luni, 23 noiembrie 2020

SUNTEȚI LA RĂSCRUCE ÎNAINTE DE FINAL - Carbonia, 21.10.2020

 Isus, în iubirea Sa infinită, vine la voi, cei care vă aflați în suferință.

Nu vă fie frică, fiii Mei, pentru că acum totul va fi răsturnat și cine are nu va mai avea, cine nu are nimic va avea totul.

Fiii Mei, adorații Sfintei Mele Inimi, voi sunteți perlele Inimii Mele, sunteți dragostea Mea, singurul Meu bine. V-am iubit  încât Mi-am dat însăși viața Mea, azi vă iubesc încă și mai mult și vin să vă iau pentru veșnicie cu Mine.

Iubiți-i pe cei care sunt departe de Mine, pe cei care nu trăiesc cu siguranța Paradisului, rugați-vă pentru cei care încă nu s-au convertit și cereți harul pentru cei care sunt în îndoială.

Fiilor, adorații sfintei Mele Inimi, astăzi vreau să vă dăruiesc Totul Meu, sunt în întregime al vostru, sunt copilul Isus, sunt Dumnezeul Dragostei, sunt Crucificatul din dragoste și sunt Cel care a înviat pentru voi ca să vă puteți bucura de viața veșnică în Mine.

Cetatea Cerească își așteaptă copiii care vor intra cu cântece de victorie, însoțiți de îngeri vor fi păzitorii Noului Israel și vor fi binecuvântații Domnului.

Lumina lumii apare lumii, dar lumea este oarbă, e lipsită de lumină..., e întuneric total,... întunericul acoperă Pământul și omenirea.

EȘTI LA RĂSCRUCE ÎNAINTE DE FINAL. SATANA ESTE TURBAT, URLĂ DISPERAREA LUI PENTRU MINE ȘI CREATURILE MELE, DAR URLETUL LUI ÎN CURÂND SE VA OPRI ȘI, ÎN TĂCEREA NOPȚII, UN TUNET ASURZITOR ÎL VA SPARGE.

STRIGĂTUL TATĂLUI ESTE DE CONVERTIRE, IUBIRE ȘI COMPASIUNE PENTRU COPIII SĂI, încă încearcă cu toată dragostea să-i salveze pe cei care s-au pierdut în noaptea întunecată.

Voi aprinde o lumină orbitoare pe cer și toată lumea o va vedea, iar cei care o vor adora vor fi răpiți,.... în timp ce cei care disprețuiesc semnul Fiului Omului  vor fi îndepărtați.

Am cerut poporului Meu convertirea urgentă, totul e pe cale să fie stins, durerea este în Mine, voi pierde mulți fii pentru că nu au vrut să asculte vocea Mea.

FECIOARA MARIA, AICI ÎN MIJLOCUL VOSTRU, ÎȘI ÎMPREUNEAZĂ MÂINILE ȘI VĂ BINECUVÂNTEAZĂ TUTURORA ROZARIILE VIITOARE PE CARE LE VEȚI SPUNE.

Rugați-vă, fiii Mei, rugați-vă neîncetat, demonul aleargă încercând să fure cât mai multe suflete.

CRIZA FINANCIARĂ VA ÎNGENUNCHEA OMUL. O LUME DIFERITĂ VA ÎNCEPE. EU VOI DESCHIDE O LUME NOUĂ.... cine se prosternează Mie va trăi cu Mine o veșnicie.

Cei care s-au agățat de bunurile lor pământești vor pierde totul, Eu nu le voi lăsa nimic, vor intra în disperare și vor țipa toată durerea lor, dar va fi prea târziu.

Le-am cerut ajutor copiilor Mei, am cerut colaborare pentru ultima Mea lucrare pământească, dar nu a existat niciun răspuns, cei bogați sunt zgârciți ca întotdeauna.

Săracii sunt pe cale să se ridice din nou în Mine, vor avea Dimensiunea Mea și vor fi aleșii lui Dumnezeu, nimic nu le va lipsi.

Iată timpul anunțat de profeți și de Mama Mea. Acum totul se desfășoară în fața ochilor voștri. Nu toți vor trece prin durerile care vin pentru că îi voi lua la Mine pe aleșii Mei.

Înainte, a sosit timpul să-L întâlnești pe Dumnezeul tău... Milostivul.

Binecuvântare și har pentru tine, pace pentru tine. Amin.

https://www.facebook.com/photo?fbid=4510866412288793&set=a.242597375782406

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu