnul.

Veţi fi anunţaţi din timp,
Cu tunete şi trăsnind.
Ce lumini! Ce bubuieli,
Se vor auzi în cer!

Vai, lume, şi iarăşi vai,
Că-n picioare n-o să stai!
Se va clătina pământul,
Şi va bate tare vântul.

Se va face o noapte neagră,
Cum nu a fost niciodată,
Şi nicicând nu va mai fi,
Că totul voi înnoi.

Fac totul ca la început,
Cum în cer şi pe pământ.
Doar linişte şi iubire,
Aşa cum Îmi place Mie.

Tatăl sunt şi voi rămâne,
Pentru întreaga veşnicie.
Cei ce vor cu Mine a fi,
În Paradis vor trăi.

Şi mai zilele trecute,
Ţi-am adus, lume, aminte,
Să fii mereu pregătită,
Pentru ziua ta de nuntă,

Când cu Domnul te întâlneşti,
Cu El să sărbătoreşti,
Clipa ta de întâlnire,
Pentru întreaga veşnicie.

Ca în lumea nouă să treci,
Trebuie să îngenunchezi,
Să-L rogi cu fruntea plecată:
-Te rog, Doamne, de mă iartă,

De greşeli, fapte, păcate,
Că îmi pare rău de toate.
De am vrut, de nu am vrut,
De-am ştiut sau n-am ştiut,

Mă prezint în faţa Ta,
Dezlegare de a-mi da,
De a trece partea cealaltă,
În lumea nouă, curată,

Şi pe noul Tău pământ.
Te rog ruga să-mi asculţi,
Că eu vreau să fiu cu Tine,
Pe noul pământ şi lume,

Pentru întreaga veşnicie,
Doar în pace şi iubire,
În lumină, bucurie;
Te rog să ai milă de mine.

Tatăl Sfânt la lume spune,
Că pe toţi ne vrea la Sine.
Ne dă har, ne dă putere,
Pentru iertare a cere.
   vineri, 3.08.2018, ora 20:49 Anton Ciobanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu